Nasul este un organ de simț situat în mijlocul feței.

  Cavitatea nazală este formată

din două fose despărțite printr-un sept, care comunică cu exteriorul prin nări și cu
faringele prin coane. Aceste fose sunt căptușite cu mucoasa nazală. Fiecare fosă
prezinta 3 cornete delimitate de șanțuri orizontale: cornet inferior, mijlociu si
superior.

   Receptorul olfactiv este alcatuit din: receptori (sunt neuroni bipolari din mucoasa
olfactiva), segmentul de conducere (este calea olfactivă care transmite impulsurile
nervoase la creier) și segmentul central (se gasește pe scoarța cerebrală, pe fața
medială a lobului temporal). Aria corticală senzorială olfactivă se gasește pe fața
medială a lobului temporal (paleocortex). Aici ajung impulsurile nervoase de la
receptorii olfactivi și sunt transformate in senzații.

   Celulele receptoare olfactive bipolare (protoneuroni) ale aparatului olfactiv nu se

găsesc într-un ganglion senzitiv, ci în epiteliul olfactiv (neuroepiteliu) al mucoasei
nazale ce căptușește plafonul și pereții adiacenți ai cavității nazale. Fiecare celulă
receptoare olfactivă dă naștere unor axoni nemielinizați; aceștia sunt axonii care
conduc cel mai lent impulsul nervos din întreg sistemul nervos central. Fibre converg
și se asamblează sub forma a 15-20 fascicule, fila olfactoria, ce constituie nervul
cranian I - nervul olfactiv. Acesta se îndreaptă către superior, traversând fenestrațiile
plăcii cribriforme a osului etmoid pentru a aborda fața ventrală a bulbului olfactiv
ipsilateral, unde fac sinpasă cu neuronii de ordinul II.  
Axonii acestor neuroni bipolari sunt fibre aferente viscerale speciale, prin intermediul
cărora sunt transmise senzațiile olfactive. Celulele receptoare olfactive sunt unicate
nu doar pentru că servesc ca receptori sezoriali (chemoreceptori activați de stimuli
chimici), traductoare (generează potențiale locale) sau ca neuroni de ordin I (transmit
senzațiile olfactive centripet, către bulbii olfactivi), dar și pentru că se gasesc în
structuri periferice (epit Lezarea nervului olfactiv poate conduce
la anosmie, pierderea completă a senzației olfactive, și hiposmie, diminuarea
acuității olfactive, care pot apărea în urma lezării aparatului olfactiv, consecutiv unor
traume, în special dacă există fractură sau deteriorarea plăcii cribriforme a osului
etmoid. De asemenea, în situațiile în care bulbul olfactiv este deplasat din poziția sa
normală, fibrele aferente ce străbat fenestrațiile plăcii cribriforme pot fi lezate sau
chiar distruse. Totuși, datorită faptului că acești neuroni bipolari au capacitatea de a
se regenera, se pot ulterior reconecta cu succes la bulbul olfactiv, restabilind
contactele sinaptice, ceea ce înseamnă recuperarea simțului olfactiv.   

Simțul mirosului este remarcabil și destul de diferit de simțurile vederii și auzului de

exemplu. Printre miile de mirosuri pe care le putem recunoaște, multe dintre ele pot
declanșa amintiri și emoții foarte puternice. Este ca și cum simțul mirosului este
conectat direct la conștiința noastră interioară. În plus, celelalte 2 simțuri
menționate mai sus se bazează pe detectarea undelor - lumină și sunet, în timp ce
simțul mirosului nostru implică detectarea particulelor - moleculelor chimice.
Mirosurile, denumite și stimuli olfactivi, sunt substanțe volatile care au o
greutate moleculară cuprinsă între 15 și 300. Ele sunt de obicei de
origine organică și constau în principal din lipide solubile.

Se știe că avem 6 milioane de celule receptorilor olfactivi localizați într-o

structură numită epiteliu olfactiv sau membrană mucoasă. Aceasta este
în partea superioară a cavității nazale.

