Elena Rusu

doctor, conferențiar universitar

SENZAŢIILE
 Definirea senzațiilor
Senzaţiile
sunt procese psihice cognitive, senzoriale,
esenţa cărora constă în reflectarea unor calităţi
separate ale obiectelor şi fenomenelor în
momentul acţiunii lor asupra
organelor de simţ.
 Caracterizare
Cu ajutorul organelor de simț organismul uman
capătă sub formă de senzații o informaţie variată
despre starea mediului intern şi extern.

Cea mai simplă legătură informaţională a omului cu

realitatea este realizată prin intermediul senzaţiilor.

Obiectele şi fenomenele care provoacă senzaţii se

numesc stimuli sau excitanţi.

Senzația apare doar în condiţiile acţiunii stimulilor

asupra organismului
 Caracterizare
Senzaţiile, ca procese psihice nu sunt posibile
dacă lipseşte reacţia de răspuns a organismului.

Baza psihofiziologică a senzaţiilor este procesul

nervos care apare atunci când stimulentul
acţionează asupra unui analizator cei este
adecvat
 Analizatorii
reprezinta ansamblul structural / functional
ce ajuta la formarea senzatiei.
Analizatorii  sunt sisteme care au rolul de a
recepționa, conduce și transforma în senzații
specifice excitațiile primite din mediul extern sau
intern.
Analizatorii sesizează prin receptori specifici,
modificările din mediul extern și intern, ce
acționează asupra organismului;
Analizatorii conduc impulsurile nervoase în ariile
corticale corespunzătoare.
 Structura analizatorului
Analizatorul este alcătuit din următoarele elemente:
                            
1. Receptorul - care transforma stimularea în impuls nervos
= codificare (ex. receptorul pentru imagine este
ochiul, receptorul pentru simțul olfactiv este nasul…)
2. Calea de conducere  - care transferă impulsul nervos de
la receptor la veriga centrală - Calea aferentă
3. Veriga centrala - se găsește pe cortex (scoarta
cerebrala) și are rolul de a transforma impulsul nervos
în senzație.
4. Conexiunea inversa este calea de la veriga centrală
spre receptor şi are rolul de a regla adaptarea pentru
stimulul respectiv - Calea eferentă
 Criterii de clasificare a
senzaţiilor
I. După localizarea receptorilor
1. Senzaţii exteroreceptive
2. Senzaţii interoreceptive
3. Senzaţii proprioreceptive

II. După natura stimulentului

1. Senzaţii vizuale
2. Senzaţii auditive
3. Senzaţii gustative
4. Senzaţii olfactive
5. Senzaţii cutanate
6. Senzaţii de durere
7. Senzaţii organice etc.
 I. După localizarea receptorilor
1. Senzaţii exteroreceptive – ne oferă informaţii din
exteriorul organismului, receptorii sunt situaţi pe suprafaţa
corpului. Ele se împart în două grupe:
1.1. de la distanţă (vizuale, auditive, olfactive)
1.2. de contact (gustative, tactile, termice)

2. Senzaţii interoreceptive – transmit informaţii despre

modificările stării interne a corpului, receptorii sunt situaţi în
organele interne - (senzaţia foame, sete, durere, căldură,
frig);
3. Senzaţii proprioreceptive – oferă informaţii referitoare
la poziţia, echilibrul şi mişcarea corpului nostru, receptorii sunt
situaţi în ligamente şi muşchi.
 II. După natura stimulentului
1. Senzaţii vizuale – declanşate de
undele electromagnetice proiectate pe
retină, şi care reflectă date despre
proprietăţile cromatice şi acromatice ale
obiectelor.
Senzaţiile vizuale ne oferă ≈ 90% din
informaţii, şi au 3 proprietăţi de bază: tonul
cromatic; luminozitatea; saturaţia

2. Senzaţii auditive – declanşate de

undele sonore receptate la nivelul urechii
interne. Ele se împart în: verbale,
muzicale, zgomote.
Proprietăţile senzaţiilor auditive sunt:
înălţimea, intensitatea, timbrul.
 II. După natura stimulentului
3. Senzaţii gustative –
declanşate de substanţele
solubile ce ajung în cavitatea
bucală.
Există 4 feluri de senzaţii
gustative:
- Amar – provocat de chinină,
- Acru – provocat de acid acetic,
- Sarat – provocat de clorură de
sodiu,
- Dulce – provocat de zaharină.
 II. După natura stimulentului
4. Senzaţii olfactive – sunt
declanşate de substanţe ce ajung
odată cu aerul inspirat la nivelul
mucoasei nazale.
Mirosurile pot fi: plăcute,
neplăcute, ambigui, stimulative,
atractive, stenice, inhibitoare,
dăunătoare
5. Senzaţii tactile – determinate de
deformările locale ale tegumentului
datorate presiunii exercitate asupra
obiectelor (atingerea, mângâerea,
presiunea)
II. După natura stimulentului
6. Senzaţii termice – oferă informaţii despre
temperatura obiectelor şi a mediului ambiant
 II. După natura stimulentului
7. Senzaţii de durere (algece) – semnalează tulburări
funcţionale şi distrugeri de ţesuturi organice,rolul este de-a
apăra organismul.
8. Senzaţii organice – semnalează deficitul şi acţionează
pentru restabilirea echilibrului şi menţinerea stării de sănătate.
Includ (foamea, setea, durerea)
9. Senzaţii statice (de gravitaţie) – ne dă informaţii
despre poziţia corpului în spaţiu
Proprietăţile (calităţile) senzaţiilor
 calitate care este dată de natura excitantului;
(exemplu: calitatea de a fi auditivă este o
caracteristică a senzaţiei provocate de undele
sonore);
 intensitatea este dependentă de forţa, mărimea
stimulului;
 durata este intervalul de timp în care se produce
senzaţia, egal cu cel în care acţionează obiectele
şi fenomenelor asupra analizatorilor);
 tonalitatea afectivă este starea sufletească
pozitivă sau negativă care însoţeşte orice
senzaţie.
Legităţile fundamentale ale senzaţiilor
1. Legea pragurilor senzoriale - nu orice stimul
provoacă o senzaţie. Un stimul foarte slab nu poate fi
simţit, în timp ce acţiunea unui excitant foarte puternic
conduce la dispariţia senzaţiei sau poate cauza durerea.

Pragul sensibilităţii este caracteristica psihologică a

dependenţei dintre intensitatea senzaţiei şi forţa
excitantului. Se deosebesc 3 feluri de praguri:
- Pragul minim absolut;
- Pragul maxim absolut;
- Pragul diferenţial
 Legităţile fundamentale ale
senzaţiilor
2. Legea contrastului - este schimbarea intensităţii şi
calităţii sub influenţa excitantului anterior sau
concomitent.
3. Legea adaptării - este acomodarea sensibilităţii la
un excitant, ce acţionează permanent; acomodare ce se
manifestă prin coborârea sau ridicarea pragurilor.
Când stimulii sunt puternici, sensibilitatea scade, când sunt
slabi – creşte.
4. Legea semnificaţiei - este un stimul semnificativ
pentru subiect sesizat mai uşor şi mai repede dintre un
şir de alţi stimuli cu intensitate mai mare, chiar dacă are
intensitate mică.