Senzațiile

Definiția senzațiilor și funcțiile lor

Senzația este cel mai vechi proces psihic apărut inițial în lumea animală cu mult înainte de apariția
omului. Capacitatea de a avea senzații este proprie tuturor vietăților (inclusiv omului) care dispun de psihic.
Senzația este procesul psihic cognitiv elementar care constă in reflectarea însușirilor separate
obiectelor, fenomenelor lumii înconjurătoare, atunci cînd acestea acționează asupra organelor de simț.
Roagă colegul tău să închidă ochii și să întindă mîna. Pune-i în plamă un obiect mic (radiera,
ascuțitoare, monedă, etc.) și întreabă-1 cum este obiectul: greu, ușor, cald, rece, tare, moale. Apoi schimbați-
vă cu rolurile. Toate cele ce ați putut spune despre obiect, le-ați aflat cu ajutorul senzațiilor.
■ De ce are nevoie omul de senzații?
1. Senzațiile sînt prima sursă a cunoștințelor despre lumea înconjurătoare și cea interioară a omului.
Omul nu ar avea ce memoriza, nu ar putea judeca despre mediul înconjurător, dacă nu ar avea senzații. Pe
baza senzațiilor apar și funcționează toate celelalte procese psihice cognitive.
2. Senzațiile au și funcția de orientare și protecție în viața unui om, sau a unor animale. Spre exemplu, cu
ajutorul senzațiilor de miros (olfactive) vom cunoaște dacă în pahar e apă sau oțet; o pata de lumină servește
ca un punct de orientare pentru a găsi ieșirea dintr-o peșteră, iar Senzația de frig ne pune în gardă și ne
impune să ne păzim organismul de suprarăceală.
3. Altă funcție a senzanților, mai puțin cunoscută, dar foarte importantă, constă în obținerea echilibrului
informațional între organism și mediu. Organismul omului nu poate rezista în condițiile deficitului de
informație, cînd este izolat, nu primește informație din mediu, spre exemplu, aflîndu-se în barocameră.
Totodată volumul mare de informație conduce spre supraoboseală. Senzațiile reglează torentul de informație
care vine la creier, păstrîndu-l la nivelul adecvat organismului.
Cum apar senzațiile? Baza fiziologică a senzațiilor este activitatea analizatorilor. Obiectele și fenomenele
din mediul înconjurător sau din interior acționează asupra organelor de simț și provoacă excitație (Schema
1). Prin fibra nervoasă, care leagă organul de simț de creier, excitația vine în centrul nervos, unde, pe baza
ei, apare fenomenul psihic, numit senzație.

Organ de simț Creier -

Obiect- Fibră
- energie energie
energie fizică nervoasă
nervoasă psihică

Schema nr. 1

Clasificarea senzațiilor
Senzațiile se clasifică în dependență de locul unde sunt plsați receptorii – terminațiile nervoase care
recepționează influențele din mediul înconjurător.
Senzațiile interioreceptive sunt cele care apar prin intermediul receptorilor plasați în interiorul corpului
(schema 2). Ele conțin informație despre stările interne ale organismului.

Senzații
interioreceptive

În legătură cu
în legătură cu Provocate de excese:
provocate de boli, funcționarea organelor
trebuințele: foame, greutate în stomac,
durere interne: bătăile inimii,
sete greață
respirația

Schema 2.

1
 Senzațiile proprioreceptive apar prin intermediul receptorilor plasați în mușchi și tendoane (schema 3)
și ne informează despre poziția și deplasarea coprului în spațiu.

