SUPORT DE CURS

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE, ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Obiectul de studiu al psihologiei

Etimologic, cuvantul psihologie provine din limba greacă de la psyché (suflet) şi logos
(cunoastere, teorie, stiinta).

Psihologia poate fi definita ca studiul stiintific al comportamentului si proceselor

mentale.

Radacinile psihologiei pot fi trasate in timp pana in secolele al IV-lea si al V-lea i.Hr.
Filosofii greci Socrate, Platon si Aristotel au pus intrebari fundamentale despre minte, iar
Hipocrat, ,,parintele medicinei’’, a facut multe observatii importante despre felul in care
creierul controleaza alte organe.

Procesele psihice – definire, clasificare, descriere

Senzatiile

Teme:

1) Etapele dezvoltarii senzatiilor;

2) Caracterizarea senzatiilor;
3) Mecanismele senzatiilor;
4) Propietatile senzatiilor;
5) Clasificarea senzatiilor;
6) Legile senzatiilor.

1. Etapele dezvoltarii senzatiilor

Senzatiile se dezvolta in urmatoarele etape:

1) Iritabilitate;

2) Sensibilitate;

1
 3) Excitabilitate;
4) Motricitate;
5) Senzatiile propriu-zise.

Putem spune ca senzatiile se dezvolta prin trecerea de la iritabilitate la sensibilitate si

excitabilitate apoi la motricitate

In continuare voi defini pe scurt aceste notiuni, cu toate ca le-am pomenit si in primul suport
de curs:

1) Iritabiliatea este reactia intregului organism la actiunea unui stimul biologic necesar,
care este nespecifica, difuza si generalizata. Exemple: senzatia de foame, de sete, de
placere erotica, etc.

2) Sensibilitatea este propietatea psihica a organismului de a discrimina stimulii biologici

necesari de cei indiferenti, prin intermediul organelor de simt.

Sensibiltatea se caracterizeaza prin urmatoarele:

- Este o rectie specifica, reversibila a organismului la actiunile tuturor stimulilor,

indiferent de importanta lor biologica;

- Se realizeaza prin intermediul analizatorilor;

- S-a dezvoltat din necesitatea discriminarii stimulilor biologici necesari fata de cei
indiferenti.

3) Excitabilitatea reprezinta reactia specifica la actiunea unui stimul. Exemplu: rectia

analizatorului vizual la stimului luminos, etc.
4) Motricitatea reprezinta totalitatea miscarilor si coordonarilor senzorio-motorii ale
organismului, precum si deplasarea organismului in mediul inconjurator( mersul,
apucarea obiectelor, comprehensiunea, agatarea, etc.)
5) Senzatiiile constau in transmiterea excitatiilor la centrii nervosi corticali, unde sunt
transformati in imagini ale obiectelor.

Senzatiile reprezinta procese psihice primare, care reflecta insusirile fizice, izolate ale
obiectelor si fenomenelor, cu ajutorul unui singur analizator.

Ele se caracterizeaza prin urmatoarele:

- Sunt imagini primare simple unimodale(un singur analizator);

- Opreaza cu insusiri izolate ale obiectelor, realizand analiza senzoriala ale acestora;

- Nu pot fi modificate voluntar;

- Se realizeaza aici, acum, asigurand constiinta prezentului;

2
 - Are la baza constiinta, asigurandu-i claritatatea imaginilor senzoriale si acuitatea
acestora.
2. Mecanismele senzatiilor

Senzatiile au la baza urmatoarele mecanisme:

1) Codificarea;

2) Recodificarea;
3) Decodificarea;
4) Conexiunea inversa.

1) Codificarea se realizeaza la nivelul receptorului fiecarui analizator, care capteaza energia

de excitatie si o transforma in impuls nervos, prin depolarizarea membranei neuronale.

Receptorii se caracterizeaza prin:

- Sunt sensibili numai la stimuli specifici acestora si insensibili la stimuli nespecifici

acestora;

- Depolarizare, transductivitatea adica ionii de sodiu ies la suprafata membranei

neuronale, iar cei de calciu si magneziu intra in interiorul acestuia, care genereaza un
impuls nervos si se propaga pana la centri nervosi.

2) Recodificarea se realizeaza la nivelul fibrelor nervoase aferente, care consta in selectia

influxurilor nervoase in functie de valoarea lor adaptativa, adica acele influxuri nervoase
fara valoare adapatativa pentru organism raman la nivelul centrilor nervosi subcorticali
asigurand tonifierea organismului, iar cele adptativie sunt transmise la centri nervosi
corticali.
3) Decodificarea se realizeaza la nivelul centrilor nervosi corticali in care influxurile
nervoase sunt transformate in imagini ale obiectelor si senzatiilor.

Centrii nervosi se compun dintr-un nucleu si o arie de asociere cu alti centrii nervosi .

Nucleul senzorial cuprinde o arie motorie care asigura motilitatea analizatorului si o arie
senzoriala, care asigura receptia stimulilor.

4) Conexiunea inversa se realizeaza prin intermediul fibrelor nervoase eferente, care asigura
reglarea functionala analizatorului, in functie de calitatile stimului.

Acest mecanism explica legea pragurilor absolute, legea adaptarii si legea contrastelor
senzoriale.

3. Propietatile senzatiilor

Propietatile senzatiilor depind de propietatile stimulului si sunt urmatoarele:

1) Calitatea senzatiilor;

3
 2) Intensitatea senzatiilor;
3) Durata senzatiilor;
4) Tonul afectiv.

1) Calitatea senzatiilor reprezinta capacitatea lor de a fi specifice analizatorului si

stimului.

Aceasta trasatura depinde de urmatorii factori:

- Tipul de receptor si stimul;

- Localizarea receptorilor;

- Energia specifica a receptorilor si fibrelor nervoase;

- Caracteristicile morfofunctionale ale receptorilor.

2) Intensitatea senzatiilor depinde de intensitatea stimului

Aceasta propietate depinde de urmatorii factori:

- Amplitudinea influxurilor nervoase;

- Grosimea fibrelor nervoase;

- Numarul fibrelor nervoase;

- Gradul de excitabilitate a sistemului nervos central( S.N.C. ).

3) Durata senzatiilor se refera la intinderea in timp a senzatiilor, in functie de durata

actiunii stimulului

Aceasta calitate arata, ca nu intotdeauna senzatiile dispar odata cu incetarea actiunii

stimulilor. Imaginile care persista si dupa incetarea actiunii stimulilor se numesc imagini
consecutive sau efecte de remanenta.

4) Tonul afectiv al senzatiilor reprezinta proprietatea senzatiilor de a produce reactii

emotionale pacute sau neplacute, comportamente de atractie sau respingere, in functie
de starea motivationala a organismului.

4. Clasificarea senzatiilor

Senzatiile se clasifica dupa urmatoarele criterii:

1) Dupa analizator;

2) Dupa distanta de contact dintre stimul si analizator;

3) Dupa localizarea receptorilor;

4
 4) Dupa tipul de stimul;
5) Dupa relatiile dintre analizatori.

1) Dupa analizator, desprindem analizatorul:

- Visual;

- Auditiv;

- Olfactiv;

- Gustativ;

- Cutanat.

2) Dupa distanta de contact dintre analizator si stimul, desprindem:

- Telereceptori(vaz, auz si olfactie)

- Tangoreceptori ( simt tactil si gust )

3) Dupa localizarea receptorilor, desprindem:

- Exteroceptori ( vaz, auz, olfactie, gust si simt tactil )

- Propioceptori ( schema corporala, kinestezie);

- Interoceptori( foame, sete, sexualitate, etc. )

4) Dupa tipul de stimul, desprindem

- Stimul mecanic;

- Stimul electric;

- Stimul chimic( olfactie si gust);

- Stimul biologic( foame, sete).

5) Dupa relatia intre analizatori, desprindem

- senzatii unimodale( un singur analizator);

- senzatii plurimodale( senzatii produse de mai multi analizatori)

5. Legile senzatiilor

Legile senzatiilor sunt urmatoarele:

1) legea intensitatii;

2) legea adaptarii;

5
 3) legea contrastului;
4) legea sensibilizarii;
5) legea depresiei;
6) legea sinesteziei;
7) legea compensatiei;
8) legea semnificatiei;
9) legea conditionarii socioculturale.

1) Legea intesitatii, arata ca un stimul produce o senzatie numai daca are o anumita
intensitate, numita prag.

Pragurile senzoriale pot fi:

- Prag minim absolut;

- Prag subliminal;

- Prag maxim absolut;

- Prag operational;

- Prag diferential.

Pragul minim absolut este intensitatea minima a unui stimul, capabil sa produca o senzatie.

Pragul subliminal este intensitatea unui stimul, care nu atinge pragul minim absolut si nu
produce o senzatie.

Pragul maxim absolut este intensitatea maxima a unui stimul, capabil sa produca o senzatie,
insa dincolo de acest prag, poate produce durerea.

Pragul diferential este relatia dintre intensitatea initiala a stimului si intensitatea adaugata
sau scazuta la aceasta, care produce modificarea senzatiilor initiale.

Pragul operational consta in discriminarea stimulilor. Aceasta lege arata ca, cu cat pragul
unui stimul este mai mare, cu atat sensibilitatea analizatorului este mai mica.

2) Legea adaptarii senzoriale consta in modificarea sensibilitatii analizatorului la

actiunea prelungita a stimulului, in sensul cresterii sau scaderii ei.

L a un stimul cu intensitate mare, sensibilitatea scade, iar la un stimul cu intensitate mica,

sensibilitatea creste.

3) Legea constrastului senzorial este capacitatea analizatorului de a discrimina doi

stimuli cu calitati si intensitati diferite, care actioneaza in acelasi timp.

Contrastul poate fi simultan sau succesiv

6
Constrastul simultan consta in discriminarea a doi stimuli diferiti, care actioneaza in acelasi
timp asupra analizatorului.

Constrastul succesiv consta in discriminarea stimulilor care actioneaza unul dupa altul asupra
analizatorului.

4) Legea sensibilizarii consta in cresterea sensibilitatii analizatorului, ca urmarea

stimularii altui analizator .

5) Legea depresiei scaderea sensibilitatii analizatorului, ca urmare a stimularii altui

analizator.
6) Legea sinesteziei consta in aparitia senzatiei intr-un analizator, ca urmarea stimularii
unui alt analizator.
7) Legea compensatiei consta in cresterea sensibilitatii unui analizator, ca urmare a
pierderii sensibilitatii altui analizator.
8) Legea semnificatiei un stimul slab, insa semnificativ pentru organism este mai repede
detectat decat un stimul putenic, dar nesemnificativ.
9) Legea conditionarii sociale consta in aparitia unor senzatii specific omului cum ar fi
pipaitul, ascultarea, senzatii profesionalizate si cititul.

Perceptiile

Teme:

1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor;

2. Mecanismele perceptiilor;
3. Determinantii perceptiei;
4. Legile perceptiilor;
5. Formele perceptiilor.

7
 1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor

Perceptia este procesul psihic senzorial care asigura constiinta intregralitatii si unitatii
insusirilor obiectelor cu ajutorul mai multor analizatori.

Perceptia spre deosebire de senzatii se caracterizeaza prin:

 Este o imagine primara complexa, unitara, integrala, redand toate insusirile fizice ale
obiectelor concrete;
 Este o imagine inferentiala, intrucat prin perceptie individul recunoaste obiectul, chiar si
in conditiile in care din el lipsesc unele elemente nesemnificative , avand la baza schema
perceptiva a obiectului;
 Este o imagine categoriala, intrucat prin perceptie individul raporteaza obiectul la
categoria sa din care face parte;
 Este o imagine automatizata adica in general perceptia se produce spontan, in afara
controlului constient , neavand la baza un anumit scop;
 Este o imagine plurimodala,adica in actul perceptiei sunt antrenati mai multi analizatori;

Perceptia se dezvolta in urmatoarele etape:

- Trecerea de la analiza insusirilor fizice ale obictelor prin senzatii la sinteza lor prin
perceptii;
- Formarea schemelor perceptive ( exerienta anterioara cu obiecte), asigurand constanta
perceptiva a obiectelor;
- Interpretarea si anticiparea perceptiva adica obiectul capata o anumita semnificatie pentru
activitatea individului uman;
- Formarea complexelor polisenzoriale.

Perceptia implica urmatoarele comportamente:

 Detectarea si diferentierea obiecteor;

 Recunosterea obiectelor pe baza schemelor perceptive;
 Selectia obiectelor in functie de semnificatia lor pentru activitatea individului uman;
 Corectarea imaginilor deformate ale obiectelor( iluziile perceptive).

2. Mecanismele perceptiei

Mecanismele perceptiei asigura cunoasterea obiectului, constanta perceptiva si corectarea

imaginilor deformate.

Mecanismele perceptiei se impart in doua categorii:

1) Mecanisme senzoriale ale perceptiei.

2) Mecanismele intelectuale ale perceptiei.
1) Mecanismele senzoriale ale perceptiei sunt urmatoarele:
a) Tiparele senzoriale;
b) Intregul;

8
c) Explorarea perceptiva
a) Tiparele senzoriale sau experienta anterioara cu obiectul asigura recunoasterea obiectului
prin compararea obiectului exterior, real cu modelul mintal al acestuia ;
b) Intregul consta in gruparea elementelor componente ale obiectului sau a campului
perceptiv, asigurand constanta perceptiva in conditiile in care din obiect lipsesc unele
elemente nesemnificative ale acestuia.

De asemenea, acest mecanism asigura integralitatea si unitatea obiectului prin detectarea

insusirilor esentiale ale obiectelor, apoi recunoasterea obiectelor dupa tipare senzoriale.
Formarea formelor obiectelor se realizeaza prin gruparea elementelor, dupa urmatoarele legi.

- Legea proximitatii( apropierea elementelor);

- Legea similaritatii( elementele asemantoare);
- Legea simetriei( elementele orientate in aceeasi directie );
- Legea inchiderii ( completarea imaginilor lacunare cu elementele din experienta anterioara
a subiectului);

Formele perfecte se caracterizeaza prin:

 Simplitate;
 Repetabilitate;
 Simetrie;
 Proximitate;
 Continuitate;
c) Explorarea perceptiva reprezinta ansamblul actiunilor cu obiecte.

Explorarea implica urmatoarele actiuni:

- Fixarea privirii in toate pozitiile;

- Compararea si generalizarea obiectelor;
- Manipularea obiectelor

Explorarea obiectelor se realizeaza dupa urmatoarele principii:

 Principiul diversificarii obiectelor;

 Principiul semnificatiei obiectelor;
 Principiul zonelor informative( zona care ofera o cantitate mare de informatii)
 Principiul tolerantei( corespondenta intre cantitatea de informatie si capacitatea de
receptie a subiectului);
 Principiul extensiei senzoriale( antrenamentul polisenzorial in perceptive)

Mecanismele intelectuale ale perceptiei cuprind:

a) Atributele distinctive;
b) Prototipurile;

9
 c) Anticiparea.
a) Atributele distinctive constau in recunoasterea obiectelor dupa trasaturile specifice ale
acestuia, bazandu-se pe compararea obiectelor;
b) Prototipurile constau in raportarea obiectului la categoria sa de obiecte, prin schematizare(
detectarea insusirilor comune ale obiectelor);
c) Anticiparea inseamna a prevedea evenimentele ulterioare.

3. Determinantii perceptiei

Determinantii perceptiei sunt urmatorii :

1) Determinanti exteriori;
2) Determinanti interiori .

Determinantii exteriori perceptiei cuprind:

a) Intensitatea moderata a stimulului;

b) Durata optima stimului;
c) Raporturile temporal-spatiale ale stimulilor;
d) Familiaritatea cu stimulul.

Determinanti interior cuprind:

a) Semnificatia stimulului;
b) Concentrarea atentiei;
c) Profesia si cultura subiectului
d) Experienta cu obiectul.

4. Legile perceptiei

Legile perceptiei sunt urmatoarele:

1) Legea integralitatii perceptive;

2) Legea structuralitatii perceptive;
3) Legea selectivitatii;
4) Legea proiectivitatii;
5) Legea constantei perceptive.
1. Legea integralitatii perceptive consta in crearea unei imagini complete despre obiect.
2. Legea structuralitatii consta in relatia dintre obiectul perceptiei si campul perceptiei in
care apare el.
3. Legea selectivitatii perceptive consta in retinerea obiectelor in functie de interesele
subiectului;

10
4. Legea proiectivitatii perceptive consta in faptul, ca imaginea se proiecteaza la nivelul
creierului, apoi la nivelul obiectului.
5. Legea constantei perceptive consta in recunoasterea obiectului, chiar si atunci cand el si-a
modificat forma si conditiile de perceptie.

5. Formele perceptiei

Formele perceptiei se impart in doua categorii :

1) Forme simple ale perceptiei;

2) Forme complexe ale perceptiei

1.Formele simple ale perceptiei se refera la organele de simt care reflecta obiectul in
integralitatea sa.

2. formele complexe ale perceptiei cuprind:

a) perceptia spatiului;

b) perceptia timpului;

c ) perceptia miscarii

a) Perceptia spatiului

Spatiul este locul unde se desfasoara o succesiune de evenimente.

Spatiul poate fi:

- Vizual;
- Auditiv;
- Tactil-kinestezic .
- Spatiul vizual se refera la dimensiunile si caracteristicile spatiale ale obiectelor , cum ar
fi: marime, forma, distanta, directia, relief, pozitia, etc.

