ULIM CHIȘINĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE ALE EDUCAȚIEI

MODULUL II PSIHOPEDAGOGIC

GHEORGHE RĂZVAN AURELIAN

REFERAT
MANAGEMENTUL GRUPULUI ȘCOLAR

Subiecte
1. Ce este managementul? Managementul instituției școlare
2. Normativitatea în cadrul clasei

Rezolvare

1. Ce este managementul? Managementul instituției școlare

Etimologia cuvântului management are un parcurs aparte: de la latinescul manus (mână,

manevrare, pilotare, conducere) s-a ajuns la englezescul to manage (a reuşi, a conduce, a rezolva, a face
faţă la, a dirija, a izbuti, a struni elemente pentru un ţel, a administra, a manevra, a stăpâni, a se
descurca, a găsi mijloace, a reuşi, a se pricepe să, a cârmui, a duce la bun sfârşit), care s-a perpetuat la
omniprezentele management (activitatea/arta de a conduce, abilitate, organizare, reuşita în atingerea
obiectivelor, adoptarea deciziilor optime în proiectarea şi realizarea proceselor) şi manager (conducător,
administrator, organizator, director, coordonator al unei echipe).
Paternitatea termenului de „management" a fost atribuită lui Frederick Winslow Taylor care în
lucrarea Principiile managementului ştiinţific (1911) enumeră câteva caracteristici de bază ale activităţii
manageriale. Ulterior, Henry Fayol, în lucrarea de pionierat Administraţia industrială şi generală.
Prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul (1916), defineşte cele şase funcţii de bază ale
managementului: prognoză, planificare, organizare, comandă, coordonare, control şi enunţă 14 principii
de bază ale unui act managerial eficient.
 Cunoaşterea teoriei manageriale reprezintă condiţia primă pentru practicarea unui
management de calitate, eficient, raţional, creativ, orientat spre succes şi dezvoltare şi îndepărtat
de empirismul primar al desfăşurării unei activităţi. Altfel spus, managementul raţional, ca
aplicaţie a teoriei manageriale se referă la un ansamblu de procese prin care elementele teoretice şi
metodologice sunt operaţionalizate în cadrul practicii sociale.
În egală măsură, aplicarea managementului teoretic înseamnă şi măiestrie, artă, creativitate
imprimate de personalitatea managerului. Scopul final al unui management just se referă la o limitare a
empirismului în favoarea unei conduceri raţionale care pleacă de la mijloace şi ajunge la rezultate
eficiente.
Aceste principii generale ale managementului ştiinţific, dezvoltate iniţial pentru contexte
economice şi pentru eficientizarea activităţilor de producţie, pot fi aplicate în alte multe domenii ale
vieţii sociale. Este şi cazul domeniului educaţional care, ca orice activitate ce se doreşte eficientă, a
împrumutat principiile managementului economic, le-a adaptat şi rafinat în conformitate cu specificul
activităţilor educaţionale.
Dintr-o perspectivă generală, managementul educaţional poate fi văzut ca un sistem de
concepte, metode, instrumente de orientare, conducere şi coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor
educaţiei, la nivelul performanţelor aşteptate. Acesta se poate contura şi prin apelul, prin valorificarea
datelor şi abordărilor oferite de domeniile conexe: economia, psihologia, sociologia, praxiologia,
marketingul, teoria sistemelor, tehnologia informaţiei, ergonomia, etica, deontologia. Managementul
educaţional integrează şi adaptează date oferite de ştiinţe conexe socio-umane: economie (organizarea şi
utilizarea eficientă a resurselor educaţiei, în raport cu obiectivele), sociologie (managementul
organizaţiilor, grupurilor, relaţiilor, fenomenelor sociale generate în câmpul educaţional),
psihosociologie (dimensiunile personalităţii managerului în exercitarea rolurilor), politologie
(luarea deciziilor, organizarea, conducerea grupurilor conform unor obiective, găsirea
strategiilor de rezolvare).

