MIROSUL ȘI AMINTIRILE

V-ați întrebat vreodată de ce unele mirosuri ne pot duce cu gândul la amintiri pe care credeam că
le-am uitat?
Simțurile reprezintă principala noastră poartă de acces către amintiri. Ele sunt cele care ne
furnizează informații despre tot ce ne înconjoară, oamaeni și obiecte și tot ele ne ghidează
comportamentul în relațiile cu acestea. Ne bizuim pe văz și auz pentru a ne orienta în spațiu, ne
lăsăm conduși de simțul tactil pentru a aprecia temperatura exterioară și ne încredem în miros și
gust pentru a lua decizii legate de alimentație. Foarte rar, sau poate niciodată, nu punem la
îndoială autenticitatea senzațiilor pe care ne construim întreaga existență. Și oare de ce ne-am
îndoi de ele, în condițiile în care utilitatea informațiilor oferite și adaptivitatea comportamentelor
bazate pe acestea sunt de netăgăduit?
Mirosul este un simț fără de care se poate trăi, însă calitatea vieții este mult mai slabă fără el.
Simțul olfactiv este cel mai vechi, avnd originea în simțurile rudimentare dezvoltate pentru
analizarea substanțelor din mediu, simțuri posedate chiar și de bacterii. Mirosul a existat înaintea
auzului, ori a văzului, chiar și înaintea simțului tactil, creaturile evoluând pentru a putea
interpreta caracteristicile mediului înconjurător.
Dintre toate simțuriele noastre care provoacă amintiri, mirosul este în general considerat cel mai
strâns legat de memoria umană. Folosit ca indicator primar în selecția hranei – alegem ce e bun
de mâncat bazându-ne pe acest simț, dar ne influentează și comportamentul: animalele comunic
între ele pe baza mirosurilor, cinii și caii pot mirosi frica în oameni, noi ne alegem partenerii, nu
neapărat conștientizând ce a stat la baza alegerii, în funcție de cum “mirosim” omul… Cu alte
cuvinte, mirosul este responsabil pentru acel declick chimic.
Spre deosebire de toate celelalte simțuri, el poate atrage afară din colțurile minții o lume întreagă
de amintiri intense și puternice, încât pot parea reale. Așa se face că un parfum din trecut ne
copleșește cu amintiri.
Ați observant vreodată că sunt mirosuri care vă aduc aminte de un moment din viață, un
eveniment din copilărie, de o persoană sau de anumite sentimente? Cel mai simplu exemplu ar fi
mirosul de acasă. După ce te întorci dintr-o călătorie mai lungă, odată ajuns acasp, te simți în
siguranță și relaxat, imediat ce ai pășit pe usă și ai simțit mirosul casei tale. Deci ce este de fapt
mirosul?

MIROSUL
Simțul olfactiv este, poate, cel mai puțin discutat. Se pot descrie lucruri, peisaje, oameni, plante,
animale, însă mirosurile apar în discuție aproape numai în asociere cu altceva: miros de fan
proaspăt cosit, mirosul rece al iernii, miros de caine plouat, de ciorapi murdari etc. Este usor de
discutat despre culori, pomenindu-le pe nume, dar mai greu despre mirosuri, dacă nu le asociezi
cu o substanță anume, sau condimente.
Mirosul, din latinescul olfactus, este capacitatea de a recepționa și interpreta cu ajutorul
receptorilor chimici sau cu ajutorul receptorilor olfactivi, care în cea mai mare parte se găsesc în
nas, acțiunea unor substanțe.
Ca și multe alte organe din corp, aparatul olfactiv este duplicat, fiecare cavitate acționând
independent. Receptorii senzoriali pentru miros se află pe peretele superior al cavitatii nazale,
imediat sub lobii frontali ai creierului. Aceasta se numeste suprafața olfactiva și este alcatuită din
milioane de celule mici, celule olfactive. Fiecare celule olfactivă are aproximativ o duzină de cili
care proemină într-un strat de mucus. Mucusul menține umiditatea cililor și acționează ca o
capcan pentru substantețle odorante, n timp ce cilii marăesc efectiv suprafaa fiecarăei celule
olfactive, crescând astfe sensibiliatea la mirosuri. Nu este clar înțeles felul în care cantități mici
de substanțe chimice care ne produc mirosuri stimulează celulele olfactive, dar se crede ca aceste
substanțe sunt dizolvate n mucus, vin în contact cu cilii și stimulează celulele care emit impulsuri
nervoase.