Spatial vizual poate fi:

 Bidimensional;
 Tridimensional.

Spatiul bidimensional se refera la pozitia obiectelor in spatiu( lateralitate, coordonare sus-jos);

Spatiul tridimensional se refera la volumul si distanta obiectelor

Spatiul vizual are urmatorii indicatori, care asiguara constanta perceptiva:

 Monoculari.
 Binoculari.

11
Indicatorii( repere visual- percetive) monoculari sunt urmatorii:

 Marimea obiectelor;
 Superpozitia obiectelor( umbra obiectelor);
 Gradientul de textura( detaliile obiectelor in functie de distanta la care se afla);
 Contrastele cromatice al obiectelor;
 Paralaxa de miscare ( iluzia miscarii obiectelor in timp ce noi de deplasam);
 Perspectiva lineara ( liniile paralele la o anumita distanta, par sa se apropia);
 Sterioscopia, adancimea obiectului.

Indicatorii binoculari cuprind:

 Disparitatea imaginilor retiniene;

 Convergenta sau divergenta oculara;
 Coordonare oculomotorie.

Spatiul auditiv consta in localizarea sunetelor in spatiu, discriminarea sunetelor dupa

intensitate, timbru, distanta si directie.

Perceptia spatiului auditiv are la baza urmatoarele mecanisme:

 Miscarea de orientare a privirii si a capului dupa sursa sonora;

 Sensibilitatea vestibulara, adica distanta sunetelor in spatiu;
 Lateralitatea si coordonare sus-jos a sunetelor.

Perceptia spatiului auditiv are urmatorii indicatori:

- Indicatorii monoauriculari;
- Indicatorii biauriculari.

Indicatorii monoauriculari se refera la frecventa, intensitatea si timbrul sunetului;

Indicatorii biauricualari se refera la directia si distanta sunetelor.

Spatiul tactil-kinestezic consta in delimitarea spatiului fizic si orientarea organismului in

spatiul prin intermediul receptorilor vestibulari, tactili si kinestezici.

Perceptia tactil-kinestezica are urmatorii indicatori:

- Echilibru ortostatic( receptorii vestibulari);

- Miscarea in spatiu ( receptorii kinestezici);
- Orientare in spatiu( receptorii tactil-kinestezici);
- Schema corporala( cunoasterea segmentelor corpului nostru prin intermediul receptorilor
tactil-kinestezici);
- Lateralitatea.

b. pereceptia timpului se refera la succesiunea de evenimente care se desfasoara intr-un

spatiu dat.

12
Perceptia timpului are urmatorii indicatori:

- Timpul fizic( anotimpuri, momentele zile);

- Timpul biologic( ritmul somn-veghe, alimentatia, odihna,);
- Timpul psihologic, aprecierea subiectiva a duratelor;
- Timpul socio-profesional, apreciere duratelor in functie de cantitatea activitatilor
desfasurate in timp si spatiu.

c. Perceptia miscarii se refera la schimbarea pozitiei obiectelor in spatiu, precum si la

transformarea lor in timp.

Miscarea poate fi reala( deplasarea obiectului de la un punct la altul) sau iluzorie, aparenta.

Reprezentarile

Teme : 1 .Caracterizarea reprezentarilor

2 .Proprietatile reprezentarilor

3 .Tipurile reprezentarilor

Caracterizarea reprezentarilor

Reprezentarile propriu-zise sunt o componenta stabila si cu pondere deosebita a

activitatii noastre mintale .Reprezentarea este parte integranta a inteligentei si ea

poate fi interpretata ca procesare si operare cu simboluri.

Reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern , actualizat, al unor

obiecte , fenomene , evenimente ,situatii , etc. ,care au fost percepute anterior , dar care in
momentul dat iti pot lipsi din campul senzorial . Asadar , fata de perceptie , care ne
furnizeaza informatii numai despre obiectele si fenomenele reale prezente , care actioneaza in
momentul dat asupra analizatorilor nostri , reprezentarea ne ofera astfel de informatii si in
absenta obiectului de referinta .

Reprezentarea este si procesul de producere si utilizare mentala a imaginilor unor obiecte

in absenta lor .

Reprezentarea atat ca produs cat si ca proces ,are la baza doua surse:

- memoria de lunga durata

- imaginatia.
13
 Memoria este cea care inmagazineaza , pastreaza si reactualizeaza informatia structurata
initial in imagini receptive . Astfel,inca inainte de dezvoltarea imaginatiei , reprezentarea
devine posibila datorita fixarii ,mai mult sau mai putin fidele si durabile a continutului
informational furnizat de perceptie .

Reprezentarile generate de imaginatie se pot referi atat la obiecte reale (ex. reprezentari
despre obiecte si locuri pe care nu le-am perceput niciodata ca atare , dar despre care am citit
sau am auzit povestindu-se), cat si la obiecte ideale , pe care abia urmeaza sa le cream sau
care nu pot dobandi realitate sensibila (ex. reprezentarile personajelor sau intamplarilor din
basme).

Formarea reprezentarilor are un caracter activ si selectiv. Chiar si atunci cand nu ne

propunem in mod expres retinerea , pentru uzul ulterior, a imaginii obiectului pe care il
percepem in momentul dat , iar reprezentarea se constituie pe cale neintentionata
(involuntara), continutul sau va fi activ prelucrat si filtrat de structurile experientei cognitive
antarioare si de starile afectiv-motivationale.

In organizarea si sistematizarea lor interna ,reprezentarile se ierarhizeaza pe doua

coordonate (axe):

a)calitatea semantica a informatiei selectate

-inalt relevante(care se apropie de notiuni)

-mediu relevante

-slab relevante(care se intersecteaza cu perceptiile)

b) gradul de generalitate

-reprezentari individuale,particulare sau de specie(ex. reprezentarea unui trandafir)

-reprezentari generale sau de clasa(ex. Reprezentarea unei flori in general,cu elemente

comune tuturor speciilor)

Proprietatile reprezentarilor

Proprietatile reprezentarilor sunt urmatoarele :

1. Intensitatea ;
2. Stabilitatea ;
3. Gradul de completitudine ;

14
 4. Gradul de relevanta ;
5. Gradul de generalitate ;
6. Caracterul legaturii designative ;

1) Intensitatea exprima forta sau pregnanta imaginii care se evidentiaza , in

vivacitate , prospetime , claritatea liniilor de contur si contrastul figura-fond ;

In plan neurofiziologic , intensitatea reprezentarii este conditionata de gradul de conservare ,

in memoria de lunga durata , a urmei perceptiei anterioare si de activarea retelei neuronale
care pune in circulatie continutul informational corespunzator.

2)Stabilitatea defineste durata mentinerii in campul clar al constiintei a unor

reprezentari reactualizate sau generate in momentul dat de imaginatie .

Spre deosebire de perceptie , care dureaza cat timp obiectul se mentine in campul sensorial si
continua sa actioneze asupra simturilor , reprezentarea are o durata relativ scurta (de ordinal
secundelor sau a fractiunilor de secunda)

3) Gradul de completitudine exprima volumul general de informatie pe care il

cuprinde reprezentarea si acesta depinde de numarul elementelor sau a insusirilor ce se retin .
In principiu , valoarea gradului de completitudine este conditionata de tipul dominant de
memorie ,fiind mai mare la persoanele la care predomina memoria intuitive-imagistica asupra
celei verbal-abstracte si de familiaritatea obiectului reflectat (reprezentarile obiectelor
familiare cu care avem contact permanent in viata cotidiana sunt mai complete decat
reprezentarile obiectelor nefamiliare , rar si sporadic intalnite in activitatea curenta).

4) Gradul de relevanta , ca si in cadrul perceptiilor , se refera la semnificatia

informatiilor sau a insusirilor si notelor pe care le contine sau le reflecta imaginea. In
principiu , reprezentarea poseda un grad de relevanta mai ridicat decat perceptia;ca nivel
calitativ superior in raport cu perceptia , ea reflecta , de regula , insusiri si proprietati
semnificative , definitorii pentru obiect.

5) Gradul de generalitate este dimensiunea care deosebeste si distanteaza cel mai

mult reprezentarea de perceptie. El rezida in aceea ca imaginea-reprezentare selecteaza si
reflecta insusirile repetabile si comune ale obiectelor subsumand un numar de cazuri
asemanatoare.

Gradul de generalitate al unei reprezentari este determinat de diversitatea situatiilor

si de numarul cazurilor individuale intalnite in experienta perceptive anterioara subiectului .

6) Caracterul legaturii designative este foarte important pentru definirea

reprezentarii si stabilirea locului ei in cadrul activitatii cognitive. Legatura designative se
refera la modul in care se stabileste corespondenta semantica intre ceea ce numim model
informational intern (imagine , schema , simbol) si relitatea obiectiva externa .

15
 Ea se poate realiza in doua forme:

-directa sau nemijlocita ;

-indirecta sau mijlocita ;

Prima este proprie senzatiei si perceptiei si presupune stabilirea unui circuit informational
direct (actual) intre subiect si obiect.

Cea de-a doua forma este proprie reprezentarii si , intr-un grad mai inalt , gandirii.Consta intr-
un ansamblu de transformari aplicate ,nu direct obiectului real , ci imaginii lui perceptive , asa
cum s-a fixat si s-a pastrat ea in memoria subiectului .

Tipurile reprezentarilor

Principalele criterii prin care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt urmatoarele :

1. Modalitatea senzoriala ;
2. Domeniile de referinta cognitive ;
3. Gradul de generalitate ;
4. Gradul de complexitate ;
5. Sursa generativa ;
6. Modul de generare(producere) ;
7. Dimensiunea static-dinamic .

1 . Modalitatea senzoriala este dominanta in structurarea continutului

informational . Pune in evidenta clasele reprezentarilor :

-vizuale ;

-tactile ;

-kinestezice ;

-auditive ;

-olfactive ;

-gustative .

Cel mai bine structurate si delimitate sunt reprezentarile vizuale , legate de forme si
de spatialitate(topografie).Aceasta se explica prin faptul ca analizatorul visual indeplineste
rolul de mechanism integrator , unificator al intregii experiente senzoriale .La persoanele cu
aptitudini sportive si muzicale , o pregnanta deosebita au reprezentarile kinestezice si
auditive.

16
 2 . Dupa criteriul Domeniilor de referinta cognitive distingem :

-reprezentari stiintifice (in matematica ,biologie ,geografie, fizica,etc);

-reprezentari tehnice (mecanisme ,componente ,agregate mecanice);

-reprezentari artistice (literare ,plastice ,muzicale) ;

-reprezentari religioase (legate de divinitate ,de viata de apoi ,de ritualuri)

3 . Gradul de generalitate permite diferentierea reprezentarilor dupa sfera de

cuprindere ,relevandu-se astfel :

-reprezentari individuale ;

-reprezentari de specie ;

-reprezentari de gen (clasa )

4 . Dupa Domeniile de referinta cognitive identificam :

-reprezentari simple (un singur obiect sau o singura insusire ) ;

-reprezentari complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte ) .

5 . Sursa generative conduce la delimitarea a doua criterii :

-reprezentari ale memoriei ;

-reprezentari ale imaginatiei .

6 . Modul de generare (producere ) are doua criterii :

-reprezentari voluntare (intentionate) ;

-reprezentari involuntare (neintentionate ).

17
 7 . Dupa Dimensiunea static-dinamica gasim doua criterii :

-reprezentari statice care ne redau obiectul intr-o singura ipostaza ;

-reprezentari dinamice ne redau figura intr-o succesiune de pozitii si stari posibile.

Gandirea

Teme :

1 . Caracterizare generala ;

2 . Structura psihologica interna a gandirii ;

3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii ;

4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor ;

1.Caracterizare generala

Termenul ca atare de “ Gandire “ a patruns in psihologie prin intermediul filozofiei si al

logicii si a fost asociat cu anumite forme ale activitatii mentale-de a opera cu concepte , cu
abstractiuni , de a judeca , de a rationa si de a genera cunostinte .

Psihologii , trecand la studiul ei experimental si de observatie , au constatat ca gandirea

prezinta in sine o realitate astfel :

- in plan individual(in raport cu sarcini si situatii diverse);

- in plan interindividual (in raport cu una si aceeasi sarcina) ;
- in plan istoric (in raport cu diferite epoci istorice ) ;
- in plan ontogenetic (in raport cu diferite perioade de varsta si stadii evolutive ale
individului ).
Astfel , pentru a intelege atributele logice prin prisma carora definim gandirea trebuie sa
ne raportam la anumite coordonate , din care sa desprindem anumite caracteristici
semnificative , care , luate impreuna pot aproxima complexitatea extraordinara a gandirii :

- a) Coordonata interactiunii reflectorii subiect-obiect(lumea externa);

- b) Coordonata imformational-negentropica;
- c) Coordonata actionala;
- d) Coordonata genetica
-
a) Coordonata Interactiunii reflectorii subiect-obiect ne obliga sa recunoastem ca
gandirea reprezinta una dintre cele mai importante verigi de legatura ale omului cu lumea

18
 externa,repsectiv,ca ea este o forma specifica de reflectare in plan subiectiv a acestei
lumi si a propriului eu .Are un caracter mijlocit ,generalizat,esential si abstract.
Ea este reflectare subiectiva, in forma ideala a proprietatilor
generale,esentiale,necesare ale obiectelor si fenomenelor externe si ale relatiilor legice dintre
acestea.

b) Coordonata informational-negentropica defineste informatia proprie a

continutului gandirii si dimensiunile generalitatii si esentialitatii .Aceasta inseamna ca
gandirea se constituie si se articuleaza in plan operational pe masura introducerii
criteriilor generalitatii ,relevantei,repetabilitatii si a esentialitatii .Astfel conform acestei
coordonate gandirea este o organizare specifica a imformatiei la nivelul creierului
uman ,bazata pe criterii si principii logico-gramaticale de ordin sintactin,semantic si
pragmatic.
Continutul gandirii trebuie privit prin aceasta coordonata ca un ansamblu structurat
de imformatii codificate prin intermediul limbajului natural (cuvinte-notiuni) sau a
limbajelor formale (logic,matematic) .

c) Din punct de vedere al Coordonatei actionale baza si punctul de plecare al

gandirii il reprezinta schemele si operatiile din planul extern, cu obiectele si lucrurile din
campul senzorial apropiat.Astfel actiunile directe
(apucare ,prindere ,aruncare ,impingere,comparare,masurare,grupare clasificare) se
interiorizeaza si se transforma in actiuni mentale ce vor genera scheme operatorii ale
gandirii .Din punct de vedere cronologic actiunea externa va precede si va pregati
procesul intern de gandire si va pregati actiunea in plan extern cu finalitate adaptativa .

d) Coordonata genetica abordeaza gandirea nu numai la un moment dat ci si in

dinamica si devenirea sa .Devenirea gandirii se realizeaza in doua planuri :Istoric si
Ontogenetic .Astfel fiecare etapa din dezvoltarea genetica a gandirii se sprijina si va fi
conditionata de nivelul evolutiei istorice si culturale anterioare .Si invers ,evolutia istorica a
gandirii va fi conditionata de functionarea gandirii la nivel individual.

Aceasta coordonata se realizeaza pe baza interactiunii dintre factorii ereditari si factorii

de mediu.

2 . Structura psihologica interna a gandirii

Structura psihologica interna a gandirii cuprinde doua componente principale :

- a) Componenta operatorie
- b) Componenta imformationala (de continut)

a) Componenta operatorie arata ca transformarea se realizeaza de catre operator si

poate imbraca forme instrumental-logice diferite :
- transformare cantitativa (diminuare,multiplicare-comprimare )

19
 - transformarea calitativa ( interschimbabilitate modala ,transformarea informatiei
senzoriale in informatie conceptuala,transformarea modelului imformational intern in act
comportamental extern )

- transformarea relationala ( mai mic decat ,egal cu,inclus in,care duce la , rezulta ca,etc
).

Din punct de vedere al componentei operatorii gandirea este procesual dinamica ,o

inlantuire orientata de operatii,care porneste de la o stare initiala si se desfasoara in directia
unei stari terminale (rezultat ,produs). Operatiile mentale au un caracter ideal si se
caracterizeaza printr-o serie de proprietati specifice precum :

-Reversibilitatea este cea mai importanta dintre aceste proprietati si consta in doua
transformari : una care trece situatia intiala intr-o oarecare stare finala si alta indirecta , cu
sens opus care permite revenirea pe plan mental la situatia intiala .

-Reflexivitatea este o transformare identica de raportare a obiectului la el insusi (a este

identic cu a ,sau matematic: a este congruent cu a ).

-Simetria desemneaza posibilitatea permutarii termenilor fara a modifica identitatea lor

mentala ( schimbarea pozitiei a doua obiecte nu duce la anularea relatiei de egalitate dintre
ei)

-Asociativitatea reflecta existenta unui anumit grad de liberatate in interiorul operatiilor

gandirii facand posibila modificarea transformarilor mentale fara a influenta rezultatul final
.

-Tranzitivitatea reflecta posibilitatea de deductie a unei egalitati dintr-o alta egalitate

( daca a =b si b=c => a=c).

