Moromeţii – Marin Preda

– Imaginea familiei –

Publicat sub forma a două volume cu apariţie succesivă, cel dintâi în 1955, iar al doilea în 1967,
romanul Moromeţii marchează debutul ca romancier al lui Marin Preda şi constituie, totodată, o capodoperă
a speciei. Roman de factură rurală (cu subiecte şi personaje extrase din mediul ţărănesc), Moromeţii dezvoltă
o dublă problematică. Astfel, în prim-planul volumului întâi se află familia Moromete, al cărei destin este
simbolic pentru statutul general al familiei ţărăneşti din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, în timp
ce volumul al doilea surprinde viaţa satului românesc din Câmpia Dunării, afectat de schimbările ce i-au
urmat războiului. Dubla problematică îndreptăţeşte observaţia lui Eugen Simion: „Din romanul unui destin,
Moromeţii devine romanul unei colectivităţi şi al unei civilizaţii sancţionate de istorie.”
Aşadar, tema primului volum o constituie simbolica destrămare a unei familii ţărăneşti din satul
Siliştea-Gumeşti, aflat în Câmpia Dunării, pe fundalul prefacerilor sociale din apropierea celui Doilea
Război Mondial.
Degradarea relaţiilor dintre membrii familiei Moromete este cauzată de interesle divergente pe care
le au aceştia. Familia este reuneşte copii provenind din două căsătorii: Paraschiv, Nilă şi Achim sunt băieţii
lui Ilie Moromete din prima căsnicie, iar Tita, Ilinca şi Niculae sunt copiii Catrinei şi ai lui Ilie. Lipsa
relaţiilor de sânge nu numai că nu facilitează stabilirea unor legături afective, dar generează şi conflicte.
Relaţiile tensionate dintre membrii familiei Moromete sunt conturate încă de la începutul romanului,
în scena cinei. Copiii din cele două căsătorii stau la masă în funcţie de afinităţi. Cei trei băieţi sunt
poziţionaţi către ieşirea spre tindă, ca şi cum ar fi fost gata în orice clipă să părăsească reuniunea familială,
fapt ce anticipează gestul trădării şi al dezrădăcinării de la finalul volumului I. Pe partea opusă a mesei stă
Catrina, care îi are lângă ea pe Tita, Ilinca şi Niculae, semn că atitudinea protectivă a acesteia se manifestă în
raport cu propriii copii. Semnificativă este poziţia ocupată de Ilie Moromete: faptul că stă pe pragul dintre
cele două odăi, deasupra tuturor şi „stăpânindu-i cu privirea”, constituie „un prim indiciu de autoritate într-o
lume în care tiparele arhaice au supravieţuit.”(Eugen Simion)
Principalul conflict, de natură exterioară, se instituie între tată şi fiii mai mari. Nemulţumirea
acestora este determinată de faptul că, în viziunea băieţilor, Ilie Moromete nu le permite să dea curs
spiritului comercial ce îi animă, pentru a-şi face o stare. Ura celor trei este întreţinută de mătuşa Maria,
poreclită „Guica”, femeie înrăită ce dezaprobă faptul că fratele ei se recăsătorise, anulându-i astfel
posibilitatea de a îngriji ea gospodăria acestuia. Guica spera că astfel va avea un sprijin la bătrâneţe, însă
noua căsnicie a fratelui îi spulberă toate planurile.
Conflictul dintre Ilie şi fiii săi este unul de mentalităţi, de interese: tatăl, posesor al unei mentalităţi
ce se bazează pe valori morale arhaice, consideră că pământul este necesar în măsura în care satisface
nevoile familiei şi nimic mai mult, însă băieţii, adepţii unei concepţii moderne, au simţul acumulării
burgheze şi vor să preschimbe produsele gospodăriei în bani.
Alte relaţii conflictuale îi antrenează pe cei doi soţi, dar şi pe tată şi fiul cel mic. Catrina este supărată
din cauza faptului că Moromete nu-şi ţinuse promisiunea de a trece casa şi pe numele ei. Ilie îşi luase acest
angajament după ce vânduse un pogon din lotul ei, în timpul foametei ce i-a urmat Primului Război
Mondial, însă nu numai că nu se ţine de promisiune, ci o şi ironizează pe soţie ori de câte ori aceasta aduce
în discuţie datoria neachitată.
Secundar în primul volum, conflictul dintre tată şi Niculae ocupă prim-planul celui de-al doilea.
Copilul este necăjit din cauza faptului că tatăl îi refuză accesul la şcoală. Moromete nu înţelege care este
beneficiul educaţiei şcolare, însă faptul că Niculae ia premiul întâi – deşi ajunsese sporadic la cursuri – şi
vizita învăţătorului, respectiv a preotului îl determină pe tată să reconsidere deciza referitoare la şcolarizarea
lui Niculae.
Trădarea copiilor clatină echilibrul interior al protagonistului. Semnificativă este scena în care Ilie
Moromete, stând cu capul în mâini pe piatra de hotar a lotului său, meditează la complotul băieţilor,
întrebându-se unde a greşit în educaţia acestora şi încercând să-şi regăsească liniştea care îi asigura traiul
calm. Monologul interior al tatălui emană o tristeţe rece, iar drama personajului „nu este de ordin economic,
ci moral”, izvorând „dintr-un înalt simţ al paternităţii rănite” (Eugen Simion).
Destrămarea familiei ţărăneşti constituite după tipare străvechi se realizează sub influenţa unor
factori sociali: impunerea relaţiilor capitaliste în primul volum şi a regimului totalitar, în cel de-al doilea.
Destinul familiei Moromete este simbolic pentru întreaga societate rurală, supusă unor modificări de
profunzime.