Psihicul Uman

Definiție. Ce este psihicul uman?

Psihicul este modalitatea de organizare superioara a existentei biosociale. Reprezinta un
ansamblu de stari, insusiri, fenomene si procese subiective ce depind cu necesitate de
procesele cerebrale si de interactiunea cu lumea obiectiva, indeplinind functii de raportare
la lume si la sine prin orientare, reflectare, planificare si actiuni transformativ creative.
Alcătuire. Din ce este alcătuit psihicul uman?
Psihicul uman reprezintă un sistem hipercomplex avand in componenta sa urmatoarele
elemente: procesele, activitatile si insusirile psihice.
Procesele psihice cuprind fenomenele psihice ce au o anumita desfasurare in timp si
indeplinesc functii informational-reflectorii. Principala caracteristica a lor este faptul ca
oglindesc in mod subiectiv realitatea obiectiva.
Procesele psihice pot fi cognitive, afective sau volitive. Cele cognitive pot fi
senzoriale(senzatiile, perceptiile, reprezentarile) sau logice(gandirea, memoria, imaginatia).
Cele afective sunt afectele, emotiile, sentimentele, pasiunile, starile dispozitionale. Cele
volitive sunt reprezentate de motivatie.
Activitatile psihice reprezinta modalitatea esentiala prin care individul se raporteaza la
realitatea inconjuratoare. Sunt alcatuite dintr-un sir de operatiuni ce sunt orientate spre
indeplinirea unui scop fiind sustinute de motivatie.
Activitatatile psihice pot fi jocul, comunicarea, invatarea, munca, creativitatea.
Insusirile psihice reprezinta structuri sintetice, stabile sau cu rol de potential care reprezinta
caracteristicele personalitatii umane.
Insusirile psihice pot fi temperamentul, personalitatea, caracterul, inteligenta.

Caracteristicile SPU. 1 Caracterul informational energizant

1. Caracterul informational energizant

Omul traieste intr-un univers informational, psihicul uman avand o natura informationala,
deoarece fiind bombardat in permanenta cu stimuli din mediul inconjurator este nevoit sa
isi elaboreze mecanisme de adaptare, de codare si integrare a acestora. Latura energizanta
rezulta din faptul ca este un sistem viu, campurile bioenergetice ale organismului
repzentand zone de generare a modelelor informationale.

Caracteristicile SPU. 2 Caracterul interactiv-interactionist

2. Caracterul interactiv-interactionist
SPU este un sistem dinamic care nu se afla niciodata intr-o stare de echilibru perfect, dar
nici nu pot fi excluse perioade de relativa stabilitate. Interactiunea elementelor sale
componente repezinta de fapt modul cirent existential. Caracterul interactionist este
demonstrat de faptul ca nivelul de dezvoltare a unei parti depinde de dezvoltarea unei alte
parti.

Caracteristicile SPU. 3 Caracterul ambilateral orientat

3. Caracterul ambilateral orientat

Interactiunea SPU se face atat intre propriile sale elemente cat si el luat ca intreg si mediul
exterior. Acest tip de orientare duala ii asigura normalitatea functionala.

Caracteristicile SPU. 4 Caracterul evolutiv

4. Caracterul evolutiv
SPU trece concomitent de la o insuficienta organizare, diferentiere si specializare spre forme
din ce in ce mai complexe. Functionarea si interactiunea proceselor de crestere, maturizare,
dezvoltare, invatare, asimilare si acomodare se soldeaza cu consolidarea unor structuri
psihocomportamentale din ce in ce mai evoluate.

Caracteristicile SPU. 5 Caracterul ierarhizat

Caracterul ierarhizat
5. Caracterul ierarhizat
Nivelul constient, subconstient si inconstient.

Caracteristicile SPU. 6 Caracterul antientropic si antiredundant

6. Caracterul antientropic si antiredundant

Pe masura ce SPU este constituit, sunt favorizate procesele de organizare si diminuate
efectele influentelor perturbatoare. Sunt eliminate informatiile de prisos care si-au pierdut
utilitatea sau cele care dezorganizeaza sistemul si sunt retinute doar informatiile care
faciliteaza buna organizare a acestuia.

Caracteristicile SPU. 7 Caracterul adaptativ

7. Caracterul adaptativ
Exista 3 tipuri de adaptare la nivelul SPU. .
Adaptarea mentala reprezinta acomodarea continua la datele noi, este de fapt o adaptare
de tip cognitiv care ne integreaza functional in lumea in care traim.
Adaptarea senzoriala - receptorii organelor de simt raspund din ce in ce mai slab la stimuli
repetati si de intensitate constanta.
Adaptarea sociala reprezinta integrarea activa a unei persoane in micro si macro
comunitatile umane.
Senzatiile

Definitie. Ce sunt senzatiile?

