Funcțiile olfactive,

Nasul
Nume: Lupoian Marius
AMR 1
• Specializat pentru recepţionarea, conducerea şi analiza informaţiilor
legate de simţul mirosului. Acesta previne pătrunderea în organism,
pe calea aerului, a unor substanţe chimice nocive, permite
aprecierea calităţilor olfactive ale furajelor şi declanşează secreţiile
digestive.

• Organul care îndeplineşte simţul olfactiv este nasul. Fosele

comunică cu exteriorul prin nări. Este căptuşit cu cu mucoasă nazală
prevazută cu perişori şi glande ce secretă mucus. Nasul (lat. nasus)
în anatomie înseamnă un organ al vertebratelor care este compus
din orificiul nărilor și cavitatea nazală.
• Simțul mirosului - olfacția - este slab dezvoltat la om, comparativ cu
unele animale. Rolul său principal constă în a depista prezența în aer a
unor substanțe mirositoare, eventual nocive, și împreună cu simțul
gustului, de a participa la aprecierea calității alimentelor și la
declanșarea secrețiilor digestive.
• Stimulii sunt substanțe chimice odorante, volatile și solubile, care pot
traversa stratul de mucus și atinge celulele olfactive.
• Receptorii sunt chemoreceptori care ocupă partea postero-superioară
a foselor nazale, fiind reprezentați de celulele bipolare din mucoasa
olfactivă.
 C ale ad e co n d u ce re

• protoneuronii sunt aceeași cu receptorii , 10-20 celulele bipolare

care au dendrite scurte și groase, care se termină cu o veziculă,
butonul olfactiv, prevăzută cu cili; axonii celulelor bipolare pleacă
de la polul bazal şi formează nervii olfactivi care străbat lama
ciuruită a etmoidului și se termină în bulbul olfactiv
• deutoneuronii sunt neuronii multipolari - celulele mitrale din bulbul
olfactiv, axonii lor formează tractul olfactiv
• Centrul nervos - fața medială a lobului
temporal, aria olfactivă — girul hipocampic și
nucleul amigdalian. Calea olfactivă nu are
legături directe cu talamusul.
• Senzația este de miros – olfacție
• Omul poate distinge până la 10 000 de
mirosuri diferite, dar există un număr de
aproximativ 50 de mirosuri primare, din a
căror combinare, în proporții diferite, poate
rezulta întreaga diversitate de senzații
olfactive.
 Funcţia nasului
• Funcţia respiratorie, prin nas se inspiră si expiră aerul necesar
respirației, nasul având si un rol de filtrare a impuritătilor din
curentul de aer inspirat prin perisorii si mucoasa nazală umedă.
• La om prin inspiratie sunt folosite nările alternativ (la un interval de
20-30 de minute), astfel există posibilitatea de regenerare a
mucoasei nazale.

• Funcţia mirosului, îndeplinită de regio olfactoria din nas. Fosele

comunica cu exteriorul prin nari si cu faringele prin coane. Este
captusit cu cu mucoasa nazala prevazuta cu perisori si glande ce
secreta mucus.
• Mirosurile sunt detectate prin stimularea receptorilor de la nivelul
epiteliului olfactiv – o zona de marimea unui timbru situata in profunzimea
foselor nazale, care este practic singura zona a creierului in care terminatiile
nervoase vin in contact direct cu aerul. De la bulbul olfactiv – una din cele
mai vechi structuri ale creierului, impulsurile nervoase ajung in final la ariile
corticale superioare, asa cum este cortexul frontal, care intervine in
perceptia constienta a mirosurilor, nu inainte insa de a face escala in ariile
mai vechi din punct de vedere filogenetic precum amigdala si hipocampul,
care intervin in integrarea mirosurilor in viata afectiva si amintirile legate de
miros.
• Reducerea simtului mirosului poarta denumirea de hiposmie, iar pierderea
completa a acestuia se numeste anosmie. La polul opus hiposmiei se
afla hiperosmia – un simt olfactiv exacerbat, prezent la unele persoane prin
determinare genetica (din randul acestora provin creatorii de parfumuri ).
 Receptorii
• Celulele receptoare

• Sunt localizate în epiteliu olfactiv

• Sunt reprezentate de neuroni
pseudounipolari adevăraţi care percep şi
conduc potenţialul de acţiune în CNS
• Celulele bazale ale epiteliului olfactiv
sunt celulele nediferenţiate care
încontinuu se rotesc şi mută celulele
receptoare olfactive (terminaţiunele
neuronilor). Acesta este singurul
exemplu a omului adult când neuronii
sunt mutaţi singuri.
 Lezarea nervului olfactiv
• Celulele receptoare olfactive bipolare (protoneuroni) ale aparatului olfactiv nu se gasesc intr-
un ganglion senzitiv, ci in epiteliul olfactiv (neuroepiteliu) al mucoasei nazale ce captuseste
plafonul si peretii adiacenti ai cavitatii nazale. Fiecare celula receptoare olfactiva da nastere
unor axoni nemielinizati; acestia sunt axonii care conduc cel mai lent impulsul nervos din
intreg sistemul nervos central. Fibre converg si se asambleaza sub forma a 15-20 fascicule, fila
olfactoria, ce constituie nervul cranian I - nervul olfactiv. Acesta se indreapta catre superior,
traversand fenestratiile placii cribriforme a osului etmoid pentru a aborda fata ventrala a
bulbului olfactiv ipsilateral, unde fac sinpasa cu neuronii de ordinul II.
• Axonii acestor neuroni bipolari sunt fibre aferente viscerale speciale, prin intermediul carora
sunt transmise senzatiile olfactive. Celulele receptoare olfactive sunt unicate nu doar pentru
ca servesc ca receptori sezoriali (chemoreceptori activati de stimuli chimici), traductoare
(genereaza potentiale locale) sau ca neuroni de ordin I (transmit senzatiile olfactive centripet,
catre bulbii olfactivi), dar si pentru ca se gasesc in structuri periferice (epiteliu olfactiv), si nu
intr-un ganglion senzitiv.
• De asemenea, mucoasa olfactiva primeste si inervatie sezoriala de la nervul trigemen.
Terminatiile nervoase ale aferentelor trigeminale periferice se ramifica in epiteliul olfactiv si
lamina propria subiacenta. Se considera ca aceste fibre nu doar conduc senzatiile de durere de
la mucoasa nazala, ci transmit si perceptia mirosului nociv catre subconstient, provocand un
reflex secretomotor vegetativ ca raspuns la prezenta substantelor chimice nocive (cum ar fi
amoniacul).
• Nervul olfactiv
• Lezarea nervului olfactiv

• Anosmia, pierderea completa a senzatiei olfactive, si hiposmia, diminuarea acuitatii olfactive,

pot aparea in urma lezarii aparatului olfactiv, consecutiv unor traume, in special daca exista
fractura sau deteriorarea placii cribriforme a osului etmoid. De asemenea, in situatiile in care
bulbul olfactiv este deplasat din pozitia sa normala, fibrele aferente ce strabat fenestratiile
placii cribriforme pot fi lezate sau chiar distruse. Totusi, datorita faptului ca acesti neuroni
bipolari au capacitatea de a se regenera, se pot ulterior reconecta cu succes la bulbul olfactiv,
restabilind contactele sinaptice, ceea ce inseamna recuperarea simtului olfactiv.
• Alte afectiuni frecvente, precum rinita sau sinuzita, ce implica iritarea si/sau edematierea
membranei mucoase nazale, pot perturba temporar olfactia. De asemenea, expunerea la
diversi agenti contaminanti pot afecta senzatia olfactiva, precum si congestia nazala
secundara unei raceli sau infectii virale.
• Pierderea completa a olfactiei este acompaniata deseori de pierderea partiala sau completa a
gustului, cum probabil este cunoscut faptul ca in timpul unei raceli, individul afectat se afla in
imposibilitatea de a gusta alimentele. Indivizii cu leziuni la nivelul cortexului orbitofrontal –
neocortex implicat in constientizarea mirosurilor – au abilitatea de a detecta prezenta
mirosului, insa nu pot face distinctia intre diferite substante mirositoare.
• Indivizii care se confrunta cu maladii precum Alzheimer, Parkinson sau Huntington se
confrunta cu deteriorarea functiei olfactive in urma degenerarii cailor olfactive. Indivizii care
sufera de epilepsie pot percepe mirosuri care nu sunt prezente sau pot experimenta
parosmia, o perceptie distorsionata a mirosului.