Fibrele nervoase olfactive propag aceste impulsuri, trecanâd prin oasele craniului către cei doi
lobi olfactivi ai creierului – unde informația este stocată, procesată și apoi transmisă printr-un
circuit complicat de fibre nervoase la cortexul cerebral. Aici mesajul este indentificat și devenim
constienți de miros. Mecanismul molecular exact al simțului mirosului este în mare măsură
necunorcut. Modul exact în care celulele receptoare pot detecta mii de mirosuri diferite și
diferențele minime dintre ele ramân un mister.
Mirosul reprezintă rezultatul întâlnirii dintre moleculele unei substanțe și celulele specializate ale
nasului. Moleculele de miros sunt purtate prin aer în toate direcțiile, iar atunci cand ajung la nas
declanșează senzația de miros.
Dar cum poate o particula mirositoare din aer sau dint-un aliment să declanșeze o amintire?
Secretul se află în profunzimea creierului nostru, într-o formațiune ancestrală, dar foarte mult
studiată în prezent, ce poartă numele de hipocamp, un component de baza în creierul oamenilor
și tuturor vertebratelor, existând câte unul pe fiecare emisferă cerebrală. Joacă un rol important în
consolidarea informației din memoria de scurtă durată, tranzitorie, în cea de lungă durată,
precum și în orientarea în spațiu.
De forma unui căluț de mare, aflat în interiorul lobului temporal, hipocampul reprezintă o
principală poarta de intrare pentru informațiile olfactive, vizuale, auditive, tactile, pe care le
procesează și ulterior le depoziteaza sub formă de memorie în creier.
După ce mirosul intr în nas, acesta călătorește prin intermediul nervilor cranieni spre bulbul
olfactiv care ajută creierul să proceseze mirosul. Bulbul olfactiv este parte din sistemul limbic,
adică a centrului emoțional al creierului. Ca membru al sistemului limbic, bulbul olfactiv poate
accesa cu ușurință amigdala care joacă un rol important în amintirea emoționalță.
Simțul olfactiv are un impact puternic asupra amigdalei care procesează emoțiile. Amintirile pe
care le evocă sunt bune și sunt mult mai puternice. Tocmai această legătură stransă dintre simțul
olfactiv și amigdală este unul din principalele motive pentru care mirosul dă naștere nostalgiei.
De asemenea, există o legătură și între sistemul olfactiv și hipocamp.
Ramon y Cajal considerat părintele neuroștiințelor, împarte hipocampul în două componente:
girusul dințat și cornul lui Amon. De altfel, a fost primul care a descris, în 1901, conexiunile
funcționale importante dintre aria entorinală, cu rol în funcția olfactivă și hipocamp.
Rolul hipocampului
Neurologii au indentificat rolul hoipocampului drept crucial în crearea de amintiri ale
evenimentelor. Cei al căror hipocamp este afectat de leziuni, au probleme în a interpreta ce li se
întamplă. Simțul olfactiv este unic în felul său, pentru că pătrunde în adâncimea creierului.
Mirosul procesat în bulbul olfactiv, poate trezi o reactie imediată și foarte puternică din partea
acestui ”creier emoțional”. Dar stimulii olfactivi, oricât de rapid și direct ar fi procesați, nu pot
declanăa amintirile daca nu ar exista condiționarea. Contactul cu un nou miros este asociat,
imediat, cu un nou eveniment, cu personae, lucruri sau chiar anumite secvențe de timp.
Studiile realizate de cercetători prin leziuni ale hipocampului la om, maimuțe și șoareci, au
sugerat că principalul rol al acestuia este de a acționa ca un “sistem de încărcare” a memoriei
temporare sau de scurtă durată necesară pentru a fi consolidate ca memorie de lungă durată sau
de referință. Studiul pacienților cu hipocampectomie (extirparea chirurgicala a hipocampului)
pare să sugereze că hipocampul are un rol important în formarea memoriei. Înregistrările
electrofiziologice au demonstrat că neuronii hipocampului sunt activați predominant atunci când
o persoanaă sau un animal de laborator explorează un spațiu necunoscut, dar și când primesc
informații legate de viteza și direcția de deplasare, identificarea olfactivă etc.
Studiul pacienților a ajutat la descoperirea regiunilor din creier implicate în funcțiile de
memorare, dar înțelegerea funcționării lor în ceea ce priveste neuronii și transmițătorii chimici
implică cercetări minuțioase efectuate pe animale de laborator.
