A fost odată o fetiță numită Scufița

Roșie.

Ea locuia împreună cu
mama ei într-un sat lângă o
pădure.
Într-o zi, Scufița
Roșie a mers în
vizită la bunica ei
pentru a-i duce
ceva de mâncare.
 Pe drum Scufița Roșie s-a întâlnit cu
un lup.

— Bună ziua, spuse lupul, unde mergi?

— Mă duc în vizită la bunica mea care
locuiește în pădure, explică Scufița Roșie.
 Lupul a alergat la casa bunicii. A
intrat în casă, s-a îmbrăcat cu o cămașă
de noapte și s-a așezat în patul ei.
 Puțin mai târziu, Scufița Roșie a
ajuns la casa bunicii. A bătut la ușă,
apoi a intrat înăuntru.
 Scufița Roșie s-a apropiat
de patul bunicii.

— O bunicuțo, ce urechi
mari ai! spuse ea.

— Ca să te aud mai
bine! răspunse lupul.
 — O bunicuțo, ce ochi
mari ai! spuse Scufița
Roșie.

— Ca să te văd mai
bine! răspunse lupul.
 — O bunicuțo, ce dinți mari — Ca să te
ai! spuse Scufița Roșie.
mănânc mai bine! a
spus lupul.
 — Ajutor! strigă
Scufița Roșie când își
dăduse seama că în
patul bunicii sale se
afla un lup.
Ea ieși din casă
alergând.
 Pădurarul era prin apropiere. El a
auzit țipătul Scufiței Roșii și
a alergat spre casa bunicii.
 Pădurarul l-a lovit pe lup. Lupul a fugit și Scufița Roșie nu l-a mai văzut
niciodată.