Managementul educaţional vizează activitatea unor persoane care determină şi direcţionează

activitatea celorlalţi, prin urmărirea realizării de acţiuni în cele mai bune condiţii, prin conştientizarea
şi asumarea de responsabilităţi asupra realizărilor şi insucceselor; este procesul de ghidare a unui grup
spre realizarea unor obiective organizaţionale, cu tehnici anume, prin utilizarea şi coordonarea
activităţilor, printr-un ansamblu de decizii, prin utilizarea raţională a resurselor; este arta
conducătorului de a atinge scopurile prin mobilizarea eforturilor tuturor membrilor organizaţiei.
În esenţă, managementul educaţional poate fi conceput ca arta de a lucra cu patru elemente:
ideile (perspectiva, obiectivele, programele, strategiile de acţiune), relaţiile (structura organizatorică,
legăturile între elemente şi acţiuni, sarcini, echilibrul autoritate/libertate, centralizare/descentralizare),
oamenii (motivarea, delegarea autorităţii, stimularea, formarea, evaluarea), resursele (identificare,
diversificare, procurare, adaptare, funcţionare, integrare, perfecţionare).
În acest context deosebit de complex, s-au dezvoltat două direcţii importante în evoluţia
managementului educaţional: Managementul instituţiei şcolare şi Managementul clasei de elevi.

MANAGEMENTUL INSTITUŢIEI ŞCOLARE

Managementul instituţiei şcolare se referă la aplicarea principiilor managementului ştiinţific la

conducerea unităţii şcolare, în conformitate cu exigenţele politicilor educaţionale. În esenţă este vorba
despre o activitate de conducere a instituţiei de către o echipă managerială, urmărind principiile şi
funcţiile managementului general.
O conducere ştiinţifică a şcolii presupune urmărirea unor funcţii manageriale:
o funcţia prospectivă,
o funcţia de organizare
o funcţia de coordonare
o funcţia de decizie
o funcţia de control
o funcţia de evaluare.
Funcţia prospectivă este funcţia de bază care asigură perspectivă şi deschidere actelor de
conducere. Şcoala, în esenţa ei, este o instituţie orientată către viitor, iar rezultatele procesului
educaţional aduc servicii societăţii în prezent, dar mai ales în viitor. Managementul şcolar trebuie să-şi
formeze o perspectivă largă asupra evoluţiei viitoare a activităţii şcolare. Prevederea constituie baza
pentru pregătirea viitoarelor acţiuni legate de cadrul instituţional şcolar. Funcţia prospectivă îmbracă
forma unor programe de acţiune care pot fi programe manageriale de lungă durată: pe patru ani,
anuale sau semestriale, programe care structurează şi orientează eforturile cadrelor didactice şi ale
întregului personal al şcolii. Alături de acestea, în managementul şcolar se întocmesc şi se aplică şi
programe speciale care concentrează eforturile pentru atingerea unor obiective mai limitate ca
amploare (la nivel de catedră, de comisie metodică etc.). În relaţiile cu partenerii sociali, comunităţile,
cu agenţii economici se pot alcătui programe de acţiune de lungă durată.
Organizarea activităţilor şcolare se referă, în ultimă instanţă la transpunerea în fapt a
programelor de acţiune adoptate. Structurarea şi organizarea claselor de elevi, repartizarea mijloacelor
materiale pentru activităţile de învăţământ (săli de clasă, mobilier, internate etc.), repartizarea
sarcinilor didactice, corelarea activităţilor de învăţământ în timp şi în spaţiu în cadrul unor
scheme orare,

