TEMA:SENZAŢIILE

1. Definirea şi specificul senzaţiilor

2. Clasificarea senzaţiilor
3. Proprietățile senzațiilor
4. Legile senzațiilor
5. Patologia senzațiilor
1. DEFINIREA ŞI SPECIFICUL SENZAŢIILOR

 Senzaţiile sunt cele mai elementare procese

psihice cognitive, care oferă omului
posibilitatea să cunoască însuşirile izolate
ale obiectelor şi fenomenelor, cât şi stările
interne ale organismului când excitantul
acţionează direct asupra receptorilor.
 Senzaţiile sunt procese psihice cognitive,
elementare prin care se semnalizează
însuşirile concrete ale obiectelor şi
fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a
stimulilor asupra analizatorilor (organele de
simţ).
 Senzaţiile ajută omul cunoască informaţii despre
culori, mirosuri, gusturi, duritate, timp, greutate etc.
Datorită senzaţiilor omul se adaptează la mediul
înconjurător, stabileşte un echilibru între organism şi
mediu.
 Cercetătorii Botkev şi Ananiev, demonstrează că dacă
nu ar avea senzaţii ar pierde contactul cu lumea
înconjurătoare, nu s-ar putea adapta pur şi simplu şi nu
ar putea supraveţui.
 Senzaţiile au o deosebită importanţă pentru
dezvoltarea proceselor psihice superioare. Ele sunt
caracteristice şi animalelor, la unele dintre ele fiind
chiar mai dezvoltate şi ca ale omului.
 Ex. Şarpele cu clopoţei depistează temperature până la miimi de
grade. Animalele de pradă au un miros foarte dezvoltat. La
vultur acuitatea vizuală este foarte bine dezvoltată.
 Cu toate acestea dacă analizăm senzaţiile omului şi ale
animalelor în ansamblu, putem spune că la om sunt la dezvoltate,
deoarece spre deosebire de animale, omul sesizează mult mai
multe însuşiri ale obiectelor decât la animale. Aceasta se
datorează activităţii practice pe care o desfăşoară omul şi care îi
permite să-şi exercite analizatorii şi să obţină informaţii despre
însuşirile obiectelor şi fenomenelor. Prin exerciţiu oamenii îşi pot
perfecţiona anumite senzaţii.
 Ex. pictorii îşi pot perfecţiona senzaţiile vizuale şi spre deosebire
de alţi oameni, ei pot sesiza mai multe nuanţe de culori.
 Muzicienci – senzaţiile auditive, bucătari – senzaţiile gustative.
Condiţiile dezvoltării senzaţiilor:
Pentru ca la om să fie dezvoltate senzaţiile trebuie să
funcţioneze foarte bine analizatorii.

1.Activitatea analizatorilor constituie baza fiziologică a senzaţiilor. Omul nu

va avea senzaţii dacă-i este dereglată funcţiile receptorilor, funcţiile nervilor
aferenţi şi eferenţi.
Orice analizator are următoarea structură:
  Receptorul – partea periferică a analizatorului. El receptează
excitaţiile din mediul înconjurător.
  Calea aferentă (nervii aferenţi)- transmite informaţia la sectorul
cortical al analizatorului.
  Sectorul cortical – locul unde informaţia se analizează şi se
sintetizează şi trece în senzaţie.
  Calea eferentă (nervii eferenţi)- transmiterea informaţiei la organul
efector.
2. Asupra analizatorilor trebuie să acţioneze excitanţi.
3. Excitantul trebuie să aibă o anumită intensitate pentru a produce o
senzaţie.
Analizatorul- componente şi funcţii

