ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

-particularități de construcție-

Cuprinsă între 1918 şi 1939, perioada interbelică se evidenţiază în literatură printr-o

deosebită dezvoltare a romanului. În cadrul “secolului romanului”, proza este caracterizată prin
coexistenţa tendinţelor moderniste, ce domină epoca, cu cele tradiţionaliste.
Reprezentant de seamă al perioadei interbelice, Camil Petrescu, sub influența autorului
francez Marcel Proust, teoretizează în literatura noastră romanul modern și respinge complet
romanul tradițional, considerând că prin relatarea naratorului omniscient se confundă
realitatea. Astfel, romanul subiectiv, relatat la persoana I, este caracterizat de înclinația către
analiza psihologică, în centrul său situându-se personajul și problematica sa de ordin individual.
Publicat în anul 1930, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" este un
roman, specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune complexă şi complicată,
desfăşurată pe mai multe planuri narative, la care participă un număr mare de personaje.
O primă trăsătură a romanului modern este perspectiva narativă subiectivă, cu focalizare
internă. Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul.
O altă trăsătură se referă la timpul acțiunii, care nu mai este cronologic, ci evenimentele
sunt analizate în funcție de memoria personajului. Naratorul folosește analiza și autoanaliza
pentru a înțelege lumea și pentru a se elibera de trecut. În capitolul I, „La Piatra Craiului, în
munte”, în primăvara anului 1916, eroul se află pe front ca tânăr sublocotenent. Capitolele 2-5
reprezintă retrospectiva celor doi ani și jumătate de căsătorie (1914-1916), iar în ultimul capitol
se revine în 1916, când eroul pleacă la Câmpulung în permisie, chemat acolo de soția sa, Ela.
Tema ilustrează drama intelectualului inadaptat ce trăiește două experiențe: iubirea și
războiul. El crede în dragostea absolută, dar realitatea nu permite atingerea acestui absolut.
Eroul înțelege că drama colectivă a confruntării cu moartea în război este superioară dramei
individuale.
Titlul este construit pe baza unei duble antiteze "ultima- întâia" şi "dragoste- război",
exemplificând astfel o atitudine polemică la adresa literaturii de tip romantic, scriitorul
susţinând "lucrez permanent în opoziţie cu ceva". Cuvantul "noapte", repetat în titlu redă
nesiguranţa, absurdul şi tainele firii umane. Cele două "nopţi" sugerează etapele definitorii în
evoluţia protagonistului: iubirea şi războiul.