valorificarea celor 50 minute didactice la fiecare oră, activităţile didactice şi extradidactice etc.
sunt aspecte care privesc latura organizatorică a managementului.
Coordonarea activităţilor şcolii se realizează prin mecanisme de reglare şi autoreglare a
activităţilor din şcoală. Înfăptuirea funcţiilor de coordonare dintr-o şcoală presupune existenţa câtorva
condiţii:
 O reţea de comunicare bine structurată şi definită atât la nivelul întregii şcoli, cât şi la
nivelul fiecărui grup de lucru - clasă, catedră, consiliu profesoral; existenţa acesteia
permite managerului să cunoască problemele şcolii şi, în acelaşi timp, să asigure intervenţiile
rapide pentru soluţionarea lor;
 Dezvoltarea unei motivaţii active în procesul managerial şi în mod special în ceea ce priveşte
latura decizională a acestuia, cu efect consistent asupra calităţii deciziilor şi a eficienţei
acestora;
 Eşalonarea raţională şi ierarhizarea deciziilor în funcţie de nivelul structurilor organizatorice la
care se referă;
 Delegarea de autoritate sub forma dezvoltării unor raporturi între echipa managerială şi
salariaţi.
Decizia din cadrul instituţiei şcolare, la fel ca în orice act managerial, este rezultatul unui proces
extrem complex. Obiectul deciziei este definit în funcţie de condiţiile concrete din fiecare instituţie
şcolară. Un act managerial corespunzător impune o bună cunoaştere a situaţiei fiecărui segment care
formează ansamblul activităţii şcolare: procesul instructiv - educativ, procesul educaţional, procesul de
dezvoltare profesională a cadrelor didactice, activitatea administrativă, gestiunea şcolii şi evidenţa
acesteia etc.
Controlul activităţilor de învăţământ constituie una dintre funcţiile de bază ale managementului
şcolar. Controlul constă în verificarea şi măsurarea - pe cât este posibil - a aspectelor cantitative, dar şi
a celor calitative ale rezultatelor obţinute. Scopul principal al oricărui control constă în prevenirea
şi corectarea la timp a unor abateri de la deciziile de optimizare a procesului. Exercitarea funcţiei
de control presupune o serie de condiţii. Dintre acestea, deosebit de importante pentru o şcoală
sunt următoarele:
 existenţa unor obiective precizate în programele manageriale, fie sub forma unor norme, reguli,
criterii, fie prin indicatori concreţi;
 existenţa unor mijloace sau modalităţi relevante şi obiective de evaluare;
 definirea unor etaloane acceptabile pentru măsurarea, raportarea şi evaluarea rezultatelor;
 dezvoltarea unor mecanisme organizaţionale concrete şi eficiente pentru o reglare şi o
 corectare din mers a procesului de învăţământ.
Controlul care nu este urmat de măsuri corective imediate şi eficiente constituie o activitate fără
sens.
Evaluarea este o funcţie managerială de mare complexitate. Utilizarea unor tehnici şi
instrumente de evaluare validate, constituie o cale pentru eliminarea subiectivismului şi pentru o
sporire a responsabilităţii în aprecierea contribuţiei fiecărui membru implicat în activităţile din şcoală.
În general domeniile esenţiale de evaluare managerială sunt următoarele:
 existenţa unor obiective precizate în programele manageriale, fie sub forma unor norme, reguli,
criterii, fie prin indicatori concreţi;
 existenţa unor mijloace sau modalităţi relevante şi obiective de evaluare;
 definirea unor etaloane acceptabile pentru măsurarea, raportarea şi evaluarea rezultatelor;
 dezvoltarea unor mecanisme organizaţionale concrete şi eficiente pentru o reglare şi o
corectare din mers a procesului de învăţământ.
Controlul care nu este urmat de măsuri corective imediate şi eficiente constituie o activitate fără
sens.

2. Normativitatea în cadrul clasei

Normativitatea se referă la un ansamblu de reguli care reglează desfăşurarea unei