Pentru detectarea mirosului, exista cel putin 100 de tipuri diferite de receptori, care se
regenerează pe parcursul vieții individului, modificându-se în funcție de ceea ce obișnuim să
mirosim. Ca rezultat al acestei caracteristici delicate a simțului olfactiv, oamenii sunt capabili să
distingă numeroase nuanțe a mirosului. Oricum, nu există suficienți termeni pentru a defini
mirosurile diferențiate de om.
Este considerat de unii, în mod fals, că mirosul ar fi mai putin important decât văzul, auzul și
simțul tactil. S-a demonstrat că mirosul este de 10.000 de ori mai sensibil decât gustul. Un om
poate deosebi și reține în memoria sa aproximativ o mie de mirosuri diferite. Prin civilizare,
omul a pierdut o parte din aceste posibilități olfactive. Omul percepe prin intermediul mirosului
senzatii transmise pe traiectul nervilor lobilor olfactivi din creier, unde se stabilește de exemplu
gradul de simpatie nutrit față de persoana din apropiere. Mirosul este responsabil și de reglarea
apetitului fiind implicat și în mecanisme de apărare, prin intermediul lui sunt evitate de exemplu
unele substanțe periculoase, nocive sănătății.
Daca nu am avea miros, nu ne-am mai putea bucura la fel de mult de gustul plăcut al alimentelor.
Acest simț influențează trăirile și emoțiile, iar uneori ne protejează chiar viața. Din păcate, doar
atunci când ne pierdem mirosul începem sa conștientizăm importanța lui.
Dar mirosurile nu ar putea declanța amintiri daca nu ar exista raspunsurile condiționate. Un
miros nou îl asociem mai întâi cu un eveniment, o persoană, un lucru ori chiar cu un moment în
timp. Când întalnim din nou acel miros, legatura este deja făcută...
Deoarece experimentăm cele mai multe mirosuri noi în copilărie, mirosul ne trezește adesea
amintiri din acea perioadă. Dar de fapt încercăm să facem asocieri între miros și amintiri încă de
dinainte de a ne naște... Asta deoarece și mirosurile și amintirile sunt stocate și procesate în
aceiași zonă a creierului.
Genomul mamiferelor conține aproximativ 1.000 de gene înrudite, dar diferite, care controlează
gama variată de mirosuri. La oameni, mai puțin de 40% din aceste gene sunt funcționale (restul
fiind pseudogene), ceea ce explică de ce câinii pot detecta mirosurile cu o mai mare acuratețe
decât noi. Câinele are capacitatea de a detecta mirosuri care sunt de 10.000 de ori mai slabe decât
cele pe care le putem distinge noi oamenii.
Oamenii de știință sunt de părere că există o conexiune semnificativă între ceea ce mirosim și
gândurile noastre, descoperind că mirosul este un declanșator al memoriilor mai bun decât
muzica, aratând și faptul că, până la varsta de 5 ani, ne formăm cele mai puternice amintiri,
legate de miros. De fapt, fiecare om are propriul său miros natural, unic, ca o amprentă. De
aceea, mirosul părinților va fi, în majoritatea cazurilor, un declanșator de emoții puternice, de
dragoste – pentru că i-am simțit de când eram bebeluși.
Mirosul declansează secrețiile digestive
Digestia nu începe din momentul în care gustăm mâncarea, ci chiar de când simțim aroma
preparatelor pe care le avem în față. Moleculele olfactive inhalate sunt transformate de nervii
olfactivi în siemnale ce ajung la creier, iar acesta comandă creșterea secreției de salivă, acelei de
enzime digestive, de suc pancreatic și de suc gastric. Într-o mai mică măsură contribuie și simțul
vizual. S-a observat că persoanele care, dintr-un motiv sau altul, și-au pierdut mirosul au un
apetit mai scăzut, chiar dacă celelate simțuri sunt funcționale.
Mirosul ne avertizează în caz de pericole
Simtul olfactiv se poate dovedi vital, pentru ca este uneori un mecanism de apărare. Cu ajutorul
mirosului, putem depista potențiale pericole precum focul sau scurgerile de gaze, de multe ori
chiar înainte de a le vedea. Ne poate ajuta sa identificăm un aliment alterat, majoritatea
persoanelor au obiceiul de a mirosi un aliment înainte de al duce la gură.
