ENIGMA OTILIEI

-relația dintre două personaje-

G. Călinescu este una dintre figurile principale din lumea noastră literară, atât în
perioada interbelică, cât și după război. Activitatea sa se conturează în jurul vocației de scriitor.
Chiar dacă G. Călinescu participă cu intermitențe și la cenaclul “Sburătorul” condus de Eugen
Lovinescu, romancierul va rămâne adeptul romanului realist clasic (de tip obiectiv), inspirit de
formula lui Balzac. Astfel, cele două romane interbelice sunt fidele acestei ideologii într-o
măsură mai mare decât romanele de după război în care se simte o deschidere mai puternică
înspre modernitate.
Romanul “Enigma Otiliei” este publicat pentru prima dată în anul 1938. Aceasta este
opera cea mai apropiată de formula balzaciană atât prin temele principale, cât și prin tipologiile
caracteriale illustrate de inspirație clasicistă (Giurgiuveanu – avarul, Felix și Otilia – tipul
orfanului, Aglae – baba, Aurica – fata bătrână, Titi și Simion – alienatul mintal), respective prin
tehnicile românești.
Principalele teme în jurul cărora se constituie nucleul acțiunii sunt cele de tip balzacian
(problematica moștenirii și paternitatea), la care se mai adaugă și teme precum societatea
burgheză bucureșteană de la începutul secolului XX (de inspirație realistă) și iubirea sau familia
(teme cu caracter universal).
În prim-plan se află paternitatea, problemă ce influențează destinele celor doi
protagoniști, marcați de statutul lor de orfan, simțindu-se doar niște străini și fiinf nevoiți să se
descurce de unii singuri încă de la o vârstă foarte fragedă. Complexitatea caracterelor le este
ilustrată de Călinescu prin tehnicile specifice realiste: prezentarea lor în strânsă legatură cu
mediul lor, tehnica detaliului semnificativ și stilul indirect liber. Relația dintre cei doi este
definitorie pentru fiecare dintre ei, însă pentru Felix, lipsit de experiența de viață, întâlnirea cu
Otilia are indiscutabil un impact mai puternic.
Felix Sima este fiul unui medic ce a reuțit să îi insufle pasiunea pentru medicină și să îl
determine să urmeze o carieră similară. Orfan de mamă încă de mic, Felix crește mai mult
singur prin internate, experiență care va avea drep consecință formarea unui caracter fragil,
sensibil și nepregătit pentru a face față problemelor vieții.
Otilia Marculescu este fiica vitregă a lui Giurgiuveanu. Tânăra de aceeași vârstă cu Felix
reprezintă tipul fetei cochete, copilăroase, care iubește luxul și care își dorește să se bucure de
viață fără a avea nimic din ambițiile profesionale ale lui Felix. Condiția de orfană o face să se
simtă o străină, întrucât atitudinea lui Aglae și a întregii familii Tulea, îi subliniază în permanență
această trăsătură. Pentru clanul Tulea, Otilia este o rivală pentru moștenirea lui Costache și de
aceea se vor asigura că tânăra nu va fi niciodată adoptată oficial de tatăl ei vitreg. Pentru
Giurgiuveanu și Pascalopol, Otilia este o fetiță răsfățată, care merită să se bucure de atenția lor
deoarece le luminează si le bucură viețile cu frumusețea, veselia și carisma ei.
Un prim moment care marchează raportul dintre Felix și Otilia este chiar incipitul
romanului. Felix vine de la Iași pentru a studia medicina, urmând a fi gazduit de moș Costache
fără să bănuiască nimic din tensiunile care există în familia lui extinsă. Otilia este adevărata lui
gazdă și cea care se va strădui să îi facă viața mai ușoară în noua casă. Deși sunt de aceeași
vârstă, Otilia îl domină pe Felix. Anii petrecuți alături de Aglae au călit-o, iar Otilia pare să știe
perfect cum să procedeze pentru a avea un echilibru în condiția dată. De aceea, Otilia se
transformă pentru Felix într-un mentor datorită căruia viața alături de familia Giurgiuveanu îi va
fi mai ușoara. În incipit, tânăra îi expune situația ei în cadrul familiei și îl va ajuta să înțeleagă
atitudinea lui Aglae care îl stingherise de atâtea ori. În același timp, datorită Otiliei, lui Felix nu îi
va lipsi nimic din ceea ce îi este necesar pentru studiile din domeniul medicinei. Intervenția
Otiliei pe lângă Pascalopol va avea drept consecință compensarea tuturor neajunsurilor sale
materiale. Din această perspectivă, Otilia arată față de Felix și un spirit matern, fapt sugerat și
de narator – „Otiliei îi plăcea să îngrijească pe moș Costache și pe Felix, ca pe niște copii."
Un alt moment semnificativ pentru evoluția raporturilor dintre cei doi este acela de
după moartea lui Costache Giurgiuveanu. Acest moment de maximă tensiune nu ar fi putut să
nu determine o schimbare semnificativă în destinele celor doi. Moartea lui Costache o
surprinde pe Otilia într-o situație materială incertă, fiind evident că pierzându-și tatăl vitreg
locul ei în casa în care a fost tratată cu ostilitate nu și-ar mai avea sensul. Felix e sigur că și Otilia
îi împărtășește pasiunea și că vede posibilul cuplu dintre ei doi. În ciuda promisiunilor pe care și
le fac și a discursului lui prin care îi spune că poate fi un punct de sprijin, tot Otilia va fi matură și
va înțelege mai bine situația. Ea este perfect conștientă atât de propriile vicii ( „sunt ușuratică",
„Singurul lucru de care mă tem este că eu nu mai sunt la înălțimea ta din punct de vedere
sentimental") , dar totodată își dă seama că Felix nu ar face-o fericită, iar nefericirea ar fi
reciprocă. Totuși, gestul de a-l părăsi pe Felix după toate promisiunile făcute, lăsându-l cu inima
frânta, cu atât mai mult cu cât se mărită cu bărbatul pe care Felix a fost mereu gelos, arată
lașitatea ei. Felix este nedumerit, iar consolarea lui nu va veni poate decât cu finalul romanului
când revăzând-o pe Otilia în fotografie își dă seama că nu mai are nimic din farmecul de
altădata.
Așadar, se poate spune că evolutia raporturilor dintre Felix și Otilia este esențială pentru
roman, în jurul ei constituindu-se principalul plan narativ.