Senzatia reprezinta modalitatea de reflectare la nivelul creierului a unor insusiri separate ale
obiectelor, fenomenelor lumii reale in timpul actiunii lor directe asupra unui receptor.
In conditiile obisnuite de viata este foarte greu sa detasam o senzatie pura ca proces de
reflectare a unor insusiri simple si izolate, de aceea senzatiile sunt incluse in structuri psihice
mai complexe numite perceptii.
Exista si situatii in care senzatiile pot fi observate ca procese psihice distincte: copiii mici in
primii ani de viata, conditiile critice de repetare a unor stimuli, conditiile experimentale,
conditiile in care realitatea este foarte slab reprezentata (in durere), conditiile disocierii
patologic a structurilor perceptive.
Etapele procesului senzorial
Realizarea unor actiuni neuropsihice organizate si complexe implica succesiunea unor etape:
-detectarea si diferentierea stimulilor,
-codificarea si interpretarea psihica,
-modificarea comportamentului fata de stimulii receptionati.
La om cele mai multe procese senzoriale sunt constiente.
Conditii pentru ca un proces senzorial sa aiba loc:
-starea de sanatate a organelor de simt;
-starea de sanatate a creierului;
- realizarea unei stimulari optime a unui receptor;
- declansarea energiei nervoase ( a influxului nervos) si transmitarea acestuia la creier;
- posibilitatea de analiza si sinteza la nivel cortical;
- realizarea de noi legaturi corticale;
- verbalizarea conexiunilor;
Analizatorul este un aparat anatomofiziologic ce permite realizarea proceselor senzoriale si
este alcatuit din verigi aflate in raport de influentare reciproca. Este alcatuit din 4 elemente:
- receptorul;
- calea aferenta;
- zona de proiectie corticala;
- conexiunea inversa;
Receptorul este alcatuit din celule senzoriale care transforma actiunea stimulilor fizici sau
chimici in semnale nervoase.
Calea aferenta este alcatuita din fibre nervoase senzoriale si centri subcorticali care
realizeaza o analiza si o sinteza primara, dar si influxul nervos. La scoarta cerebrala nu ajung
toate stimularile venite din mediu, ci doar acelea ce au o semnificatie si o utilitate. Unitatea
de masura pt a calcula numarul de informatii este biti pe secunda.
Zona de proiectie corticala reprezinta o anumita arie cerebrala specializata in operatia de
decodificare a informatiei senzoriale. Adica, transformarea impulsului nervos in fapt psihic
de constiinta.
Conexiunea inversa. Analizatorii umani functioneaza pe principiul retroactiuniii(feedback),
ceea ce asigura autoreglarea flexibila a analizatorului. Este alcatuita din fibre nervoase
eferente motorii care duc informatia elaborata de creier la organele de executie.

Clasificarea senzatiilor
Senzatii interoceptive (furnizeaza informatii privind starea interna a organismului):
- traduc trebuintele de functionare a organelor interne(foamea si setea);
- functionarea organelor interne:
- senzatii provocate de excese (starea de greata si starea de oboseala);
- senzatii cauzate de stari de imbolnavire, de starea de durere, de starile patologice.
Senzatii proprioceptive (furnizeaza informatii cu privire la miscarea si pozitia corpoului):
- somatoestezia (cunoasterea pozitiei membrelor);
- kinestezia (cunoasterea miscarilor corpului si a partilor sale);
- senzatiile statice (ne fac constienti de pozitia corpului si a capului in spatiu si intra in
actiune cand produc accelerari ale celor doua elemente).
Senzatii exteroceptive (ofera informatii cu privire la obiectele si fenomenele exterioare
noua).

1. Legea intensitatii
Pentru ca o senzatie sa apare este necesar ca stimulul sa aiba o anumita intensitate.
Cantitatea minima de intensitate a unui stimul capabila sa produca o senzatie se
numeste prag absolut minimal.
Stimulii care nu ating valoarea intensitatii minime se numesc stimuli subliminali, ei
producand efecte fiziologice, dar nu sunt integrati senzorial decat daca sunt alaturati
unei semnificatii. Cantitatea maxima de intensitate a unui stimul ce produce o
senzatie se numeste prag absolut maximal.
Dintre cele 2 praguri, cel absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii
absolute.
Omul dispune de capacitatea de a sesiza si existenta unor diferente foarte fine intre
intensitatile variabile ale stimulilor, diferente ce pot fi masurate cu ajutorul
unor praguri diferentiale.

2. Legea adaptarii

Sensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta indelungata a unui stimul specific de

intensitate constanta, ci ea isi modifica parametrii functionali o data cu schimbarea
conditiilor de mediu.
Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a
modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala.
De obicei la stimuli puternici, sensibilitatea scade, iar la cei slabi creste. SCaderea
sensibilitatii poate fi interpretata in 2 moduri:
- ca diminuare treptata a senzatiilor fara a se ajunge insa la disparitia lor;
- ca disparitie totala a sensibilitatii;

3. Legea sensibilizarii

Sensibilizarea presupune cresterea sensibilitatii datorita interventiei unor fenomene de

interactiune. Ea se produce la mai multe niveluri:
- la nivelul receptorului unui analizator;
- la nivelul interactiunii dintre segmentele diferite ale unui analizator;
- la nivelul interactiunii dintre analizatori diferiti;

4. Legea depresiei

Aceasta consta in scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale de la

nivelul analizatorilor sau dintre diferiti analizatori. Functioneaza exact dupa aceleasi
mecanisme si principii ca si legea anterioara.

5. Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului

Ceea ce conteaza in aceasta lege nu este forta fizica a stimulului, ci valoarea si

semnificatia acestuia pentru individ. Un stimul de intensitate mica, dar semnificativ
pentru un individ este foarte bine receptat.
Legea face legatura cu nivelul psihologic al subiectului accesand trebuintele,
aspiratiile, scopurile si interesele.

6. Legea sinesteziei

Sunt situatii in care desi este aplicat pe o anumita modalitate senzoriala, poate
produce efecte specifice unui alt analizator, desi acesta nu intrase in procesul
stimularii senzoriale, de aici rezultand acest fenomen denumit sinestezie.