Mirosul ne influentează starea psihică
De simțul mirosului depinde și dispoziția noastră. Se știe că anumite parfumuri ne pot infuența
starea dea spirit. Efectul pe care-l au mirosurile plăcute asupra psihicului este exploatat de
comercianți. Pentru a le induce clienților o stare de bine, care le crește disponibiliatea de a
cumpăra, aceștia folosesc aromaterapia în magazine. Specialiștii Spitalului Universitar
“Mannheim” din Germania au descoperit în 2008 că aromele ne influentează chiar și visele.
Mirosul condiționează atracția fizică
În psihosociologie, diferența dintre realitatea obiectivă și reprezentarea subiectivă a acesteia este
abordată în cadrul studiului iluziilor perceptive, al bias-urilor cognitive și al erorilor de atribuire.
Toate aceste fenomene ilustrează greșelile care se strecoară în percepția și interpretarea realității,
cu precădere și în relațiile interpersonale. Astfel, apare întrebarea, dacă și mirosul ar putea
constitui un factor ce contribuie la conturarea unei păreri despre o persoană abia intâlnită. Nu s-
au găsit studii care să răspudă la această întrebare. În schimb, s-a constatat statutul controversat
al sensibilității olfactive. Aceasta, fie este comparată cu văzul și auzul pentru a se evidenția
inferioritatea, fie face obiectul unei adorații nebunești, fiind prezentat în aproape toate sferele
vieții umane. Pe de-o parte se denunță caracterul său animalic, însă pe de-altă parte, constatându-
i-se instinctualitatea, se încearcă utilizarea ei în influențarea comportamentului uman.
Mirosul este totodată simțul care creează cea mai mare intimitate între oameni. Legătura dintre
miros și emoții este evidentă. Transmiterea reciprocă a emoțiilor devine posibilă datorită
existenței “serviciului” de mesagerie olfactivă. Dacă o persoană simte atracție sau respingere față
de alta, aceasta se datorează, printre altele, mirosului corporal. Parfumul corporal o determină să
se simtă bine în prezența anumitor personae și rău în compania altora.
Oamenii produc în jurul lor un nor de produse chimice fără miros, numite feromoni, care
reprezintă cea mai veche forma de comunicare animală. De fapt, trimit un mesaj care acționează
direct asupra stării emoționale. Datorită lor, relațiile noastre sociale se consolidează. Corpul
nostru alege să secrete un hormon care va influența răspunsul afectiv al celuilalt. Emisia de
ferormoni determină conduite sexuale. Odată percepută de partenerul sexual, se trezește dorința
și excitarea acestuia. “Jocul” olfactiv se produce inconștient.
Parfumul natural al corpului ne perimte să stabilim relații autentice. În timp ce mirosul natural al
corpului facilitează stabilirea unor relații autentice cu cei din jur, un parfum artificial are un efect
contrar. Parfumurile de sinteză nu poartă mesaje emoțional-sociale pe care creierul să le
recunoască. Astfel emoțiile se deghizează. Mirosul corporal modificat de parfum nu mai are rol
securizant și liniștitor pentru cei dragi, ci poate induce deruta.
Mirosul este și el criteriul în alegerea partenerilor, deși poate nu conștientizăm acest lucru. Vom
fi întodeauna mai atrași de o persoană care miroase plăcut, fie că folosește un anumit parfum, fie
că are un anumit parfum corporal. Cercetătorii americani au descoperit că mirosul corporal al
unei femei este o veritabilă armă de seductive, mai importantă decât parfumurile. În cadrul unui
studiu, ei au constat că nivelul de testosteron al unui bărbat crește ca reactie la acest miros, mai
ales în perioada fertilă a femeii. Nici sexul feminin nu este indiferent la mirosul corpului
bărbaților. O substanță numită androstadienonă, secretată în transpirația bărbaților, crește
excitația sexuală a femeilor.
Mirosul creează legătura mama-bebeluș
Specialiștii au descoperit că, la naștere, bebelușii sunt atrași de mirosul laptelui de sân. După
două săptămâni, ei îl pot diferentia de cel al laptelui altor mame, iar la vârsta de două luni, se
atașează de mirosul propriei mame. Acesta are efect liniștitor pentru bebeluș, deoarece îi inspiră
siguranță și încredere că mama are grijă de el. Astfel, mirosul mamei întărește legătura afectivă
dintre ei. Simțul olfactiv este singurlul perfect dezvoltat la naștere din toate cele cinci și cel pe
care se poate baza în totalitate pentru a descoperi lumea din jurul său. Mamele, la randul lor,
percep mirosul bebelușului, care le accentuează instinctul matern. Mirosurile rămân întipărite în
memorie mai mult decât imaginile.

Bacalu Vergilia