Senzatia

1. Caracterizare generala 2. Producerea senzatiilor 3. Legile senzatiei 4. Tipuri de senzatie 1.Caracterizare generala In limbajul obisnuit cuvantul senzatie are o multitudine de sensuri, adeseori contrare (emotie, banuiala, gandire,impresie). Pentru psihologie, termenul este folosit intr-un sens foarte diferit si destul de strict: orice informatie pe care o obtinem dinspre realitate pe calea organelor de simt. Asadar, in sens psihologic, atunci cand experimentam culori, sunete, mirosuri, gusturi etc, avem senzatii. Def.1 Senzatiile sunt procesele psihice de transformare a energiei fizice din mediu in energie nervoasa. Sensul definitiei se va clarifica deplin in momentul in care va fi discutata chestiunea mecanismului de producere a senzatiei. Ceea ce trebuie inteles din start este ideea ca experientele noastre senzoriale (vizuale, auditive etc) sunt modalitati in care se reflecta realitatea in sistemul nostru nervos si nu oglindiri subiective fidele ale realitatii propriuzise. Faptul ca un obiect este vazut ca avand culoarea verde, nu trebuie interpretat in sensul ca realmente are acea culoare, ci in sensul ca modul in care se reflecta lumina dinspre obiect este tradus de sistemul nostru nervos in asa fel incat sa avem experienta culorii verzi. Aceasta inseamna ca ceea ce captam din realitate este determinat de limitele de reactie si activare ale sistemului nostru nervos, limite care apar pentru orice registru senzorial. In figura de mai jos se afla reprezentat intregul spectru cunoscut al energiei electromagnetice produsa de univers (banda de culoare negra de sus), care include, printre altele, undele ultraviolete si razele infrarosii, spectru din care noi captam doar o infima parte, cuprinsa intre violet si rosu (marita in banda de jos).

Asadar, din totalul energiei fizice electromagnetice, noi experimentam sub forma culorilor doar intervalul cuprins intre 400 nanometri si 700 nanometri. Iar ceea ce este

valabil pentru vaz este valabil si pentru auz (captam doar intervalul prins intre 30 Hz si 20 000 Hz) , miros, gust, temperatura etc. Pentru a delimita mai clar sensul in care este utilizat termenul senzatie, majoritatea textelor introductive in psihologie compara senzatia cu perceptia, un proces psihic care apare simultan cu senzatia (cel putin in experientele persoanelor care sunt capabile de constientizare) si care pare a fi cea mai banala experienta de contact cu realitatea, si anume experienta lumii ca suma de obiecte dispuse in spatiu. Daca ne indreptam privirea in orice directie, ceea ce vedem sunt diferite obiecte care se invecineaza (mese, scaune, persoane), pe care le recunoastem ori nu, in functie de experienta, dar pe care le sesizam ca fiind unitare si ca avand limite. Experienta primara a privirii nu este una a unui amalgam confuz de culori, ci este una a unor obiecte care au anumite culori. Faptul de a detecta, identifica si recunoaste obiecte, indiferent de registrul senzorial pe care se face acest lucru, poarta numele de perceptie. Prin comparatie, senzatia este procesul de captare a informatiilor despre insusirile separate ale obiectelor, sub forma sunetelor, culorilor, etc, in momentul contactului organelor noastre de simt cu ele (Def.2)

Imaginea de mai sus este menita sa ilustreze diferenta dintre senzatii si perceptii. La o prima privire, ceea ce se observa vizual este o reunire fara sens de pete de culoare neagra si pete de culoare alba. Experienta vizuala pura, fara un sens care sa unifice imaginea, este senzatie vizuala. Pe de alta parte, imaginea este o fotografie prelucrata a unui caine dalmatian care adulmeca o urma. Daca identificati cainele, aceasta experienta vizuala este perceptie

2. Producerea senzatiilor Experientele senzoriale par a se produce instantaneu atunci cand suntem orientati ori atrasi de stimuli variati din realitate. Cu toate acestea, senzatiile reprezinta un proces automatizat care se finalizeaza cu faptul psihic al vazului, auzului ori mirosului, si care poate fi reprezentat la modul generic in urmatoarea diagrama (indiferent de organul de simt)

