Senzatii si perceptii Senzaiile sunt procese psihice cognitive senzoriale prin care sunt semnalizate separat, n form unor

imagini simple i primare, nsuiri izolate ale obiectelor i fenomenelor n condiiile aciunii directe a stimulilor asupra analizatorilor. CLASIFICARE Dup natura stimulului avem: senzaii vizuale declanate de undele electromagnetice proiectate pe retin, reflect date despre proprietile cromiatice ale obiectelor senzaii auditive declanate de undele sonore receptate la nivelul urechii interne senzaii gustative declanate de substanele solubile ce ajung la nivelul papilelor gustative situate pe limb senzaii olfactive declanate de substanele volatile ce ajung odat cu aerul inspirat la nivelul mucoasei nazale senzaii tactile determinate de deformrile locale ale tegumentului datorate presiunii exercitate asupra obiectelor senzaii termice ofer informaii despre temperatura obiectelor i a mediului ambiental senzaii kinestezice referitoare la micarea propiului corp senzaiile interne ofer informaii despre starea organelor interne senzaii proprioceptive despre starile si pozitiile diferitelor elemente ale corpului senzaii de echilibru furnizeaz date despre starea de (dez)echilibru static sau dinamic al organismului CALITATILE SENZATIILOR In literatura de specialitate sunt utilizate o serie de criterii specifice cunoscute sub denumirea de proprieti sau caliti ale senzaiilor. Dintre acestea, cel mai frecvent invocate sunt urmtoarele: Intensitatea senzaiei face referire la fora sau tria acesteia. n funcie de intensiate, senzaiile se distribuie pe un continuum la a crui extreme identificm senzaii puin intense / slabe i respectiv senzaii puternice. Pentru ilustrare, s comparm senzaia auditiv produs de zornitul unor chei cu cea produs de claxonul unui autoturism, ori senzaia gustativ de dulce pe care o avem n timp ce savurm un ceai cu cea dat de mncatul unei prjituri foarte dulci. Durata senzaiei desemneaz ntinderea n timp a acesteia. n funcie de durat putem distinge ntre senzaiile foarte scurte, pasagere i respectiv senzaiile persistente, durabile, cu o infinitate de variante intermediare. S lum ca exemple senzaia de durere 1

produs prin neparea degetului cu un ac, pe care o resimim doar cteva clipe, cu o migren persistent. Tonalitatea afectiv asociat se refer la ecoul emoional pe care l produc informaiile despre nsurile obiectelor cu care venim n contact direct. n funcie de aceasta, senzaiile noastre pot fi mai mult sau mai puin plcute a se compara de exemplu prin prisma tonului afectiv senzaia olfactiv dat de mirosul unui trandafir cu cea dat de mirosul de sulf sau senzaia auditiv determinat de sunetul armonios al unei viori cu cea avut n timp ce cineva zgrie cu creta pe tabl. LEGILE SENZATIILOR Legea intensitii senzaiilor, sau legea pragurilor senzoriale face referire la raporturile ce se instituie ntre intensitatea unui stimul i intensitatea senzaiei determinate de acesta. Pentru a produce o senzaie,intensitatea stimulrii senzoriale trebuie s depeasc o anumit valoare critic. Intensitatea minim a unui stimul, capabil s produc o senzaie poart denumirea de prag minimal absolut. Valoarea maxim a unui stimul capabil s produc o senzaie specific poart denumirea de prag maximal absolut. Depirea acestei valori nu se va mai solda cu o senzaie specific, ci cu senzaia nespecific de durere. Un alt concept fundamental n studiul raportului dintre intensitatea stimulilor i intensitatea senzaiilor este cel de prag diferenial. Pragul diferenial desemneaz intensitatea minim a unui stimul care adugat stimulrii iniiale determin o senzaie de intensitate nou (mai mare). 2. Legea contrasului senzorial = scoaterea in evidenta a doi stimuli cu caracteristici opuse: simultan, succesive. 3. Legea adaptarii se refera la modificarea sensibilitatii datorita actiunii repetate prelungite a stimulului. Un stimul slab care actioneaza repetat prelungit determina cresterea sensibilitatii. Daca un stimul puternic actioneaza repetat prelungit scade sensibilitatea. 4. Legea sensibilizarii cresterea sensibilitatii datorita interactiunii cu alti analizatori. 5. Legea sinesteziei producerea de efecte de catre un analizator asupra altui analizator pentru a-l face pe acesta din urma sa fie stimulat. 6. Legea semnificatiei ceea ce are importanta pentru noi este sesizat mai repede si mai usor. 2

