Analizatorul olfactiv

Simţul mirosului — olfacţia — este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale. Rolul
său principal constă în a depista prezenţa în aer a unor substanţe mirositoare, eventual nocive,
şi împreună cu simţul gustului, de a participa la aprecierea calităţii alimentelor şi la
declanşarea secreţiilor digestive.
Stimuli sunt substanţe chimice odorante, volatile şi solubile, care pot traversa stratul de
mucus şi atinge celulele olfactive
Receptorii sunt chemoreceptori care ocupă partea postero-superioară a foselor nazale, fiind
reprezentaţi de celulele bipolare din mucoasa olfactivă

Cale de conducere
I protoneuronii sunt aceeași cu receprorii – 10-20 celulele bipolare care au o dendrite scurte şi
groase, care se termină cu o veziculă, butonul olfactiv, prevăzută cu cili; axonii celulelor
bipolare pleacă de la polul bazal şi formează nervii olfactivi care străbat lama ciuruită a
etmoidului şi se termină în bulbul olfactiv
II deutoneuronii sunt neuronii multipolari - celulele mitrale din bulbul olfactiv, axonii lor
formează tractul olfactiv
Centrul nervos - faţa medială a lobului temporal, aria olfactivă — girul hipocampic şi
nucleul amigdalian. Calea olfactivă nu are legături directe cu talamusul.
Senzația este de miros – olfacție
Omul poate distinge până la 10 000 de mirosuri diferite, dar există un număr de aproximativ
50 de mirosuri primare, din a căror combinare, în proporţii diferite, poate rezulta întreaga
diversitate de senzaţii olfactive.