Senzații
proprioreceptive

Seomatoestizia: Chinestezia: Senzații statice:

poziția mișcarea poziția corpului
membrelor membrelor în spațiu

Schema 3.
Senzațiile exterioreceptive apar datorită receptorilor plasați la exteriorul corpului, ele ne informează
despre însușirrile obiectelor din jurul nostru (schema 4)

Senzații
exterioreceptive

olfactive Vizuale Tactile Auditive Gustative

Reflectarea reflectarea
reflectarea refectarea reflectarea
culorilor, a temperaturii,
mirosurilor sunetelor gusturilor
luminii presiunii, durerii

Schema 4
Cele mai multe informații despre lumea din jur omul o obține cu ajutorul senzațiilor vizuale - 80%.
(Cum pot fi explicate senzațiile vizuale din punct de vedere fizic?) Cu ajutorul senzațiilor vizuale omul
cunoaște:
1. Tonul culorii (ce fel de culoare este);
2. Luminiozitatea (intensitatea culorii);
3. Puritatea culorii (cantitatea dc culoare albă, pe care o conține).
Cu ajutorul senzațiilor auditive oamenii recepționează 8-9% din volumul informației referitor la mediu
înconjurător. (Amintiți-vă din cursul de fizică, ce este sunetul.)
Senzațiile auditive reflectă:
• sunetele vorbirii;
• sunetele muzicale;
• zgomotele.
Senzațiile auditive, reflectînd sunetele muzicale și pe cele ale vorbirii ajuta persoanele să cunoască:
• înălțimea sunetului („do” sau „fa”)
• intensitatea (sună tare, încet);
• timbrul („do” cîntat de bariton sau de soprano).
Senzațiile olfactive, deși ne oferă mai puțină informație venită din exterior, au un rol important atît în
cunoașterea lumii, cît și pentru afectivitatea umană. (Ce este mirosul din punct de vedere chimic?). Spre
exemplu, copilul mic recunoaște persoana ce îl alăptează după miros. Se evidențiază mirosuri:
• parfumate (de flori);
• eterate (de fructe);
• aromatice (de mărar, alte condimente)
• balzamatice (camforă, tămîie);
• empireumatice (gudron);
• putrede (sulfură de carbon).
2
 Senzațiile gustative deasemenea reprezintă o cotă mai mică în. volumul total de informație deținută de
persoană, dar sînt importante, în special, în perioadele timpurii de dezvoltare. Se cunoaște că în primul an de
viață o acțiune principală pentru cunoașterea obiectelor este „dusul la gură”, probarea la „gust”.
Există 4 senzații gustative de bază: acru,, dulce, amar, sărat.
Deasemenea un rol important în cunoașterea lumii, de către copiii mici, aparține senzațiilor tactile,
printre care deosebim senzații de:
• contact (moak, dur);
• presiune (greu, ușor);
• temperatură (cald, rece);
• durere (frige, taie, apasă, strînge).

Proprietățile generale ale senzațiilor

Toate felurile de senzații descrise mai sus au următoarele proprietăți:
• calitate (ce fel de senzație este, ce reflectă: lumină, culoare: verde, negru etc.);
• intensitate (miros, gust mai pronunțat sau mai puțin pronunțat);
• durata senzației, cînd începe și finisează o senzație anumită;
• topognozia (de unde vine senzația, locul în spațiu a stimulentului);
• tonul afectiv (senzații plăcute, sau neplăcute, sunete calmante, culoare veselă, miros atrăgător. Toate
senzațiile pot produce emoții de plăcere sau neplăcere);
• eementul motor (în momentul sesizării sunetelor, culorii, mirosurilor etc. În organele de simț se
produc mișcări care permit reflectarea mai exactă a însușirilor obiectelor.

Legitățile și regularitățile senzațiilor

Capacitatea oamenilor și a unor animale de a avea senzații se numește sensibilitate. Sensibilitatea la

