MOARA CU NOROC – IOAN SLAVICI

* nuvelă psihologică

Realismul este un curent literar și artistic major, manifestat în Europa la jumătatea secolului
al XIX-lea, care respinge vehement idealizarea, excesul de fantezie și subiectivism al
romantismului.
Prozator ardelean, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii,
opera sa fiind o întreagă pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuință și înțelepciune. Astfel, în
nuvela Moara cu noroc, dar și în altele precum Comoara, Pădureanca, Gura satului, Budulea
Taichii, Slavici ilustrează virtuți morale precum sinceritatea, cinstea, cumpătarea. Nuvela psihologică
Moara cu noroc este o nuvelă de factură realistă, fapt pus în evidență de tehnica înlănțuirii cauzale și
temporale. Caracterul realist este evidențiat și de surprinderea relațiilor capitaliste, incipiente în satul
transilvănean, fapt ce asigură reprezentarea veridică a realității.
Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste ale setei de înavuțire, de unde și caracterul
moralizator al operei. Nuvela abordează însă și tema familiei tradiționale, pe care o subordonează temei
destinului și o pune sub semnul dramei comunicării.
Titlul are conotații simbolice, ironice și tragice, putând fi interpretat per contrarium: fosta moară,
devenită cârciumă – Moara cu noroc – reprezintă un topos în care personajele vor sfârși tragic. Astfel,
norocul așteptat se dovedește a fi nenoroc, datorită abordării greșite a destinului. Substantivul moară
capătă o semnificație ascunsă. În locul morii care macină bucatele, oferind cele necesare traiului
îndestulat, se află de fapt o cârciumă. Moara cea veche a căzut în paragină, semn că nu mai este de folos
într-o lume centrată pe valori iluzorii. Dacă moara macină bucatele, cârciuma, loc al pierzaniei macină
destinele umane.
Acțiunea se desfășoară într-un timp și un spațiu bine precizate: în ținuturile din zona Aradului, lângă
Șiri și Ineu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la sărbătoarea Sf. Gheorghe până la Înviere.
Compozițional, nuvela este alcătuită din 17 capitole, are o structură de tip clasic, unitară, cu acțiune
gradată, succesiunea momentelor subiectului evidențiind psihologii complexe. Prin procedeul analizei
psihologice este ilustrat conflictul interior al protagonistului, care trăiește o dramă generată de
contradicția dintre dorința de înavuțire și aceea de a-și păstra integritatea, acest procedeu fiind elementul
de noutate al prozei lui Slavici.
Perspectiva narativă obiectivă a naratorului omniscient și omniprezent este completată de tehnica
punctului de vedere în cele două replici ale bătrânei, în incipitul și în finalul nuvelei, considerate teze
morale despre rolul banului și esența vieții: Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. – Simțeam eu că are să se întâmple ceva. Așa le-a fost dat.
Opinia soacrei impune o perspectivă tradițională, generată de o mentalitate conservatoare: omul să fie
mulțumit cu ce i s-a dat și să nu provoace modificări în destinul său. Raportul dintre incipit și final
ilustrează concepția despre construcția subiectului: frumos e numai ceea ce e pe deplin format, desăvârșit,
perfect, rotunjit, întreg, afirma Ioan Slavici. Construcția simetrică, rotundă este caracteristica formală a
narațiunilor lui Slavici, ilustrată cu succes în nuvela Moara cu noroc.
Un prim episod ce reflectă specificul viziunii lui Slavici este cuprins în intriga nuvelei și debutează
odată cu sosirea la han a lui Lică Sămădăul, eveniment ce perturbă întreg echilibrul familiei. Dialogul
dintre Ghiță și Lică capătă aspectul unui interogatoriu, hangiul își apără libertatea de acțiune, dar
Sămădăul este mult mai autoritar. Din acest moment, Ghiță începe să simtă că se află într-o poziție
inferioară, fapt ce duce la degradarea relațiilor din cadrul familiei de care hangiul se va izola treptat, din
dorința obsesivă de a dobândi avere.
O altă secvență semnificativă o reprezintă prima întâlnire a lui Ghiță cu Lică după proces, la fel de
înfricoșătoare pentru Ghiță, revelând adevărata natură malefică a complicelui: Tu nu ești om, Ghiță, ci
diavol! Sămădăul îi vorbește despre dulceața păcatului, sugerând că slăbiciunea lui Ghiță este iubirea lui
pentru Ana. În finalul nuvelei, Ghiță își omoară soția pentru infidelitate și este, la rândul lui, omorât de
Răuț, unul dintre tovarășii Sămădăului. Lică se sinucide într-un mod viloent, izbindu-și capul de un stejar,
moarte semnificativă pentru forța lui interioară și nemăsuratul său orgoliu. Neîndurător cu cei care se abat
de la principiile fundamentale ale moralei, Slavici își pedepsește personajele proporțional cu greșelile
săvârșite de acestea. Focul din finalul nuvelei, ce mistuie Moara cu noroc și trupurile neînsuflețite ale
celor doi soți în noaptea de Înviere este sugestiv pentru nevoia de purificare a locului de toate relele ce se
înfăptuiseră acolo.
Așadar, prin nuvela Moara cu noroc, Ioan Slavici oferă literaturii române o operă impresionantă,
reprezentativă pentru viziunea acestuia asupra lumii, exprimându-și convingerea că goana după avere
duce mereu la pierzanie, iar banul are un efect dezumanizant asupra ființei umane.

772