Analizatorul (organul de simţ) face

posibilă apariţia senzaţiilor. El este
alcătuit din următoarele 4 verigi:
 receptorul- captează informaţia
stimulului prin intermediul celulelor
receptoare;
 calea aferentă- transportă influxul
nervos la cortex (scoarţă cerebrală) şi
prezintă întreruperi sinaptice care
filtrează influxul nervos, astfel încât
la cortex ajung numai informaţiile
semnificative;
 zona centrală- CORTEXUL –CREIERUL
are rol în decodificarea influxului
nervos, iar pe plan psihologic asigură
„trăirea” senzaţiilor;
 calea eferentă- transmite răspunsul
dat de cortex la receptor şi asigură
autoreglarea funcţionării
organismului.
2. CLASIFICAREA SENZAŢIILOR
Prima clasificare a senzaţiilor a fost propusă încă din
antichitate, acestea fiind clasificate după natura şi
denumirea analizatorilor. Această clasificare o face
Aristotel. El determină:
 Senzaţii vizuale
 Senzaţii auditive
 Senzaţii olfactive
 Senzaţii tactile
 Senzaţii gustative.
1. Fiziologul englez Charles Scott Sherrington (1861-1952) a clasificat
senzațiile după localizarea receptorilor:
Astfel, unii dintre ei sunt amplasaţi la suprafaţa corpului (exteroceptorii) , alţii în
interiorul organismului, în viscere (interoceptorii) , şi receptori amplasaţi în muşchi
(proprioceptorii).

 senzaţiile exteroceptive (senzaţiile vizuale, auditive, gustative, olfactive, cutanate),

ne informează despre însuşirile obiectelor şi fenomenelor din exterior.

 senzaţiile interoceptive sau organice - receptorii cărora sunt localizaţi pe suprafaţa

organelor interne (inimă, stomac, intestine)- ne informează despre starea şi
funcţia organelor interne. – senzaţii de foame, de saturaţie, de durere, de sete, de
vomă.

 senzaţiile proprioceptive - receptorii care se află în muşchi, tendoane, ligamente.

- senzaţii chinestezice (de mişcare), de echilibru, de vibrare. Aceste senzaţii ne

informează despre deplasare, poziţie în spaţiu, despre diferite mişcări al corpului,
despre echilibru etc.
După contactul receptorului cu excitantul:
 Senzaţii tangoreceptorice (de atingere) –
senzaţii tactile, gustative.
 Senzaţii telereceptorice – (de la distanţă) –
excitantul acţionează asupra receptorilor de
la distanţă – s. vizuale, auditive, olfactive.
 SENZAŢIILE

Exteroceptive Interoceptive
Proprioceptive

Vizuale Auditive Olfactive Gustative Cutanate Organice Kinestezice Echilibru

Tactile Termice Algice

 ~ SENZAŢII VIZUALE ~
 Senzaţiile vizuale sunt rezultatul acţiunilor undelor
electromagnetice asupra analizatorilor vizuali. Ochiul uman s-a
adaptat pentru recepţionarea undelor din registrul 390-800
milimicroni. Între aceste limite se află toate lungimile de undă
corespunzatoare culorilor fundamentale ale spectrului luminii
terestre.

 Undele stimulează ochiul omului, iar acesta vede obiectele colorate într-
o nuanţă cromatică corespunzătoare lungimilor de undă reflectate. Dacă
un obiect absoarbe toate undele luminoase, el este văzut ca fiind ‘negru’
sau apropiat de negru. Dacă le reflectă pe toate în egală măsură este
văzut ca fiind alb sau , iar daca le reflectă selectiv, este văzut ca având
una din cele șapte culori ale spectrului.

.
Proprietăţi de bază ale senzaţiilor vizuale:
☻ Tonul cromatic – diferențiază culorile unele de altele si
este dat de lungimea de undă corespunzătoare.
-pentru roșu: 760 milimicroni
-pentru verde: 500 milimicroni

☻Luminozitatea - exprimă locul pe care îl ocupa aceeasi

culoare pe o scala in care cea mai luminoasa culoare este
albul, iar cea mai putin luminoasa este negrul.

☻Saturaţia - exprima puritatea culorii. Cele mai multe

obiecte nu au culori pure. Ele reflecta o lungime de unda de
baza, dar si alte lungimi.
Combinarea acestor trei însusiri duce la un număr
mare de nuanţe cromatice.Un om obisnuit reuseste sa
diferentieze circa 500 de nuanțe cromatice, pe când un
pictor cateva mii.
În viața și activitatea oamenilor, culorile au, în primul
rând, un rol de semnalizare (semnalizează existența unor
obiecte, procese, reguli).
 ~ SENZAŢII AUDITIVE ~
Senzatiile auditive sunt de 3 feluri:
auzul fonematic – sesizarea sunetelor limbii
muzicale – sesizarea notelor muzicale, a melodiilor
perceperea zgomotelor – au atât efect pozitiv cât și negativ