oameni, ca și la animale diferă de la un individ la altul. Cunoașterea diferențelor sensibilității fiecărei
persoane și caracterizarea ei poate fi realizară cu ajutorul pragurilor senzațiilor
Pragul absolut inferior al senzațiilor constituie mărimea minimala a stimulentului capabil să provoace
analizatorului cea mai slabă senzație de modalitate corespondentă. Dacă închideți ochii și colegul vă pune un
gram de zahăr în ceaiul de dimineață nu veți simți, este prea puțin ca sa producă o senzație de dulce.
Continuați să adăugiți cîte un gram de zahăr, gustați de fiecare dată ceaiul. Intr-un moment dat veți sesiza că
în ceai este zahăr, veți o vagă senzație de dulce. Cantitatea de zahăr din ceai este măsura pragului absolut
inferior al dvs pentru senzațiile de dulce.
Daca veți continua să adăugiți zahăr în ceai, veți constata, la un moment, că simțiți dulcele ca ceva
plăcut, ci mai degrabă neplăcut, „zgîrie în gir”. Cantitatea de zahăr această dată a trecut peste pragul absolut
superior al senzațiilor.
Pragul absolut superior se măsoară cu mărimea stimulentului capabil să provoace cea mai puternică
senzație caracteristică analizatorului dat. Dacă stimulentul trece de pragul absolut superior senzația nu mai
corespunde organului de simț, ci poate produce durere. La o lumină prea puternică te dor ochii; un miros
puternic produce emoții neplăcute.
În afară dc capacitatea de a avea senzații, oamenii dispun de capacitatea de diferențiere a senzațiilor, de
depistare a diferențelor dintre senzațiile provocate între stimulenți. De exemplu, daca veți pune în mâna
colegului care este cu ochii închiși o greutate de 100 gr, veți mai adăuga un gram, colegul nu va simți
această schimbare.
Diferența dintre senzații va fi recepționată de persoană numai daca la greutatea inițială veți adăuga 3-4
gr Diferența minimală dintre stimulenți, abia simțită intre senzații alcătuiește- pragul diferențial al
senzațiilor.
Încercați să constatați diferența dintre senzații, punind pe palmă inițial O greutate de 200 gr, apoi mai
adaugați 5-4 gr. A fost nevoie să mai puneți cel puțin 6 grame ca să se simtă diferența. C.are este concluzia?
Pragul diferențial constituie o mărime relativ constantă. În cazul senzațiilor de presiune pragul

3
diferențial este egala cu 1/3 din greuteat inițială. In cazul senzațiilor auditive pragul diferențial este egal cu
1/10, adică pentru a sesiza o diferență între senzații la un cor de 100 de persoane trebuie să mai aducem 10
cântăreți.
Alta e situația în cazul senzațiilor vizuale. Ochiul are o capacitate de diferențiere înaltă 1/100. Deci cîte
luminări va trebui să mai apridem la 200 ca să sesizați diferența dintre senzații.
Sensibilitatea se supune unor legități generale, dar depinde și de situația concretă. Sunt posibile
modificări ale scnsibilității B.M. Teplov evidențiază trei cauze mai importante ale modificării sensibilității:
1. Influența stimulenților asupra organelor de simț.
2. Influența asupra senzațiilor altora, care au loc concomitent.
3. Influența condițiilor de viață și a exigențelor activității.
In continuare vom examina mai detaliat consicințele fiecărei dintre cauzele indicate.

Adaptarea senzațiilor

Sensibilitatea omului se poate modifica devenind mai mare sau mai mica în raport cu durata
influenței unor stimulenți asupra organului senzorial. Cînd îmbrăcați un palton vi se pare greu, daca l-ați
purtat un timp nu-i mai simțiți greutatea. Vara cînd intrați în lac sau mare, apa la început e rece, peste
puțin timp, însă nu o mai simțiți rece. Ce s-a întîmplat cu sensibilitatea, a crescut sau s-a micșorat? Dar
atunci, cînd intrați într-o odaie întunecoasă și inițial nu vedeți nimic, apoi începeți a desluși obiectele
din jur? (După o oră de întuneric sensibilitatea vizuală se mărește de 200 ori).
Foarte repede are loc și adaptarea senzațiilor olfactive. Oamenii se obișnuiesc repede cu mirosurile.
Spre exemplu, mirosul de iod nu se mai resimte peste 50-60 secunde, cel de camfora —1,5 minute.
Sensibilitatea olfactivă se restabilește în 1-3 minute.
Senzațiile auditive și cele de durere au o capacitate mică de adaptare. Sunetul pe care aparent nu-1
mai auzim, se face auzit cum numai ne orientăm atenția spre el. La fel și durerea, poate părea că s-a
potolit doar dacă atenția s-a concentrat asupra altor obiecte. Totodată, sensibilitatea analizatorului
auditiv, sau a receptorilor durerii nu crește, asemenea sensibilității vizuale în întuneric. Capacitatea de
adaptare redusă a senzațiilor de durere are sens biologic: ea semnalează un anumit pericol pentru viață,
care trebuie înlăturat.