7. Legea compensarii

Compensarea reprezinta acel proces declansat ca urmare a unei deficiente (fizice sau
psihice), a unei insatisfactii sau a unei nerealizari in scopul contrabalansarii sau
anihilarii efectelor acestuia.
Mecanismul compensator vizeaza solutionarea unor situatii real frustrante sau
resimtite ca atare, a unora care genereaza un sentiment de inferioritate sau a altora
care declanseaza un lant de nerealizari pornind de la o deficienta fizica sau psihica,
reala sau presupusa.
Compensarea are ca efect formarea unor anumite trasaturi de personalitate ce vin in
ajutorul individului pentru a echilibra deficitul existent.
Perceptiile

Definitie. Ce sunt perceptiile?

Perceptia este procesul psihic cognitiv de reflectare a obiectelor si fenomenelor realitatii in
totalitatea insusirilor lor in momentul actiunilor directe asupra analizatorului.

Caracteristicile perceptiei
Comparativ cu senzatia, perceptia este:
1. inferentiala - permite indivizilor sa completeze informatia care lipseste din senzatiile
brute;
2. categoriala - ajuta oamenii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe
baza unor trasaturi comune;
3. relationala - ofera prilejul compararii fiecarui stimul cu toti cei aflati in mediul
inconjurator;
4. adaptativa - serveste indivizilor pentru a-si centra atentia asupra aspectelor mai
importante ale stimulilor si de a le ignora pe cele mai putin importante;
5. autonoma - se produce spontan, de la sine fara participarea constiintei;
6. fondata pe cunostintele anterioare - experientele relativ asemanatoare rezultate in urma
unor perceptii anterioare influenteaza modul actual de percepere.

Particularitatile (legile) perceptiei

1. Integralitatea exprima faptul ca ea se prezinta ca sinteza in care elementele separate
deservesc o semnificatie unica.
2. Structualitatea evidenteaza faptul ca insusirile obiectului perceput nu au aceeasi
intensitate si nu comunica aceeasi cantitate de informatie. De aceea insusirile relevante
ocupa in structura imaginii primul plan, celelalte trecand in planul secundar. Imaginea fiind
astfel organizata ierarhic.
3. Selectivitatea este direct determinata de particularitatile psihologice ale subiectului care
percepe la un moment dat, cat si conditiile externe ale contextului peceptiv; astfel se face
distinctia intre obiect si fond. In functie de modificarile ce apar subiectiv sau obiectiv,
obiectul poate deveni element component al fondului, iar un element al acestuia se
transforma in obiect.
4. Constanta perceptiva. Nu toate insusirile au aceeasi importanta in ansamblul perceptiei.
Exista anumite insusiri cu rol fundamental de recunoastere a obiectului perceput denumite
indici de recunoastere. Exista 3 forme ale acesteia:
- constanta formei;
- constanta marimei;
- constanta culorii.
5. Semnificatia perceptiei. Evidentiaza caracterul interrelational al SPU, adica un stimul va
avea semnificatie daca el va activa anumite interese, scopuri si confera o dispozitie afectiva
pozitiva.

Factori determinanti in psihologia perceptiei

1. Factorii comportamentali
Unii oameni pot sa perceapa realitatea in functie de trebuintele, valorile, temerile lor, in
fucntie de personalitatea luata in ansamblul ei.
Trebuintele, nevoile biologice ale subiectului tind sa determine ceea ce este perceput.
Recompensa si pedeapsa asociate obiectului tind sa determine ceea ce este perceput.
Valorile caracteristice individului tind sa determine viteza de recunoastere a cuvintelor
asociate acestor valori.
Valoarea pe care o atribuim unui obiect tinde sa determine marimea acestuia.
Personalitatea individului influenteaza actul perceptiv.
Stimulii verbali perturbatori (cuvinte sau expresii tabu) provoaca reactii emotionale inainte
de a fi percepute.
2. Perceptia si controlul constient
La nivelul alegerii obiectului perceptiv dintr-un camp perceptiv a aparut intrebarea
urmatoare: Este ea rezultatul unor deliberari constiente sau are la baza anumite prelucrari
senzoriale inconstiente si automatizate? Aceasta problema a atras atentia fenomenului
perceptiei subliminale. Exista sau nu perceptia subliminala? DA
3. Rolul factorilor socio culturali
Exista diferente semnificative intre perceptia tridimensionala la diferite popoare.
Formele perceptiei
1. Perceptia spatiului
Exista mai multe tipuri de spatii: cel fizic, cel comportamental. La randul lor acestea se
impart in spatiu vizual, cel auditiv, tactilo-kinestezic, cel proprioceptiv.
2. Perceptia timpului
Alaturi de timpul fizic, real, cronologic, exista si timpul subiectiv(psihologic, trait). Din
aceasta perspectiva, activitatile capata un caracter placut sau neplacut care influenteaza
direct perceptia timpului. Varsta este un alt factor care influenteaza estimarea timpului.
3. Perceptia miscarii
Miscarea reprezinta deplasarea obiectelor in spatiu sau schimbarea pozitiei acestora la un
moment dat. Exista mai multe tipuri de miscare: reala, aparenta, indusa, autocinetica,
consecutiva.

