SENZAȚIA ȘI PERCEPȚIA

Sunt procesele de reflectare a realității

- senzația refelctă caracteristici izolate ale stimulului
- percepția reflectă imaginea ”de ansamblu” a stimulului

Procesarea senzorială
Definiție: transformarea energiei unui stimul – informația din mediul extern – în
modalităţi specifice de activitate neuronală, care asigură identificarea caracteristicilor
fizice ale stimulului respectiv.
Presupune mai multe etape:
 Colectarea şi transformarea stimulilor
o este caracteristică analizatorului vizual și celui auditiv.
o se realizează la nivelul structurilor accesorii
o exemple:
 analizatorul vizual: lumina este focalizată de cornee, iris și cristalin pe
retină
 analizatorul auditiv: sunetele sunt captate de pvilionul urechii →
membrana timpanică → ciocan nicovală și scăriță → membrana
ferestrei ovale → endolinfă → celulele cu cili (receptorii auditivi)
 Translaţia
o se realizează la nivelul receptorilor
o constă în transformarea energiei stimulului în activitate neuronală
o proprietăţile fizice ale stimulului sunt reprezentate prin activitate neuronală
specifică sub forma unor “coduri senzoriale”
o codurile senzoriale transmise pe traectul căilor ascendente sunt specifice
fiecărui analizator indiferent de modalitatea (fiziologică sau nefiziologică)
de stimulare a receptorilor
 exemplu: apăsând ușor globii oculari se generează activitate
neuronală transmisă prin nervul optic care va genera percepția unor
puncte luminoase
 Transmisia
o se realizează pe căile senzoriale ascendente
o constă în transferul activităţii neuronale la nivelul cortexului
1
 Reprezentarea
o senzaţiile se formează la nivelul ariilor corticale senzoriale primare
o reprezentarea corticală respectă relațiile topografice ale stimulilor existente
în mediul extern
o infromația din partea dreaptă a câmpului senzorial este reprezentată la
nivelul emisferei cerebrale stângi și viceversa

Caracteristici ale stimulilor și senzațiile corespondente

 Analizatroul auditiv:
o Stimulii auditivi sunt fluctuații repetitive ale presiunii unui mediu (precum
aerul)
 amplitudinea undelor sonore corespunde intensirății sunetului
 frecvența undelor sonore corespunde tonalității sunetului (oamenii
percep sunete cu frecvențe 20 – 20.000 de Hertz)
 Analizatorul vizual:
o Lumina (stimulii vizuali) este o radiație electromagnetică – lumina vizibilă
are lungimea de undă de la 400 la 750 nanometrii
 intensitatea undelor radiației elecromagnetice luminoase corespund
strălucirii / luminozității
 lungimile de undă diferite corespund unor culori diferite
 Analizatorul olfactiv:
o detectează sunbstanțele volatile care vin în contact cu receptorii olfactivi de
la nivelul cavităților nazale
 Analizatorul gustativ
o detectează substanțe chimice ce vin în contact cu receptorii gustativi de la
nivelul limbii și al altor regiuni ale gurii
 gustul (dulce, sărat, acru, etc) este determinat de distribuția
receptorilor specifici care sunt stimulați de substanțele chimice pe
zone diferite ale limbii
 exemple: gustul dulce la vârful limbii, gustul amar la baza limbii
 Analizatorul tactil:
o Sensibilitatea tactilă și temperatura
 terminații nervoase de la nvelul pielii generează senzația de atingere
când sunt stimulate mecanic

2
  există la nivelul pielii terminații nervose sensibile la temperatură, dar
și terminații nervose sensibile atât la atingere cât și la temperatură
o Sensibilitatea dureroasă
 durerea ascuțită, respectiv durerea persistentă, cronică sunt
transmise prin fibre nervoase diferite
 Analizatorul proprioceptiv:
o furnizează informații referitoare la corp:
 senzațiile Kinestezice furnizează informații despre poziția părților
corpului și relațiile dintre ele
 senzațiile vestibulare furnizează informații despre poziția capului în
spațiul tridimensional

Percepţia
Definiție: Percepţia constă în: reunirea senzaţiilor provenite de la un obiect cu
formarea imaginii de ansamblu, imagine care este comparată cu datele din memorie,
făcând posibilă recunoașterea și eventual denumirea obiectului perceput.
Percepţia este dependentă de ariile corticale de asociaţie care integrează
informațiile primite de la ariile corticale primare făcând posibilă transformarea
senzațiilor în experiențe cu sens.

