REFERAT

Proza se defineste in general prin opozitie cu poezia si poate fi recunoscuta prin

absenta structurilor prozodice si a limbajului poetic, ceea ce are drept consecinta exprimarea
ideilor in forma obisnuita a vorbirii curente. Ea este o modalitate de expresie caracteristica
mai ales pentru basm, legenda, povestire, nuvela si roman.

Doar in secolul al XIX-lea, sub influenta culturii europene mai ales franciza in prima
jumatate, se poate vorbi de proza literara in adevarata acceptie a termenului. Acum apar si
principalele specii, mai intai cele de dimensiuni mici, pentru ca in a doua jumatate a secolului
sa apara romanul.

Secolul al XX-lea este, fara indoiala, al romanului. Tonul il va da Liviu Rebreanu cu ,,Ion”,
urmat de Mircea Eliade, romanul ,,Maitreyi”.

Ioan Slavici, prozator ardelean, procursol al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin
psiholog, un creator al tipologiei. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui
Confucius, aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de acesta: sinceritate,
demnitatea, buna-credinta, cinstea, iubirea de adevar, afirmandca filofoful chinez este ,,cel
mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi”.

Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinta si
intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si, mai ales, pentru pastrarea masurii in
toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.

Nuvela ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut ,,Nuvele din popor” ,
din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. Mihai Eminescu aprecia faptul ca
personajele acestor nuvele ,,nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si
vorba, ci un fundal sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el”. Ioan Slavici construieste in
opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator,
conceptia lui literara fiind un argument pentru cumpatare si pastrarea masurii in toate.

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa, unde fiecare episod aduce
elemente esentiale si absolute necesare pentru firul epic.

Actiunea nuvelei se defineste printr-o constructie epica riguroasa, un singur plan narativ, care
se refera la dezumanizarea lui Ghita din cauza lacomiei pentru bani, o intriga bine evidentiata
bazata pe valorile morale si setea nestapanita de imbogatire, in cadrul careia se manifesta un
conflict interior si unul exterior.
Perspectiva narativa este reprezentata de naratorul omniscient si de naratiunea la persoana a
III-a, evidentiind fapte verosimile, la care participa personaje putine, dar construite solid, cu
puternice trasaturi de character motivate de firea si de structura morala a fiecaruia dintre ele.
Modalitatea narativa se remarca, deci, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde
reiese dinstantarea acestuia de evenimente.

Bun cunoscator al psihologiei umane, a randuielilor rurale, a datinelor, obiceiurilor si

superstitiilor populare, Ioan Slavici este neindurator cu cei care se abat de la principiile
fundamentale ale moralei si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de
acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a purifica ciuma ,,Moara cu
noroc” . Introspectia si observatia psiholigica pe care Slavici le foloseste in sondarea
personajelor precum si pedepsirea exemplara a acestora, defineste opera ca nuvela
psihologica.

Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slavici are un profound caracter popular, atat prin tematica,
prin conceptia morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul omenesc.

El este un adevarat maestro in construirea dialogurilor si a monologurilor interioare, prin care

sondeaza sufletul omenesc, analizeaza reactiile, trairi interioare, gandurile personajelor.

In concluzie, limbajul artistic este original prin vigoare, sobrietate, spontaneitate si oralitate,
Ioan Slavici fiind initiatorul prozei realiste in literature romana si anuvelei de analiza
psihologica, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni.

A incepe si a sfarsi un roman exprima o anumita conceptie asupra lumii. Modalitatea de a

deschide si a inchide un text difera de la o epoca la alta si particularizeaza capacitatea unui
autor de a structura un universal.

Romanul ,,Ion” de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920 dupa o lunga perioada de
elaborare, asa cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei.