ULIM CHIȘINĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE ALE EDUCAȚIEI

MODULUL II PSIHOPEDAGOGIC

GHEORGHE RĂZVAN
AURELIAN

REFERAT

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI ADOLESCENȚILOR, TINERILOR ȘI

ADULȚULOR

Subiecte

1. Tinerețea
2. Adolescența: perioadă de trecere către vârsta adultă

1. Tinerețea

Aspecte generale

Trecerea de la adolescență la tinerețe se petrece în perioada 20-25 de ani,

pentru majoritatea persoanelor. Freud şi Erikson consideră că tinerețea începe atunci
când o persoană devine capabilă să îşi asume responsabilitățile care rezultă din viața
familială şi activitatea profesională (după Seamon şi Kenrick, 1992).
Perioada tinereții, ca şi cea a vârstei adulte, a atras mai puțin atenția
psihologilor decât copilăria şi adolescența din mai multe motive:
  modificările fizice, cognitive, afective nu sunt atât de rapide şi dramatice
ca în perioadele menționate anterior;
 forța fizică, funcțiile psihice senzoriale şi cognitive, capacitatea de învățare
sunt la nivelul lor maxim de dezvoltare şi, în general, nu apar probleme
majore;
 până la începutul secolului XX, datorită tendinței de a respecta tradițiile,
integrarea profesională şi familială a tinerilor se producea relativ simplu (în
multe familii băieții învățau meseria tatălui şi continuau activitatea acestuia,
fetele se căsătoreau şi îşi îndeplineau îndatoririle de soție şi mamă).
În prezent integrarea socială a tinerilor crează mai multe probleme deoarece
importanța tradițiilor a scăzut (fără să dispară), tinerii sunt mai independenți şi trebuie
să îşi asume responsabilitatea unor decizii importante privind alegerea soțului/soției şi
a profesiei. Mai mult, vârsta la care tinerii îşi întemeiază o familie a început să fie mai
înaintată decât la generațiile anterioare (din ce în ce mai mulți tineri se căsătoresc
după 30 de ani).
Rezumând, se poate afirma că cele două aspecte fundamentale ale acestei etape
sunt întemeierea propriei familii şi integrarea profesională.

Probleme legate de întemeierea propriei familii

Erikson arată că problema centrală a acestei perioade este reprezentată de
conflictul dintre căutarea intimității şi teama de izolare. Dorința de intimitate stă la
baza relațiilor de prietenie şi dragoste. Cei care nu reuşesc să stabilească astfel de
relații au sentimente de inferioritate şi izolare. Eşecul uneori se datorează faptului că
tânărului îi este frică să nu fie respins şi de aceea nu are curajul să se apropie de alții.

Căutarea intimității conduce de cele mai multe ori la căsătorie. Cele mai multe căsătorii
sunt legate în perioada tinereții. Toți cei care se căsătoresc îşi doresc o căsătorie
fericită. Psihologii au încercat să identifice factorii de care depinde succesul sau
eşecul unei căsnicii. Astfel de factori sunt:
 asemănarea dintre atitudinile, interesele, preferințele partenerilor;
 abilitatea de a comunica între ei şi de a rezolva neînțelegerile, care apar cu o
mare frecvență în primul an, până când se produce adaptarea reciprocă;
 respectul reciproc al partenerilor prin acceptarea dorințelor, obiectivelor şi a
 obiceiurilor, precum şi a unei zone de intimitate (spațiu personal) a celuilalt.
Multe căsnicii se desfac în primii trei ani, cel mai uşor devenind disfuncționale
căsătoriile care au fost încheiate prea devreme (în adolescență). Diferențele mari de
vârstă, inteligență, personalitate dintre soți pot contribui la apariția unor conflicte şi
apoi chiar la divorț. De asemenea se ajunge mai uşor la divorț în cazul familiilor fără
copii cât şi în cazul în care cel puțin unul dintre soți provine dintr-o familie în care
părinții au divorțat. Acest fapt este explicat prin interiorizarea unor modele
comportamentale nefavorabile pentru menținerea căsătoriei.
În perioada tinereții în multe familii apar copiii. Naşterea unui copil determină
producerea unor modificări în relațiile dintre soți şi în modul lor de viață. Atenția se
orientează mai mult spre familie şi mai puțin spre prieteni şi distracții. Tânăra mamă
îşi îndreaptă grija şi afectivitatea spre copil, ceea ce poate să determine la soț
impresia că este neglijat. Uneori soțul simte chiar o uşoară gelozie față de copil.
În unele familii tinere au loc conflicte datorită intervențiilor prea frecvente a
bunicilor. Aceştia, deşi în general sunt bine intenționați, de multe ori dau sfaturi
inutile sau critică părinții care se simt ofensați. Alte probleme apar după ce mama
începe serviciul. Ea, în cele mai multe cazuri, este suprasolicitată (mai ales dacă soțul
nu o ajută în treburile casnice), ceea ce poate să ducă la surmenaj, iritabilitate, stări
depresive, conflicte familiale.
Activitatea profesională
Majoritatea tinerilor îşi finalizează studiile cu numeroase idealuri, aspirații, şi
dorințe de autorealizare. Ei încearcă să pornească pe propriul drum profesional de la
ideea că societatea are nevoie de cunoştințele şi de munca lor. De multe ori însă
idealul cu care tânărul porneşte pe această cale este umbrit de diverse greutăți. Unii
autori vorbesc despre fenomenul numit “şocul realității” în contact cu lumea
profesiunilor (Hall, Schmeider, Nygren, după ?chiopu, Verza, 1995).
Primul şoc, mai ales în perioadele de criză economică, se produce atunci când
tânărul nu găseşte un loc de muncă sau este obligat să accepte un servici care nu
corespunde calificării pe care o are. Aceasta crează impresia că