Se pare că mai puțin de 10% din aerul care ajunge la pasajele nazale
intră în epiteliul olfactiv. Din acest motiv, uneori, pentru a prinde un
miros, este necesar să se sforăie mai intens pentru a ajunge la receptorii
olfactivi.

Chiar deasupra epiteliului olfactiv, se află placa cribriformă. Lobida

cribosa este o porțiune a osului etmoid care se află între epiteliul olfactiv
și bulbul olfactiv.

Acest os sprijină și protejează becul olfactiv și are perforații mici prin

care trec celulele receptorului. Astfel, pot transmite informații de la
epiteliul olfactiv la becul olfactiv.

Am un miros când moleculele mirositoare se dizolvă în mucoasă.

Mucoasa este formata din secretii ale glandelor olfactive care pastreaza
interiorul nasului umed.

Odată dizolvate, aceste molecule stimulează receptorii celulelor

receptorilor olfactivi. Aceste celule au caracteristica regenerării continue.

Becul olfactiv este situat la baza creierului, la capătul tracturilor olfactive.

Fiecare celulă receptorului trimite un singur axon (extensie nervoasă) la
becul olfactiv. Fiecare axon ramane conectat la dendritele celulelor
numite celule mitrale.

Celulele mitrale sunt neuroni ai bulbului olfactiv care transmite

informațiile olfactive restului creierului care trebuie procesat.

Ele trimit în principal informații la amigdala, cortexul piriform și cortexul

entorhinal. Indirect, informațiile ajung și la cortexul hipocampus,
hipotalamus și orbitofrontal.
Cortexul orbitofrontal primește de asemenea informații despre gust. De
aceea se crede că ar putea fi legată de amestecul de miros și de gust
care apare în arome.

Pe de altă parte, diferite fibre nervoase din diferite părți ale creierului
intră în becul olfactiv. Acestea sunt de obicei acetilcholinergice,
noradrenergice, dopaminergice și serotoninergice.

Intrările noradrenergice par a fi legate de amintirile olfactive și par să fie

asociate cu reproducerea.

Becul olfactiv constă din 6 straturi diferite.Toți aceștia îndeplinesc sarcini

specifice care ajută la procesarea neuronală a mirosurilor. Sortați de jos
în sus, aceste straturi ar fi:

- Strat de fibre nervoase: Acesta este situat chiar deasupra plăcii

cribrosa. În acest strat sunt axonii neuronilor olfactivi care provin din
epiteliul olfactiv.

- Stratul glomerular: în acest strat fac sinapse (adică se leagă) axonii

neuronilor olfactivi și arborizările dendritice ale celulelor mitrale. Aceste
legături formează așa-numitele glomeruli olfactivi, deoarece au aspectul
structurilor sferice.

Fiecare glomerul primeste informatii de la un singur tip de celule

receptor. Există diferite clase ale acestor celule în funcție de tipurile de
mirosuri pe care receptorii le captează. La om, între 500 și 1000 de
receptori diferiți au fost identificați, fiecare fiind sensibil la un miros
diferit.

În acest fel, există ambele tipuri de glomeruli și diferite molecule de

receptori.

De asemenea, glomerulii se conectează cu stratul plexiform exterior și

cu celulele bulbului olfactiv al celeilalte emisfere cerebrale.

- stratul plexiform extern: este cel care conține corpurile celulelor în

coloane. Acestea, ca și celulele mitrale, se conectează cu neuronii
receptorilor olfactivi. Apoi, ele trimit informațiile olfactive către nucleul
olfactiv anterior, zonele olfactive primare și substanța perforată
anterioară. (Wilson-Pauwels, 2013).

De asemenea, are astrocite și interneuroni. Interneuronii acționează ca

punți care unește diferite neuroni.

- strat celular Mitral: este partea în care se găsesc corpurile celulelor

mitrale.

- strat celular plexiform și celular granulat: Acest strat are axoni ai

celulelor mitrale și a celulelor smălțuite. În plus față de unele celule
granulare.

- Strat de fibre nervoase ale tractului olfactiv: în acest strat sunt

axonii care trimit și primesc informații către alte zone ale creierului. Unul
dintre ele este cortexul olfactiv.