Stimul fizic

Raspuns fiziologic

Experienta senzoriala

Exista trei clase de evenimente, fiecare fiind complet diferita de celelalte doua: Stimulul fizic - energia ori materia care intra in contact cu organele noastre de simt Raspunsul fiziologic tiparul activitatii electrice si chimice care survine in simturi , in nervi si in creier ca rezultat al stimularii Experienta senzoriala faptul psihic subiectiv al vederii culorilor, auzirii sunetelor samd Mecanismul propriu-zis al producerii unei senzatii incepe cu fenomenul transductiei, care reprezinta procesul de convertire si codificare a energiei fizice in stimulare electrica la nivelul celulelor receptoare. Acestea sunt structuri specializate sa raspunda specific la stimulari fizice specifice, prin producerea unor modificari electrice care genereaza impulsuri ce se transmit prin retele neuronale specifice. Pentru vaz, spre exemplu, transductia energiei electromagnetice care este in spectrul vizibil al vederii umane se realizeaza la nivelul conurilor si bastonaselor (celulele receptoare pentru vaz) aflate in retina, prin descompunerea unor substante chimice ce se gasesc la nivelul lor, proces in urma caruia se produc impulsuri electrice. Conurile si bastonasele fac sinapsa cu dendritele neuronilor aflati in reteaua nervului optic care are traseu spre creier. Neuronii aflati in nervul optic, ori cei aflati in nervul auditiv si, in general, neuronii care se leaga (fac sinapsa) cu celule receptoare specifice, poarta numele de neuroni senzoriali. Acestia sunt neuroni specializati sa transmita impulsurile electrice de la celulele receptoare catre creier. In procesul acesta al transmiterii catre creier, pot exista statii intermediare de prelucrare si distribuire a informatiei electrice. Cea mai importanta asemenea statie este o structura subcorticala numita talamus, structura al carei rol este sa distribuie spre arii corticale specializate in decodificare si interpretare tiparele electrice transmise pe retele neuronale diferite.. Asadar, mecanismul fiziologic al producerii senzatiei include pe langa celulele receptoare si neuronii senzoriali, atat structuri subcorticale, precum si arii cerebrale specializate la nivelul carora se realizeaza experientele senzoriale propriuzise. In figura 1. sunt reprezentate ariile cerebrale specializate pentru cele mai cunoscute dintre senzatii, respectiv vaz, auz, atingere, gust, miros; in figura 2 este reprezentat, in sectiuni diferite, intregul aparat responsabil de producerea senzatiilor vizuale Fig. 1 Zonele corticale centrale specializate in decodificarea tiparelor electrice transmise neuronal pentru vaz (vision), auz (hearing), atingere (touch) gust (taste), miros (smell)

Fig. 2.a

Fig. 2.b

Figura 2 Aparatul senzorial care cuprinde toate verigile mecanismului fiziologic de producere a senzatiei vizuale (retina, nervul optic, talamusul, aria corticala centrala cortexul vizual - situata in zona occipitala a creierului). Fig 2.a reprezinta analizatorul vizual in sectiune orizontala, fig 2.b reprezinta analizatorul vizual in sectiune laterala (sagitala). Nucleul geniculat lateral (fig 2.b) este aria vizuala a talamusului (desenat cu galben in fig 2.a)

3. Legile senzatiei 3.1 Legea sensibilitatii (a pragurilor senzoriale) Pentru intelegerea acestei legi sunt necesare cateva precizari terminologice prealabile. In primul rand, termenii de praguri senzoriale minim si maxim. Pentru orice analizator se pot masura limite minime si maxime ale capacitatii de detectie a diferitelor stimulari, la nivelul intensitatii acestora. Generic vorbind, pragul senzorial desemneaza nivelul minim ori maxim al intensitatii unui stimul care produce o senzatie specifica. Prin prag absolut minim se intelege intensitatea cea mai mica a unei stimulari care mai poate fi detectata si experimentata senzorial. Intensitatea cea mai mica a unei stimulari vizuale care se traduce ca vaz, este pragul minim absolut al analizatorului vizual. La fel se intampla pentru oricare alt analizator. In sens invers, se poate masura si un prag absolut maxim definit ca cea mai mare intensitate a unui stimul care mai produce o senzatie specifica, intensitate dincolo de care exista riscul alterarii functionale a analizatorului . Pentru orice categorie de senzatii exista un prag minim si un prag maxim. Intervalul dintre pragul minim si cel maxim se numeste sensibilitate. Avand toti acesti termeni, putem enunta legea sensibilitatii: In cazul oricarei senzatii, intre pragul minim absolut si sensibilitate exista un raport invers proportional Conform acestei legi, o persoana este cu atat mai sensibila senzorial cu cat limita minima de detectie a unui stimul de intensitate redusa este mai scazuta si, invers, este mai 4