Proprietăţi ale senzaţiilor auditive:

oÎnălțimea (numărul de vibratii/sec);
ointensitatea (mărimea oscilațiilor: sunete puternice, medii, slabe);
otimbrul (forma undei).
 ~ SENZAŢII OLFACTIVE ~
Senzaţiile olfactive (mirosul) sunt provocate de particulele volatile
care pătrund în fosele nazale odată cu aerul si se dizolvă în mucoasa
nazală.
Funcţiile sensibilităţii olfactive
 selecţia hranei
 activitatea sexuală şi instinctuală
 adaptarea la mediu, intervine în protecţie şi
recunoaşterea mediului
 îmbogăţirea vieţii psihice a individului, prin
reacţii afective pozitive sau negative
 stimulează activitatea secretorie şi motorie
reflexă a tractului digestiv

Pragul de sensibilitate olfactivă este cantitatea

minimă de substanța odorizantă care produce o
senzaţie olfactivă se măsoară; cu olfactometrul.
Factorii de care depinde pragul de sensibilitate olfactivă:
tipul de substanţă, gradul de concentraţie, de persoană
lumina - stimulează olfacţia
temperatura:
−optimă 37- 38° C
−↑ temp. determină ↓ sensibilităţii olfactive (prin uscarea mucoasei olfactive)

umiditatea - în aerul uscat concentraţia substanţei trebuie să fie

mai mare
vârsta:
sensibilitatea olfactivă este în creştere între 6 şi 25 de ani
după această vârstă scade treptat

sexul - băieţii au acuitate olfactivă mai scăzută decât fetele

ovulaţia, graviditatea - cresc acuitatea olfactivă
foamea - creşte pragul de sensibilitate olfactivă
saţietatea - scade pragul de sensibilitate olfactivă
stări patologice:
hiposmie, anosmie → boli ale nasului, lezarea mucoasei olfactive
hiperosmie → graviditate, halucinaţii olfact. în tumori, boli psihice
 ~ SENZAŢII GUSTATIVE ~
Gustul este unul dintre simţurile chimice ce se
bazează pe capacitatea limbii de a dizolva şi de a
recepta calităţile chimice ale stimulilor.
 sunt produse de papilele gustative de la nivelul
limbii
 Diferențiază gusturile (gusturile principale –
dulce, acru, sărat și amar), calitățile chimice ale
alimentelor, băuturilor, medicamentelor etc.
 ca si senzatiile olfactive, apară omul față de
substanțele nocive si contribuie la instalarea
sau mentinerea diferitelor stări afective.
Tipuri de gusturi:
Sărat
-depolarizează celulele receptoare pentru gustul sărat
-perceput pe întreaga suprafaţă a limbii
-mecanism → influx pasiv de Na+ prin canale apicale

Dulce
-depolarizează celulele receptoare pentru gustul dulce
-se percepe cu vârful limbii
-mecanism → se leagă de receptorii membranari cuplaţi cu proteina Gs

Acru
-depolarizează celulele receptoare pentru gustul acru
-este perceput pe părţile laterale ale limbii.
-mecanism → depolarizează celulele receptoare prin:
-deschiderea canalelor de H+
-blocarea canalelor apicale de K+
Amar
-depolarizează celulele receptoare pentru gustul amar
-este perceput de receptorii gustativi de la baza limbii
-mecanism →se leagă de receptorii membranari cuplaţi cu proteina Gq
Factorii de care depind senzaţiile gustative:
1. temperatură
2. lumină
3. suprafaţa de aplicare
4. durata aplicării
5. graviditate
6. prezenţa senzaţiei de foame
7. modificări ale compoziţiei sângelui
8. factori de ordin psihofiziologic
 ~ SENZATII CUTANATE ~
Senzaţiile cutanate fac parte din categoria senzaţiilor exteroceptive, furnizându-
ne informaţii despre diferite însusiri ale obiectelor si fenomenelor din lumea
externă.
Senzaţiile cutanate se împart in 3 categorii:
Tactile
Se produc prin simpla atingere sau prin presiune a unui stimul pe o anumită
zonă sau un punct al pielii.
Termice
Reflectă diferenţa dintre temperatura propriului corp (constanta
biologica) si temperatura mediului ambiant sau a obiectelor cu care
venim în contact.
Algice (de durere)
-proprii
nu doar pielii ci și altor organe, ele semnalizează o agresiune
mecanică, termică, chimică, electrică asupra tegumentului.
 ~ SENZATII KINESTEZICE ~
Fac parte din categoria senzațiilor proprioceptive
Rol : -transmit informații despre miscările active;
-informează despre rezultatele propriei activități.
receptorii sunt situați în tendoane,articulații,muschi.