Caracteristicile percepţiei
Percepţia are 6 caracteristici esenţiale. Unele dintre aceste caracteristici ne pot
conduce la erori în percepţie
 Este bazată pe cunoştiinţe: depinde de informaţiile existente în memorie
 Caracter inferenţial: reprezentarea imaginii de ansamblu a unui obiect pe baza
unei părţi limitate a acestuia, parte care este accesibilă analizatorilor (exemplu:
desenarea pe tablă a unui cub este însoțită de posibilitatea reprezentării fețelor
cubului care nu sunt accesibile văzului)
 Caracter categorial: plasarea reprezentărilor obiectelor în categorii pe baza unor
caracteristici comune (exemplu: o melodie necunoscută, la prima audiție, este
precepută ca fiind muzică)
 Caracter relaţional: influenţarea percepţiei unui obiect de alte obiecte aflate în
vecinătate (exemplu: o persoană este percepută ca scundă dacă stă alături de
jucătorii unei echipe de baschet și înaltă dacă stă în mijlocul unui grup de copii)

3
 Caracter adaptativ: percepţia este centrată pe informaţiile relevante la un
moment dat (exemplu: percepția mai degrabă a vitezei unei mașini dacă aceasta
se îndreaptă spre tine decât a mărcii sau culorii acesteia)
 Adesea automată: operează fără control voluntar

Integrarea percepției în interpretarea corectă a realității

 Principii de bază ale percepției
o Percepția vizuală și auditivă se bazează pe discriminarea stimulilor de
fundal
o Sistemul perceptual grupează automat stimulii în funcție de factori multiplii
(psihologia gestaltistă)

 Legea proximității: percepția obiectelor apropiate unul de altul ca

formând un grup.
De exemplu, în figura care ilustrează Legea proximității, există 72 de
cercuri, dar percepem colecția de cercuri în grupuri. În mod specific,
percepem că există un grup de 36 de cercuri în partea stângă a
imaginii și trei grupuri de câte 12 cercuri în partea dreaptă a imaginii.

Această lege este adesea folosită în logo-urile de publicitate pentru a

sublinia care aspecte ale evenimentelor sunt asociate.
 Legea asemănării: elementele din cadrul unui ansamblu de obiecte
sunt grupate perceptiv dacă sunt similare unul cu celălalt. Această
similitudine poate apărea sub formă de formă, culoare, umbrire sau
alte proprit[í fizice.
De exemplu, în figura care ilustrează legea asemănării există 36 de
cercuri, toate egale; 18 din cercuri sunt pline, iar 18 din cercuri sunt
4
 goale. Noi percepem cercurile întunecate, grupate împreună și
cercurile luminoase, grupate împreună, formând șase linii orizontale.

 Legea închiderii: indivizii percep obiecte precum forme, litere,

imagini etc. ca fiind întregi atunci când nu sunt complete. Mai exact,
atunci când lipsesc părți dintr-o imagine întreagă, percepția noastră
umple golul vizual.
De exemplu, figura care ilustrează legea închiderii descrie ceea ce
percepem ca un cerc în partea stângă și un dreptunghi în partea
dreaptă. Cu toate acestea, în forme există lacune. Dacă legea
închiderii nu există, imaginea ar descrie o serie de linii diferite cu
lungimi diferite, rotații și curburi .