Componenta operatorie face ca operatiile sa se coordoneze si sa se echilibreze

reciproc,generand posibilitatea ca transformarile secventiale sa aiba o finalitate unitara .

b) Componenta imformationala (de continut ) .

Din acest punct de vedere gandirea nu este o desfasurare mecanica de operatii
pure,ci are ca sursa primara de continuturi lumea externa ,iar izvorul lor de alimentare directa
il reprezinta datele senzoriale .

Elementele de baza ale structurii ei sunt:

- Notiunea (ca element de baza al continutului )

- Judecata

- Rationamentul

Ultimele doua fiind elemente supraordonate de rang cognitiv superior .

20
 Notiunea ,odata elaborata se include in structura de continut stabil al gandrii ,oferind
un material calitativ superior de lucru .Astfel atitudinea si comportamentul fata de realitate
vor avea trasaturi diferite atunci cand se vor intemeia pe o notiune comparative cu situatia
cand pe prim plan ar fi o mediere senzoriala .

Dupa natura continutului notiunile au fost impartite in doua notiuni:

-Concrete (notiunea de casa ,de floare,etc)

-Abstracte ( care sunt imposibil de reprezentat cum ar

fi :libertate,dezvoltare ,intelepciune ,contradictie).

Cea mai buna modalitatea de a dezvalui si a pune in circuitul actual continutul unei
notiuni este definitia.

Judecata este o componenta de continut a gandirii putand fi stocata in memorie pentru

uzul ulterior . Ea se integreaza in memorie la un nivel superior fata de notiune. Are o valoare
superioara in comparatie cu notiunea ,refletand realitatea mai complet in mod dinamic si
relational . Ea precizeaza continutul notiunii afirmand sau negand ceva despre altceva
(Lemnul nu este bun conducator de electricitate , Stelele sunt corpuri ceresti , Omul nu este
patruped ).

Daca legatura afirmata de judecata se regaseste in realitate ,atunci judecata este

adevarata iar daca nu se regaseste este falsa.

Rationamentul determina o atitudine de rang superior a subiectului fata de

realitate ,dezvoltand aspecte de ordin relational si interactional ,complexe ( corespondente
spatio-temporale ,succesiuni ,probabilitati,cauzalitate ).

Din cauza faptului ca este atat de complex, volumul pe care-l ocupa in cadrul gandirii
este relativ mai scazut decat cel al judecatilor si cu atat mai mult decat cel al notiunilor .Din
punct de vedere cantitativ doar un numar mic de rationamente se stocheaza in continutul
latent al gandirii pentru uzul ulterior.

3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii

Gandirea nu urmeaza o traiectorie unica si liniara. Ea cuprinde trei forme(directii ) modale

ale procesarilor si anume :

- a) Forma de procesare inductiva

- b) Forma de procesare deductiva

- c) Forma de procesare analogica

21
 a) Procesare inductiva este nemijlocit stimulata si sustinuta de perceptii si reprezentari si
actioneaza initial asupra obiectelor si fenomenelor concrete .Ca urmare va avea un sens
ascendent de la individual (particular) catre general (universal),de la intamplator catre
necesar (legic).

Gandirea departajeaza in inductie trei genuri:

1) Formarea de concepte. Procesarea informatiei este inducerea unei proprietati de

la o parte a elementelor unei multimi la intreaga multime.De exemplu, constatand ca
toate corpurile metalice conduc curentul electric extindem aceasta proprietate,
spunand ca toate metalele sunt bune conducatoare de electricitate.

2) Stabilirea anumitor “Invarianti de raport”.Subiectii sunt focalizati nu asupra

obiectelor in sine,ci asupra raportului care se stabileste intre ele pe baza unui criteriu:
De ordine ,de distanta ,de forma ,de culoare ,de subordonare ,etc.
Din cele de mai sus se desprinde regula: “Valoare de semnalizare in cadrul seriei
se distribuie alternativ primului stimul, apoi ultimului; celui de-al doilea, apoi
penultimului, etc.”

3) Inductia structurilor consta in relevarea unei relatii specifice intre doua

elemente si generalizarea ei asupra altor elemente. (De exemplu in cazul “familiei
patratelor“ avem structura de forma ,data de relatia de egalitate a laturilor si
unghiurilor . In pofida varietatii marimii sau culorii, “structura forma patrata”
ramane invariabila.

b) Procesarea de tip deductiv .Caracteristica generala a acestei procesari este

aceea ca are un sens descendent: porneste de la general ( un principiu,o regula o idee,etc.)
si merge spre particular,individual. Schema logica pe care se intemeiaza procesarea
deductiva este principiul “Cea ce se aplica universalului ,se aplica si fiecarui caz
individual in parte “.

Dupa structura si complexitate procesarea deductiva se realizeaza in trei forme :

1) Procesarea deductiva imediata se caracterizeaza prin stabilirea unei legaturi intre

judecata premisa si judecata concluzie .Corectitudinea procesarii in acest caz este determinata
cu precadere de respectarea conditiei de distribuire a termenilor.

2) Procesarea de tip silogistic realizeaza un rationament deductiv imediat alcatuit

doar din trei propozitii (judecati) dintre care doar doua sunt premise ,iar a treia–concluzia .
Din punct de vedere structural ,silogismul ,se concretizeaza in constructii de tipul :

-Toti oamenii sunt muritori.

22
 - Socrate este om.

-Socrate este muritor .

3) Procesare deductiv-liniara .Realizeaza o transformare de tip tranzitiv.Rationamentul

pe care se intemeiaza are doua premise ,fiecare dintre ele exprimand o relatie dintre doi
termeni:

-Petre este mai harnic decat Vasile.

-Ion este mai lenes decat Vasile.

-Care este cel mai harnic?

Raspunsul corect este : Petre este cel mai harnic.

c) Procesarea analogica .
Ea poseda atributul operational specific de a extrage sugestii de rezolvare a
unei probleme de un anumit tip sau dintr-un anumit domeniu, din rezolvarea unei
probleme de un alt tip sau dintr-un alt domeniu, de a gasi criterii pentru formularea
unei explicatii comune pentru o categorie de fenomene .

Spre deosebire de procesarea deductiva , in procesarea analogica,legatura dintre

premise si concluzie are un caracter ipotetic ,probabilist si nu unul strict necesar .

Trainicia ei va depinde de insusirile comune ,de natura insusirii transferate si de :

-Gradul de esentialitate;

-Gradul de diversitate ;

-Gradul de reprezentativitate.

4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor

Domeniul specific in care se activeaza si se pun in relatie finala toate componentele

gandirii il constituie rezolvarea problemelor in sens larg .“Problema “ sau “Situatia
problematica” reprezinta stimulul autentic al oricarui proces veritabil de gandire.

Depasirea obstacolelor ,iesirea din impasuri ,gasirea raspunsurilor la numeroase

intrebari “De ce?” si “Cum?” etc. reclama iesirea din si depasirea limitelor datelor
senzoriale imediate si trecerea la o activitate mentala de un nivel superior de natura general
abstracta cu organizare si desfasurare discursiva ,cuprinzand toate coordonatele spatio-
temporale.

23
 Aceasta este gandirea ,cu functia sa principala-cea rezolutiva.

Dinamica de rezolvare a problemelor

Rezolvarea unei probleme in sensul in care am definit-o mai sus ,are un caracter
procesual-secvential,evidentiand mai multe verigi(etape) pe care le prezentam mai jos :

a) Procesul initial (imput translation),care consta in realizarea reprezentarii

interne a “spatiului ambiant” cu relevarea in cadrul lui a “spatiului problematic “.In
functie de modul in care se structureaza reprezentarea interna,subiectul va pune in
relief ,va estompa sau va elimina din campul lui de actiune solutia problemei .

b) Activitatea de raspuns .Urmeaza formarii reprezentarii interne. Ea se

concretizeaza in alegerea unei metode particulare de rezolvare.

c) Aplicarea metodei alese si controlarea gradului de adecvare a activitatii

printr-un dublu feed-back:
-Extern – inregistrarea si evaluarea rezultatelor transformarilor anterioare ;

-Intern-verificarea respectarii succesiunilor operatiilor stabilite in plan sau pe care

le presupune metoda data .

Daca cele doua mecanisme feed-back atesta existenta unei repartizari sau erori
esentiale , aplicarea metodei respective poate fi stopata.

d) Cand metoda initiala da gres ,subiectul are de ales intre trei posibilitati :
1) De a gasi sau presupune o alta metoda

2) De a realize o alta reprezentare interna,ceea ce va duce la reformularea problemei

3) De a abandona speranta in rezolvarea problemei,recunoscand-o ca fiind insolubila sau

ca depasindu-I nivelul sau actual de pregatire .

e) In timpul desfasurarii operatiilor de mai sus o metoda poate genera altele

noi ,adica scopuri partiale , subiectul alegand spre rezolvare una dintre aceste
probleme .
Putem deduce ca procesul general de rezolvare a unei probleme consta intr-o
serie de verigi legate intr-un circuit inchis:

-Stabilirea obiectivului

-Alegerea metodei

-Evaluarea rezultatelor
24
 -Alegerea unui nou obiectiv

Se admite,de asemenea , ca procesul de rezolvare a problemelor este si recursiv:

Obiectivul neatins poate fi mentinut in ciuda faptului ca au fost fixate obiective noi ;
obiectivul initial poate fi re-evocat dupa ce noile scopuri au fost atinse .Aceasta
implica functionarea mecanismului de control si stocare a scopuril

Imaginatia

Teme :

1. Caracterizarea generala
2. Formele imaginatiei

1. Caracterizarea generala

Cotidian , termenul de imaginatie se intrebuinteaza cel putin in trei intelesuri :

a) se spune despre un individ ca poseda imaginatie ,daca el a reusit sa resolve o

problema concreta oarecare imtr-o maniera originala diferita de a celorlalti
(imaginatie practica);
b) in domeniul comunicarii verbale termenul “imaginatie “ se foloseste pentru a
califica originalitatea mijloacelor la care cineva recurge pentru a determina la
nivelul interlocutorului sau auditoriului efectul dorit , asteptat (imaginatie
lingvistica sau verbala);
c) in sens traditional imaginatia este “capacitatea de a combina imagini in
tablouri sau succesiuni care imita faptele naturii,dar care nu reprezinta nimic
real sau existent”(imaginatia creatoare).Pentru aceasta din urma acceptiune
Aristotel folosea termenul de fantezie .

Observam ca toate aceste sensuri ale termenului de imaginatie au in comun faptul ca ele
desemneaza moduri diferite de operare ale intelectului,mai putin racordate la realitate decat
gandirea.

Din acest punct de vedere , imaginatia se interpune intre gandirea realista ,critica ,logica si
gandirea autista ,supusa exclusiv legilor afectivitatii .

2. Formele imaginatiei

Imaginatia imbraca mai multe forme si acestea sunt :

25
 - visele ,
- procesele hipnoide,
- reveria,
- imaginatia reproductiva,
- imaginatia creatoare.

Visele - Ele se manifesta periodic pe fondul starii de somn, respectiv, in intervalele

scurte de pana la 5 minute ale somnului superficial si pot fi considerate ca o prima forma
de realizare a imaginatiei .

Prin faptul ca producerea si desfasurarea lor se afla in afara comenzii deliberatoare si a

controlului voluntar, visele reprezinta imaginarul inconstient.

Apartenenta viselor la imaginatie se sustine prin doua argumente principale si anume :

a) continutul lor vizeaza in mod frecvent fenomene si evenimente ireale care nu se

gasesc si care nu pot exista in realitate .
b) chiar si in cazul in care continutul lor isi are sursa in experienta anterioara , modul de
combinare a secventelor, ca si impostazele in care apar sunt absolut inedite , nefiind
inciodata simple evocari sau reproduceri a ceea ce s-a intamplat .

Procesele hipnoide - In cadrul proceselor hipnoide constiinta este destructurata si

anihilata ,astfel incat se elibereaza mecanismele subcorticale ale activismului involuntar. Ia
nastere un ansamblu de imagini si de articulari imagistice de tip halucinator a caror
semnificatie este determinate direct de dinamismul motivational si afectiv. Acest lucru se
intampla si cauzat de actiunea drogurilor prin anihilarea stimulilor din lumea externa .In
fazele de inceput continutul imaginilor generate de activismul hipnotic are elemente si
caracteristici positive inducand stari de relaxare,de transpunere ,de satisfactie ,de
euforie ,etc; in fazele avansate cum sunt cele cauzate de consumul de droguri tablourile
imaginative se modifica semnificativ catre polul negative,inducand stari de bulversare ,de
agitatie ,de insuportabilitate de sine .

Reveria - Apare pe fondul unui activism psihofiziologic mai inalt ce duce la instalarea
starii de veghe .Intre starea de somn sic ea de veghe se interpune starea denumita “
semivigila” (toropeala sau somnolenta).

Reveria este o productie imagistica libera fara interventia controlului voluntar si fara
existenta unui scop anume . Din acest motiv aceasta forma se mai numeste visare cu ochii
deschisi .

Reveria poate deveni daunatoare atunci cand se produce cu o frecventa prea

mare ,tinzand sa acapareze intreaga existenta vigilenta a individului . Daca se mentine intre
limite rezonabile , aceasta forma a imaginatiei joaca un rol pozitiv in viata noastra ,
contribuind la detensionare afectiv–motivationala , la autoperfectionarea morala ,la revizuirea
si optimizarea planurilor de perspectiva si a ierarhizarii scopurilor

26
 Imaginatia reproductiva - Specificul ei rezida in reflectarea intr-o modalitate
transformata a elementelor experientei anterioare .

Ea nu poate fi confundata cu procesul memoriei in ipostaza sa de reactualizare .

Imaginile ,ca simple amintiri ale unor lucruri concrete percepute anterior ,sunt net diferite prin
pregnanta si calitati subiective, de imaginile acelorasi lucruri elaborate de imaginatie .

Exista feedback –ul negativ care asigura pastrarea si reactualizarea experientei anterioare
pe cat posibil nealterate si feedback –ul pozitiv care actioneaza constant in directia
indepartarii produselor imagistice de datele primare pe baza carora se elaboreaza .

Imaginatia creatoare - Reprezinta forma cea mai inalta si specifica pe care o poate atinge
imaginatia umana in general .Astfel imaginatia creatoare ne apare ca reprezentare si anticipare
a noului , din perspectiva realizabilitatii sale in plan ideal – intern si material – extern .

Latura creativa nu se reduce la modul de transformare si combinare a secventelor

imagistice ci presupune legarea a ceea ce se produce ,de o semnificatie , de o anumita functie
utilitara pentru om ,pentru societate.

Imaginatia creatoare se manifesta in doua forme :

- inovatia (descoperirea)
- inventia

Inovatia – consta in modificarea unor elemente cunoscute ,existente si in recombinarea lor

intr-o noua schema sau structura, obtinandu-se astfel un produs cu aspect si propietati noi ,
inexistente la obiectul initial . Ea vizeaza o transformare mai mult sau mai putin radicala a
ceva dat ,existent deja .

Astfel intr-o descoperire se organizeaza noi scheme mentale ce permit punerea in evidenta
a unor aspecte, caracteristici si relatii existente ce erau inaccesibile schemelor operatorii
initiale .

Inventia – inseamna a gasi si a realiza ceva nou la care nimeni nu s-a gandit inainte si pe
care nimeni nu l-a mai realizat , a imagina ceva in scopuri particulare ,a gasi o iesire originala
dintr-o situatie , a extrage ceva din imaginatie si a-l compune din toate secventele.

Inventia inseamna insa si a recurge la ceva fals in special pentru a se disculpa ,pentru a gasi
o iesire dintr-o situatie critica ( a inventa o pana de masina pentru a justifica intarzierea de la
o intalnire ) .

27
 Termenul de inventie desemneaza atat procesul mental intern de elaborare si realizare a
noului cat si produsul final obtinut.

Memoria

Teme :

1. Definitie si caracterizare
2. Dinamica memoriei
3. Formele memoriei
4. Uitarea

1. Definitie si caracterizare

Prin dimensiunea memoriei , sistemul psihic exista ca entitate specifica , avand

continuitate si stabilitate in timp.Memoria nu intervine din afara in strusturarea si integrarea
proceselor psihice cunoscute ( perceptia , gandirea , imaginatia ,trairile
emotionale ,etc. ) ci face parte din insasi structura lor interna .Veriga memoriei se include ca
o componenta structurala a intregului sistem psihic ,reprezentand fixarea si conservarea
trecutului sau .

Memoria poate fi analizata sistemic pe baza schemei cibernetice “ imput – output –

imput “ . Prin “ imput “ prezentul intra in trecut ,iar prin “ output “ trecutul intra in actualitate
.

Din punct de vedere al modului calitativ structura imputului memoriei este eterogena
cuprinzand :

- fluxuri senzoriale (vizuale,auditive,olfactive,gustative,tactile,kinestezice,viscerale)

- fluxuri imaginative
- fluxuri conceptual simbolice
- fluxuri logico – proportionale
- fluxuri de trairi emotionale
- fluxuri motivationale
- fluxuri motorii ( actionale )

La fel de eterogena va fi si structura “ output-ului “ ,blocul memorativ avand doua tipuri

de iesiri:

- specifice (primare)

- nespecifice (secundare)
28
 Iesirile specifice – constau in reactualizarea si reproducerea unor continuturi cognitive ,
affective,motivationale,motorii,etc., in forma pura asa cum au fost ele stocate si conservate
fara sa fie utilizate in alte forme de activitate . Ele se activeaza prin probe de memorie ( de
recunoastere, de fixare si reproducere a unor serii de cuvinte ,de numere ,de date, de elemente
topografice ,etc. ).

Iesirile nespecifice – constau in activarea unor elemente din experienta anterioara in cursul
desfasurarii unor procese psihice de cunoastere (perceptie , reprezentare, imaginatie ,
gandire ) sau acte instrumentale ( actiuni motorii de finalitate ).

Cum memoria este organizata dup principiul autoreglarii, iesirile se intorc si influenteaza
asupra intarilor ,contribuind astfel la consolidarea in timp a ceea ce se realizeaza .

2. Dinamica memoriei

Memoria se releva in succesiunea si interconditionarea a 3 faze principale

a) Engramarea sau fixarea(memorarea traditionala)

b) Pastrarea sau conservarea
c) Ecforarea sau reactualizarea

a) Engramarea(fixarea) reprezinta in sine un ansamblu de operatii de ordin logic-

informational ,biofizic si biochimic ,in urma carora continuturile proceselor
cognitive(perceptie ,gandire,imaginatie) , afectiv-motivationale si schemelor motorii sunt
inscrise din segmentul temporal al prezentului in cel al tecutului . Aceasta faza se poate
desfasura in 2 forme :- memorarea neintentionata (fara existenta unui scop secial de retinere)

-memorarea intentionata sau voluntara( in virtutea unui scop special de retinere)

Memorarea neintentionata se realizeaza in mod cotidian ,in procesul perceperii

diferitelor obiecte ,situatii ,intamplari si in cursul desfasurarii diferitelor activitati . Astfel,
parcurgand un anumit drum printr-un oras ,supa un anumit timp ne reamintim
locuri,cladiri ,intersectii,monumente,etc. desi nu ne-am propus la incpeut un asemenea scop
.In acest caz, mecanismele memorative interne functioneaza ca niste captatori
autonomi ,extrag din actualitate evenimente si secvente pe care le introduc in memorie
unde se pastreaza un interval mai mare sau mai scurt de timp.

De asemenea exista si memorarea fotografica (cand se intipareste tot ce intra in

sfera perceptiei vizuale sua activitatii cotidiene) si memorarea insulara care se limiteaza la
fixarea unui volum redus (pana la 2 ,3 elemente izolate).Memorarea involuntara tine cu

29
 precadere de insusirile native ale mecanismelor cerebrale si prin intermediul ei se poate
pune in evidenta capacitatea de stocare a creierului.

Memorarea intentionata (voluntara) se desfasoara sub actiunea reglatoare

directa a scopului sau a sarcinii de a retine materialul ce urmeaza a fi prezentat.Scopul de a
memora poate fi impus de subiect insusi sau formulat din afara de catre un instructor sau un
experimentator.

In acest caz, procesul de engramare –fixare se desfasoara ca activitate psihica

dominanta si nu ca activitate paralela si secundara ,ca in cazul memorarii
neintentionate.Toate procesele psihice specifice –perceptia-gandirea(analize
logice ,evaluari,intelegere),voint sunt subordinate si instrumenteaza memorarea .

Repetita este o variabila esentiala care conditioneaza nu numai faza memorarii ci

sip e cea a pastrarii sau a conservarii .De aceea ,utilizarea ei se supune unor exigente diferite :
In faza de memorare,se recomanda repetitiile concentrate,pentru a scurta timpul de fixare a
materialului test ; In faza pastrarii sau a conservarii sunt indicate repetitii esalonate ,cu
frecventa monoton descrescatoare( mai dese in perioada imediata dupa memorare si mai rare
pe masura indepartarii in timp de momentul initial ).

b) Pastrarea sau conservarea include acele operatii si transformari care au ca

rezultat mentinerea in memorie un timp cat mai indelungat a informatiei si experientelor
stocate anterior. Principalul indicator al ei este trainicia care include 2 componente:

- Intensitaea engramarilor
- Durata mentinerii lor la nivelul praglui de ecforare

Foarte important pentru trainicia pastrarii este modul in care se formuleaza scopul memorarii
(al fixarii ) : Pe termen scurt (imediat) ,Pe termen mediu sau pe termen lung .Aceasta
depinde de valoarea informatiei si experientelor care fac obiectul invatarii intr-o situatie sau
alta .

Trainicia implica si alti indicatori de ordin calitativ ai pastrarii si aceastia sunt :

-Completitudinea

-Fidelitatea

-Exactitatea

c)Ecforarea sau reactualizarea reprezinta faza de iesire a dinamicii memoriei si consta in

aducerea in campul constiintei a unro elemente din fondul experientei anterioare.

30
 Ea este oglinda celorlalte 2 faze (Memorarea si Pastrarea) si principalul criteriu
obiectiv de evaluare a lor . Atat realizarea fixarii materialului dat, cat si modul in care s-a
pastrat de-alungul timpului se pot aprecia numai solicitand subiectul sa si-l aminteasca.

Dupa mecanismul declansator ,recatualizarea este de 2 feluri: Spontana (sau

involuntara) si deliberate(sau voluntara).

Reactualizarea spontana se poate produce atat in stare de somn(in forma viselor) cat si in
stare de veghe (de relaxare) in forma unor avalanse de amintiri ,a unor imagini si idei.Se stie
cat de dificil ne este sa ne opunem sis a stavilim invadarea scenei interne a constiintei de
amintiri ,imagini si idei care tasnesc din rezervorul memoriei .

Reactualizarea deliberate (sau vlountara) este declansata si controlata voluntar ,fie in

cadrul unei sarcini de testare a memoriei ,fie in cadrul ueni activitati specifice (de invatare ,de
munca ,de creeatie,etc.) in a carei realizzare este implicata experienta anterioara .Ea se
desfasoara asadar in concordanta cu un anumit scop si intr-o anumita ordine.

Reactualizarea se realizeaza in 2 forme:

-Recunoasterea

-Reproducere

Recunoasterea se realizeaza in legatura cu acee continuturi si experiente al caror prag

este prea ridicat pentru a se putea desrinde si amnfesta independent prin ele insele .Subiectul
singur nu poate sa le relateze ,simtind nevoia unui sprijin sau suport extern .

Reproducerea e o forma calitativa superioara a reactualizarii constand in derularea

constienta a continturilor informationale si a actelor motorii achizitionate anterior. Trainicia
pastrarii achizitiilor anterioare este suficient de puternica pentru a se mentine la un prag
scazut devenind astfel accesibile semnalului de ecforare .Reproducerea se evalueaza pe baza
indicatorilor de:

-Promptitudine

-Completitudine

-Fidelitate

-Exactitate

3.Formele memoriei

31
 Din punct de vedere al prezentei sau absentei intentiei si a controlului voluntar memoria
este:

-Memoria voluntara

-Memoria involuntara

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intelegerii legaturilor speciifce intre elemente si
secventele materialului avem:

-Memoria mecanica

-Memoria logica

Din punct de vedere al aferentei dominante avem :

-Memoria vizuala

-Memoria auditiva

-Memoria chinestezica

-Memoria mixta

Din punct de vedree al factorului de timp avem:

-Memoria imediata

-Memoria de scurta durata

-Memoria de lunga durata

4.Uitarea

Cel mai larg sens pe care-l putem da uitarii este acela de crestere progresiva a
pragului de reamintire a unei informatii sau experiente anterioare,dincolo de punctual critic .
Astfel uitarea are un caracter gradat ,incepand cu cresterea perioadei de latenta a
reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta completa a acesteia (oricat de mult timp
ar trece,informatia sau amintirea apelata refuza sa vina la suprafata,sa fie constientizata ).

Rata cea mai mare a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul
memorarii ,cand se pierde aproximativ 40% din material; dupa prima saptamana pierderea

32
ajunge la 60% ,iar dupa a treia saptamana la 80% dupa care uitarea se incetineste considerabil
.

Dupa sfera de curpindere ,uitarea poate fi :

-Partiala (fragmentara) care afecteaza anumite elemente sau parti ale materialului memorat si
lasa nealterate altele

-Totala (subiectul nereusind sa reactualieze nici o parte).

Initial ,se considera ca uitarea inseamna stergerea completa a urmelor

materialului memorat .Cercetarile au aratat insa ca ea se exprima printr-o slabire
sub pragul de reactualizare a acestor informatii.

Limbajul

Dezvoltarea limbajului. Copiii se nasc cu capacitatea de a asimila funcţia simbolică

a cuvintelor şi de a învăţa limbajul (articularea şi regulile de folosire a cuvintelor). înainte de a
li se preda gramatică la şcoala, ei folosesc aceste reguli, se exprimă. Limbajul nu înseamnă
simplă repetare de cuvinte, sau simple reflexe condiţionate. De aceea unii psihologi consideră
că structurile limbajului sunt înnăscute. Deşi copiii sunt diferiţi în ceea ce priveşte ritmul în
care învăţă limba, totuşi ei parcurg o ordine similară în învăţarea sensului cuvintelor şi
însuşirea regulilor generale de folosire a lor. Noam Chomsky consideră că dezvoltarea
limbajului se încheie în pubertate sau ceva mai târziu, dar nu după adolescenţă. "Dezvoltarea
unei persoane porneşte de la starea iniţială S0 genetic determinată, trece printr-o succesiune de
stări S1,S2,… şi ajunge, în cele din urmă, la "starea staţionară" (steady state) S, care nu pare
după aceea să se modifice decât marginal (să zicem, îmbogăţind vocabularul). Starea
staţionară este atinsă la o vârstă relativ fixă, la pubertate sau ceva mai devreme." (Noam
Chomsky, în Teorii ale limbajului, teorii ale învăţării)

Limbajul si temperamentele

Sangvinicul: vorbire puternică, rapidă, clară, cu accente şi intonaţii corecte, curgătoare,

însoţită de gesturi vii şi mimică expresivă.

Colericul: vorbire rapidă, inegală (când pauze între cuvinte, când accelerări), intonaţii
inegale cu creşteri şi descreşteri, mimică şi gestică expresive, emoţii viu exprimate în conţinut
şi ton.

33
 Flegmaticul: vorbire lentă, egală, fără gesturi şi mimică expresivă, fără emoţii exprimate.

Melancolicul: vorbire slabă, înceată până la şoaptă, intonaţie monotonă ca intensitate şi

înălţime, expresivitate emoţională săracă.
În ceea ce priveşte scrisul, acesta fiind şi mişcare, temperamentul este foarte evident. De
aceea, grafologia surprinde mai mult caracteristici temperamentale, decât calităţi ale
personalităţii în ansamblu.

LIMBAJUL

Fisa de observatie pentru aprecierea vocabularului:

Nr. Crt. Indicatori Da Nu

1 Intr-o convorbire isi gaseste usor cuvintele

2 Cunoaste sensul cuvintelor pe care le foloseste

3 Se face usor inteles de cei din jur

4 Isi adapteaza vocabularul in functie de interlocutor

5 Explica, defineste cuvintele mai greu de inteles

6 Foloseste terminologia specifica fiecarei materii

7 Cere des explicatii la auzirea unui cuvint nou

8 Foloseste figuri de stil

9 Nu foloseste exprimari stereotipe

10 Nu face greseli gramaticale

Total*:

*Trei sau mai putini de “Da”: vocabular redus

Intre patru si opt de “Da”: vocabular mediu Rezultat:

Peste opt de “Da”: vocabular bogat

Fisa de observatie pentru aprecierea exprimarii verbale:

34
Nr. Crt. Indicatori Da Nu

1 Exprimare ingrijita, controlata

2 Vorbeste fluent, fara poticniri

3 Foloseste corect formele gramaticale

4 Nu prezinta discontinuitati in exprimare

5 Exprima un numar mare de idei in cuvinte putine

6 Nu se pierde in detalii uitind ideea de la care a pornit

7 Nu se exprima greoi

8 Da raspunsuri clare si concise la intrebari

Face exemplificari sau comparatii pentru a se intelege mai bine la ce

9
se refera

10 Pastreaza discutia la un nivel decent

Total*:

*Trei sau mai putini de “Da”: exprimare greoaie

Intre patru si opt de “Da”: exprimare normala Rezultat:

Peste opt de “Da”: exprimare buna

Fisa de observatie pentru aprecierea expresivitatii limbajului:

Nr. Crt. Indicatori Da Nu

35
 1 Foloseste intonatia specifica la emiterea unei idei

2 Adapteaza tonul in functie de situatie

3 Foloseste cuvinte adaptate situatiei

4 Foloseste fraze scurte, usor de inteles

5 Impune ritm comunicarii

6 Stabileste contact vizual cu interlocutorul

7 Evidentiaza idei prin variatii de intensitati in vorbire

8 Foloseste jocuri de cuvinte

9 Foloseste figuri de stil, citate etc

10 Sensurile discursurilor sint evidentiate prin mimica si gestica

Total*:

*Trei sau mai putini de “Da”: expresivitate redusa

Intre patru si opt de “Da”: expresivitate medie Rezultat:

Peste opt de “Da”: expresivitate bogata?

Funcţiile limbajului

36
 Comunicarea presupune un vorbitor (locutor) , un destinatar, un mesaj (oral sau scris)
şi un canal de transmitere (aerul, linia telefonică, poşta, etc.).

Mesajul e compus prin baza unui cod (o limbă anume) , un subiect, o temă (reală sau
imaginară).

1. Funcţia referenţială- transmite informaţii despre lumea reală sau imaginară;

2. Funcţia emotivă/ expresivă- exprimă subiectivitatea emiţătorului: stările,
sentimentele, valorile sale (mijloace specializate pentru a o realiza sunt interjecţiile:
Ah!, Vai! ) ;
3. Funcţia poetică- asigură cea mai bună structurare şi reliefare a textului, şi este
centrată asupra mesajului , asigurându-i acestuia o structurare care îl face perceptibil la
nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie; prin funcţia poetică un mesaj nu mai
e un simplu instrument- un vehicul pentru informaţie- ci un text interesant in sine:
plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanta mesajului e produsă de simetrii,
repetiţii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în
poezie, dar nu numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni
populare, în sloganuri, proverbe etc.
4. Funcţia conativă- este axată pe receptor, încercând să-l influenţeze, şi să-l incite, prin
indemn, rugăminte, ordin etc.(o ilustrează foarte bine imperativele: Vino!, Spune!);
5. Funcţia fatică- verifică/ menţine contactul cu receptorul (în formule ca: Alo! Hei! Mă
asculţi?- Aşa da, da, da);
6. Funcţia metalingvistică- controlează codul, cuvintele folosite, discutându-le
întelesul sau forma, pentru a favoriza înţelegerea lor corectă.
Funcţiile limbajului au fost descrise în forma de mai sus de R. Jakoboson: modelul e
uşor de înteles, fiindcă fiecare funcţie apare în legătura cu câte unul din componentele
actului de comunicare.

Într-un mesaj se manifestă de obicei mai multe funcţii ale limbajului, simultan, dar ele
sunt dominante în anumite secvenţe.

Motivatia

Teme :

1) Definitie si caracterizare generala;

2) Motivul si functiile sale;
3) Forme si niveluri de integrare a motivatiei;

1)Definitie si caracterizare generala

37
 Prin motivatie intelegem o forma specifica de reflectare prin care se semnaleaza
mecanismelor de comanda si control ale sistemului personalitatii o oscilatie de la starea
initiala de echilibru , un deficit energetico-informational sau o necessitate ce trebuie
satisfacuta.

Posedand o structura motivationala proprie , omul se va pune intr-o dubla relatie

fata de mediul extern:

- de independenta (constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu , in

absenta unor stimuli sau solicitari externe);
- de dependenta (constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza
schimburilor substantiale , energetice si informationale cu mediul ambiant).

In calitate de componenta a sistemului psihic uman , motivatia se evidentiaza si se

individualizeaza printr-o latura informationala(de continut) si prin una dinamica

Latura informationala(de continut) este data de natura calitativa , modala a

semnalelor pe care le antreneaza starea interna de necesitate data: de foame, de sete ,de
miscare ,de distractie ,de informare-cunoastere ,de conversatie ,de muzica ,etc. si asigura
desprinderea , pe fondul general a unui anumit motiv.

In plan subiectiv , atunci cand se diferentiaza si se constientizeaza , aceste semnale

si implicit latura de continut a motivatiei se concretizeaza in forma unor senzatii sau a
dorintelor( in cazul motivelor socio-culturale)

Latura dinamica este data de incarcatura energetica a semnalelor respective si de

raportul tensiune\destindere care se stabileste la nivelul profilului general de stare al
sistemului personalitatii. In plan subiectiv ,ea se exprima prin intermediul unor trairi
emotionale (incordare, tensiune, discomfort, insatisfactie)

Pe masura satisfacerii starii de motivatie respective ,semnalele de continut

diminueaza in intensitate pana la disparitie ,iar latura dinamica se converteste energetic , locul
energiei negative(in sens psihologic,nu fizic) de tensiune-incordare fiind luat de energia
pozitiva(tot in sens psihologic)de satisfactie ,saturatie ,relaxare.

