Introducere

Atribuindu-și rolul de observator al lumii, de secretar al acesteia, Balzac imprimă

romanelor sale valoare documentară, construindu-le ca veritabile tablouri sociale, din care
succesiunea cărora cititorul să poată reconstitui o istorie a moravurilor acelei epoci.
Trăsături balzaciene ale romanului
Balzacianismul romanului Enigma Otiliei constă în valorificarea instanței naratorului
omniscient, ce face posibilă realizarea complexei fresce sociale, construite în jurul temei
averii, acțiunea pusă sub semnul expozițiunii ample, importanța acordată descrierilor, ce
surprind legătura individului cu mediul, dar și construcția personajelor – tip sau reflectarea
caracterului în fizionomie. Legătura dintre individ și societate determină accentul pus asupra
mediului social și asupra mediului familial.
Trăsături moderne ale romanului
Propunând o acțiune articulată în jurul temei averii și concretizată în două conflicte
majore, cel al moștenirii și cel al zestrei, romanul își trădează totuși esența balzaciană prin
atenția acordată, în spirit modern, temei iubirii. Enigma Otiliei este și un roman de dragoste,
întrucât înfățișează tema cuplului de îndrăgostiți, prin povestea de iubire trăită de Felix și
Otilia. Această temă dă complexitate operei, nuanțând modelul balzacian, și o înscrie în
modernitate, subliniind misterul feminin și al adolescenței, ce devin teme secundare.
Ilustrarea temei realiste prin secvențe semnificative
Totuși, autorul pare a acorda o primă importanță realizării frescei sociale, conturate
din chiar primele rânduri ale romanului. Cele mai multe impresii asupra mediului social al
Bucureștiului începutului de secol XX sau asupra celui familial sunt redate din perspectiva lui
Felix, ce dobândește statut de personaj-reflector, ceea ce reprezintă o inovație față de modelul
balzacian.
Tabloul bucureștean se construiește gradat, de la structurile familiei spre cele sociale,
deși determinismul este în sens invers. Mediul bucureștean este marcat de pierderea valorilor
morale, suplinite de cele materiale. Societatea este surprinsă stratificat, de la moșieri și
burghezi la mahalagii, curtezane, studenți și mici comercianți, din acest mare conglomerate
lipsind totuși elitele politice și aristocrații, ceea ce face ca lumea să fie sortită mediocrității și
decăderii morale. Acest fapt rezultă din descrierile arhitectonice ale caselor pitice, izbitoare
prin ruină, caricatură de stiluri și Kitsch, sugerând idea că lumea e instabilă și se complace în
jocuri de aparențe.
Moravurile și mentalitățile epocii privesc autoritatea părintească, îmbogățirea prin
căsătorie, unele prejudecăți legate de vârsta celor care se căsătoresc ori de studiile acestora.
Societatea este caracterizată la toate nivelurile de absența valorilor. Familia se întemeiază pe
rațiuni financiare, părinții hotărând în locul copiilor legăturile pe care aceștia trebuie să le
stabilească. Cele mai multe destine sunt marcate negative de tutela părintească excesivă ori de
absența ei: Titi, Georgeta, Aurica. Interesele comune ale membrilor familiei se leagă de avere,
moșteniri, testament, averi ilicite și venituri misterioase. Transformată în clan, familia
înregistrează o diminuare a sentimentelor de dragoste dintre rude.
 Descrierea interioarelor, precum și a exterioarelor demonstrează statutul social, în
cazul lui Pascalopol sau, dimpotrivă, în cazul lui Costache Giurgiuveanu, îl ascunde.
Existența averii împarte membrii familiei în două categorii: cei care au bani devin avari, cei
care îi vânează devin ariviști. Astfel, prin intermediul personajelor sunt dezvoltate teme și
motive precum moștenirea, zestrea, orfanul, proasta educație.
Personajele-tip
În spirit balzacian, personajele sunt construite în jurul unei dominante psihologice,
având cel puțin o trăsătură reprezentativă pentru o întreagă categorie de indivizi.
Astfel, Aglae întruchipează trăsăturile negative ale vârstei și se crede atotștiutoare. În
cuvintele lui Weissmann, este baba absolută fără cusur în rău, care nu vorbește decât în
sentințe (Facultatea este pentru băieți de bani gata, Cine citește mult se scrântește). Portretul
fizic trădează trăsăturile de caracter, dominat de răutate: Fața îi era gălbicioasă, gura cu
buzele subțiri, acre, nasul încovoiat și acut. Ochiul omniscient observă atent vestimentația și
gesturile acesteia: Era îmbrăcată cu bluză de mătase neagră cu numeroase cerculețe, strânsă
la gât cu o mare agrafă de os și sugrumată la mijloc cu un cordon de piele. Totuși, își iubește
foarte mult copiii.
Stănică reprezintă tipul arivistului. Avocat fără procese, el circulă în diferite medii,
declarându-se „doctor”: Eu sunt doctor, am contact cu toate clasele sociale. Debordează de
viclenie și este umanizat prin spiritul de familist.
Aurica este un chip balzacian prin excelență, viața ei fiind determinată de mentalitățile
epocii și de mediul în care trăiește. Absența zestrei o împiedică să se mărite cum ar vrea și îi
deteriorează caracterul, devenit tipic unei fete bătrâne nu prin vârstă, ci prin gândirea posacă:
Era o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenți ca și ai Aglaei, cu fața prelungă,
sfârșind într-o bărbie ca un ac. Însă Aurica are calități de mare gospodină și ar putea să
reușească în căsnicie.
Personajul central rămâne Costache Giurgiuveanu, tipul omului avar, caracter privit și
el în oglindă datorită dragostei sincere pe care i-o poartă Otiliei. Avariția este echilibrată de
duioția paternă. În plus, față de Felix manifestă o oarecare grijă, iar în Pascalopol are
încredere de o viață. Iese în evidență, față de avarul clasic, prin blândețe, dar și prin vigilența
specifică vârstei: Bietul moș Costache, avar, e drept, și cam fără obraz, nu făcea niciun rău
nimănui și era banal de normal și vigilent în toate actele lui. Este personajul principal,
întreaga acțiune raportându-se la el, datorită averii pe care o posedă. Este amplu caracterizat,
prin toate mijloacele cunoscute. Legătura strânsă dintre portretul fizic și cel moral este
evidentă. Portretul este demonstrativ, așezat la începutul romanului și centrat pe defecte
(portret-caricatură). Numele arată proveniența familiei, macedoneni stabiliți la Giurgiu, așa
cum susține chiar el, Însă numele poate fi pus în relație și cu substantivul giurgiuvea, ceea ce
sugerează obsesia că e urmărit mereu de la fereastră; numele sugerează vigilența, dar anunță și
deznodământul romanului. Are capul atins de o calviție totală, fața spână și pătrată, buzele
erau întoarse în afară și galbene, doi dinți ca niște așchii de os, clipește rar și moale, ca
bufnițele supărate. Pentru Felix, apare ca un hoț de copii mici, iar pentru narator, Costache are
un fizic meschin, mai ales când se enervează și venele din cap i se umflă ca o foaie de varză.
 Încheiere
În concluzie, romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu este o operă complexă sub
aspect tematic, viziunea artistică a scriitorului subordonându-se în acest caz celei balzaciene.
Autorul realizează o istorie a moravurilor bucureștene de la începutul secolului al XX-lea,
pictează caractere și compară tipologii, pentru a ajunge la concluzia că zeul la care se-nchină
toți este banul.