Sunteți pe pagina 1din 5

COORDONAREA

CE ESTE MANAGEMENTUL?
Cuvantul management derivă din latinescul manus (mâna) și reprezintă, ca expresie literară
manevrare. Managerul este cel ce se ocupă cu manevrarea, cu conducerea, participând
nemijlocit la efectuarea acțiunii. Astfel au aparut cuvintele manager și management care
înseamna conducător și conducere.

CE ESTE FUNCȚIA DE COORDONARE?


Armonizarea și sincronizarea acțiunilor individuale și colective din cadrul întreprinderii
și orientarea acestora spre îndeplinirea obiectivelor, în condiții de profitabilitate maximă,
formează conținutul funcției de coordonare.
Coordonarea permite diferitelor subunități sau părți componente ale întreprinderii
să asigure orientarea eforturilor spre un scop general comun, în aceeași direcție de acțiune.

Funcția de coordonare realizează cu functiile de previziune și organizare un schimb


intens de informații și se condiționează reciproc. De exemplu, planul constituie cel mai
important mijloc de coordonare. Organizarea, prin însași conținutul sau, reprezintă
un instrument de coordonare cu caracter dinamic. Coordonarea prin organizare se realizează,
în principal, pe baza procesului de analiză și rationalizare a sarcinilor și operațiilor, utilizând
metodele și tehnicile specifice managementului.

Activitățile conținute de funcția de coordonare sunt mai puțin formalizate și, ca


urmare, depind într-o mare măsură de latura umană a potențialului managerial.

Întreprinderea corespunzătoare a funcției de coordonare este condiționată de existența


unor comunicații intense verticale (între diferitele niveluri ierarhice și între manageri și
subordonații lor), orizontale (între manageri și executanți situați la același nivel ierarhic)
și oblice (între persoane care se situează pe diferite niveluri ierarhice și operează în diferite
activități). Funcția de coordonare, după specificul procesului de comunicare, îmbracă două
forme: coordonarea bilaterală și coordonarea multilaterală.

Coordonarea bilaterală este un proces de comunicare între un manager și un


subordonat prin care se asigură preîntampinarea filtrajului, distorsiunii și obtinerea operativă
a feed-back-ului.

Coordonarea multilaterala reprezintă un proces de comunicare între un manager


și mai mulți subordonați. În conditiile întreprinderii moderne, ponderea coordonării
multilaterale crește ca urmare a extinderii sistemelor de management de tip participativ.
ȘCOLI DE MANAGEMENT (STIINȚIFICĂ, SISTEMATICĂ,
CANTITATIVĂ)

1. SCOALA ȘTIINȚIFICĂ
Pentru început, se numește școală științifică, deoarece scopul său principal este să poată
aplica metoda științifică problemelor administrative. Din acest motiv, observarea și
măsurarea sunt principalele metode utilizate pentru rezolvarea problemelor administrative.

De asemenea, scopul său este de a îmbunătăți productivitatea companiei prin aplicarea


principiului diviziunii muncii și specializării. Pentru aceasta, sunt luate în considerare studii
privind timpii, mișcările și specializarea. Ceea ce permite o mai bună utilizare a resurselor.

De asemenea, se speră să se îmbunătățească eficiența muncii folosind îmbunătățirile salariale.


Frederick Taylor este considerat precursorul și tatăl managementului științific. A apărut în
Statele Unite în 1903.

2. ȘCOALĂ SISTEMATICĂ

Şcoala sistemică reprezintă de fapt o sinteză a precedentelor şcoli, fiind cea mai tânără dar şi
cea mai complexă şi aplicativă în acelaşi timp.

Prin abordarea sistemică pe care o promovează, şcoala s-a impus rapid şi a câştigat un larg
interes datorită caracteristicilor sale principale:

 concepţia de tratare a sistemelor şi proceselor într-o viziune integratoare;


 evidenţierea caracteristicilor integrative pe care le posedă sistemul şi care nu sunt
proprii nici unuia dintre subsisteme (luate separat);
 operarea cu un ansamblu metodologic simplu şi unitar, valabil pentru toate
sistemele în general;
 capacitatea de a evidenţia legăturile între sisteme foarte diferite ca amploare şi
complexitate, pe baza efectuării analizei de sistem;
 realizarea conexiunii logice a informaţiilor între ştiinţele generale şi particulare,
din domeniul filozofiei până în domeniul profesional;
 reprezintă o cale importantă de apropiere a punctelor de vedere ale managerilor.

3. ȘCOALĂ CANTITATIVĂ

Meritele principale ale acestei şcoli constau în adaptarea instrumentarului matematic la


cerinţele practicii sociale, conferind un plus de rigurozitate şi precizie soluţiilor de conducere,
în condiţiile recurgerii la calculatorul electronic.
Principalele critici aduse s-au referit îndeosebi la:

 reducţionismul cantitativ al metodelor şi tehnicilor propuse;


 simplificarea realităţii, încadrarea ei într-un număr limitat de tipare de rezolvare;
 limitarea demersului numai la pregătirea deciziilor, metodele şi tehnicile specifice
neoferind criterii pentru alegerea unei anumite alternative dintre variantele
propuse şi elementele pentru precizarea responsabilităţilor şi riscurilor pe care
acestea le incumbă.

Principalele concluzii care se pot trage privitoare la şcolile prezentate, care au jalonat


evoluţia în cursul acestui secol a ştiinţei managementului, sunt următoarele:

 şcolile menţionate se ilustrează printr-o diversitate apreciabilă a abordărilor şi prin


faptul că primele privesc sistemul nu în ansamblul lui, ci izolându-i anumite laturi
pe care le investighează detaliat şi ignorându-le pe celelalte, iar ultima face
sinteza primelor, conjugând contribuţiile acestora;
 abordările se determină succesiv, fiecare nouă şcoală apărând ca o reacţie la tezele
şi conceptele celei precedente;
 abordările succesive ale problematicii teoretice şi pragmatice a managementului
au avut fie un caracter normativ – şcoala clasică, şcoala cantitativă – fie descriptiv
– şcoala relaţiilor umane

MANAGEMENT, ARTĂ SAU ȘTINȚĂ?

Domeniul managementului, indiferent dacă este abordat în SUA, Japonia sau România,
este totodată o artă si știință. Este ‘ARTĂ’ pentru că cere putere de judecată și adaptabilitate
la situațiile în schimbare, dintre care multe apar datorită acțiunilor altor oameni; alți manageri
subordonați, clienți furnizori concurenți – toți în interacțiune într-un uriaș joc care afectează
succesul sau nereusita unui anumit manager si afectează sau influențează profitabilitatea și
chiar supraviețuirea întreprinderii. Mulți dintre cei care studiază domeniul managementului îl
definesc ca pe ‘ arta de a realiza obiectivele propuse cu ajutorul oamenilor și al altor resurse’.

Managementul este, de asemenea, o ‘știință’ pentru că a fost studiat și s-a constatat că are
anumite legi și reguli ca fizica: când linia de asamblare nu este aprovizionată cu materii
prime și materiale sau cu energie pentru funcționarea mașinilor, nu poate fi producție; când
personalul de la desfacere nu poate să asigure desfacerea tuturor produselor se crează un stoc
și activitatea de producție trebuie redusă.


S-ar putea să vă placă și