Pentru personalitatea umana, forma caracteristica si dominanta de relationare si

echilibrare cu lumea externa nu este comportamentul situational imediat ,ci activitatea ,ca
sistem integrat si integral de acte si actiuni individuale,selectate pe baza unui plan si
subordonate unui scop stabilit anticipat-motivatia trebuie raportata si analizata cu precadere in

38
contextual activitatii .Ea ni se va prezenta in acest caz ca veriga de baza a schemei structurale
generale a activitatii, care cuprinde doua mari directii: Scopul si Mijlocul .

2.Motivul si functiile sale

Prin motiv exprimam forma concreta ,actuala in care se activeaza si se manifesta o

anume stare de necesitate.Prin motiv vom intelege acel mobil care sta la baza unui
comportament sau actiuni concrete . Natura calitativa si tipul sau modul motivului vor fi
determinate de specificul starii de necesitate dintre satisfacere si nesatisfacere si echilibrul
psiho-fiziologic al persoanei .

Motivul pune in evidenta patru dimensiuni principale ,pe baza carora el poate fi
analizat si evaluat .Acestea sunt:

a) Continutul;
b) Intensitatea;
c) Durata;
d) Nivelul de integrare.
Motivul cuprinde si trei functii principale pe care le indeplineste in mod
concret ,si anume:

-Functia de declansare

-Functia de orientare-directionare

-Functia de sustinere (energizanta)

Functia de declansare consta in deblocarea si activarea centrilor de comanda

care asigura pregatirea si punerea in practica a factorilor motorii si secretorii in
vederea satisfacerii starii de necesitate ,fie ca este vorba de o trebuinta biologica ,fie
de una de ordin spiritual (de cunoastere,estetica,etc.).Pentru producerea acestei functii
este necesar ca intensitatea motivului sa depaseasca o anumita valoare-prag .

Intentia este ca o pseudo-trebuinta si ca o variabila care determina

actiunea .Aceasta expresie ne avertizeaza asupra faptului ca trebuie sa discernem intre
motivatie si motivul propriu-zis ,iar pseudo-motivatia trebuie sa o asimilam ca pe un
pseudo-motiv.

39
 Functia de orientare –directionare consta in centrarea comportamentului si
activitatii pe un obiectiv anume –satisfacerea starii de necesitate individualizate de
catre motiv .La prima vedere ea ar parea nejustificata .In fond ,lucrurile nu stau nici pe
departe asa.

Pentru a-si atinge efectul sau reglator-adaptativ specific ,nu este de ajuns ca
actiunea sa fie doar declansata pur si simplu; Este imperios necesar ca ea sa fie si
orientata spre un anumit deznodamanat (scop) ,adica sa devina finalista .Altminteri ,ea
s-ar desfasura si consuma in van ,haotic,debusolata.

Functia de sustinere (energizare) consta in mentinerea in actualitate a

comportamentului declansat pana la satisfacerea “starii de necesitate”.In virtutea
acestei functii se asigura eliberarea de energie si dincolo de momentul declansarii
actiunii .Daca motivul ar avea caracterul unei simple scantei, a unui semnal de
alarma ,ar fi imposibila finalizarea comportamentului de satisfacere,pentru
ca ,disparand imediat dupa ce a aparut ,nu ar mai avea ce sa mai intretina acest
comportament.

3.Forme si niveluri de integrare a motivatiei

Procesul de diversificare a motivatiilor se realizeaza mai intai in plan

genetic ,apoi dupa continut ,dupa importanta sau semnificatia reglatorie si dupa
pozitia pe care o ocupa in cadrul activitatii .

a) Sub aspect genetic se delimiteaza doua tipuri de motivatie:

-Innascuta sau primara ;

-Dobandita sau secundara.

Motivatia innascuta este legata de procesele de dezvoltare, maturizare si

homeostazie biologica in cadrul organismului .Ea exprima nevoile de baza are organismului
nostru ca entitate vie de substanta ,energie si informatie din mediul extern,de mentinere a
integritatii si de reproducere.

Motivatia dobandita sau secundara este specifica cu precadere omului .Ea are un
factor intern legat de cresterea gradului de complexitate functionala a creierului si formuleaza
atribuirea de semnificatii evenimentelor si obiectelor din afara .Cel de-al doilea factor este de
ordin extern si se leaga de constituirea si dezvoltarea istorica a mediului socio –cultural,care

40
pune in fata indivizilor concreti sarcini si exigente specifice de adaptare ,calitativ diferite de
cele ridicate de mediul natural.

b) Pe baza continutului se diferentiaza o gama foarte larga de motive:

-Biologice (trebuintele alimentare semnalizate subiectiv prin senzatiile organice de foame si

sete);

-Fiziologice (nevoia de urinare,nevoia de miscare,nevoia erotico-sexuala);

-Materiale (trebuinta de imbracaminte ,de adapost,de unelte);

-Informationale (trebuinte senzoriale ,interese,trebuinte cognitive );

-Sociale (nevoia de contacte si comunicare cu cei din jur ,de apartenenta la o familie,la un
grup,nevoia de consonanta cognitiva si afectiva cu ceilalti ,nevoia de integrare si
comunicare,nevoia de intarire si suport social);

-Spirituale ( trebuinte estetice,morale,filozofice si religioase);

-Motivele eului (nevoia de afectiune,de statut si prestigiu,de autorealizare si afirmare a

personalitatii,nivelul de aspiratie,idealul de viata –familial,profesional,social).

Piramida motivelor (Dupa A.Maslow)

Motive de concordanta VIII

Motive estetice VII

Motive cognitive VI

Motive de autorealizare V

Motive ale Eului IV

Motive sociale III

Motive de securitate II

Motive fiziologice I

41
 Dupa importanta si semnificatia reglatorie avem urmatoarele tipuri de motive :
motive homeostazice,motive de crestere si dezvoltare ,motive pozitive ,motive
negative ,motive extrinseci si motive intrinseci .

Dupa gradul de structurare si integrare se disting mai multe tipuri de motive:

-Pulsiunile si tendintele

-Trebuintele propriu-zise

-Interesele

-Idealurile

Afectivitatea

Teme:

1.(Definitie);

2.(Caracteristicile emotiilor);

3.(Clasificarea proceselor si starilor afective);

4.(Structura procesului emotional).

1.Definitie

Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta ,in forma unei trairi
subiective de un anumit semn,de o anumita intensitate si de o anumita durata ,raportul dintre
dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate si dinamica
evenimentelor din plan obiectiv extern .

Raportul poate fi nesemnificativ sau neutru (zero emotional prin analogie cu zeroul
fiziologic in cazul sensibilitatii termice ) si semnificativ,generand activare si traire emotionala
:pozitiva in cazul cand este consonant si negativa cand el este disonant.

Chiar atunci cand emotia este autoprovocata de subiect prin amintire si reprezentare
anticipata ,trairea rezulta tot din raportarea evenimentelor din campul intern al
personalitatii ,la evenimentele din planul extern .
42
 Daca intr-un anumit context obiectiv ,un bat va fi constientizat in perceptie ca
sarpe ,el va provoca o emotie de frica sau de spaima ;daca insa ,intr-un astfel de context ,un
sarpe va fi perceput ca un bat ,cognitia in sine nu va produce nicio emotie.Astfel ,prin
interpretarea personalizata ,din perspective Eului ,al continutului cognitiei ia nastere
fenomenul de dislocare emotionala .

2.Caracteristicile emotiilor

Emotiile pun in evidenta anumite trasaturi de ordin cantitativ si calitativ care fac posibila
analiza ,compararea si clasificarea lor.Dintre acestea, esentiale sunt urmatoarele :

-Referentialitatea;

-Polaritatea;

-Intesitatea;

-Durata;

-Conversiunea sau transformabilitatea inversa ;

-Ambivalenta.

Referentialitatea consta in aceea ca ,in orice emotie se constientizeaza o legatura

traita cu lumea externa ( multimea situatiilor si a obiectelor perceptibile cu semnificatiile lor )
si cu noi insine –autotrairea .

Polaritatea defineste semnul pozitiv (+) sau negative (-) al legaturii emotiei cu
obiectul si implicit al trairii interne a semnificatiei obiectului pentru subiect.

Intensitatea exprima incarcatura tensional –energetica a emotiei, in deosebi a trairii

subiective interne .Ea este determinata de amplitudinea semnificatiei care i se confera de
subiect in perceptie , reprezentare sau judecata.

Durata exprima corespondenta in timp intre actiunea stimulului si prezenta trairii

emotionale .Si dupa incetarea stimulului continua inca un anumit timp trairea emotionala
declansata (inertie emotionala)

Conversiunea reprezinta proprietatea unei emotii de un anumit semn (sa

spunem ,pozitiv ) de a se modifica si de a trece in timp intr-o emotie de semn opus (in cazul

43
nostru negativ) . Din ea deriva stabilitatea, respectiv ,instabilitatea ca determinatie structurala
de fond a organizarii interne ,a afectivitatii.

Ambivalenta este o caracteristica mai speciala a organizarii vietii afective si consta

in coexistenta in aceeasi structura a doi vectori emotionali opusi (+ si -) care se presupun si se
sustin reciproc .Ea devine posibila datorita caracterului contradictoriu al valentelor obiectului
in raport cu subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc emotii de placere, de simpatie ,de
iubire iar cele aversive trezesc emotii negative de repulsie ,de teama de frica sau de furie si
agresiune .

3.Casificarea proceselor si starilor afective

Psihologia clasica introspectionista a stabilit trei componente ,si anume :

emotiile ,sentimentele si pasiunile .

Emotiile sunt stari afective care apar in interiorul nostru,brusc sub forma de trairi mai
mult sau mai putin violente,dar mai mult sau mai putin pasagere (trecatoare).Acestei definitii
corespund frica ,spaima si angoasa.

Sentimentele se aseamana cu emotiile prin aceea ca sunt stari afective de factura

complexa ,dar se deosebesc prin aceea ca sunt stabile, durabile si mai putin intense .

Simpatia,iubirea,resentimentul,gelozia,orgoliul,rusinea sunt stari afective complexe si

stabile are pot fi categorisite ca sentimente interpersonale ,formate in raporturile noastra cu
ceilalti: Sentimente sociale (legate de diferite grupuri din care facem parte ) si sentimente
spirituale (ideale ) asociate cu sistemele de valori.

Pasiunea se diferentiaza atat de emotie cat si de sentiment . De la emotie imprumuta

intensitatea ,prin care transforma lumea in directia impusa de ea ,adesea facandu-ne “orbi” in
fata realitatii.De la sentimente,preia durata ,relativ lunga.Pasiunea isi afla originea intr-o
puternica motivatie interioara ,centrata pe un domeniu al cunoasterii dar si al vietii sociale .

4.Structura procesului emotional

44
 Orice proces emotional activ,care se desfasoara intr-o situatie sau alta are un caracter
integrat,de sistem.Acesta se exprima pe de o parte,in faptul ca el angajeaza personalitatea ca
tot ,iar pe de alta parte ,in complexitatea structurii sau arhitecturii sale interne .

Emotia propriu-zisa ,sentimentele actualizate (exprimate) ,pe langa componenta

trairii ,care este centrala ,include in structura lor si alte doua verigi importante : modificarile
organice ,vegetative si manifestarile comportamentale .Caracteristicile si continutul
unltimelor doua verigi vor fi conditionate de continutul ,semnul si intensitatea primei verigi –
trairea subiectiva interna.Astfel de pilda ,trairea proprie bucuriei determina o vaso-dilatatie
generalizata ,in vreme ce trairea proprie groazei determina o vaso-constrictie generalizata
(albirea sau ingalbenirea fetei).

Vointa

Teme:

1.Definitie si caracterizare generala

2.Structura si fazele actului voluntar

3.Calitatile vointei

1 Definitie si caracterizare generala

Vointa apare ca o “forta individuala”,care permite omului sa se manifeste

liber .Absolutizarea acestei forte a dus la asa-numita conceptie a liberului arbitru , potrivit
careia ,comportamentul uman este determinat exclusiv de vointa si prin aceasta el devine
independent de conditiile externe .

Libertatea exprima posibilitatea ca omul sa se miste de sine

statator,independent in spatial existential ,potrivit dorintelor si vrerilor sale.S-a ajuns pana
acolo incat sa se afirme ca intreaga filozofie a vietii se concentreaza intr-un singur cuvant :
“Vreau”.

Aceste atribute sunt intruchipate cel mai pregnant in vointa .

Vointa este o caracteristica a actiunilor complicate social,care necesita un

mare grad de mobilizare si se executa cu dificultate .In acest context ,vointa raporteaza

45
actiunea la tendintele sociale si morale ,retinand-o prin amanare si pregatind-o mental prin
intermediul limbajului intern.

Voina este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor

proprii .Actul voluntar,precedat de o idee si determinat de ea ,presupune o reflectie si o
angajare .Conduitele care nu raspund acestui criteriu nu depind de vointa .

La om mecanismele interne de autoreglare se structureaza si se integreaza la

doua niveluri functionale calitativ diferite : Nivelul involuntar si nivelul voluntar.

Nivelul involuntar se caracterizeaza prin absenta intentionalitatii ,a analizei

prealabile a conditiilor ,a compararii-alegerii si a deliberarii . El asigura declansarea automata
a actiunii de raspuns si centrarea ei directa pe obiectiv (efectul adaptativ-final).

Nivelul voluntar se subordoneaza din punct de vedere structural functiei

reglatoare a constiintei,iar din punct de vedere instrumental se conecteaza la subsistemul
motivational,favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop .Elementele sale
definitorii sunt:

- Intentionalitatea(actiunea este intentionata);

- Analiza prealabila a conditiilor,a raportului dintre scop si mijloc(Actiunea va fi
mediata de un model mental );
- Deliberarea si decizia (actiunea este rezultatul unei evaluari a raportului dintre
avantaje si dezavantaje ,dintre castiguri si pierderi );
- Efortul (actiunea implica un anumit grad de mobilizare energetica ,relativ direct-
proportionala cu dificultatea obstacolului).

“Obstacolul” este pilonul central in jurul caruia se structureaza si se dezvolta

mecanismul reglarii de tip voluntar si vointa ca dimensiune psihica .

Vointa se manifesta nu numai prin pregatirea ,declansarea si coordonarea

actiunilor ,dar si prin amanarea sau retinerea (blocarea) lor ,in pofida unor incitatii
puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta agresiv
la o insulta sau jignire).Se dovedeste uneori ca lupta cu noi insine este mai incordata si
mai dramatica decat cu situatiile externe .Vointa este impusa si de necesitatea punerii si
tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si normele societatii noastre.

2.Structura si fazele actului de vointa (actului voluntar)

Din punct de vedere al structurii ,activitatea voluntara se caracterizeaza prin

doua atribute esentiale:
46
- Diferentierea si determinarea pregnanta a verigilor componente( motivul ,mijlocul si
scopul) cu posibilitatea transformarii la nevoie a fiecaruia dintre ele in obiect de
analiza speciala si de evaluare.
- Prezenta conditionarii atat in declasarea actiunii cat si in modul de desfasurare al
ei,conditionare care consta in corelarea si aprecierea permanenta a raportului dintre
dorinte ,scopuri ,pe de-o parte si posibilitati pe de alta parte ,intre efortul intreprins si
rezultatele inregistrate . Din aceste proprietati reiese caracterul discursiv si multifazic
al structurarii si desfasurarii actului voluntar.

Actul voluntar (actul de vointa) are un specific propriu care cuprinde cinci faze
:

1.Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop .

2.Analiza si lupta motivelor ,compararea si evaluarea alternativelor prezente la momentul

dat in campul constiintei .

3.Deliberarea sau luarea hotararii

4.Executarea hotararii

5.Evaluarea rezultatelor (Feed-back-ul)

3.Calitatile vointei

Principalele criterii dupa care apreciem vointa sunt:

A. Forta

B. Perseverenta

C. Consecventa

D. Fermitatea

E. Independenta

A. Forta- Exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si

concentra energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei si ripostei
necesare la presiunea pulsiunilor interne sau a situatiilor si stimulilor din afara.Se
poate afirma ca o persoana poseda o vointa cu atat mai puternica ,cu cat ea poate sa-si
stapaneasca temperand ,amanand sau franand ,trebuinte sau stari interne
bulversante ,de intensitate mai ridicata ; In acelasi timp forta vointei este cu atat mai
mare cu cat amplitudinea obstacolului surmontat este mai mare .

47
 B. Perseverenta –Consta in mentinerea efortului voluntar la un nivel optima tat
timp cat este necesar pentru atingerea scopului in pofida diverselor piedici si dificultati
ce i se pot ivi in cale.Opusul ei este renuntarea sau delasarea ,care duc la deconectarea
mecanismelor de mobilizare energetica ,pe masura ce atingerea scopului intarzie si pe
traiectoria catre scop apar obstacole noi sau esecuri .
Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care un subiect
le face pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza ce si-a propus in
conditiile aparitiei unei piedici neprevazute .

Pe langa educatie si exercitiu ea depinde si de individ in raport cu

echilibrul emotional al acestuia ,tipul puternic si echilibrat fiind favorizat in raport cu tipul
slab sau cu cel puternic neechilibrat .

In surmenaj si in nevroza subiectii manifesta recent lipsa de

perseverenta ,renuntarea rapida la continuarea efortului daca rezultatul asteptat intarzie sa
apara ,evitarea de a da piept cu greutati si obstacole cat de mici.

C. Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de conduita,in

corcondanta dintre convingeri si actiune ,dintre vorba si fapta . Ea se integreaza in
structura caracterului si devine o trasatura axiologica(valorica) a personalitatii .Opusul
consecventei este inconsecventa care consta in instabilitatea si fluctuatia deciziilor , a
hotararilor si a scopurilor in discrepanta dintre convingeri si
actiune(duplicitate) ,dintre vorba si fapta .
Nivelul de elaborare si functionare a consecventei depinde de forta eului, de
gradul de dezvoltare a motivatiei de rol si de statut ,de nivelul constiintei demnitatii si
mandriei personale .

In plan executiv ,consecventa este cea care ne determina sa trecem la

indeplinirea hotararilor luate si a promisiunilor facute ,asigura astfel unitatea dintre latura
subiectiva interna (ideatica) sic ea obiectiva externa (actionala ) vointei.

D. Fermitatea reflecta stabilitatea deciziilor si hotararilor luate in diferite

situatii in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur ,de a ne determina sa revenim
asupra lor spre a le modifica sau anula .Atunci cand hotararile sunt obiectiv
justificate ,fermitatea favorizeaza instaurarea in relatiile interpersonale a unor repere
clare si sigure ,eliberate de echivoc si subiectivism.In acest context ,persoana care
poseda o asemenea calitate isi va impune autoritatea si va castiga respectul
celorlalti.opusul fermitatii sunt:Influentabilitatea si Oscilatia .
Atunci cand un punct de vedere sau o hotarare se mentin in ciuda
netemeiniciei lor evidente ,dintr-o trasatura pozitiva,fermitatea se transforma in una
negativa.

E. Independenta exprima capacitatea unei personae de a-si organiza si

duce viata pe cont propriu ,pe baza initiativelor ,hotararilor si scopurilor
48
 proprii .Opusul ei este Dependenta ,care consta in absenta unui orizont si a unor repere
existentiale clare ,in dificultatea sau imposibilitatea de a lua o hotarare sau de a trece
la actiune fara un sprijin din partea cuiva.
Independenta, in sensul pozitiv al termenului da masura autodereminarii
persoanei in relatiile sale cu situatiile sociale externe ,cu ceilalti semeni.Ea devine sursa de
initiativa si de actiune ,prin asumarea constienta a raspunderilor si riscurilor
corespunzatoare .

Atentia

Teme :

1. Definitie si caracterizare
2. Dimensiunile ( atributele atentiei )
3. Formele atentiei

1.Defnitie si caracterizare

Atentia poate fi definita ca proces psiho fiziologic de orientare ,concentrare si

potentare selective a functiilor activitatilor psihiice si psiho-comportamentale modale
specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii ,asigurandu-le atingerea unui nivel
optim de eficienta adaptativa .

Este o stare de pregatire psiho-fiziologica general ace se contureaza in cadrul

starii de veghe si acre face posibila declansarea unui process psihic constient de perceptie ,de
memorare ,de reproducere ,de gandire sau efectuarea unei actiuni in plan extern.

A fi atent inseamna a fi dinainte pregatit pentru ceea ce urmeaza sa

intreprinzi ,a fi pe faza ,a nu fi luat prin surprindere ,a nu fi surprins pe picior gresit,a face
ceea ce trebuie ,a te orienta cu anticipatie in campul evenimentelor ,a te controla in reactii.

Aaparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat , prezentarea unuei sarcini
are trebuie rezolvataactualizarea unei trebuinte care se cere a fii satisfacuta,propunerea si
formularea unui scop ce trebuie atins,actioneaza ca semnale specifice care transforma starea
de pregatire generala in atentie focalizata .In acest caz functia sau activitatea data devine
dominanta in campul constintei si in sfera de actiune ( in momnetul dat este singura
manifestare integrala principala a subiectului).

2.Dimensiunile (Atributele) atentiei

49
 Indiferent de forma in care se manifesta,atentia pune in evidenta un ansamblu de
dimensiuni pe baza carora poate fi analzata ,comparata si evaluata . Printre cele mai
importante dimensiuni sunt urmatoarele:

a) Volumul
b) Concentrarea
c) Stabilitatea
d) Mobilitatea
e) Distributivitatea

a) Volumul – Exprima numarul elementelor sau entitatilor distincte

(Litere ,cifre,silabe,cuvinte,figure geometrice,imagini,obiecte ) pe care un subiect le
poate cuprinde simultan cu maxima si relativ egala claritate( In plan perceptiv sau in
plan mental-reprezentare ,imaginatie).

b) Concentrarea – Este,poate,dimensiunea cea mai importanta a atentiei ,ea

exprimand gradul de activare selective si intensitatea focarelor dominante la nivelul
structurilor si zonelor cerebrale implicate in realizarea procesului sau activitatii
psihice specifice .ea poate lua valori diferite atat de la un subiect la altul cat si la unul
si acelasi subiect in momente diferite de timp,in functie de caracteristicile si
continutul sarcinilor ,cat si de starea sa interna ( motivationala ,afectiva,odihna-
oboseala,etc.).In plan functional,continutul valoric al concentrarii se intinde intre
extremele cunoscute in patologie -fixitatea (care se intalneste in schizofrenie ) si
difuzitatea (care apare in sindromul frontal si in oligofrenie ).
In stare normala nivelul de concentrare poate fi slab ,mediu sau inalt.

c) Stabilitatea -Exprima durata in decursul careia atentia se poate mentine

aproximativ la acelasi nivel (optim,posibil in situatia data si pentru subiectul dat).
Intrucat in mod obisnuit rezolvarea sarcinilor cu care suntem confruntati reclama un
timp relativ indelungat ,de la cateva minute pana la cateva ore,nu e suficient simplul
fapt de a atinge nivelul cerut de concentrare a atentiei,dar si mentinerea acestui nivel
cat timp este necesar pentru finalizarea activitatii incepute.
Performantele mari in orice gen de profesie sunt facilitate ,printer altele si
de stabilitatea atentiei .

d) Mobilitatea –Reprezinta calitatea atentiei de a se comuta rapid la

nivelul optim de concentrare,de la o situatie la alta ,de la o secventa sau veriga a
activitatii al alta ,mentinand tot odata controlul asupra ansamblului.Gratie acestei
calitati ,elemente si secvente particulare se leaga intr-o organizare spatio-temporala
unitara .

e) Distributivitatea- Se refera la posibilitatea atentiei de a permite

realizarea simultana a doua sau mai multor activitati diferite .Aceasta este
discutabila .Unele date par a pleda in favoarea existentei reale ale distributivitatii,altele

50
 din potriva.Acolo unde se vorbeste de distributivitate si de simultaneitate ,avem de a
face cu o comutare foarte rapida si depinde foarte mult de specificul activitatii ce
trebuie indeplinita .

3.Formele atentiei

Atentia se manifesta in trei forme principale:

-Atentia involuntara

-Atentia voluntara

-Atentia post-voluntara

Atentia involuntara : Este forma elementara si naturala a atentiei umane ,care

se declanseaza si se mentine spontan,fara intentie si fara vreun efort voluntar special din
partea subiectului .Ea se realizeaza pe baza reflexului de orientare ,determinat de noutatea
stimulilor si de modificarile din ambianta .

Printre trasaturile cu forta activatoare cea mai mare ,sunt mentionate:

Eterogenitatea , Asimetria,Contrastul, Neregularitatea,Miscarea,Intensitatea.

Functia principala a atentiei involuntare este cea de explorare –investigare a

noului si imprevizibilului si de pregatire a intrarii in scena a atentiei voluntare,pentru
performarea activitatilor adaptabile specifice.

Atentia voluntara : Este forma superioara si specific umana de realizare a

controlului constient asupra evenimentelor din mediul extern si asupra propriilor acte psiho-
comportamentale.Consta in orientarea selectiv si in focalizarea deliberata a constiintei aspura
unui obiect,sarcini sau activitati si in mentinrerea acestei focalizari cat timp este necesar
pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus.

Pentru situarea ei in limitele optime cerute de activitatea curenta ,recurgem

permanent si al functia reglatoare a limbajului folosind instructaje anticipative pregatitoare si
comenzi cum ar fi:” sa fiu atent acum”; “sa iau seama mai bine”; “sa ma concentrez mai
bine”.

Atunci cand sarcina de rezolvat reprezinta o semnificatie deosebita pentru

noi,energia necesara concentrarii si stabilitatii atentiei va fi furnizata nu numai de
mobilizarea voluntara ,ci si de motivatie .

Atentia voluntara este implicata in rezolvarea problemelor teoretice,in formularea

si testarea ipotezelor , in elaborarea si testarea adevarului judecatilor si rationamentelor. La
acest nivel,atentia devine una si aceeasi cu continutul.

51
 Atentia post-voluntara:

Pe masura structurarii,consolidarii schemelor operatorii ale proceselor cognitive si

activitatii ,efortul voluntar initial ,necesar concentrarii si stabilitatii atentiei ,se reduce
coborand sub pragul de constientizare . Cu toate acestea ,calitatea atentiei nu se
diminueaza ,pastrandu-se in continuare la nivelul optim.

Atentia post-voluntara este facilitata de factori afectiv-motivationali care

potenteaza si sustin prin energie proprie desfasurarea finala a comportamentului si activitatii .

Metodele folosite in psihologie

Observatia

Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta,

sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si a
contextului situational al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de
cercetare nu numai ale psihologiei, ci si ale altor stiinte.

Cercetatorul face apel la mai multe forme ale observatiei, care pot fi clasificate dupa mai
multe criterii, cum ar fi:

1. Orientarea actului observational: autoobservatia - orientata catre surprinderea

particularitatilor propriului comportament;
2. Prezenta sau absenta intentiei de a observa: ocazionala (intamplatoare, nu tine cont de
nicio regula); sistematica (face apel la un proiect care ii reduce campul);
3. Prezenta sau absenta observatorului: directa (bazata pe prezenta observatorului si pe
constientizarea acesteia de catre subiectii observati); indirecta sau mediata
(observatorul este amplasat in spatele unor geamuri cu vedere unilaterala sau
beneficiaza de televiziune cu circuit inchis); cu observator uitat, ignorat (observatorul
este prezent, insa fiind atat de cunoscut membrilor grupului, este pur si simplu
ignorat); cu observator ascuns (foarte asemanatoare celei indirecte, cu deosebirea ca
observatorul, nebeneficiind de mijloace tehnice specializate, se ,,ascunde’’ in spatele
unor draperii, al unor paravane etc.);

52
 4. Implicarea sau non-implicarea observatorului: ,,pasiva’’ (fara implicarea directa a
observatorului in activitate); participativa (observatorul devine membru al grupului si
participa nemijlocit la activitatea lui);
5. Durata observarii: continua (efectuata pe o perioada mai mare de timp); discontinua
(pe unitati de timp mai mici si la intervale diferite);
6. Obiectivele diferite: integrala (tinteste spre surprinderea tuturor sau a cat mai multe
manifestari de conduita); selectiva (se concentreaza doar asupra unei singure
conduite).

Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale

observatorului (capacitatea sa de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul).

Conditiile unei bune observatii sunt: stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului
urmarit; selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si mijloacelor
necesare; elaborarea unui plan riguros de observatie; consemnarea imediata a celor observate,
deoarece consemnarea ulterioara ar putea fi afectata de uitare; efectuarea unui numar optim de
observatii; desfasurarea ei in conditii cat mai variate; discretia ei (persoana in cauza sa nu-si
dea seama ca este observata. Pentru a creste calitatea observatiei este necesar sa se apeleze la
o serie de repere de conrol reiesite din observatiile anterioare ale cercetatorului, din
experienta sa personala de viata sau din lucrarile de specialitate.

Principalele avantaje ale metodei observatiei sunt: permite surprinderea manifestarilor

comportamentale firesti, naturale ale individului, in conditiile obisnuite de viata si activitate;
furnizeaza mult material ce poate fi raportat la informatiile deja publicate; este deschisa
oricarui final, putand sugera multe piste pentru abordarile ulterioare; rezultatele ei sunt
accesibile si altor cercetatori; ofera informatii nu doar cu privire la ce, cand si unde se
intampla, ci si referitor la implicatiile actiunilor si conduitelor; sugereaza explicatii posibile cu
privire la cauzalitatea actiunilor in situatii particulare; ofera acces la fenomene de obicei
ascunse sau care nu pot fi studiate experimental.

Dintre dezavantajele metodei observatiei enumeram: observatorul trebuie sa astepte

intrarea in functiune a fenomenului studiat; informatiile cantitative oferite sunt putin
numeroase; practicarea ei se soldeaza cu o serie de efecte negative cum ar fi: suscitarea
intrarii in functiune a mecanismelor de aparare sociala a subiectilor observati; modificarea
situatiei globale a campului psihosocial determinata de prezenta observatorului; producerea
unor schimbari ale comportamentului celor observati, datorita personalitatii observatorului.

53
Datele obtinute prin metoda observartiei trebuie coroborate cu cele recoltate prin aplicarea si a
altor medode.

Convorbirea

Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat, care

presupune: relatia directa, de tipul ,,fata in fata’’, intre cercetator si subiect; schimbarea
locului si rolurilor partenerilor (cel care a intrebat poate sa si raspunda, cel care a raspuns
poate sa si intrebe); sinceritatea deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete, de
fatada, a celor care tind sa-l puna intr-o lumina favorabila, a deformarilor voluntare; existenta
la subiect a unei oarecare capacitati de introspectie si autoanaliza, evaluare si autodezvaluire;
abilitatea cercetatorului in a obtine angajarea deplina si autentica a subiectilor in convorbire;
empatia cercetatorului. Convorbirea este considerata metoda psihologica cea mai complicata
si cea mai greu de invatat. Este complicata din mai multe motive:

1. in cadrul ei influenta reciproca dintre cercetator si subiectul investigat este mai mare
decat in oricare alta metoda;
2. presupune recoltarea marturiilor subiectului, care pot fi incomplete sau chiar
deformate (involuntar dar si voluntar);
3. implica o selectie a relatarilor facute de subiect iar acestea s-ar putea sa fie la fel de
subiectiva ca si relatarea insasi.

Exista mai multe forma ale convorbirii, si anume:

- convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi

intrebari, in aceeasi forma si ordine tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile
lor individuale);
- convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor intrebari
suplimentare, cu reformularea altora, cu schimarea succesiunii lor etc.);
- convorbirea libera, spontana, asociativa (in functie de particularitatile situatiei in care
se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar si de momentul cand are
loc).

Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea, sa-si
structureze (in linii mari sau chiar in amanunt) intrebarile; sa culeaga informatii despre
subiect; sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualele situatii
neprevazute (blocarea subiectului, refuzul lui de a raspunde etc.)

54
 Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite recoltarea unor informatii
numeroase, variate si pretioase intr-un timp relativ scurt si fara a necesita materiale si
instalatii speciale. Dezavantajul ei provine din posibila lipsa de receptivitate a subiectului, din
subiectivitatea sa; de aceea se impune ca datele obtinute sa fie completate si verificate prin
alte metode.

Chestionarul

Un chestionar este un instrument de cercetare constand dintr-o serie de intrebari si a altor

solicitari in scopul de a aduna informatii de la persoane. Chestionarul a fost inventat de Sir
Francis Galton.

Chestionarele au avantaje fata de alte tipuri de studii. Nu au nevoie de mult efort din
partea celui ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, au adesea raspunsuri
standardizate care il face simplu pentru a aduna date.

Metoda biografica

Aceasta metoda vizeaza strangerea a cat mai multe informatii despre principalele
evenimente parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si despre
semnificatia lor, in vederea cunoasterii ,,istoriei personale’’ a fiecarui individ, atat de necesara
in stabilirea profilului personalitatii sale, cat si pentru explicarea comportamentului actual al
persoanei. Biografia ofera o imagine unitara asupra omului, facilitand cunoasterea sa concreta
si contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.

Marile avantaje ale metodei biografice sunt reprezentate de naturalitatea si autenticitatea

datelor furnizate. In acelasi timp, dat fiind faptul ca ea nu este o metoda de reproducere in
laborator a vietii unui individ, ci doar de reconstituire a acesteia pornind de la diverse surse
(relatarile verbale ale subiectului, documentele personale etc.) nu este exclus ca aceasta
reconstituire sa fie uneori incompleta sau chiar voit deformata.

Experimentul

Cea mai puternica metoda stiintifica este experimentul. Experimentele ne pun la dispozitie
cea mai importanta testare despre cauze si efecte. Cercetatorul controleaza cu grija conditiile -

55
de multe ori intr-un laborator – si face masuratori pentru a descoperi relatiile cauzale dintre
variabile. O variabila este un atribut care poate lua diferite valori.

Variabila independenta este controlata in totalitate de experimentator, care o creeaza si ii

controleaza variatia. Intr-un experiment, variabila independenta reprezinta ,,cauza’’
formulata de ipoteza. ,,Efectele’’ formulate de ipoteza reprezinta variabila dependenta,
deoarece aceasta prin ipoteza depinde de valoarea variabilei independente.

Testele

Testul este un gen de instrument standardizat. Testul psihologic este o proba relativ scurta,
care permite cercetatorului colectarea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora
sa se poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un
pronostic asupra evolutiei lui ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa
indeplineasca anumite conditii:

- validitate – sa masoare exact ceea ce isi propune;

- fidelitate – sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua
aplicare;
- standardizare – sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i
favoriza pe unii si defavoriza pe altii;
- etalonarea – stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute,
pentru a se cunoaste valoarea lor.