putin sensibila cu cat limita minima de detectie a unui stimul este mai ridicata. Ce anume determina un prag minim mai scazut ori mai ridicat (exceptand, evident, cazurile in care exista alterari functionale ale aparatului fiziologic de producere a senzatei) este un subiect de disputa in psihologie, raspunsul cel mai probabil fiind acela ca deopotriva datele genetice dar si cultivarea sensibilitatii a condus la cresterea ori atrofierea acesteia. Un argument pentru influenta exersarii asupra cresterii sensibilitatii il constituie cazurile persoanelor care au deficite senzoriale (surditate, orbire) si care au praguri minime mai scazute de detectie decat persoanele nondeficitare. 3.2 Legea adaptarii senzoriale Sub actiunea unor stimuli cu intensitate constanta exista o tendinta spre adaptare senzoriala. Astfel, un stimul repetat de intensitate slaba determina o crestere treptata a sensibilitatii pentru el, in timp ce un stimul repetat de intensitate mare determina o scadere a sensibilitatii pentru el. Un exemplu al actiunii concrete al acestei legi este acela al adapatarii la lumina. Daca, de exemplu, intram de la lumina puternica intr-o sala intunecata, nu vom distinge nimic initial, insa treptat vom fi capabili sa vedem destul de bine mobilierul aflat in camera. Daca vom reveni in strada luminata, aproape orice lucru ni se va parea insuportabil de privit, dar treptat experienta noastra vizuala va intra in normalitate. 4. Tipuri de senzatie In vorbirea obisnuita cinci dintre senzatii sunt de departe cel mai frecvent pomenite : vazul, auzul, gustul, atingerea si mirosul. In fapt, sunt identificate mult mai multe senzatii, unele foarte evidente, altele deloc evidente ca senzatii Dar chiar organele de simt asociate automat cu senzatii stiute ascund asocieri cu experiente senzoriale evocate mai rar. Pielea cuprinde receptori nu doar pentru presiune, ci si pentru temperatura ori gadilat. Urechea contine receptori nu doar pentru auz dar si pentru simtul echilibrului. Doua dintre senzatii evocate mai rar merita o scurta discutie separata: durerea si proprioceptia. Durerea este o senzatie extrem de importanta, pentru ca semnalizeaza alterari functionale, averizand astfel despre amenintarile care planeaza asupra integritatii organismului. Spre deosebire de majoritatea senzatiilor care au nevoie de cortex pentru a se produce constient, durerea se poate produce la nivelul talamusului, cortexul servind pentru localizarea ei si pentru determinarea calitatii ei. Tot spre deosebire de alte senzatii, durerea poate fi temporar blocata de catre creier (in situatii critice, cand cineva isi pierde o mana ori un picior, durerea poate fi amanata de la a fi resimtita, pana se ajunge in situatia primirii unui ajutor). Durerea este, de asemenea, resimtita constant la nivel subconstient si efectele sale sunt controlate automat (micile miscari pe care le facem cand stam pe scaun sunt determinate de durerea resimtita in zonele de presiune dintre corpul nostru si scaun). Durerea este diferita de alte senzatii si prin faptul ca este puternic influentata de atentia ce i se acorda si de emotiile care o insotesc, ceea ce face adesea sa fie supraestimata intensitatea ei resimtita.

Proprioceptia este o senzatie atat de elementara si automatizata incat o ignoram ca senzatie. Proprioceptia se refera la senzatiile care se produc la nivelul cortexului nostru ca urmare a pozitiei corpului nostru in spatiu si a miscarilor efectuate de articulatiile noastre. Daca ne trezim noaptea din somn si ne intrebam brusc, fara sa deschidem ochii, unde ne sunt bratele, iar raspunsul dat este corect, proprioceptia este cea care ne ajuta sa raspundem astfel, fara ajutorul privirii. Constientizarea deplina a acestei senzatii apare abia in cazurile iesite din comun de pierdere a ei ( a se citi cazul Doamna fara trup relatat de neurologul american Oliver Sacks in cartea Omul care isi confunda sotia cu o palarie )