activităţi educaţionale. În cadrul elementelor constituente ale acesteia pot fi identificate: norme, reguli,
proceduri (rutine). Dintre toate acestea, normele au poziţia dominantă şi trec dincolo de celelalte
elemente asociate cu managementul clasei (McLeod, Fisher, Hoover, 2003). Normele reprezintă
valori ale grupului-clasă. Stabilirea normelor grupale se găseşte la intersecţia managementului clasei cu
educaţia caracterului. Normele trebuie să fie dezvoltate de întregul grup, nu impuse din afară. În acest
context, rolul profesorului manager este acela de a facilita dezvoltarea normelor pozitive. Acest lucru se
poate realiza prin modelarea şi încurajarea comportamentelor pozitive ori prin integrarea normelor de
grup cu anumite elemente curricullare.
După E. Păun (1999), există două categorii de norme care au relevanţă în contextul
managementului clasei de elevi:
a. Normele explicite; acestea sunt normele prescriptive, cunoscute, clar exprimate, cu rol de
reglementare a activităţii şcolare. Acestea constituie sistemul de referinţă al organizaţiei grupale, ele
preexistând apartenenţei la macrogrupul şcolar a elevilor. La rândul lor, acestea pot fi divizate în două
categorii:
- norme constitutive, cunoscute sub numele de „normativitate didactică” acestea decurg din
caracteristicile procesului de predare învăţare şi de transmitere a valorilor cunoaşterii;
- norme instituţionale care decurg din prezentarea instituţiei şcolare ca instituţie socială.
b. Normele implicite; acestea sunt normele ascunse, care se construiesc în cadrul grupului,
produse de viaţa în comun.
Spre deosebire de norme, care au drept scop modelarea comportamentelor elevilor în
conformitate cu valorile grupului, regulile şi procedurile (rutinele) au drept finalitate echiparea elevilor
cu ceea ce trebuie să ştie pentru a „funcţiona” cu succes în comunitatea şcolară.
Regulile sunt absolute, acestea nu pot fi negociate, şi, mai ales în cazurile legate de securitate,
siguranţă, igienă colectivă sau personală trebuie urmate cu precizie. Regulile trebuie bine cunoscute de
către elevi şi profesori şi trebuie urmate întocmai. În această categorie pot fi enumerate regulile de
circulaţie, cele privind reacţiile faţă de un incendiu sau o catastrofă, regulile de igienă colectivă,
etc.
Procedurile (rutinele) sunt cu totul diferite. Procedurile vizează modalităţile prin care trebuie
realizate anumite lucruri în cadrul clasei ori şcolii. Acestea, sunt limitate la un comportament simplu, ce

poate fi clar descris şi urmat şi se pot modifica în conformitate cu nevoile ori cu situaţia precisă.
Respectarea regulilor şi a normelor presupune deprinderea unor proceduri (rutine) clare. Din păcate,
marea problemă se referă uneori la marele număr de proceduri ce trebuie urmate de către elevi şi
profesori. Procedurile pot avea în vedere comportamente privind funcţionarea clasei sau
instituţiei (serviciul pe clasă/şcoală), utilizarea dotărilor din spaţiul şcolar
Pentru ca toate aceste elemente ale normativităţii şcolare să poată funcţiona în condiţii optime,
ele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
 Trebuie să fie clare astfel încât îndeplinirea acestora trebuie să conducă spre comportamentele
aşteptate;
 Trebuie să fie rezonabile şi să nu presupună pentru aplicare resurse importante
 Trebuie să fie realizabile de către toţi cei cărora li se adresează.
În conformitate cu nivelul la care funcţionează, elementele de normativitate au surse diferite.
Astfel, normele explicite precum şi regulile şi procedurile ataşate acestora, provin dintr-o
instituire organizaţională, sunt fixate şi acceptate pentru asigurarea bunului mers al organizaţiei
educaţionale. Acestea ţin cont de întregul cadru legislativ, normativ şi social în care funcţionează
instituţia şcolară.
Normele implicite au drept sursă grupul (clasa); aceste norme au trei surse importante:
interiorizarea normelor explicite, astfel încât acestea pot deveni normele grupului, nemaifiind percepute
 ca forme exterioare de constrângere; "importul de norme" din afara şcolii şi a clasei; interacţiunile din
viaţa grupului.
Multe dintre procedurile (rutinele) pe baza cărora se desfăşoară activitatea clasei sunt urmare a
unor „negocieri” între profesorul-manager şi clasă, pentru stabilirea clară a comportamentelor din
cadrul clasei.

STUDENT GHEORGHE RĂZVAN AURELIAN