Modernismul

După jumătatea secolului al XIX-lea, abordarea de tip pozitivist începe să-și dezvăluie
limitele. Pozitivismul credita științele cu capacitatea de a asigura deplina cunoaștere a lumii în
care trăim.
1. Karl Marx – în Capitalul, demonstrează, de exemplu, că în formula de calcul a prețului
intră o componentă a cărei pondere este stabilită arbitrar de către producător. Existența
profitului duce, în cele din urmă, la polarizarea societății, la împărțirea acesteia în săraci (ce
vor fi tot mai săraci) și bogați (ce vor fi tot mai bogați).
Există o componentă irațională a psihicului omenesc care explică lăcomia, dorința nemăsurată
de înavuțire etc.
2. Sigmund Freud – Interpretarea viselor este lucrarea în care Freud își prezintă concepția
cu privire la inconștient, pornind de la interpretarea mitului lui Oedip, respectiv de la
identificarea și descrierea complexului lui Oedip. Freud identifică, deci, o zonă a psihicului,
inconștientul, pe care nu o putem accesa cu ajutorul rațiunii. Această zonă devine accesibilă
prin interpretarea viselor, visul traducând în semne și simboluri forțele iraționale care o
populează.
3. Friedrich Nietzsche – Așa grăit-a Zarathustra: Dumnezeu este mort! Afirmația pe care o
face Zarathustra atrage atenția asupra faptului că distincția dintre aparență și esență nu mai
este relevantă/funcțională, în măsura în care accesul la esență, la fond nu mai este posibil.

Noua structură și opera lui Marcel Proust – Camil Petrescu

1. Henri Bergson înțelege prin durată timpul ca realitate a conștiinței.
2. Edmund Husserl (Meditații carteziene): Orice conștiință este conștiință a ceva.
Husserl propune drept metode de cunoaștere/autocunoaștere introspecția și reflecția
(retrospecția).
Introspecția reprezintă autoanaliza proceselor psihice, pe măsură ce acestea se desfășoară.
Retrospecția reprezintă autoanaliza proceselor psihice, ulterior desfășurării acestora.

3. Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut

Swann/ Du coté de chez Swann
Ciclul romanesc începe cu scena în care Marcel descoperă mecanismul memoriei afective
(scena madlenei).
Concluzie
Camil Petrescu: Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.
 Modernismul lovinescian

Modern/Modernitate
-termenul apare către sfârșitul secolului al V-lea, ca antonim al termenului antic. Apoi, pe
parcursul istoriei culturale a Europei, termenul a fost folosit pentru a desemna realități
recente. De ex., pe parcursul secolului al XVII-lea, termenul a fost folosit pentru a-i desemna
pe adepții principiilor estetice pe care astăzi le recunoaștem drept renascentiste, în contextul
conflictului dintre „antici” și „moderni” (La querelle du Cid – Cearta anticilor cu modernii).
Modernist/Modernism
-termenul a fost propus de către Rubén Darío, pentru a desemna un program estetic ce va
revoluționa modul în care era definit procesul de creație artistică, dar și cel de receptare a
operei rezultate din acest proces.
Modernismul este o mișcare artistică ce caracterizează cultura europeană la sfârșitul sec. al
XIX-lea și în prima jumătate a secolului trecut. În context românesc, modernismul este un
curent artistic ce se manifestă în perioada interbelică.
Eugen Lovinescu
Pornind de la conceptul de saeculum, înțeles drept fluviu heraclitic al timpului, Eugen
Lovinescu este convins că un spirit al veacului îi animă pe toți cei care sunt contemporani la
un moment dat al istoriei.
În condițiile în care, din punct de vedere estetic, literatura română rămăsese prizonieră a unor
principii estetice revolute, existența acestui spirit al veacului ar face posibilă sincronizarea
literaturii române cu literatura europeană. Sincronizarea ar fi posibilă prin parcurgerea a două
etape:
-imitare a formelor;
-adaptare la fondul autohton.

În ceea ce privește genul epic, literatura română ar trebui să treacă

de la rural la urban,
de la liric la epic,
de la subiectiv la obiectiv.

În ceea ce privește genul liric, literatura română ar trebui să treacă

de la epic la liric
de la obiectiv la subiectiv.

Indiferent de genul literar, valoarea artistică a operei trebuie stabilită nu în funcție de

criteriul etic sau etnic, ci de criteriul estetic.
Trăsături ale romanului modernist
Particularități narative
-narațiune la persoana I;
-narator dramatizat;
-locul obiectivității este luat de autenticitate, în ceea ce privește consemnarea proceselor de
conștiință;
-în funcție de tipul de autenticitate practicat de către scriitor/narator, constatăm preferința fie
pentru introspecție (Camil Petrescu), fie pentru retrospecție (Mircea Eliade);
-nevoia de autenticitate se manifestă prin tendința valorificării documentelor de conștiință:
jurnalul (Ultima noapte de dragoste), memoriile (Maitreyi), scrisorile (Patul lui Procust) etc.
-tot în relație cu autenticitatea, reprezentanții literaturii moderniste de limbă engleză pun mare
accent pe fluxul conștiinței;
Tematică
-tematica romanului modernist aparține sferei psihologicului; interes sporit pentru conflictul
de tip interior;
-cadrul desfășurării acțiunii este unul modern, urban.
-materia epică a romanului modernist este alcătuită din faptele mărunte, banale, cotidiene, dar
apte să declanșeze procesele de conștiință; accentul se mută dinspre istorie către discurs;
Relații spațio-temporale
-raportul dintre timpul istoriei și timpul discursului este guvernat de capriciile memoriei; în
romanul modernist întâlnim numeroase manifestări ale tulburărilor concordanței dintre timpul
istoriei și timpul discursului (analepse, prolepse, acronii);
Personaj
-personajul tipic al romanului modernist este un intelectual apt să se introspecteze și/sau să
reflecteze la propria existență;
-personajul este mobil/ evoluează în plan interior; dispune de complexitate psihologică;
-romanul modernist manifestă dezinteres pentru figura copilului.