REPREZENTARILE
Reprezentarile sunt procesele psihice, cognitive care redau sub forma unor imagini mai mult
sau mai putin schematizate, obiectele si fenomenele realitatii in absenta actiunii directe a
acestora asupra analizatorilor.
Reprezentarea reprezinta procesul de evocare a unor perceptii anterioare sub forma unui
model interiorizat si schematizat a obiectelor realitatii. Modelul are un puternic caracter
individualizat. Masura in care ea este generalizata sau schematizata depinde de implicarea
gandirii in actul reprezentarii. Putem spune astfel ca reprezentarea se afla la limita dintre
senzorial si logic deoarece foloseste pe de o parte informatiile de la nivelul senzorial, iar pe
de alta parte operatiile nivelului logic.
Cazuri particulare care sunt considerate autentice acte de reprezentare.
- tehnica imageriei mentale (anticiparea desfasurarii mentale a operatiilor si consecintelor
posibile acestora);
- reconstituirea evenimentelor istorice indepartate;
- imaginile eidetice (memoria vizuala);
- tot un act de reprezentare este considerat evocarea intentionata care se realizeaza cu
ajutorul stimulilor vizuali.

Caracteristicile reprezentarilor
1. Caracterul generalizat
In reprezentare, imaginea obiectului este mai saraca fara prea multe detalii, evocand in
schimb insusirile cele mai importante dovedind prin aceasta un caracter mai generalizat
decat perceptia.
Gradul generalizarii depinde de masura in care sunt implicate operatiile intelectuale in
realizarea ei. Formele complexe ale reprezentarilor apar atunci cand operatiile mentale
ating pe scara varstelor un anumit nivel de dezvoltare.
Reprezentarile cele mai evoluate cuprind in structura lor insusirile comune si caracteristice
pentru o intreaga clasa de obiecte sau fenomene, usurand astfel operatiile gandirii.
Aceastea se numesc imagini prototip.
2. Caracterul intuitiv
Prin aceasta caracteristica sunt redate insursirile concrete ale obiectelor si fenomenelor. Nu
toate au acelasi grad de concretete, cele mai puternice fiind cele individuale care redau o
valoare emotionala.
3. Vicacitatea redusa a reprezentarilor
Reprezinta faptul ca cele mai multe reprezentari nu sunt decat urme ale unor experiente
perceptive anterioare fiind mai palide si mai sterse decat perceptiile.
4. Stabilitatea si coeziunea redusa
Reprezentarile sunt mai fluctuante si mai putin coezive, apar si dispar mai usor fiind rapid
deformabile.
5. Caracterul integrat
Prin reprezentare nu se realizeaza doar o reflectare a lumii exterioare si si o transformare a
acesteia prin implicarea proceselor de tip imaginativ, valoric sau spiritual.
6. Caracterul simbolic
Reprezentarea permite introducerea unui obiect absent in lumea simbolica a subiectului,
dar si de a substitui obiectele din planul concret real.
7. Caracterul constructiv
Interactiunea subiectului cu lumea inconjuratoare produce modificarea subiectului si a
obiectului, altfel spus reprezentarea presupune o activitate de constructie si de
reconstructie in plan mental al realitatii.
8. Caracterul autonom si creativ
Se refera la capacitatea reprezentarilor de a se desprinde de purtatorul lor concret si de a
circula in mediul social al subiectului asa incat desi reprezentarea este individuala,
elementele ei componente sunt preluate de mediul inconjurator.

Mecanismele reprezentarilor
1. Prin natura lor, reprezentarile nu sunt simple copii ale perceptiilor din trecut, reproduceri
pasive ale acestora, ci rezultatul unor prelucrari si sistematizari, al
unor combinari si recombinari ale insusirilor senzoriale, fapt care permite retinerea si
amplificarea unor insusiri, estomparea si eliminearea altora.
Deci in reprezentare nu se retin toate insusirile obiectelor, ci doar cele care se repeta si sunt
comune pentru mai multe obiecte si fenomene.
2. Un alt mecanism al reprezentarii il constituie selectia insusirilor obiectelor. Aceasta nu se
face intamplator, ci reflecta semnificatia acordata de subiect insusirilor respective.
3. Mecanismul esential care asigura declansarea si formarea reprezentarilor este cuvantul.
El asigura structurarea interna a elementelor reprezentarii, de asemenea organizeaza
reprezentarile in sisteme, fixandu-le astfel in constiinta individului.
4. Prin prelucrarea perceptiilor anterioare, selectia insusirilor si implicit cuvantul nu
functioneaza in gol, ci in consens cu activitatea acestuia(a omului).

Clasificarea reprezentarilor
Se face folosind mai multe criterii:
1. dupa continutul celor reprezentate(dupa analizatorul implicat in producerea
reprezentarii):
a. reprezentari vizuale (sunt cele mai frecvente in experienta unei persoane, dar mai ales la
pictori, arhitecti etc).
b. reprezentari auditive (sunt deosebit de utile in activitatea compozitorilor, interpreti,
dirijori etc) -ofera un avantaj in invatarea limbilor straine;
c. reprezentari gustative si olfactive (deosebit de utile in activitatea celor care lucreaza in
industria alimentara);
d. reprezentarile kinestezice sau ideomotorii (care pregatesc anticipat desfasurarea unei
actiuni) - domeniul sportului.
2. dupa complexitatea operatiilor implicate in geneza reprezentarilor
a. reprezentarile memoriei ( sunt reproductive). Sunt imagini strict evocatoare ale unor
obiecte, fenomene percepute anterior. Ele pot fi imagini statice, cinetice sau
transformatoare.
b. reprezentarile imaginatiei (anticipative) Sunt rezultatul interventiei gandirii prospective si
al procedeelor imaginatiei creatoare. In aceste reprezentari obiectele si fenomenele
realitatii sunt avocate intr-o forma noua in moduri in care nu au mai fost niciodata
percepute in trecut.. Astfel ne putem reprezenta mental diferite evenimente istorice sau
lucruri din viitor.
3. dupa gradul de generalizare
a. reprezentarile individuale sunt imagini plastice, vii ale obiectelor si fenomenelor care ne-
au impresionat candva ata de mult incat ele se pastreaza in memorie intr-o forma unica si
plina de detalii.
b. reprezentarile generale redau obiectele si fenomenele realitatii intr-o forma mai
prelucrata; ele sintetizeaza datele unor multiple perceptii anterioare. Din aceasta cauza
anumite trasaturi se accentueaza, iar altele sunt estompate. Ele reprezinta de fapt imagini
prototip - care sunt caracteristice unei intregi clase de obiecte si fenomene.

