Gușu Ioana-Adriana

Clasa a XII-a C
Moromeţii, de Marin Preda
- Caracterizarea lui Ilie Moromete-

Romanul după al Doilea Război Mondial este marcat de contextul social-politic. Primii ani, ai
„obsedantului deceniu“ proletcultist, înregistrează producții ilizibile astăzi, compromise,
respectând temele şi convențiile epice ale momentului, pe linia dogmatică realist-socialistă, sub
presiunea unei cenzuri totalitare.
Romanul „Moromeţii” de Marin Preda este prima izbândă a genului în deceniul al VI-lea, care
anunţă şi un al doilea volum și deschide seria operelor valoroase ale unei întregi generaţii de
romancieri, afirmate în perioada 1960-1980: Nicolae Breban, Fănuş Neagu, Alexandru Ivasiuc,
Augustin Buzura, D.R. Popescu, George Bălăiţă, Constantin Țoiu ș.a. Criticul Eugen Simion
realizează, în lucrarea „Scriitori români de azi”, volumul I, o tipologie a romanului acestor două
decenii, care ilustrează fenomenul de continuitate cu modernismul şi cu formele romanului
interbelic realismul psihologic, proză de analiză, eseul romanesc, romanul pitoresc și baroc,
realismul artistic — romanul mitic, proza fantastică, comedia limbajului.
Grupări literare influente în epocă destramă, prin abordarea parodică, convențiile
modemismului, continuând astfel procesul de europenizare a literaturii române prin Şcoala de
la Târgovişte (Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu) şi „optzeciştii“
(Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu, Nicolae Lliescu, Cristian Teodorescu,
loan Groşan, Ştefan Agopian, lon Bogdan Lefter). Proza după 1980 stă sub semnul
postmodemismului, curent literar care a cunoscut o puternică autohtonizare prin reprezentanții
Generației '80.
Primul roman scris de Marin Preda, „Moromeții” este alcătuir din două volume, publicate la
doisprezece ani distanță: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Deşi modalitatea
artistică şi problematica celor două volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie
imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al Doilea Război
Mondial (deceniile IV-VI). Sunt înregistrate transformările vieţii rurale, ale mentalităților şi ale
instituţiilor, de-a lungul unui sfert de secol, şi se impune o tipologie nouă în proza românească.
Romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru gospodăria țărănească tradiţională — a unei
familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti.
Un prim element compozițional este titlul („Moromeţii”) care anticipează tema familiei,
plasând în centrul evenimentelor o familie de ţărani din Siliştea Gumeşti, Câmpia Dunării, care
se confruntă cu transformări istorice ce îi determină destrămarea. Astfel că romanul unei familii
este şi „un roman al deruralizării satului“”!, o frescă a vieții rurale dinaintea şi de după cel de-al
Doilea Război Mondial.
O altă temă este criza comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și
familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător („timpul nu mai avea răbdare“), relația dintre
individ şi istorie nuanțează tema socială. Criticul Eugen Simion consideră drept temă centrală
„libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei“.
Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, îl are ca model pe
Tudor Călărașu, tatăl scriitorului, după cum mărturisește acesta în volumul ,,Imposibilă
întoarcere’’: ,,eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu’’.
Gușu Ioana-Adriana
Clasa a XII-a C
Personaj exponențial al cărui destin exprimă moartea unei lumi, el reprezintă concepția
tradițională față de pământ și față de familie, țăran de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze
întreg, cu prețul unui trăi modest, pământul familiei sale, pentru a-l lasă băieților mai apoi. Spre
deosebire de alte personaje din literatura română care ilustrează tipologia ţăranului, Moromete
reprezintă ţăranul contemplativ cu spirit reflexiv, inteligent şi ironic. Frământările sale despre
soarta țăranilor, depinzând de roadele pământului, de vreme și de Dumnezeu sunt relevante
pentru firea lui reflexivă. Ilie Moromete ilustrează destinul unei lumi tradiţionale care se stinge
în faţa schimbărilor istorice.
