RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE DIN ROMANUL POSTBELIC

CATRINA ȘI ILIE MOROMETE

Pregătit de proza scurtă din volumul de debut Întâlnirea din pământuri (1948), primul roman
scris de Marin Preda, Moromeții, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță:
primul volum în 1955 și cel de-al doilea în 1967. În centrul romanului sunt plasați Moromeții, o
familie hibridă de țărani dintr-un sat de câmpie, puși față în față cu schimbările politice ale epocii,
resimțite mai ales în volumul al II-lea. Tema romanului este socială, cartea fiind o monografie a
vieții rurale în Câmpia Dunării, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial și până în perioada
instaurării regimului comunist. Preda urmărește raportul dintre individ și istorie, dorind să prezinte
modul în care evenimentele sociale influențează viața unui om. Criticul Eugen Simion afirma că tema
romanului este “libertatea morală în lupta cu fatalitățile istoriei”. În plus, romanul aduce în prim-
plan și tema familiei, sugerată chiar prin forma de plural a titlului. Astfel, se conturează foarte bine pe
parcursul acțiunii relația dintre Ilie Moromete și Catrina, soția lui, părinți, și exponenți principali ai
familiei.
Prima scenă din roman prezintă revenirea membrilor familiei de la câmp, dar relațiile dintre
personaje sunt conturate abia în capitolul al IV-lea al primei părți, în scena cinei. Copiii din cele două
căsătorii se așază la masă pe laturi opuse, anticipându-se astfel conflictul dintre Paraschiv, Nilă și
Achim, pe de o parte, Ilinca și Tita pe de altă parte. Scena este dominată de autoritatea paternă a lui
Ilie Moromete, care își adjudecă poziția de pater familiae prin “locul său pe pragul celei de-a doua
odăi, de pe care stăpânea cu privirea pe fiecare”. Autoritatea lui se va evidenția în multe scene de
familie din roman, culminând cu cea a bătăii lui Paraschiv și Nilă, punct culminant al crizei paternității
rănite. Discuția de la masa la care se mănâncă constă în replici tăioase, batjocoritoare, ironice sau
tensionate, dar băieții cei mari ating totuși un subiect sensibil: plecarea lui Achim cu oile la București,
pe care Moromete o privește, deocamdată, cu neîncredere. Dacă Moromete ilustrează condiția
țăranului copleșit de grijile zilei de mâine, Catrina este reprezentativă pentru condiția femeii în mediul
rural din perioada dintre cele două războaie mondiale. Prin caracterizare directă făcută de narator,
statutul Catrinei este precizat în scena cinei: mamă a patru copii, trei cu Ilie Moromete (Ilinca, Tita,
Niculae) și o fată dintr-o căsătorie anterioară, Alboaica, rămasă la părinții primului soț, mort de apă la
plămâni în urma războiului. De la acest fost soț, Catrina a moștenit pământul din care a vândut o
bucată în timpul căsătoriei cu Ilie Moromete, acesta promițându-i că va trece pe numele ei casa.
“Jumătate întorasă spre crătițile ei”, Catrina apare în scena cinei ca fiind femeia copleșită de treburile
casei, disprețuită de fiii vitregi, ironizată de soț.
Relațiile dintre cei doi soți se prefigurează tot la începutul romanului: conflictul Ilie-Catrina
are la bază pe de o parte refuzul sau amânarea lui Ilie Moromete de a pune în practică promisiunea
făcută, iar pe de altă parte părerile opuse referitoare la școlarizarea lui Niculae. Catrina intuiește
asemănarea de structură interioară a mezinului cu cea a lui Ilie Discuțiile lor pe această temă amintesc
de cele ale Smarandei Creangă cu Ștefan a Petrei: în timp ce mama susține nevoia de carte a copilului,
tatăl o consideră o cheltuială greu suportabilă.
Ilie Moromete reprezintă o autoritate nu numai în sânul familiei, ci și în comunitatea satului,
fiind respectat pentru știința de carte la întrunirile duminicale din poiana fierăriei lui Iocan, unde
țăranul deslușește și pentru ceilalți mersul evenimentelor. Înzestrat cu inteligență nativă, cu spirit
meditativ și contemplativ, cu simțul umorului, Ilie Moromete este un țăran dezinteresat de valorile
materiale, dar pentru care acoperirea cheltuielilor se amână la nefârșit, ceea ce reprezintă pentru
Catrina o permanentă amenințare.
În luarea deciziilor, Ilie nu cere părerea Catrinei decât pentru a-i crea impresia împărtășirii
grijilor, dar singur hotărăște soarta familiei. Totuși, Catrina încearcă să influențeze hotărârile lui
Moromete nu numai în ceea ce-i privește pe copii, ci și referitor la fiii vitregi, cărora le înțelege nevoia
de afirmare. Ea intervine în vederea convingerii lui Ilie de a-l lăsa pe Achim cu oile la București;
instinctul matern se manifestă, așadar, nediferențiat. În plus, în scena tăierii salcâmului se evidențiază
atitudinea umilă a Catrinei: revenind de la biserică, femeia vede salcâmul doborât și auzind
întrebările acide ale fiilor care cer socoteală tatălui, temperează ieșirile fetelor. Este singura care
înțelege că tatăl nu a vândut salcâmul gratuit, ci forțat de împrejurări.
Plăcerea vorbei este o pasiune pentru țăranul din Câmpia Dunării care profită de orice
întâlnire pentru a sta la taclale. Singurul cu care putea vorbi cu adevărat este prietenul lui Cocoșilă în
tovărășia căruia pierdea ceasuri întregi spre supărarea Catrinei: “Ești mort după ședere și după tutun…
lovi-o-ar moartea de vorbă, că nu te mai saturi.”
În volumul al II-lea, cuplul se destramă în urma vizitei lui Ilie la București, de unde revine
dezamăgit de hotărârea băieților de a reveni la oraș. Criza paternității se acutizează prin trădarea
idealurilor moromețiene de către Niculae, devenit activist de partid. Dezamăgită că nici acum Ilie nu
trece casa și pământul pe numele ei, femeia își părăsește bărbatul, îndepărtându-se astfel de propria
esență de femeie a căminului.
În opinia mea, Catrina și Ilie Moromete reprezintă, așadar, imaginea unui cuplu destrămat pe
fundalul unor evenimente istorice care, deși sunt prevăzute de Ilie, au consecințe nefaste asupra vieții
de familie. Banul este noua valoare care o înlocuiește pe cea tradițională, pământul, și în același timp
impune un nou stil de viață. Agresiunea istoriei spulberă iluziile personajului masculin: unitatea
familiei, libertatea morală a individului. Risipirea familiei duce la prăbușirea morală a tatălui.
În concluzie, destrămarea relației dintre cei doi reprezintă urmarea firească a lipsei de
comunicare dintre aceștia, dar și a firii independente a bărbatului.