ROLUL PSIHOLOGIEI IN PRACTICA FARMACEUTICA

Practica farmaceutica creeaza anumite relatii, anumite legaturi intre farmacist si pacient.
Pacientul asteapta de la farmacist o atitudine profesionista, atitudine care poate avea un
anumit impact (pozitiv sau negativ) asupra compliantei la tratament a acestuia. Este de dorit
ca farmacistul sa vada dincolo de cuvintele pacientului care asteapta indicatii precise, clare,
referitor la tratamentul care ii este prescris de catre medic.

56
 Dincolo de aceste aspecte, sa nu uitam ca poate fi o persoana cu nelinisti si temeri legate
in special de boala sa, de gravitatea acesteia, de evolutia in timp a acesteia si nu in ultimul
rand de eficacitatea tratamentului pe care il va urma. Simptomele unei boli sunt traite diferit
de la pacient la pacient, iar boala capata o semnificatie intrinseca raportata la structura
personalitatii pacientului.

Anterior declansarii bolii persoana traieste intr-un relativ echilibru psihodinamic, iar
experientele/conflictele prin care trece in viata determina structurarea unor mecanisme de
adaptare eficiente (se deprind anumite conduite, sunt stopate unele anxietati, temeri, etc.).
Persoana dobandeste un anumit statut, un anumit rol in familie, in societate, ajutat fiind, de
structura adaptativa dobandita treptat. Pentru unele persoane este posibil ca boala sa rupa
echilibrul adaptativ si sa aduca in prim plan anumite elemente ale unor conflicte latente, astfel
ca mecanismele de coping eficiente pana in acel moment nu mai sunt functionale si adaptative
pentru pacient.

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE MEDICALA IN ACTIVITATEA DESFASURATA IN

UNITATILE FARMACEUTICE

Notiunea de ,,boala’’- descrierea diferitelor teorii care o definesc

Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare
completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii’’. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult
decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre
distres si/sau dizabilitate.

Boala are mai multe componente:

1. Manifestari.

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).

57
Tabloul clinic, numit și simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele
(din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii),
independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari
in comportament).Simptomele (din gr.symptoma – ceea ce se produce, apare, derivat de la syn
– impreună - si piptein – cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in
sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute
de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de
frica). Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame (din gr.
syn – impreuna - si dromos – cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de
propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un
sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre
boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele
si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.

2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Doua criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa
fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:

a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct

simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si

58
suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la
discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si
evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat
problemele psihologice sunt mai severe.

b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori – produc in mod

direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul
Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou
clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau
anxioase). In psihopatologie, pană acum au fost clar identificati putini factori determinanti,
mai ales de natura psihosociala.

c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in

reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta
acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea
factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.

d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin

pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu
factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.

e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat

de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori
etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu
inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori
din fiecare categorie mentionată (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu
fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului
clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.

Latura psiho-terapeutica a medicamentului – efectele psihologice ale medicatiei

Termenul de psihologie a medicamentului este un termen recent introdus in

specialitate. El se refera la aspectele psihologice care apar in momentul in care subiectul se
afla in relatie cu medicamentul. Sub aspect psihologic distingem urmatoarele etape in cadrul
acestei relatii:

59
 1.Momentul prescrierii medicamentului. In aceasta etapa, factorul psihologic principal
se refera la efectul placebo.

2.Momentul actiunii farmacologice a medicamentului. In afara efectului benefic pe

plan somatic si psihologic, medicamentele exercita si o serie de efecte adverse (ex. reactii
alergice, anxietate, ameteli etc.). Aceste efecte adverse devin stimuli cu valoare psihologica
incarcata care pot interfera ulterior - ca urmare a prelucrarii lor cognitive - cu buna derulare a
tratamentului deschis.

3.Momentul bilantului. Aici analiza psihologica se refera la analiza costuri - beneficii

a tratamentului medicamentos si la decizia continuarii sau renuntarii la tratamentul tinta. In
cazul in care tratamentul a fost reusit, analiza psihologica se refera si la dezvoltarea increderii
pentru eventuale readministrari. Din punct de vedere psihologic, un caz particular este
dependenta de medicamente. Aceasta dependenta poate implica atat o dependenta fizica cat si
una psihica.

Efectul ,,placebo’’

Placebo este un termen utilizat in cercetare pentru a desemna o substanta inactiva sau
o procedura utilizata ca element de control in experimente. Efectul placebo este imbunatatirea
masurabila, observabila sau care se resimte asupra sanatatii, care nu se atribuie unui tratament
real in desfasurare.

Prin extensie, placebo este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia
despre care nu a fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica sau
psihologica specifica, menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in cazul
afectiunii tratate.

Placebo poate fi:

- placebo inert, cand se refera la o substanta inactiva farmacologic, cu un continut

neutru;
- placebo activ, cand se utilizeaza o pastila cu efecte farmacologice, dar care care nu
este considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni.

60
 „Placebo” poate fi considerat si un tratament sau procedura terapeutica (inclusiv
chirurgicala) care la momentul administrarii era considerat eficace pentru respectiva situatie
medicala, desi ulterior studiile au aratat lipsa sa de eficienta.

Cuvantul placebo reprezinta forma, la viitor, a verbului latin placeo/placere si poate fi

tradus prin: voi placea, sau voi fi placut (agreabil).

- placebo reactiv este persoana care raporteaza un efect placebo.

Caracterele generale ale efectului placebo:

 substanța administrata este inerta farmacodinamic;

 efectul este simptomatic;

 durata efectului este, de regula, scurta;

 instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante farmacodinamice active;

 actiune nespecifica.

Efectul placebo poate fi de doua feluri:

1. activ - cand apar simptome adverse ce apar si in cazul medicatiei;

2. inactiv - cand nu apar aceste simptome adverse.

Riscurile automedicatiei

Automedicatia se refera la consumul de medicamente fara prescriptie medicala. Este

un fenomen foarte raspandit in multe tari. La noi, statisticile din industria farmaceutica arata
ca 73% dintre romani isi administreza singuri tratamente. Problema este ca automedicatia
implica riscuri.

Obiectul automedicatiei il fac acele produse farmaceutice care se elibereaza fara reteta
medicala. Cele mai vandute sunt cele pentru raceala si gripa, analgezicele, vitaminele si
mineralele, hepato-tonicele, cele pentru circulatia periferica, pentru probleme cutanate,
afectiuni digestive, hemoroizi.

Exista o serie de factori care favorizeaza automedicatia, printre care se numara:

accesul facil la numeroase informatii medicale, in special pe calea internetului, frica de medic,

61
evitarea cheltuielilor legate de consultatii, ipohondria, vanzarea tot mai permisiva de
medicamente fara reteta etc.

Din pacate, administrarea de medicamente fara prescriptie medicala, implica riscuri.

Iata care sunt cele mai des intalnite:

Abuzul de medicamente. Deseori automedicatia inseamna abuz de medicamente. Cea

mai cunoscuta situatie este cea a antibioticelor. Desi la noi in tara, este interzisa prin lege
vanzarea lor fara reteta, romanii profita de faptul ca farmaciile le pot vinde in doze de urgenta.

Antibioticele se iau de multe ori fara discernamant, chiar in cazul infectiilor virale,
cand nu au efect. Rezultatele sunt distrugerea florei intestinale, slabirea imunitatii, cresterea
rezistentei bacteriilor la antibiotice, ceea ce inseamna ca in situatia in care sunt cu adevarat
necesare, aceste medicamente nu mai fac fata infectiilor.

Intarzierea stabilirii unui diagnostic exact. Automedicatia poate amana punerea

unui diagnostic, cu efect nefavorabil pentru sanatate. De exemplu, tratarea problemelor
digestive fara consult medical, poate amana diagnosticarea unui ulcer stomacal, sau al unui
sindrom de colon iritabil.

Riscul intolerantei sau al interactiunii dintre medicamente. In lipsa unor cunostinte

medicale amanuntite, se pot ignora efectele adverse ale unor medicamente sau ale unor
posibile combinatii de medicamente. Consecintele pot fi uneori atat de grave incat necesita
spitalizare, mai ales la o varsta inaintata.

Posibile intoxicatii. Serviciile de urgente medicale se confrunta cu situatii in care

pacientii, din ignoranta, pierd din vedere numarul pastilelor administrate si apar intoxicatiile.
Cele mai frecvente sunt cele cu medicamente impotriva durerii si cu antiinflamatoare.

Agravarea starii de sanatate. Automedicatia implica riscul de a se administra un

tratament nepotrivit, in lipsa unui consult medical. Astfel, tratarea cu sirop de tuse a unei
infectii pulmonare, poate duce rapid la agravarea bolii, deoarece este tratat doar un simptom si
nu boala in sine.

Copiii si abuzul de medicamente. Sunt destule mame care se considera foarte

pricepute si administreaza copiilor tratamente fara prescriptie medicala. In cazul copiilor,
numai anumite medicamente sunt interzise (cazul aspirinei), dar trebuie prudenta si in
folosirea ceaiurilor si a unor suplimente alimentare, fara acordul medicului. In Franta, exista

62
medici pediatri care considera ca administrarea excesiva si nejustificata de medicamente la
copii, poate fi considerata o forma de violenta asupra lor.

Datorita intereselor economice, se constata in Europa ca regulamentele de vanzare a

medicamentelor fara reteta devin mai permisive. Chiar si in tari mai riguroase in aceasta
privinta cum este Franta, lucrurile devin greu de controlat datorita pietei online a
medicamentelor (se pot cumpara produse farmaceutice din alte tari).Cele mai achizitionate in
acest mod sunt pastilele pentru potenta gen Viagra, calmantele, somniferele, pastilele pentru
slabit, antidepresivele.

Toata aceasta situatie ne arata ca automedicatia ramane o problema ce poate fi

gestionata prin responsabilitatea fiecaruia. Medicul nu are aici niciun rol, deoarece nu se
apeleaza la el, iar producatorii de medicamente se protejeaza, notand pe prospect (cu litere
mici): ,,a nu se utiliza indelungat fara avizul medicului’’ sau ,,a se citi prospectul inainte de
utilizare’’.

Ipohondria

Ipohondria, in termeni medicali hipocondria, reprezinta preocuparea excesiva sau

teama de a suferi de o boala grava. De cele mai multe ori starea de anxitate persista chiar si
dupa un consult medical dupa care bolnavul este asigurat ca temerile legate de simptomele
sale nu au o baza medicala solida, sau daca exista o boala la baza simptomelor, temerile sale
sunt mult exagerate. Majoritatea celor ce sufera de aceasta boala tind sa isi focalizeze teama
asupra unui anumit simptom, cum ar fi problemele gastro-intestinale, palpitatiile sau oboseala
musculara.

De cele mai multe ori ipohondria este definita ca teama ca mici simptome sa reprezinte
un indicator al unei boli grave, constanta autoanaliza și autodiagnosticare, precum si o
excesiva preocupare fata de propriul organism. Multe persoane suferind de acesta boala
exprima neincredere in diagnosticul medicilor precum si faptul ca asigurările medicilor fata
de absenta unei boli serioase sunt neconvingatoare sau de scurta durata. Multi ipohondri
necesita constante reasigurari, fie de la doctori, fie de la familie sau prieteni, boala putand
deveni un adevarat calvar atat pentru bolnav cat si pentru familia si prietenii acestuia.

Efectul reactiilor adverse produse de medicamente

63
 Medicamentul este o substanta sau un preparat utilizat pentru diagnosticarea,
prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unei suferinte. Medicamentele sunt prescrise pentru
efectele lor benefice asupra unor afectiuni, insa nu trebuie ignorate reactiile secundare sau
adverse care pot aparea in urma administrarii lor.

Conform definitiei data de Organizatia Mondiala de Sanatate (O.M.S), reactiile

adverse sunt reactii nedorite, daunatoare, care apar la dozele eficace terapeutice. Nu sunt
considerate reactii adverse, supradozarile neterapeutice (exemplu: tentativa de suicid) si nici
lipsa de eficienta.

La aparitia efectelor adverse ale medicamentelor, contribuie numerosi factori si

anume:

- utilizarea unui numar mare de medicamente asociate (polimedicatia) care determina

aparitia de interactiuni medicamentoase ce pot anula sau intensifica efectul terapeutic;
- utilizarea de doze eficace mari;

- durata mare a tratamentului;

- anumite stari fiziologice particulare cum sunt sarcina sau varsta inaintata;

- anumite stari patologice si anume insuficienta renala sau insuficienta hepatica;

- malnutritia, consumul de alcool, consumul de tutun, etc.

- Efectele adverse ale medicamentelor sunt, de obicei:

1. usoare: nu presupun utilizarea unui antidot sau a unui tratament special si nici nu

prelungesc spitalizarea;

2. moderate: presupun o modificare sau un tratament special si pot sa prelungeasca

spitalizarea;
3. grave: presupun oprirea medicamentului si instaurarea unui tratament specific al
reactiei;
4. letale: produc direct sau indirect decesul pacientului.

64
 Incidenta si severitatea reactiilor adverse ale medicamentelor sunt influentate atat de
factori care tin de medicament (tipul, calea de administrare, durata tratamentului, dozele
administrate), cat si de factori care tin de pacient (varsta, sexul, factori genetici etc.). De
exemplu, la varstnici, frecventa aparitiei efectelor adverse si gradul de severitate sunt mari
datorita faptului ca la aceasta categorie de pacienti exista polipatologie si in consecinta
polimedicatie, iar particularitatile farmacologice si farmacodinamice specifice varstei sunt
adesea ignorate de medic.

Exista reactii adverse grave si frecvente (de exemplu cele date de medicamentele
anticanceroase); reactii adverse grave, dar foarte rare (spre exemplu, cloramfenicolul care
poate produce aplazie medulara, o reactie adversa cu mortalitate de aproximativ 80%, dar cu o
frecventa de 2-4 cazuri la 100.000 de bolnavi tratati).

Dependenta de medicamente

Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de

medicamente. La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope
(antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului si duc la modificarea
comportamentului persoanelor care le consuma.

Deoarece problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi
schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o
toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa
isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si
indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.

Simptomele dependentei

Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate

sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune’’, nu mai are
incredere in capacitatile propriului organism si nu-l poate controla.

65
 Anxietate (in cazul absentei pastilelor): daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana
dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi
faca rost cat mai repede de medicament.

Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat

si timpul consumului.

Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o

administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare.
Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui
doctor.

NORME DE ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Etica si deontologie farmaceutica

Comportamentul şi relatiile interumane in societate sunt ghidate de anumite reguli sau

norme. Pentru incalcarea acestor norme omul raspunde juridic. In afara de drepturi si
obligaţiuni juridice exista si cele morale, care nu sunt reglate de lege. Etica este o stiinta care
se ocupa de studiul principiilor morale. Etica medicala este o reflectare a umanismului in
procesul de activitate a lucratorilor medicali. Etica medicala cuprinde o totalitate de principii
de reglare a normelor de comportare referitor la lucratorii medicali, conditionate de activitatea
lor specifica si de situatia lor in cadrul societatii. Normele, principiile de etica medicala
contribuie la orientarea corecta a lucratorilor medicali in activitatea lor profesionala.

Deontologia face parte din etica medicala, fiind o stiinta despre traditiile din cadrul
medicinii si ocrotirii sanatatii practice. Pentru realizarea cat mai deplina a principiilor de
deontologie si etica medicala sunt necesare urmatoarele conditii: simtul tactului, vocatia
pentru profesiunea aleasa si perfectionarea continua a cunostintelor.

Un asistent medical va obtine succese in activitatea sa, isi va castiga autoritatea daca va
avea simtul respectului fata de pacient si isi va indeplini obligatiunile sale. Disciplinarea,
executarea exacta a prescriptiilor medicului, sporirea constanta a nivelului profesional si de
cultura sunt calitati indispensabile pe care trebuie sa le manifeste asistentii medicali. Fiind
binevoitori, calmi, retinuti, ei vor acorda fiecarui pacient o atentie personalizata.

66
       In relatiile sale cu pacientul, asistentii medicali vor evita  orice familiaritati. Pacientul va 
fi incurajat, i se va crea o atmosfera agreabilă, in acelasi timp asistentul medical ramanand
tacticos si retinut. Pacientii care vor necesita ingrijire deosebita, fiind incapabili s-o faca
singuri, asistentul medical le va acorda o atentie sporita, incercand sa le usureze suferintele.

Asistentii medicali trebuie sa posede urmatoarele calitati: demnitate, simpatie,

acuratete, disciplina, colegialitate, abilitate, competenta, daruire, responsabilitate,
perseverenta, spirit de observatie, spirit de initiativa si atitudine corecta fata de bolnavi.

