Publicat in epoca marilor clasici, intr-un context cultural si social in care se remarca

trecerea de romantismul tarziu la realismul critic, basmul cult ”Povestea lui Harap Alb” este o
capodopera a creatiei lui Ion Creanga, particularizîndu-se prin umanizarea fantasticului, prin
rescrierea miturilor universale, dar mai ales prin limbajul savuros. Fiind un basm cult, opera se
caracterizeaza prin stilul individual al scriitorului moldovean, dar mai ales prin oralitate si
eruditie paremiologica, umor si ironie. Toate acestea dau nota unica a unui basm care este
construit ca un Bildungsroman, dar mai ales ca o sinteza a creativitatii poporului roman ”aflat
intr-un moment de geniala expansiune” (George Calinescu).
Tema centrala a basmului este specifica literaturii populare si anume lupta dintre bine si
rau. In acest sens, scriitorul român utilizeaza un subiect articulat pe schema traditionala a
basmului: calatoria eroului spre o lume plina de aventuri pe care le traverseaza cu ajutorul unor
fiinte fantastice, pentru a stapani misterele universului si pentru a atinge cunoasterea absoluta.
Actiunea operei este realizata pe o serie de motive literare specifice basmului: absenta
unui urmas la tron, superioritatea fiului cel mic, prezenta personajului-adjuvant (calul nazdravan,
Sfânta Duminica), interdictia si incalcarea acesteia, călătoria prin labirint, traversarea probelor
curajului, recunoasterea eroului, invingerea antagonistului. In acelasi timp, autorul abordeaza
tehnici narative realiste, pentru a oferi veridicitate fictiunii, precum naratorul omniscient,
perspectiva obiectiva, desi vocea narativa intervine de multe ori prin comentarii ironice, pline de
umor. Naratiunea este dinamica, îmbinându-se cu dialogul personajelor al caror limbaj evoca in
stil realist atmosfera satului moldovenesc, ceea ce duce la localizarea fantasticului.
Incipitul ilustreaza cronotopul mitic, pe care cititorul il poate ideintifica in orice basm
popular. Astfel, opera debuteaza prin intermediul formulei ”amu cică era odata”, prin care
scriitorul transpune lectorul intr-un univers atemporal, fabulos, in care lumea reala se suprapune
lumilor fantastice. De asemenea, apare de la bun inceput cifra magica trei (craiul are trei fii, iar
Imparatul Verde are trei fiice). In acelasi timp, se remarca dualitatea personajelor in care se
camuflează figuri mitice. De exemplu, batrana care ii prezice viitorul fiului cel mic al craiului
este o zeita a timpului sau a destinului, comparabila cu Moirele din mitologia greaca sau cu
ursitoarele din mitologia romaneasca. De asemenea, calul fantastic este o reprezentare a lui
Pegas din mitologia greaca. Craiul deghizat in blana de urs poate fi asociat figurii lui Zamolxe,
zeul urs din mitologia dacilor. Toate aceste aspecte conferă originalitate basmului cult al lui Ion
Creanga.
 Intriga este realizata prin intermediul unui motiv regasit in toate basmele: incalcarea
interdictiei. Astfel, este sugestiva secventa narativa in care fiul cel mic nu respecta sfatul tatalui
si se intovaraseste cu Spanul care il transforma in sclavul sau. Scriitorul utilizeaza aici motive
originale, precum schimbul de identitate. Antagonistul il va numi pe fiul de crai Harap Alb. Din
acest moment va incepe si experienta de maturizare a protagonistului. Se remarca in basm si
tehnica intertextualitatii. Astfel, prin intermediul Spanului care ii spune fiului de crai ca in
padurea-labirint se afla un taur care a ucis multi voinici, scriitorul mentioneaza figura mitica a
Minotaurului. Antagonistul insusi este o zeitate a destinului, comportandu-se ca o instanta care,
ca si Sfanta Duminica, cunoaste in mod aprioric destinul protagonistului. Acesta îl pune sa jure
pe palos ca il va sluji ”pana vei muri si iar vei invia”. Replica Spanului este esentiala si
demonstreaza conceptia fatalista a scriitorului, intreaga naratiune fiind construita ca un scenariu
predeterminat pe care personajele il traversează fara a-si putea schimba destinul.
Constructia actiunii basmului se concentreaza pe probele curajului prin care trece eroul
de basm si care, la randul lor, au caracter ezoteric. De exemplu, episodul narativ al furtului
salatei din gradina Ursului reflecta stapanirea regnului vegetal de catre protagonist, in timp ce
secventa uciderii Cerbului pentru a-i lua pietrele prețioase oglindeste captarea esentelor minerale
ale universului. Mai mult, cucerirea pietrei din fruntea Cerbului poate fi asociata cu piatra
filozofala din mitul alchimistilor. O alta secventa narativa reprezentativa pentru stilul individual
prezent in acest basm cult este cea a cuceririi fetei Imparatului Rosu. Aceasta secventa duce la
multiplicarea probelor curajului, dand senzatia de basm in basm, deoarece protagonistul este
supus unor noi experinte prin care isi va dovedi portretul de erou, desi este ajutat de monstrii
comici Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.
Punctul culminant al basmului este construit prin motivul recunoasterii eroului. Astfel,
fata imparatului Rosu dezvaluie adevarata identitate a fiului craiului. Spanul il ucide pe
protagonist, iar calul razbuna moartea acestuia. Scriitorul utilizeaza in aceasta secventa alte
motive specifice, precum apa vie si apa moarta, respectand astfel imaginarul folcloric din care s-
a inspirat aceasta capodopera a basmului cult romanesc.
Titlul, ca element de paratextualitate, concentreaza semnificatiile mitice ale operei.
Contruit prin intermediul unui oximoron, enuntul titular poarta numele protagonistului, sugerand
dualitatea acestuia. Astfel, substantivul ”harap” exprima caracterul de sclav si statutul social
inferior pe care fiul de crai si-l asuma in procesul de formare, pentru a cunoaste umilinta si
suferinta celor supusi. De asemenea, acest substantiv are valoare simbolica si exprima faptul
ca personajul principal este sclavul propriilor pasiuni umane care il fac vulnerabil. Abia
dupa ce invata sa isi stapaneasca instinctele va reusi sa devina imparatul care poate
conduce lumea. Adjectivul ”alb” sugereaza puritatea sa, naivitatea, inocenta cu care reuseste sa
invinga Raul.
”PHA”de IC este originala prin camuflarea figurilor mitice in personajele de basm,
respectand ceea ce Mircea Eliade numea ”camuflarea sacrului in profan”. Fiecare personaj are o
dubla identitate, doar o lectura atenta putand dezvalui capacitatea scriitorului de a rescrie mituri
universale. Pe langa acestea, se remarca oralitatea, ironia si limbajul tipic moldovenesc, ceea ce a
dus a umanizarea si localizarea fantasticului.
In concluzie, PHA, de I.C este un basm cult, in care marele clasic roman reuseste sa
transpuna in lumea fabulosului universul realist moldovenesc. Personajele fantastice amintesc de
eroii din ”Amintiri din copilarie”, limbajul este savuros, conferind naturelete unui basm despre
initiere in misterele lumii.