Rolul reprezentarilor

1. Reprezentarile constituie puncte de plecare, puncte de sprijin sau material concret pentru
majoritatea mecanismelor psihice.
2. Reprezentarile sunt instrumente de planificare si reglare a conduitei umane. Sunt
integrate in diferite tipuri de activitati, ajutand la finalizarea acestora.
3. Reprezentarile definesc ceea ce este realitatea pentru subiect, adica este stiut faptul ca
omul ju reactioneaza la realitatea asa cum este ea, ci asa cum ii este prezentata, asa cu el o
anticipieaza si o simte.
4. Reprezentarile au rolul unor instrumente psihice de adaptare la realitate.

GANDIREA

Semnificatia mecanismelor de prelucrare primara este enorma, insa singure sunt limitate.
Ele ne leaga de prezent, de aici si acum, de realitatea concreta. De aceea la nivelul psihicului
apare necesitatea formarii si intrarii in actiune a unor mecanisme psihice superioare. AStfel
intra in discutie o noua categorie de mecanisme psihice superioare denumite mecanisme
intelectuale, logice si rationale (gandirea, memorria, limbajul, imaginatia si inteligenta).
Definitie: Proces psihic cognitiv logic mediat de limbaj dar si de alte semne si simboluri,
utilizeaza operatii de abstractizare si generalizare si se exprima prin activitati cognitive
specifice ( conceptualizarea, intelegerea si rezolvarea de probleme).
Gandirea foloseste datele cunoasterii senzoriale, dar le plaseaza la un nivel logic al
cunoasterii. Ea opereaza prin selectii, ordonari, combinari de elemente si relatii intre
acestea. Are de asemenea si o fucntie anticipativa prin interiorizarea operatiilor si a actelor
concrete; altfel spus ea opereaza la nivel abstract fiind in opozitie cu actiunea concret
senzoriala.