 Legea simetriei: mintea percepe obiectele ca fiind simetrice și plasate

în jurul unui punct central. De aceea, atunci când două elemente
simetrice nu sunt legate, mintea le conectează perceptiv pentru a
forma o formă coerentă. Asemănările dintre obiectele simetrice

5
 măresc probabilitatea ca obiectele să fie grupate pentru a forma un
obiect simetric combinat.
De exemplu, figura care descrie legea simetriei arată o configurație
de paranteze pătrate și acolade. Când imaginea este percepută,
avem tendința de a observa trei perechi de paranteze simetrice, mai
degrabă decât șase brațe individuale.

 Legea soartei comune: implică gruparea de obiecte care au aceeași

tendință de mișcare.
De exemplu, dacă există o serie de puncte și jumătate din puncte se
mișcă în sus, în timp ce cealaltă jumătate se deplasează în jos, vom
percepe punctele în mișcare ascendentă și punctele în mișcare
descendentă ca două unități distincte.
 Legea continuității: elementele obiectelor tind să fie grupate
împreună și, prin urmare, integrate în entități perceptuale dacă sunt
aliniate. În cazurile în care există o intersecție între obiecte, indivizii
tind să perceapă cele două obiecte ca două entități unice
neîntrerupte. Stimulările rămân distincte chiar și în cazul
suprapunerii.

 Legea bunului gestalt: elementele obiectelor tind să fie grupate

perceptual, dacă formează un model care este regulat, simplu și
ordonat. Această lege implică faptul că, în timp ce indivizii percep
lumea, ei elimină complexitatea, astfel încât ei pot observa o
realitate în cea mai simplă formă. Eliminarea stimulilor străini ajută
minții să creeze un sens.

6
 o Principiul constanței
 srălucirea, mărimea și forma obiectelor sunt percepute constante
chiar dacă percepția acestora este diferită la momente diferite
(exemplu: persoanele care se îndepărtează sau se apropie sunt
percepute ca fiind la fel de înalte)
 constanta mărimii și formei obiectelor depinde de relația
dintre imaginea lor pe retină și percepția depărtării acestora
 constanța strălucirii obiectelor depinde de percepția relației
dintre un obiect și fundal

 Percepția depărtării
Este dependentă în parte de factori legați de stimul și în parte de factori legați de
analizatorul vizual
o Factori legați de stimul
 mărimea relativă (înălțimea / mărimea în câmpul vizual): obiectele
percepute ca fiind mai mari sunt considerate fi mai apropiate
 suprapunere: obiectele acoperite parțial de alte obiecte sunt
percepute ca fiind mai depărtate
 claritatea imaginii: obiectele care au o claritate redusă sunt perepute
ca fiind mai depărtate decât cele percepute clar
 umbrire: obiectele percepute în umbra altora sunt percepute în
general mai depărtate (se ține cont și de direcția luminii)
o factori legați de analizatorul vizual
 disparitatea binoculară: distanța dintre globii oculari (efortul de
suprapunere a imaginilor provenite de la fiecare glob ocular creează
senzația de apropiere)
 convergența globilor oculari. mișcarea globilor oculari pentru a se
focaliza pe un obiect (deplasarea convergentă a gobilor oculari este
evidentă pentru obiectele apropiate și aproape absentă pentru cele
îndepărtate)
 accomodarea: modificarea curburii corneei și a cristalinului (efortul
crescut pentru acomodare prin creșterea curburii corneei și a
cristalinului crează senzația de apropiere a obiectelor).
 Percepția mișcării
o Este dependentă de mișcarea imaginii obiectelor pe retină

7
  exemplu: creșterea suprafeței retinei care este stimulată este
percepută ca un obiect aflat în mișcare care se apropie
o Stimularea retinei de obiectele aflate în mișcare este corelată cu informații
despre mișcarea capului, a globilor oculari sau a altor părți ale corpului,
făcând posibilă diferențierea deplasării obiectelor în câmpul vizual de
mișcările proprii