Interacțiunea senzațiilor

Sensibilitatea față de un stimulent depinde nu numai de intensitate acestuia, ci și de alte senzații pe

care le are omul în momentul dat. Spre exemplu, mirosul plăcut de la bucătărie intensifică senzația de
foame, tot așa cum o melodie intensifică senzațiile vizuale. Interacțiunea senzațiilor se supune
următoarei legități generale: stimulenții puternici măresc sensibilitatea față de alți stimulenți, care
acționează simultan, iar stimulenții slabi micșorează sensibilitatea acestuia. Un punct luminos în
întuneric se vede mai bine, dacă în cîmpul de vedere mai sînt și alte surse slabe de lumină, dar același
punct va fi cu greu sesizat dacă în cîmpul de vedere va exista o lumină puternică.

Una dintre cele mai pronunțate manifestări ale interacțiunii senzațiilor este contrastul senzațiilor.
Priviți desenul de mai jos. Care dreptunghi este mai închis, cel de pe fundal alb sau de pe fundal negru?
Un măr după o linguriță de miere pare acriu, deși mîncat pînă la miere ar fi fost dulce. După apă sărată
cea distilată pare dulce.

Contrastul senzațiilor

4
Fenomenul contrastului condiționează schimbarea senzațiilor în direcția contrară celor precedente (exemplu
cu mărul) sau simultane (exemplu cu dreptunghiurile).
Un alt fenomen ce ține de interacțiunea senzațiilor este sinestezia, care se manifestă atunci cînd un
stimulent, acționînd asupra unui analizator, poate produce concomitent și senzații caracteristice altui
analizator. Unor pictori, bunăoară, culorile le produc senzații de temperatură concomitent cu cele vizuale:
culori calde - culori reci; muzicienii, sesizinj sunete, au și senzații vizuale (melodie luminoasă, sunete
azurii).
Sensibilizarea, deasemenea, ține de interacțiunea senzațiilor și constă în ridicarea voluntară a
sensibilității unor organe de simț, influențînd asupra altora. Spre exemplu, au< persoanele pot vedea mai bine
la o lumină slabă dacă șterg fața și gîtul cu apă rece sau mestecă tablete dulci-acrii, după mirosul de cafea se
simte mult mai clar parfumul. In medicină este cunoscut și procesul de desensibilizare: sub influența unor
preparate speciale se reduce sensibilitatea și reacția organismului la stimulent, este mai puțin pronunțata
(cazul alergiei).

Modificarea sensibilității sub influența exigențelor activității

Sensibilitatea se poate modifica datorită solicitărilor mediului de viață sau activității pentru viață în
societate, spre exemplu, este foarte importantă diferențierea sunetelor vorbirii, din care cauză la toți oamenii
se dezvoltă din fragedă copilărie capacitatea deosebită de diferențiere a sunetelor în limba maternă. Pentru
limba franceză bunăoară este important să diferențiezi sunete „ê”, „è”, „é” și cei pentru care acestă limbă e
maternă, le deosebesc cu mult mai ușor decît vorbitorii de limbă rusă sau germană; pentru engleză sunetele
lungi de cele scurte, pentru română „ie” de „e”.
Unele profesii solicită sensibilitatea înaltă pentru anumite sunete. Aviatorii sesizează cele mai fine
diferențe în sunetul motorului, în timp ce pasagerii consideră că sunetul este permanent unul și același. La
fel lucrătorii din industria tactilă diferențiază pînă la 50 nuanțe ale culorii negre, iar gustatorii, gusturi și
mirosuri despre existența cărora alți oameni le bănuiesc. Iar morarii buni pipăind faina, pot determina
calitatea ei și localitatea unde-i crescut grîul. Există oameni care au sensibilitatea unor organe de simț (a
degetelor) deosebi de înaltă — extrasenzitivii.