Caracteristicile gandirii
1. Caracterul informational-operational
Gandirea este un proces de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor. Prin
gandire omul reproduce relatiile obiective, le construieste mental introducand in
propria realitate noi elemente care au putut fi anticipate.
2. Caracterul mijlocit
Gandirea nu opereaza asupra lumii reale, fizice, asupra obiectelor si a fenomenelor,
ci asupra informatiilor provenite de la nivelul anterior. Ea mai este mijlocita si de
limbaj ( la om gandirea se realizeaza prin intermediul limbajului). In acest caz
limbajul apare ca instrument de exteriorizare a produselor gandirii, dar si ca mijloc
de asimilare, de prelucrare din afara a informatiilor ce urmeaza a fi prelucrate.
3. Caracterul mijlocitor
In raport cu toate celelalte procese psihice, ea este cea care le mijloceste si le
influenteaza. Astfel ea atribuie un inteles imaginilor perceptive, utilizeaza denumiri
verbale, construieste schme mnezice, se implica in procesele imaginatiei, realizeaza
reglajul voluntar si directioneaza fluxurile afectiv motivationale.
4. Caracterul generalizat-abstractizat
Consta in prelucrarea logica a informatiilor concret-senzoriale si evidentierea prin
intermediul judecatii si a rationamentelor a insusirilor generale, precum si a relatiilor
dintre acestea. Acest tip de cunoastere este foarte importanta deoarece creeaza
posibilitatea omului de a grupa obiectele si fenomenele realitatii in grupuri, in clase
si in felul acesta de a trece de la particular la general.
5. Caracterul procesual
Activitatea gandirii are un caracter procesual adica activitatea rationala a omului
porneste intotdeauna de la ceva (premise necunoscute sau cunoscute) si se
indreapta spre realizarea unui obiectiv.
6. Caracterul pragmatic
De obicei angajarea persoanei intr-un demers rational se realizaeaza atunci cand
apar dificultatile de adaptare sau atunci cand schemele explicative realizate anterior
se dovedesc a fi insuficiente sau nepotrivite.
7. Desfasurarea formal logica a activitatii gandirii
Gandirea inglobeaza o serie de algoritmi, de scheme si operatii logice fara de care
gandirea de tip rational nu ar fi posibila.
O notiune sau o idee noua nu pot fi intelese fara a le raporta la ceva inteligibil sau
altfel spus la un sistem de referinte.
La nivelul gandirii umane cadrele de referinta sunt sistemele de notiuni, categoriile si
structurile verbale complexe. Cand notiunile (cuvintele) sunt folosite intr-o corelatie
activa ele alcatuiesc judecati. Judecata este o categorie a gandiriii care exprima
enuntarea adevarului sau a falsului prin afirmarea sau negarea a ceva despre ceva.
La randul lor, judecatile se leaga intre ele formand rationamentele. Din mai multe
rationamente se obtin noi judecati. Rationamentele cele mai reprezentative sunt:
deductia, inductia si analogia.
Rationamentul de tip inductiv ne ajuta ca din cateva judecati particulare sa extragem
o concluzie sau judecata generala ( asa sunt elaborate notiunile, principiile si legile
stiintifice).Rationamentul deductiv este operatia inversa, adica din anumite judecati
generale se poate formula un adevar particular.
Analogia reprezinta asemanarea sau potrivirea sub numite aspecte a doua sau mai
multe obiecte.
8. Caracterul multidirectional
Spre deosebire de celelalte procese psihice care sunt orientate spre o singura
dimensiune temporala, gandirea se intinde pe toate cele 3 dimensiuni temporale, ea
avand astfel o orientare incursiv-recursiva.
Operatiile gandirii
Gandirea foloseste 2 tipuri de operatii. Unele sunt fundamentale, de baza, adica sunt
prezente in orice act de gandire constituind scheletul ei - analiza, sinteza, comparatia,
concretizarea, abstractizarea si generalizarea - si altele sunt instrumentale, folosite doar in
anumite acte de gandire, particularizandu-se in functie de domeniul in care gandirea este
implicata. Acestea sunt de 2 feluri: algoritmice si euristice.
Analiza. Prin operatia aceasta putem stabili relatiile intregului fata de partile componente
pentru ca specificul ei consta in procesul de desfacere, de descompunere intr-un plan
mental concret al unor obiecte, fenomene sau procese in partile lor componente.
Sinteza este operatia inversa analizei care realizeaza reunirea in noi ansambluri sau intreguri
a obiectelor si partilor componente.
Comparatia presupune suprapunerea elementelor din lumea reala cu cele din plan mental.
Aceste 3 operatii se regasesc si in comportamentul unor anumite animale superioare.
Urmatoarele 3 ( concretizarea, abstractizarea, generalizarea) sunt specifice doar omului
deoarece ele presupun folosirea unui limbaj articulat.
Abstractizarea este o operatie foarte complexa prin care relevam dintr-un complex de
insusiri doar pe cele esentiale si definitorii si in acelasi timp omitem celelalte insusiri
secundare.
Generalizarea este o consecinta logica a operatiei de abstractizare deoarece elementul
esential are uncaracter de generalitate.
Concretizarea este o operatie opusa abstractizarii, ea facand drumul invers de la abstract si
general la concret. De cele mai multe ori ea poate fi operationalizata prin ilustrarea sau
exemplificarea unor idei sau principii generale.
Procedeele algoritmice: Algoritmul este o structura operationala standardizata ce se
exprima printr-o regula precisa, algoritmii fiind de fapt deprinderi complexe exprimate prin
serii succesive strict ordonate ce trebuie parcurse pana la indeplinirea sarcinii.
Procedeele euristice. Acestea incorporeaza modalitati flexibile de operare, ceea ce necesita
interventia inteligentei de tip divergent. Daca in primul caz (algoritmica) fiecare pas parcurs,
fiecare regula aplicata ne conduce in mod necesar spre un rezultat final, in cazul euristicii
acest lucru nu este valabil. Este posibil ca alegand o anumita varianta de rezolvare a unei
probleme sa ne indepartam de solutia optima sau sa ajungem intr-un impas, fapt care
determina reluarea cautarilor de rezolvare.
Formarea notiunilor
Este un proces specific gandirii umane ce nu s-ar putea realiza fara ajutorul cuvintelor care
au particularitatea de a concentra informatiile cu privire la insusirile esentiale ale obiectelor
si fenomenelor realitatii intr-o structura generala, abstracta, adica intr-un concept.
Notiunile exprima asadar intr-o forma esentializata rezultatul generalizarii in gandire a
insusirilor unor serii intregi de obiecte si fenomene de acelasi fel.
Notiunile redau trasaturile esentiale, proprii unor intregi categorii, stabilind echivalente pe
baza unor criterii generale. Astfel se poate face saltul de la particular la general, fapt care
permite realizarea de clasificari si ierarhizari in lumea fenomenelor realitatii.
Desi notiunea este indesolubila legata de cuvant, aceasta nu inseamna ca la nivel psihologic
cele 2 aspecte se aseamana, dovada fiind faptul ca aceeasi notiune poate fi exprimata foarte
diferit ( ex: cazul cuvintelor sinonime sau cazul traducerilor succesive din limbi diferite).

Criterii de clasificare
1. Dupa gradul de abstractizare:
a. notiunile concrete ( pot fi identificate printr-o imagine, dar nu se reduc niciodata la un
concret singular);
b. notiunile abstracte (ele reflecta insusirile generale desprinse din obiecte si fenomene, dar
sunt greu de reprezentat in plan real).
2. Dupa modul de formare:
a. notiunile empirice (sunt notiuni care se formeaza spontan datorita contactelor noastre cu
realitatea);
b. notiunile stiintifice reprezinta rezultatul experimentarii, al investigatiei stiintifice, exprima
esentialul si generalul din obiectele si fenomenele realitatii. La aceasta forma de cunoastere
se ajunge prin modul inductiv sau prin modul deductiv.