~ SENZAŢII DE ECHILIBRU ~
semnalizează schimbarea poziției capului față de trunchi si a corpului in
întregime, când se fac miscări de rotire și balansare.
Ele au rol in:
a) stabilirea centrului de greutate al corpului în conditiile în care se petrec
schimbări ale pozitiei acestuia.
b) mentinerea echilibrului vertical în timpul mersului si a directiei de deplasare
c) redresarea stării de echilibru în situatiile în care se produc alunecări sau căderi.
3. PROPRIETĂȚILE SENZAȚIILOR
a) Calitatea senzaţiilor - fiecare analizator pe parcursul
evoluţiei sa specializat în receptarea anumitor calităţi ale
obiectelor şi fenomenelor.
Ex. Analizatorul vizual – sesizează undele electromagnetice de
lumină, şi în rezultat apare senzaţia luminii.
Analizatorul auditiv- sesizează sunetele, zgomotele, sunetele
muZicale, verbale, tonul, tembru, înălţimea şi durata
sunetelor.
Analizatorul olfactiv- sesizarea mirosurilor.
Analizatorul gustativ- sesizarea gusturilor.
Analizatorul tactil – sesizarea netezimii, durităţii,
temperaturii, mărimii.
 b) Intensitatea senzaţiilor
Această proprietate a senzaţiilor este legată de intensitatea stimulilor
care le provoacă. Nu există însă o relaţie simplă, termen cu termen, între
atributele (calitatea) senzaţiei şi atributele stimulului.
Dacă între intensitatea unui sunet şi intensitatea senzaţiei auditive relaţia
este directă, nu acelaşi lucru s-ar spune despre relaţia dintre intensitatea
unui stimul termic şi calitatea senzaţiei produsă de acesta care, tocmai în
funcţie de mărimea intensităţii stimulului poate fi o senzaţie obişnuită
termică sau una de durere.
Intensitatea unei senzaţii este însă reglată nu doar de intensitatea
stimulului, ci şi de amplitudinea influxului nervos.
c) Durata senzaţiei
Această proprietate se referă la întinderea în timp a
senzaţiei. De obicei, senzaţiile persistă atâta vreme cât
acţionează şi stimulul. Sunt însă şi cazuri când ele pot
persista şi după încetarea acţiunii stimulului. În aceste
condiţii, apar aşa-numitele imagini consecutive.
d) Tonul afectiv al senzaţiei
Este caracteristica generală a senzaţiilor de a produce stări
afective plăcute sau neplăcute, de apropiere sau de
respingere a realităţii pe care o reflectăm. Tonalitatea
afectivă a senzaţiilor depinde de gradul de satisfacere sau
nesatisfacere a trebuinţelor.
 4. Legitățile senzațiilor
a) Legea pragurilor absolute şi diferenţiate. Se deosebesc 2 praguri
absolute ale senzaţiilor:
 pragul absolut minim – prin care se înţelege intensitatea
unui excitant care produce o senzaţie.
 pragul absolut maxim – prin care se subînţelege
intensitatea unui excitant care mai produce o senzaţie specifică.
Dacă intensitatea excitantului depăşeşte pragul absolut maxim,
noi nu vom mai avea o senzaţie specifică (vizuală, auditivă) – ci
vom avea o senzaţie de durere.
Pragul de diferenţiere (de deosebire a excitantului) – în
cazul acesta se deosebeşte cantitatea unui excitant care adăugată la
cel iniţial ne produce o nouă senzaţie.
 b) Legea adaptării - conform căreia sub acţiunea repetată a excitantului se schimbă
sensibilitatea analizatorului. Cel mai repede se adaptează analizatorul vizual , olfactiv,
tactil, dar cel mai greu analizatorii : auditiv, şi aproape deloc se adaptează analizatorul de
durere.
c) Legea interacţiunii analizatorului, conform căreia o senzaţie care se produce într-un
analizator poate duce la apariţia altor analizatori, amplificînd sau diminuînd sensibilitatea
altui analizator.
Ex. S-a stabilit că la consumarea fructelor dulci-acrişoare, apare senzaţie gustativă, care
influenţează asupra analizatorului vizual , îmbunătăţind vedere. Sunetele şi zgomotele
puternice slăbesc văzul.
d) Legea semnificaţiei- se sesizează mai bine acel excitant care are pentru noi o mai
mare importanţă, semnificaţie pentru viaţa şi activitatea noastră.
e) Legea depresiei
Presupune scăderea sensibilităţii prin intermediul aceloraşi mecanisme ca şi la
sensibilizare.
f) Legea sinesteziei
Se referă la unele efecte de intermodelare informaţională, la apariţia unei imagini într-o
modalitate senzorială ca urmare a excitării altei modalităţi. De exemplu, stimulenţii
acustici produc efecte vizuale şi invers (fenomenele de audiţie colorată sau de vedere
sonoră). Toţi ceilalţi stimulenţi produc efecte kinestezice. Sinestezia stă la baza talentului
artistic.
g) Legea compensării
Insuficienta dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau lipsa ei
conduce la perfecţionarea alteia atât de mult, încât aceasta din
urmă preia pe seama ei funcţiile primei. La orbi şi la surzi, se
dezvoltă sensibilitatea tactilă, vibratorie, olfactivă.