Normele morale in relatiile cu personalul sanitar si pacienti

Art.Regulile de buna practica farmaceutica impun urmatoarele:

a) activitatea farmaceutica trebuie sa fie focalizata pe eliberarea medicamentelor si a

altor produse pentru sanatate, care sa aiba calitatea garantata, insotită de o informare si
consiliere adecvate pentru pacient;

b) principala preocupare a farmacistului trebuie sa fie asigurarea starii de sanatate a

pacientilor, precum si a populatiei, in general;

c) farmacistul trebuie sa incurajeze o prescriere rationala si sa promoveze utilizarea

corespunzătoare a medicamentelor, inclusiv in scopul evitarii automedicatiei;

d) fiecare serviciu furnizat de unitatea farmaceutica trebuie sa aiba un scop pertinent

pentru bolnav, sa fie clar definit, facut cunoscut in mod eficace parţilor implicate şi acceptat
de catre acestea;

e) farmacistii practicieni au obligatia profesionalăa si morala de a se asigura ca

serviciile pe care le furnizeaza fiecărui pacient sunt de calitate adecvata. Respectarea
Regulilor de buna practica farmaceutica reprezinta un mijloc de a indeplini aceasta obligatie.
Art.3 Pentru indeplinirea acestor cerinte:

a) este necesara menţinerea unei relatii permanente cu ceilalti profesionisti din

sanatate, in special cu medicii. Aceasta relatie trebuie săa fie considerata ca un parteneriat
terapeutic ce implica o incredere mutuala in orice are legatura cu tratamentul medicamentos;

67
 b) intre farmacisti trebuie sa existe relatii de colegialitate si nu de concurenta, fiecare
trebuind sa incerce prin orice mijloace etice sa imbunatateasca serviciul farmaceutic;

c) farmacistul trebuie sa isi exercite profesia respectand principiile de deontologie

profesionala, predominant fata de aspectul comercial;

d) in farmaciile in care lucreaza un grup de farmacisti, farmacistul-sef trebuie sa-si

asume o parte din sarcinile privind definirea, evaluarea si imbunatatirea calitatii serviciului
farmaceutic.

Codul deontologic al personalului din farmacii

CAPITOLUL I
Principii generale

Art. 1. - (1) Codul deontologic al farmacistului cuprinde un ansamblu de principii şi reguli ce

reprezintă valorile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de farmacist pe teritoriul
României.
(2) Prezentul cod exprimă adeziunea farmaciştilor români la Carta Universală a Drepturilor
Omului şi la Carta Farmaciei Europene.
Art. 2. - Codul deontologic al farmacistului are drept principal scop:
a) ocrotirea drepturilor pacienţilor;
b) respectarea obligaţiilor profesionale de către farmacişti;
c) apărarea demnităţii şi a prestigiului profesiunii de farmacist.
Art. 3. - (1) În exercitarea profesiei sale farmacistul furnizează servicii de sănătate specializate
pacientului şi publicului în general, fără nici un fel de discriminare.
(2) Relaţiile dintre farmacist şi beneficiarii serviciilor acordate trebuie să aibă la bază
încrederea în competenţa şi experienţa profesională a farmacistului.
(3) Această încredere obligă farmacistul ca de-a lungul întregii sale cariere să asigure şi să
menţină la cel mai înalt nivel performanţele şi conduita sa profesională şi personală, să-şi
actualizeze cunoştinţele profesionale permanent în sfera activităţii sale.
Art. 4. - Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de farmacist sunt

68
următoarele:
a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă de viaţa şi de persoana umană;
b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi sănătatea publică;
c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;
d) colaborarea, ori de câte ori este cazul, cu toţi factorii implicaţi în asigurarea stării de
sănătate a pacientului;
e) adoptarea unui rol activ faţă de informarea şi educaţia sanitară a publicului, precum şi faţă
de combaterea toxicomaniei, polipragmaziei, dopajului, automedicaţiei şi a altor flageluri;
f) acordarea serviciilor farmaceutice se face la cele mai înalte standarde de calitate posibile,
pe baza unui nivel înalt de competenţă ştiinţifică, aptitudini practice şi performanţe
profesionale, în concordanţă cu progresele ştiinţelor şi practicii farmaceutice;
g) în exercitarea profesiei farmaciştii trebuie să dovedească loialitate şi solidaritate unii faţă
de alţii în orice împrejurare, să-şi acorde colegial ajutor şi asistenţă pentru realizarea
îndatoririlor profesionale;
h) farmaciştii trebuie să se comporte cu cinste şi demnitate profesională şi să nu prejudicieze
în nici un fel profesia de farmacist sau să submineze încrederea publică în aceasta.
Art. 5. - În situaţiile în care în rezolvarea unei probleme alegerea soluţiei nu este prevăzută în
normele legale, farmacistul trebuie să ia o decizie concordantă cu etica profesiei şi să-şi
asume responsabilitatea.
Art. 6. - Pentru respectarea principiilor de mai sus farmacistul este obligat să-şi păstreze
libertatea şi independenţa profesională conform jurământului profesiei.
Art. 7. - Colegiul Farmaciştilor din România garantează menţinerea standardelor profesionale
la cel mai înalt nivel posibil, în scopul ocrotirii sănătăţii publice, prin supravegherea
respectării de către farmacişti a îndatoririlor profesionale şi a eticii profesionale, precum şi
prin apărarea independenţei, onoarei şi demnităţii profesionale.

CAPITOLUL II
Standarde deontologice

SECŢIUNEA 1
Responsabilitatea personală şi independenţa farmaciştilorFarmacistul furnizor de servicii
Art. 8. - (1) Indiferent de sfera de activitate, farmacistul trebuie să aibă în centrul atenţiei sale
binele pacientului şi al publicului în general.
(2) Farmacistul este răspunzător pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de

69
responsabilităţile asumate în exercitarea profesiei sale.
Art. 9. - În vederea îndeplinirii dispoziţiilor art. 8, farmacistul, în timpul exercitării actului
profesional, este obligat să respecte următoarele reguli:
a) să-şi exercite profesia în conformitate cu procedurile standard de operare scrise, prevăzute
de regulile de bună practică din domeniul său de activitate;
b) să-şi îndeplinească îndatoririle profesionale cu competenţă, în termenele stabilite;
c) să profeseze doar în acele posturi în care i se permite să-şi respecte îndatoririle esenţiale ca
farmacist, libertatea de decizie şi independenţă profesională;
d) să accepte acele posturi pentru care are competenţa şi disponibilitatea necesare pentru a
îndeplini cu succes îndatoririle profesionale. În acest sens trebuie să se informeze asupra
specificului activităţii, accesului la mijloacele necesare pentru exercitarea profesiunii la
standardele necesare;
e) să-şi îndeplinească personal atribuţiile şi, la nevoie, să delege o persoană competentă
autorizată pentru îndeplinirea anumitor activităţi profesionale, asumându-şi răspunderea;
f) să informeze imediat o persoană responsabilă în cazul în care nu îşi poate îndeplini
îndatoririle profesionale, pentru a se putea lua la timp măsuri de remediere;
g) să raporteze medicului prescriptor sau autorităţilor competente orice efect nedorit sau
advers al medicamentelor, în scopul optimizării tratamentelor;
h) să se abţină să critice sau să condamne convingerile personale ori religioase ale pacientului
care apelează la serviciile sale;
i) să acorde servicii în mod egal pentru toţi pacienţii, fără discriminare, în ordinea solicitării
acestora, cu excepţia situaţiilor de urgenţă;
j) să se asigure că serviciile sale au fost percepute şi înţelese corect de pacient, încurajându-l
să participe activ la reuşita tratamentului;
k) să nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care îi intră în atribuţii, conform legii.
Art. 10. - Farmacistul poate refuza acordarea unor servicii către pacient atunci când refuzul
este justificat de interesul sănătăţii pacientului.
Farmacistul-şef
Art. 11. - Înainte de a-şi asuma o funcţie de conducere, farmacistul trebuie să se autoevalueze
şi să se asigure că este capabil să îndeplinească toate responsabilităţile acestei funcţii.
Art. 12. - În exercitarea funcţiei farmacistul-şef are următoarele obligaţii:
a) trebuie să se informeze asupra tuturor aspectelor şi cerinţelor legate de funcţia pe care o
îndeplineşte;
b) trebuie să se asigure că toţi membrii personalului aflat în subordinea sa sunt informaţi

70
asupra atribuţiilor profesionale pe care trebuie să le îndeplinească;
c) trebuie să transmită instrucţiunile clar pentru a împiedica orice risc de eroare; în măsura
posibilităţilor, el va transmite în scris proceduri standard de operare;
d) se asigură că membrii personalului aflat în subordinea sa îşi îndeplinesc atribuţiile în
conformitate cu prevederile legale, dar şi cu competenţa şi aptitudinile personale;
e) trebuie să respecte independenţa profesională a farmaciştilor din subordine;
f) se asigură că echipamentele, localul şi utilităţile de la locul de muncă sunt menţinute la
standardele acceptate pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor profesionale;
g) se asigură că toate activităţile profesionale desfăşurate sub controlul său, precum şi cele
exercitate de el personal sunt supuse asigurării de răspundere profesională;
h) se asigură că toate măsurile privind păstrarea confidenţialităţii sunt efective;
i) are datoria să notifice colegiului pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea orice schimbare de
interes profesional privind membrii personalului din subordinea sa ori funcţia sa;
j) trebuie să accepte, în măsura posibilităţilor, elevi şi studenţi, pentru îndeplinirea stagiului de
practică în unitatea pe care o conduce.

SECŢIUNEA a 2-a
Competenţa profesională

Art. 13. - Farmacistul trebuie să-şi asigure şi să-şi menţină la un înalt nivel pregătirea
profesională, prin actualizarea permanentă a cunoştinţelor în aria sa profesională, în scopul
îndeplinirii atribuţiilor cu competenţa necesară.
Art. 14. - În vederea actualizării permanente a cunoştinţelor profesionale, farmacistul este
obligat:
a) să-şi planifice şi să participe la formele de pregătire profesională organizate sau acreditate
de Colegiul Farmaciştilor din România;
b) să evalueze şi să aplice în practica curentă cunoştinţele actualizate permanent;
c) să ateste cu documente doveditoare pregătirea sa, prin formele programelor de dezvoltare
profesională acceptate, atunci când acest lucru îi este solicitat de comisiile de specialitate ale
colegiului teritorial la care este înregistrat.

SECŢIUNEA a 3-a
Confidenţialitatea

71
Art. 15. - Farmacistul are datoria de a respecta şi proteja informaţia profesională.
Art. 16. - Farmacistul trebuie să respecte şi să protejeze confidenţialitatea informaţiilor
referitoare la pacienţi, obţinute în cursul activităţilor profesionale.
Art. 17. - Informaţiile pot fi dezvăluite în următoarele cazuri:
a) când pacientul şi-a dat consimţământul scris;
b) când tutorele pacientului a consimţit în scris, dacă vârsta pacientului sau starea sa de
sănătate nu permite aceasta;
c) când este necesar pentru a preveni afectări majore sau punerea în pericol a sănătăţii
pacientului, a unei terţe persoane sau a publicului în general;
d) stabilirea vinovăţiei în cazul săvârşirii unor infracţiuni, la solicitarea instanţei de judecată;
e) în alte situaţii prevăzute de lege.
Art. 18. - Farmacistul nu trebuie să dezvăluie, decât cu acordul scris al medicului prescriptor,
nici o informaţie referitoare la practica prescrierii acestuia.
Art. 19. - Farmacistul trebuie să protejeze informaţia profesională internă, respectând
următoarele reguli:
a) să nu permită accesul terţilor la informaţii privind activitatea unităţii în care îşi desfăşoară
activitatea decât cu acordul scris al angajatorului sau în alte situaţii prevăzute de lege;
b) să respecte cerinţele legale de protecţie a informaţiilor privind acumularea şi utilizarea
acestora;
c) să asigure protecţia informaţiilor la operaţiunile de stocare, transmitere, primire ori
distrugere.

SECŢIUNEA a 4-a
Relaţiile de colaborare ale farmacistului

Art. 20. - În exercitarea profesiei farmacistul are datoria ca, în interesul bolnavului şi al
pacientului în general, să colaboreze cu toţi confraţii săi. În acest sens:
a) toţi farmaciştii îşi acordă ajutor reciproc şi consultanţă pentru realizarea îndatoririlor
profesionale;
b) farmaciştii îşi rezolvă singuri litigiile, cu respectarea spiritului de colegialitate; dacă nu
reuşesc, fac apel la comisia de litigii a colegiului;
c) farmacistul trebuie să-şi trateze toţi colaboratorii cu respect, bunăvoinţă şi colegialitate;
d) farmacistul trebuie să dovedească în orice împrejurare solidaritate faţă de colegii săi şi
loialitate faţă de corpul profesional şi profesia de farmacist.

72
Art. 21. - În interesul pacientului şi al publicului în general, farmacistul trebuie să colaboreze
cu medicul şi cu alţi membri ai echipei de sănătate. În acest sens:
a) farmacistul colaborează activ cu medicul prescriptor pentru a realiza efectuarea
tratamentului pacientului la timp, în parametrii optimi şi în interesul acestuia;
b) în colaborarea sa cu medicul, farmacistul se va abţine de la orice înţelegere în scop material
sau de altă natură care ar avea drept rezultat încălcarea dreptului pacientului;
c) farmacistul trebuie să se abţină de la orice fapt care ar putea aduce prejudicii demnităţii şi
imagini medicului sau altor membri ai profesiunilor sanitare, pentru a nu crea neîncredere
pacientului.

SECŢIUNEA a 5-a
Concurenţa neloială

Art. 22. - Farmacistul nu trebuie să utilizeze mijloacele concurenţei neloiale în vederea

obţinerii unor avantaje materiale sau de altă natură.
Art. 23. - Se consideră a fi practici neloiale, fără a fi limitative, următoarele activităţi:
a) atragerea pacienţilor prin oferirea de avantaje materiale sau reclamă mincinoasă;
b) folosirea de funcţia deţinută ori de mandatul încredinţat în cadrul organelor de conducere
pentru atragerea de pacienţi.
Art. 24. - Este sancţionabilă denunţarea nejustificată şi în scop concurenţial a colegilor.

SECŢIUNEA a 6-a
Publicitatea

Art. 25. - Orice informaţie furnizată publicului de către farmacist în legătură cu serviciile de
sănătate oferite trebuie să fie corectă, decentă, legală şi onestă.
Art. 26. - Orice informaţie şi material promoţional cu privire la serviciile profesionale trebuie
să fie în concordanţă cu rolul farmacistului în promovarea sănătăţii şi să permită pacientului
să decidă independent asupra solicitării serviciului respectiv.
Art. 27. - În scopul promovării unor servicii proprii, farmaciştii trebuie să se abţină de la a
defăima serviciile profesionale ale altor confraţi.
Art. 28. - Farmacistul trebuie să se abţină de la orice procedee sau mijloace contrare
demnităţii profesionale, care ar prejudicia dreptul pacientului de a-şi alege singur farmacistul.
Art. 29. - Pe tot timpul exercitării profesiei farmacistul trebuie să se asigure că acţiunile de
promovare a medicamentelor, în care este implicat sau care au loc în unităţile în care el

73
lucrează, sunt în conformitate cu prevederile legale privind publicitatea medicamentelor.
Art. 30. - Farmacistul se va asigura că promovarea medicamentelor nu implică obligarea
pacientului de a cumpăra sau de a primi medicamente nedorite sau în exces, în locul celor
dorite sau împreună cu acestea.

SECŢIUNEA a 7-a
Servicii farmaceutice de urgenţă

Art. 31. - Pentru asigurarea continuităţii asistenţei cu medicamente a populaţiei, farmaciştii

trebuie să furnizeze, în condiţiile legii, servicii farmaceutice de urgenţă.
Art. 32. - Pentru a realiza în condiţii bune serviciile farmaceutice de urgenţă, farmacistul este
obligat să acorde primul ajutor, în limita competenţelor sale, şi să solicite intervenţia
serviciilor specializate, informând asupra măsurilor luate din proprie iniţiativă.
Art. 33. - Farmacistul poate elibera medicamente fără prescripţie medicală în următoarele
situaţii:
a) un pacient aflat sub tratament dovedit are nevoie imediată de administrarea
medicamentului;
b) din motive întemeiate, pacientul are nevoie de prelungirea tratamentului şi farmacistul ori
pacientul nu poate lua legătura cu medicul prescriptor;
c) o persoană solicită şi are nevoie urgentă de măsuri de prim ajutor.
Art. 34. - Când nu poate să acorde pacientului serviciul solicitat, farmacistul trebuie să
îndrume pacientul spre un serviciu specializat de asistenţă medicală.
Art. 35. - În cazuri urgente, farmacistul trebuie să acorde asistenţă pacienţilor, dacă este
solicitat, şi în afara programului farmaciei.

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 36. - Farmacistul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor

profesionale, a Codului deontologic al farmacistului şi a regulilor de bună practică
profesională, a Statutului Colegiului Farmaciştilor din România, pentru respectarea deciziilor
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România, precum şi
pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să
prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmaciştilor din România.
Art. 37. - Orice comportament în exercitarea profesiei, care încalcă principiile prezentului

74
cod, poate face obiectul unei reclamaţii privind încălcarea eticii profesionale de către
farmacist.
Art. 38. - Judecarea cazurilor de abateri de la prezentul cod se soluţionează, conform legii şi
Statutului Colegiului Farmaciştilor din România, de comisia de disciplină competentă.
Art. 39. - În aplicarea procedurii disciplinare, instanţele Colegiului Farmaciştilor din România
trebuie să judece cauzele disciplinare ţinând cont de circumstanţele în care s-a petrecut fapta.
 

   

75
76