pregătirea profesională a fost inutilă sau – mai rău – persoana se simte respinsă,
inutilă, incapabilă să se integreze profesional.
După ce reuşesc să se angajeze, unii tineri devin curând decepționați,
dezamăgiți deoarece se izbesc de o serie de greutăți. Dintre acestea menționăm
câteva:
 tinerilor la început li se cere să îndeplinească activități auxiliare, care nu
sunt în concordanță cu pregătirea lor profesională;
 colegii, superiorii, au anumite aşteptări, cerințe, cărora tinerii nu le pot face
față deoarece pregătirea lor este insuficientă, mai ales din punct de vedere
practic;
 există cazuri în care nici superiorii, colegii, dar nici tânărul nu ştiu care sunt
atribuțiile profesionale ale poziției ocupate de tânăr, mai ales dacă la locul
respectiv de muncă tânărul este primul care ocupă o anumită funcție, ceea ce
are ca efect producerea unei stări confuzionale a subiectului;
 colegii mai în vârstă şi cu mai multă experiență refuză să îi ajute pe tineri;
 unii colegi, şefi sau chiar subordonați pot avea o atitudine de superioritate față
de tineri;
 tinerii pot fi afectați negativ de lipsa de entuziasm a colegilor mai în vârstă,
de receptivitatea lor redusă față de nou, de tendința lor spre rutină.
Cu trecerea anilor tinerii acumulează experiența necesară, eventual îşi
completează studiile, se integrează în colectiv şi preiau obiceiurile colegilor. Între
 timp se angajează persoane mai tinere, astfel cei angajați anterior avansează pe
scara ierarhică şi ocupă posturi care implică mai multă responsabilitate. Treptat
are loc trecerea spre etapa adultă.

2. Adolescența: perioadă de trecere către vârsta adultă

Stanley Hall lansează, la începutul secolului XX, prima lucrare despre această
perioadă a vieții, lucrare intitulată “Adolescenţa. Psihologia sa şi relaţiile sale cu
psihiatria, antropologia, sociologia, sexologia, crima, religia şi educaţia”. Mai apoi,
în decursul secolului XX vom observa conturarea a trei etape principale în evoluția
cercetărilor despre adolescență (Steiner & Lerner, 2004, după Marhan, 2006):

• Primele 6-7 decenii ale secolului XX sunt marcate de dezvoltarea marilor modele
teoretice ale adolescenței (Freud, Erikson, Hall). În această perioadă au fost realizate
studii descriptive despre toate fațetele dezvoltării adolescentului: ritmurile dezvoltării,
adaptarea, relațiile cu egalii şi părinții etc.
• Perioada care debuteazǎ cu anii ’70 şi pânǎ în prezent este marcată de preocupările
de testare a ipotezelor şi verificare a teoriilor anterioare prin cercetări empirice. În
aceşti ani interesul s-a concentrat mai ales asupra identificării unor explicații coerente
pentru plasticitatea şi diversitatea dezvoltării, precum şi aplicarea cunoştințelor
teoretice în rezolvarea unor probleme practice acute.
• În prezent cercetarea adolescenței este considerată un capitol important al ştiinţei
dezvoltǎrii, iar principalul său rol este acela de veni în sprijinul practicienilor din
domenii diverse, al dezvoltării de politici sociale sau educaționale etc., astfel încât să
ofere sprijinul necesar pentru asigurarea unui curs pozitiv al dezvoltării individuale
şi al societății în ansamblu.

Adolescența: perioadă de trecere către vârsta adultă

 Conform diverselor modele teoretico-experimentale, până la transformarea în
adult omul trece prin mai multe stadii de dezvoltare în care activitatea fundamentală
constă în pregătirea pentru integrarea în viața activă, din punct de vedere social şi
profesional, ca adult. Majoritatea proceselor desfăşurate în diverse perioade de viață
se subordonează acestei importante activități: dezvoltarea cognitivă (cu baze
neurofiziologice, dar stimulată de educație), dezvoltarea socială (achiziția normelor
sociale şi culturale şi respectarea acestora; stabilirea rolului şi statusului social;
evoluția morală), evoluția pe plan sanogenetic (menținerea sănătății) etc. Încă din
primii ani de

viață copilul experimentează, prin intermediul comportamentului ludic şi cu ajutorul

adulților, diferite roluri: se joacă “de-a doctorul” sau “de-a mama”, explorează lumea
înconjurătoare pentru ca mai târziu să poată avea abilități de a o modifica în funcție
de solicitări, experimentează respectarea şi nerespectarea normelor, achiziționează şi
internalizează diverse modele comportamentale, dar şi raționale (de gândire, moduri
copiate, dar şi specifice de a rezolva probleme etc.). Acest comportament complex se
derulează în diferite moduri şi la diverse nivele pe parcursul întregii vieți şi poate fi
denumit învățare.
Pregătirea pentru vârsta adultă porneşte în copilărie de la întrebări de tipul “ce
voi fi când voi fi mare?” şi continuă în perioada adolescenței cu crearea unei identități
prin diverse experimentări realizate de adolescent.

STUDENT
GHEORGHE RĂZVAN AURELIAN