Intelegerea
Reprezinta o activitate analitico-sintetica complexa, implicata in procesul de relevare a
esentialului din obiectele si fenomenele realitatii si a legaturilor ce exista intre ele.
Intelegerea este perceputa de catre individ ca un moment de maxima luciditate. Modul in
care se realizeaza intelegerea poate fi: spontan sau discursiv.
Intelegerea spontana este intalnita in situatiile obisnuite de viata ( o stare emotionala, un
gest schitat de o persoana).
Intelegerea discursiva se bazeaza pe ample analize, comparatii si confruntari de idei. Este o
intelegere desfasurata in etape si se realizeaza in situatiile complexe cum sunt cele de
cercetare, proiectare sau stabilirea unor legi stiintifice.
Mai putem intalni si alte forme de intelegere: contextuala, empatica, sociala.
Rezolvarea de probleme

Este o activitate a gandirii ce se manifesta in raport cu sarcina rezolvarii unor probleme mai
mult sau mai putin complexe. Reprezinta gasirea unui raspuns, a unei solutii la o anumita
sarcina prin utilizarea unor instrumente cognitive.
Sub aspect structural problema reprezinta un grup de date cunoscute si date necunoscute
dispuse intr-un anumit sistem de relatii, precum si o concluzie care solicita o solutie.
Gradul de dificultate al unei probleme depinde atat de situatia in sine, cat si de specificul
persoanei.
In general, o problema poate fi rezolvata parcurgand urmatorii pasi:
- sesizarea si formularea precisa a problemei;
- emiterea unor ipoteze (judecati) care pot fi vazute ca strategii de rezolvare pe baza carora
se va putea alege la final cea mai eficienta dintre ele;
- aplicarea strategiei alese si implicit a operatiilor necesare, specifice variatiei alese in
vederea obtinerii rezultatului propus;
- verificarea rezultatului si validarea/invalidarea acestuia.
SOMNUL SI VISELE

Somnul ca stare modificata de constiinta intereseaza datorita ritmurilor evidente in orarele

de somn si in profunzimea somnului. Aceste ritmuri sunt analizate cu ajutorul EEG.
Patternurile undelor cerebrale arata 4 stadii de somn profund plus un al cincilea stadiu
caracterizat de miscarile oculare rapide, somnul REM. Acestea stadia alterneaza pe toata
durata noptii. Visele apar mai des in timpul somnului REM decat in celelalte 4 stadii de somn
NREM.
In anul 1900 Freud a propus cea mai influenta teorie a viselor. Freud atribuie viselor cauze
psihologice, face distinctie intre continutul manifest si latent al viselor si stabileste ca visele
sunt dorinte deghizate.
Somnul pare sa fie opusul vigilentei cu toate ca cele 2 stari au multe in comun. In timpul
somnului gandim dupa cum ne arata visele, desi tipul de gandire in vise se abate pe diferite
cai, de la gandirea pe care o avem cand suntem trezi. In timpul somnului ne formam
amintiri, acesta o stim din faptul ca ne amintim visele. Somnul nu este intregime linistit, unii
oameni umbla in timpul somnului. Cei care au adormit nu sunt in totalitate insensibili la
mediu. Ex parintii sunt treziti imediat de plansul copilului. Somnul poate fi planificat, unii
oameni pot decide sa se trezeasca la un moment dat si reusesc sa faca acest lucru.
Cercetatorii au urmarit ritmurile normale somn veghe, profunzimea somnului in diferite
perioade ale noptii, precum si factorii ambietali si individuali care afecteaza somnul.
Aproximativ 90% din persoanele adulte dorm intre 6 si 9 ore, iar cele mai multe dintre
acestea dorm 7.5 - 8 ore. Majoritatea celor care dorm numai 6-7 ore prezinta semne de
somnolenta in timpul zilei chiar daca ei nu isi dau seama de acest lucru. Aceasta situatie
arata faptul ca majoritatea indivizilor au nevoie de 8-9 ore de somn pt a scapa de
somnolenta din timpul zilei. Se poate spune ca exista o tulburare de somn atunci cand
incapacitatea de a dormi suficient va duce la deteriorarea functionarii zilnice organismului
sau la somnolenta excesiva.

Visarea este o stare modificata de constinta in care fanteziile si imaginile memorate sunt
temporar confundate cu realitatea externa.
INSTINCTUL
Instinctul este definit ca suma de comportamente animale sau umane caracteristice pt o
specie care se transmit pe cale genetica in absenta invatarii.

Astazi instinctul este definit ca o cunoastere care nu trebuie facuta individual, cunoasterea
aceasta se manifesta in absenta unei invatari caci ea este inscrisa in patrimmoniul genetic al
specie.
In teoria psihanalitica instinctul este definit ca o pulsiune biologica fundamentala care
trebuie satisfacuta pentru mentinerea echilibrului psihic si fizic.
In limbaj comun este definit ca o predispozitie innascuta sau care nu a fost invatata sau o
forta motivationala.
Tipuri de instincte:

Autoconservare
Reproducere
Agresivitatii
Mortii

De foame
De sete
Social
Matern

La multe specii ingrijirea urmasilor este determinata comportamental mai puternic decat
sexul, chiar si foamea si setea.
Cu cat un animal se situeaza mai sus pe scara evolutiei cu atat va manifesta mai putine
comportamente instinctive si comportamentele vor fi determinate de invatare.

CONSTIENT/INCONSTIENT
Constiinta.
In ciuda reconsiderarii constiintei in psihologie, nu exista deocamdata un acord comun
asupra definirii termenului. Numeroase texte definesc pur si simplu constiinta ca fiind
cunostinta individului despre stimuli interni si externi, despre evenimentele din mediul
inconjurator, senzatiile corporale, amintirile si gandurile sale. Aceasta definitie identifica
numai unul dintre aspectele constiintei si ignora faptul ca de asemenea suntem constienti
cand incercam sa rezolvam o problema sau cand alegem deliberat o cale de actiune dintre
multe altele ca raspuns la imprejurarile de mediu sau la scopurile personale. Astfel suntem
constienti cand monitorizam mediul intern sau extern, cand cautam sa ne controlam pe noi
insine sau mediul nostrum.
Functiile constiintei sunt:

a. Monitorizarea proprie si a mediului inconjurator astfel incat sa fim constienti de ceea

ce se intampla in interiorul si exteriorul organismului;
b. Controlul actiunilor personale astfel incat acestea sa coordoneze evenimentele din
lumea exterioara.
Nu toate evenimentele care influenteaza constiinta se afla in centrul atentiei noastre
constiente. Amintirile unui eveniment personal si ale unor cunostinte acumulate de-a
lungul vietii care sunt accesibile dar nu reprezinta o parte curenta a constiintei sunt
denumite amintire preconstiente. Evenimentele care ne afecteaza comportamentul
chiar daca nu suntem constienti de perceptia lor, ne influenteaza subconstient.
SUBCONSTIENT