Compensarea senzațiilor
Unele senzații care din anumite cauze nu se pot dezvolta pot fi compensate prin altele. Persoanele care
văd rău sau nu văd se orientează cu ajutorul auzului în mult mai mule situații, decît văzătorii. Ei recunosc
oamenii după pași, arborii după foșnetul frunzelor și se pot orienta în spațiu după sunet.
Senzațiile de vibrație nu sînt valorificate de majoritatea oamenilor și sensibilitatea la vibrații este redusă,
dar pentru cei ce nu aud și nu văd ele au un rol foarte important. Punând mîna pe capacul pianului, ei ascultă
muzică, iar cei ce preferă orchestra sesizează muzica cu spatele. Senzațiile de vibrație îi ajută să „audă”
bătaia în ușă, apropierea automobilului, să recunoască unele persoane etc.

Dezvoltarea senzațiilor

Compensarea senzațiilor, dezvoltarea lor în cadrul activității sînt o dovadă că sensibilitatea poate fi
dezvoltată și voluntar, realizînd exerciții speciale, acțiuni care solicită un anumit fel de senzații. Spre
exemplu, senzațiile tactile în vîrsta preșcolară pot fi dezvoltate prin jocuri de tipul „Săculețul fermecat”, iar
sesizarea culorilor — cu ajutorul activităților de desen, aplicație. Modelarea dezvoltă senzațiile tactile, iar
muzica și desenul — senzațiile auditive și chinestezice.

Întrebări, argumentări, discuții

1. Ce diferență există între sensibilitate și sensibilizare?

5
 2. Completați frazele:
a) Diferența minimală dintre stimulenți, care provoacă o diferență minimală între senzații
constituie pragul.......................al senzațiilor.
b) .................................................................................................................. Cu cît este mai
mare pragul inferior al senzațiilor cu atît este mai..........................sensibilitatea.
c) Cu cît este mai mic pragul diferențial, cu atît este mai mare .................... sensibilitatea.
3. Alegeți răspunsul corect:
a) O persoană oarbă se orientează în mediul înconjurător cu ajutorul altor senzații decît cele vizuale
datorită fenomenului:
- sinesteziei;
- compensării senzațiilor;
- desensibilizării;
- adaptării senzațiilor.
b) Bolnavul deosebește cu claritate fețele interlocutorilor și le descrie cu precizie, dar nu raportează
imaginea vizuală la personalitate. Care dintre presupunerile următoare despre cauzele acestui
fenomen este mai probabilă:
- este tulburat aparatul de reglare a ochiului;
- este tulburat aparatul receptor al ochiului;
- sînt tulburate căile nervoase centripete;
- este tulburată regiunea corticală a analizatorului vizual.
4. Făcîndu-se cercetări s-a constatat că sensibilitatea terapeuților și a chirurgilor nu este la fel. Care este
varianta corectă:
- la terapeuți sensibilitatea auditivă este mai mare;
- la chirurgi pragul senzațiilor auditive este mal mic;
- la terapeuți pragul senzațiilor auditive este mai mare;
- la chirurgi sensibilitatea auditivă este mai mare.
5. Elaborați un proiect pentru dezvoltarea sensibilității copiilor de 3 ani.

Bibliografia:
- P. Jelescu, Ig. Racu, Ag. Bolboceanu...Psihologia generală. Ch.: Univers pedagogic, 2007. P. 160.
ISBN 978-9975-48-040-6