h) Legea condiţionării social-istorice

Deşi senzaţiile sunt comune pentru om şi animale, la om ele sunt
superioare deoarece suportă influenţa factorilor socio-istorici şi
socio-culturali. Aceştia, adâncesc, cizelează, perfecţionează
unele modalităţi senzoriale; (vulturul vede de la distanţe foarte
mari, dar omul distinge sute de nuanţe de griuri datorită
perfecţionării profesionale); schimbă ponderea acestora (evită
ponderea senzaţiilor vizuale obiective, în dauna celor olfactive);
conduce la apariţia unor modalităţi senzoriale noi.
5. Patologia senzaţiilor
Prin patologia senzaţiilor se înţelege dereglarea sensibilităţii. Ea poate fi naturală şi artificială.
Agnozia – pierderea capacităţii de cunoaştere. Această boală apare ca consecinţă a lezării celulelor nervoase a
sectorului cortical a analizatorului. Poate apărea în cazul traumelor cerebrale şi poate fi şi ca urmare a unor
implicaţii survenite de la bolile infecţioase.
În funcție de simțul afectat, pot fi distinse următoarele tipuri de agnozie:
 agnozia auditivă: incapacitatea de a recunoaște un obiect prin intermediul sunetelor (de exemplu radio,
telefon), precum și nerecunoașterea de asemenea a muzicii (amuzie) ori a zgomotelor cotidiene, din
mediul înconjurător, cu care pacientul era anterior familiarizat; aceste modificări sunt determinate de
leziuni temporale drepte;
 agnozia olfactivă: imposibilitatea de a recunoaște un obiect după miros (de exemplu portocala);
 agnozia tactilă: incapacitatea identificării unui obiect prin intermediul pipăitului (pacientul nu poate să
denumească un obiect care i se plasează în palmă, de exemplu un pix, o monedă);
 agnozia gustativă: imposibilitatea recunoașterii unui obiect prin intermediul gustului;
 agnozia vizuală: inabilitatea de a recunoaște un obiect prin intermediul văzului; agnoziile vizuale traduc o
leziune la nivelul regiunilor temporo-occipitale inferioare, unilateral sau bilateral.

Anestezia – când cu ajutorul substanţelor medicamentoase se recurge la pierderea sensibilităţii unei anumite
părţi a corpului sau a întregului corp.
Pentru a preveni apariţia agnoziilor şi pierderea sensibilităţii este necesar să se ocrotească organelle se simţ
(văzul, auzul). Întotdeauna funcţia analizatorilor care a fost dereglată, poate fi compensată de către alţi
analizatori.
De ex. Funcţia analizatorului vizual o preia analizatorul auditiv şi tactil, olfactiv-cel de vorbire.