Din tot ceea ce se intampla in jurul nostru acum, din toate informatiile stocate si
amintirile evenimentelor trecute, ne putem concentra atentia doar asupra catorva
stimuli la un moment dat. Ignoram, salectam si respingem tot timpul. Asadar constiinta
este intr-o continua schimbare, dar evenimentele si obiectele ce nu sunt in atentia
noastra pot avea totusi anumite influente asupra constiintei.
Numeroase cercetari indica faptul ca inregistram si evaluam stimuli pe care nu-i
percepem constient. Acesti stimuli ne influenteaza subconstient sau opereaza la nivelul
nonconstient al constiintei.
Multe amintiri si ganduri ce nu fac parte din constiinta la un moment dat pot fi aduse in
constiinta atunci cand este nevoie. Amintirile accesibile constiintei sunt denumite
amintiri preconstiente, acestea include amintiri specifice ale unor evenimente personale
precum si informatiile accumulate de-a lungul vietii cum ar fi: cunostinte despre
semnificatia cuvintelor, asezarea strazilor in oras. Deasemenea ele includ si cunostinte
despre deprinderi invatate, ex: conducerea masinii. O data stapanite aceste deprinderi,
ele devin operative in afara unui control constient, iar atunci cand este solicitata atentia
in legatura cu aceste deprinderi suntem capabili sa descriem etapele implicate.
In acord cu teoria psihanalitica unele impulsuri si amintiri cu rezonanta emotionala nu
sunt disponibile constiintei deoarece sunt refulate, deviate in inconstient. Gandurile si
impuslurile inconstiente ne influenteaza comportamentul, chiar daca acestea ajung in
constiinta numai pe cai indirecte, prin vise, comportamente irationale si lapsusuri.

Pentru seminarul de pe 3 martie: teoria lui Jean Piaget (stadiile, cum evolueaza);
Urmatorul seminar: constiinta (care sunt informatiile pe care stiinta le are despre acest
concept)
Urmatorul seminar: inteligenta si conceptul de inteligente multiple; Howard Gardner –
teoria intelegentelor multiple; conceptul de inteligenta emotionala Daniel Goleman;
tipurile de inteligenta extrasenzoriala/spirituala.
Cursuri: Memoria, Afectivitatea, Atentia, Motivatia si Vointa, Sfera Aptitudinilor
(temperament, caracter si inteligenta -sem);
 Memoria

1. Definitie
2. Caracteristici
3. Procesele memoriei
4. Formele memoriei

Definitie: Memoria este un proces psihic cognitiv logic prin intermediul caruia se
realizeaza memorarea informatiilor, pastrarea lor in timp si reactualizarea acestora,
asigurandu-se astfel in timp continuitatea si coerenta vietii psihice. Este un mecanism
compatibil cu supravietuirea.

Caracteristicile
1. Memoria umana este mijlocita: pentru a tine mai bine minte si pentru a reproduce
mai usor, omul foloseste o serie de instrumente care au rolul de mijloace de
memorare. Exista mijloace externe, materiale si interne de natura psihica.
2. Memoria umana are un caracter inteligibil: adica presupune intelegerea celor
memorate si reactualizate, dar si organizarea materialului memorat dupa anumite
criterii de semnificatie.
3. Memoria umana este selectiva: oamenii memoreaza mai usor, stocheaza pe o durata
mai mare si reactualizeaza mai fidel acele informatii sau continuturi care au anumita
semnificatie pentru persoana respectiva, rezonand astfel cu propriul sistemul
motivational afectiv. Selectivitatea este coditionata pe de o parte de particularitile
obiective ale stimulului, pe de alta parte de particularitatile psihologice ale celui care
memoreaza (varsta, nivelul de educatie, interesul, nivelul afectiv). Selectia se face
constient si rational pentru materialele ce urmeaza a fi memorate asigurandu-se astfel
functionalitatea optima a comportamentului.
4. Memoria este in stransa legatura cu toate celelalte procese psihice: materialul
memorat provine din interactiunea organelor de simt cu realitatea, ceea ce
evidenteaza legatura memoriei cu procesele senzoriale. Memoria nu inseamna doar
stocare de informatii, ci si prelucrare si interpretare a acestora, memoria raportandu-
se astfel la gandire. Nu se retine si nu se reactualizeaza orice, ci doar ceea ce produce
placer si corespunde unor dorinte si aspiratii. Astfel memoria se leaga de dimensiunea
afectiv motivationala. Memoria implica si existenta unui efort voluntar, fiind legata
astfel de vointa. “realitatea nu este ceea ce pare” carte
Procesele memoriei.
Memoria reprezinta unitatea dinamica a trei actiuni:

- memorarea informatiilor (intiparire, fixare si engramare);

- pastrarea lor in timp (retinerea, conservarea si stocarea);
- reactualizarea informatiilor (reactivarea);