Iona

Literatura română de după al Doilea Război Mondial este subjugată ideologiei comuniste, curentul literar
preponderent fiind realismul socialist. ”Obsedantul deceniu” (formula îi aparține lui Marin Preda), anii
1950-1960, reprezintă perioada de maximă influență a politicului în literatură. Cu toate acestea, în această
perioadă vor apărea și opere de valoare. Începând cu 1960, literatura se reîntoarce la adevăratele ei forme
prin neomodernism. Acest curent literar apare ca o reacție împotriva realismului socialist și are drept
trăsături revenirea la limbajul metaforizat, ambiguitatea, exprimarea abstractului prin imagini concrete,
spiritul ludic, ironia, noutatea imaginilor, absurdul etc.

Cunoscut mai ales ca poet, Marin Sorescu a impresionat prin fixarea unei noi orientări literare în cadrul
literaturii române, orientare reprezentată de dramaturgia contemporană.

Piesa “Iona” de Marin Sorescu apare in 1968 și este inclusa in trilogia “Setea muntelui de sare”, fiind
centrata pe setea de absolut. Opera literara Iona de Marin Sorescu apartine genului dramatic si este o
parabola moderna de tip drama, cultivand categoria estetica a absurdului.

Punctul de plecare este parabola biblica a lui Iona, intre textul initial si cel dramatic existand insa o serie de
diferente. Sorescu vrea sa faca o piesa despre un om nemaipomenit de singur si nu o drama
religioasa. Conform Bibliei, Iona primeşte în taină misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în
cetatea Ninive, căci păcatele omenirii ajunseseră până la cer. Iona acceptă misiunea, dar după aceea se
răzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere,
trimiţând un vânt ceresc care provoacă o furtună pe mare. Corăbierii îşi dau seama că Iona este cel care a
atras mânia cerească, aşa că îl aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghiţit de un monstru
marin şi, după trei zile şi trei nopţi petrecute în burta chitului în pocăinţă, ”Domnul a poruncit peştelui şi
peştele a vărsat pe Iona pe uscat”. Subiectul acestei fabule biblice se întâlneşte în piesa lui Marin Sorescu
numai ca pretext literar, protagonistul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea că acesta din urmă este
înghiţit de chit pentru că voia să fugă de o misiune, pe când eroul lui Sorescu nu săvârşise niciun păcat, se
află încă de la început “în gura peştelui” şi nici nu are posibilitatea eliberării în fapt. De altfel, drama-
parabolă încifrează un sens ascuns, ce conduce spre condiţia tragică a omului modern, marcat de nelinişte,
de spaimă, urmărit de o vină pe care nu şi-o cunoaşte şi nu o va afla niciodată.

O altă trimiterea ar putea fi făcută la afirmația lui Nietzsche: ”Solitudinea m-a înghițit ca o balenă”.

Titlul este numele personajului principal, in ebraica insemnand “porumbel”, sugerand nevoia de libertate.
De asemenea, este alcatuit din “io” (“eu” in romana veche) si “na” (interjectie cu sensul de “a lua”)
reflecta incercarea regasirii.

Tema este singuratatea, existand subteme precum libertatea, viata, moartea. De aici se desprinde si
viziunea despre lume, aceea ca adevarata libertate nu se afla in afara noastra, ci in noi.

Compozitional, opera este alcatuita din patru tablouri (structura moderna), corespunzand celor doua
planuri – exterior (in afara pestelui) si interior (in burta pestelui). Din punct de vedere al relatiilor spatio-
temporale, actiunea se petrece intr-un spatiu neconventional (burta balenei), in care timpul dispare ( “mi se
pare mie, sau e tarziu?”).

Conflictul este puternic, interior, un conflict de idei, purtat intre personaj si dublul sau(libertatea,
singuratatea, viata , moartea, nasterea).

Fiind o opera dramatica, observam structura specifica (tablouri), modul de expunere – monologul
(solilocviul – personajul vorbeste singur pe scena), didascaliile (reduse) si conflictul puternic.

Fiind o opera postbelica, sunt estompate grantitele intre specii literare (Sorescu o numeste tragedie, dar cu
final fericit). Poate fi privita ca o parabola dramatica (are un sens alegoric –destinul omului modern, dar si
al omului in general), comedie neagra si teatru absurd (un om inghitit de un peste). Cei mai multi critici o
considera o drama de idei prin continutul grav si destinul personajului, care moare in final, existand si
momente in care tensiunea scade (de exemplu, personajul ii canta “vesnica mistuire” pestisorului care e
digerat in sucul gastric al balenei).

Drama “Iona” apartine neomodernismului prin ironie, abstractizare, spirit ludic, umor negru, prin tematica
singuratatii si a cautarii absolutului, prin parodiere (mitul lui Sisif, Don Quijote).

Singurul personaj al piesei este Iona, un personaj puternic individualizat si, in acelasi timp, un personaj
alegoric. Este caracterizat direct, succint, prin barba alba de la final, asemanatoare cu cea a pustnicilor,
accentul cazand mai mult pe caracterizarea indirecta. Personajul Iona este caracterizat cel mai bine prin
faptele sale.

O scena reprezentativa este cea de la inceput (situatia initiala) cand vaneaza fâțe intr-un acvariu. Iona este
pescar, omul aflat în faţa întinderii imense de apă, marea, care simbolizează viaţa, libertatea, deschiderea
spre un orizont nelimitat. Iona este un pescar ghinionist, care, deşi îşi doreşte să prindă peştele cel mare,
prinde numai “fâţe” şi, pentru a rezolva neputinţa impusă de destin atunci când vede “că e lată rău”, îşi ia
totdeauna cu el un” acvariu ca să pescuiască peştii care “au mai fost prinşi o dată”, semnificând faptul că
omul lipsit de satisfacţii se refugiază în micile bucurii cunoscute, pe care le mai trăise şi alte daţi. Din
pricina neputinţei, lona trăieşte drama unui ratat, unui damnat. Isi contraface destinul si schimba raportul
dintre vânat si vânător, fiind inghitit de balena.

O alta situatie semnificativa pentru constructia personajului este cea in care incearca sa sape ferestre in
burta pestelui. Fereastra devine un simbol al eliberarii, iar unghia-sabie (propriul trup) este un simbol al
detasarii de regn.

De asemenea, semnificativ este si momentul cand intalneste pescarii, care tac, putand reprezenta o noua
dublare a lui („patru, suntem patru”) sau ingeri ai mortii care poarta scandurile sicriului lui Iona. Cei doi
figuranţi care “nu scot niciun cuvânt”, Pescarul I şi Pescarul II, fiecare cu câte o bârnă în spate, pe care o
cară fără oprire, surzi şi muţi (mitul Sisif), simbolizează oamenii ce-şi duc povara dată de destin, dar care
nici nu se frământă pentru găsirea unei motivaţii, totul devenind rutină. Iona vorbeşte cu ei, dorind să le
înţeleagă această condiţie umilă asumată ca ‘obligaţie, “aţi făcut vreo înţelegere cât trebuie să rămâneţi
mâncaţi?”. El devine încrezător, “o scot eu la cap într-un fel şi cu asta, nicio grijă”, apoi scapă cuţitul şi se
închipuie o mare şi puternică unghie, “ca de la piciorul lui Dumnezeu”, o armă cu care începe să spintece
burţile peştilor, despărţind “interiorul peştelui doi de interiorul peştelui trei”.

Scena finala este deschisa interpretarilor. Tabloul al lV-lea îl prezintă pe Iona în gura “ultimului peşte
spintecat”, respiră acum alt aer, nu mai vede marea, ci nisipul ca pe “nasturii valurilor”. Orizontul lui Iona
se reduce la o burtă de peşte, după care se zăreşte “alt orizont” care este “o burtă de peşte uriaş”, apoi “un
şir nesfârşit de burţi. Drama umană este aceea a vieţii apăsătoare, sufocante, din care nimeni nu poate
evada în libertate: “Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva, o dată ce te-ai născut. Doamne, câţi peşti
unul într-altul!”, simbolizând ideea că în viaţă omul are un şir nesfârşit de necazuri, de neplăceri care
uneori se ţin lanţ, un labirint. Soluţia de ieşire pe care o găseşte Iona este aceea a spintecării propriei burţi
care ar semnifica evadarea din propria carceră, din propriul destin, din propria captivitate. Drama se
termină cu o replică ce sugerează încrederea pe care i-o dă regăsirea sinelui, cunoaşterea propriilor
capacităţi de acţiune, concluzionând că “e greu să fii singur” şi simbolizând un nou început; “Răzbim noi
cumva la lumină”. Personajul isi spinteca propria burta vazandu-si trupul ca pe o inchisoare (concepția
socratică) sau vede în sinucidere o formă de autocunoaștere. Spintecarea propriei burti poate reprezenta si
ideea ca adevaratele limite nu sunt in afara noastra, ci in noi.

De alti critici, balena a fost vazuta ca fiind sistemul totalitar, pe care Iona, neputand sa il infranga, cauta
cel putin sa nu se lase manipulat de el. Fiind singur, Iona nu dezvolta relatii cu alte personaje, singura
relatie posibila fiind, dupa cum am demonstrat mai sus, cu dublul sau, sau cu personajul simbolic –
balena, care e prezenta din prima scena cu gura deschisa catre personaj, pana in ultima, cand Iona o
infrange, nu ucigand-o pe ea, ci spintecandu-se pe sine.
Observam astfel ca se incadreaza teatrului postbelic prin cultivarea unor categorii estetice noi (absurdul,
umorul negru), prin estomparea granitelor intre specii literare, prin utilizarea solilocviului, a didascaliilor
reduse, a unei compozitii noi.

Fiind scrisa in perioada comunista, devine un exemplu graitor de literatura subversiva (de atac al
sistemului politic).

In concluzie, Iona este eroul specific acelei perioade, care, realizand ca monstrul comunist nu poate fi ucis,
alege sa priveasca in interiorul sau, sa se detaseze de bancul de pesti si sa gandeasca liber. Nu intamplator,
Marin Sorescu spune “Iona sunt eu”, deoarece fiecare dintre noi ne putem trezi in ipostaza lui Iona. Atata
timp cat nu ne lasam constransi si manipulati de miscarile automate ale sistemului din afara noastra,
putem sa privim in interiorul nostru si sa fim liberi, pentru ca “nu toate lucrurile sunt pesti”.