PERCEPIA 1.Definire si caracterizare Perceptiile sunt procese psihice cognitive senzoriale de reflectare a unui obiect in integralitatea insusirilor concret senzoriale ale acestuia in momentul actiunii directe a unui stimulul asupra analizatorilor. 1. Legea integralitatii perceptiei - obiectul este reflectat, redat ca un intreg, un tot unitar. 2. Legea structuralitatii imagine organizata ierarhic; trasaturile principale, in baza carora identificam obiectul, sunt situate in prim plan. 3. Legea selectivitatii perceptive itotdeauna exista un obiect al perceptiei si elementele campului perceptiv. 4. Legea constantei perceptive exista o constanta a marimii, a formei, a culorilor (in anumite limite). 5. Legea proiectivitatii imaginea se formeaza la nivelul scoartei cerebrale dar este proiectata la nivelul sursei care a generat-o. FAZELE PROCESULUI PERCEPTIV Orice perceprie presupune parcurgerea unor faze si anume: detectia, discriminarea, identificarea si interpretarea. Detectia - pragul de minimum vizibile, constituie momentul in care obiectul intrat in campul perceptiv este abia perceput; este o perceptie oscilanta, nesigura, subiectul poate doar sa spuna ca ceva se petrece fara sa fie sigur ce anume; Discriminarea - pragul de minimum separabile, este momentul in care obiectul intra in campul perceptiv, atrage atentia asupra sa dar nu suntem sigur despre calitatile lui specifice menite sa-l individualizeze. La acest nivel se realizeaza comparatii intre atributele obiectului si cele ale campului perceptiv in urma carora se separa, se aleg insusirile specifice obiectului Identificarea - pragul de minimum cognoscibile, este momentul in care obiectul este perceput, constientizat, integrat verbal si comportamental. Aceasta corespunde minimumului de cantitate de informatie necesara pentru a construi o imagine perceptiva coerenta. Interpretarea- E faza finala ce depaseste procesul perceptiv propriu-zis si consta n integrarea verbala sistabilirea semnificatiei obiectului perceput. Este vorba de evidentierea posibilelor utilizari aleobiectului n activitate. Intervin de aceasta data mecanismele ntelegerii. Are loc confruntarea cuplanul de desfasurare a activitatii ceea ce da sens procesului perceptive. FORMELE PERCEPTIEI Perceptia spatiului, formei, marimii, miscarii si timpului sunt importante pentru realizarea adaptarii omului si sunt posibile prin interactiunea actiunii analizatorilor si valorificarea experientei perceptive. Rolul perceptiei in viata psihica 3

 Rol de informare a individului asupra existentei si caracteristicilor obiectelor din lumea inconjuratoare, fapt care faciliteaza adaptarea lui la lumea obiectelor; Rol de ghidare, orientare, de reglare a comportamentelor; "Rol comutator" (M. Golu), in sensul ca ea inchide si deschide circuitele traiectoriilor foarte intinse ale actelor mintale, interne si motorii, externe. Perceptia nu este numai premisa integrarii unor structuri psihice superioare, ci si punctul de sosire, forma de concretizare si verificare, prin confruntarea cu realul, a acestora Perceptie subliminala prin care percepem fara sa constientizam, adica percepem la nivel inconstient si raspundem la stimuli care nu ating pragul minimal absolute. Perceptie extrasenzoriala Consta in capacitatea si abilitatea individului de a primi informatii prin alte modalitati decat cele acceptate ca normale: telepatie (accesarea gandurilor altei personae sau a transfera gandul la o alta), precognitie (vede evenimente viitoare), clarviziune (a auzi sau vedea evenimente ce nu sunt accesibile simturilor uzuale ), psihokinezie(misca obiecte cu puterea vointei , fara a le atinge)