Ca statut social, Moromete este un țăran liber cu mare autoritate pentru oamenii din satul său,
cu care în fiecare duminică se întâlnea în livada lui Ion pentru a citi ziarul și a dezbate subiecte
politice. El are funcția de consilier comunal cu avere decentă, pământul pentru el prezentând
libertatea spirituală și materială.
În ceea ce privește statutul moral, Moromete este o persoană inteligentă, meditativă, impulsivă,
reflexivă, autoritară, ironică, cu simțul umorului, rațională, având ca valori morale primordiale
familia și pământul pe care în final pierzându-le acesta se stinge din viață.
Din punct de vedere al statutului psihologic, Moromete este frământat de conflictul său interior
cu final dramatic. El stăpânește artă de simulării, degajându-se astfel de ceilalți oameni cu minți
limitate, apărându-și libertatea interioară, deținând de altfel și o puternică etică paternă.
Ca referent uman, adică din punctul de vedere al persoanei pe care o întruchipează, Ilie
Moromete beneficiază atât de prosopografie, cât și de etopee.
Astfel, portretul fizic al personajului este conturat în cadrul adunării de la fierăria lui
Iocan, trăsăturile sale fiind prezentate în mod indirect prin intermediul bucății de humă
arsă modelată de Din Vasilescu: ,,Era capul unui om care se uita parcă în jos. Fața îi era
puțin trasă. Nasul i se prelungea din fruntea boltită în jos, spre bărbie, scurt și drept, cu ceva
din liniștea gânditoare a frunții.” Scena ploii integrează, de asemenea, un portret fizic al
personajului: ,,Grumazul lui Moromete arăta roșu ca arama, în care timpul săpase ciudate
semne asemănătoare și ele cu pământul”. Portretul moral al lui Ilie Moromete este conturat
atât prin caracterizarea directă, realizată de narator, alte personaje şi autocaracterizare, cât
şi prin caracterizare indirectă. Caracterizarea directă a naratorului conturează imaginea lui
Moromete între ,,tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva”.
Un alt exemplu semnificativ de caracterizare directă realizată de narator este comentariul
acestuia într-o scenă care îi are ca protagoniști pe Ilie Moromete și pe
Țugurlan: ,,Moromete, care avea acel fel uimitor al său de a fi, de a vedea lucrurile și
faptele oamenilor cu niște ochi limpezi și neturburați, se dovedea că nu înțelegea nimic
când altcineva era la fel ca el.” Catrina îl vede uneori cu ochi buni, fiind gata să se amuze la
glumele lui, însă, de cele mai multe ori îi face reproșuri și crede că are ,,sufletul negru de răutate
și tutun”. Cocoșilă îl numește ,,prost”, dar, în realitate, îl admiră pentru că ,,știa să găsească în
ziar astfel de lucruri”. Aristide îl consideră ,,ciudat", la fel ca și Jupuitu care afirmă ,,rasă de om
ca dumneata n-am mai pomenit". Niculae îl înțelege cel mai bine considerând că tatăl său
era: ,,un om care gândea și gândirea sa era limpede". Prin autocaracterizare este evidențiată
libertatea interioară a lui Moromete în raport cu oamenii din jur, dar și cu aspectele materiale
ale existenței: ,,Domnule, [...] eu totdeauna am dus o viaţă independentă.”
Gușu Ioana-Adriana
Clasa a XII-a C
Partea cea mai amplă a portretului moral se compune însă cu ajutorul caracterizării indirecte,
trăsăturile sale definitorii fiind deduse din atitudinea, gesturile și faptele sale.
În primul volum, Ilie Moromete este un om respectat în sat, are prieteni, pe Cocoșîlă și pe
Dumitru lui Nae pentru care opinia lui contează, este abonat la ziarul ,,Dimineață’’. Discuțiile
despre politică în Poiana lui Iocan, nu încep decât în prezența lui, pentru că el este cel care
citește ziarele și interpretează evenimentele. Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest
lucru o deranjează pe Catrina, care se revoltă adesea.
Trăsătura de caracter predominantă pentru personaj este disimularea. Semnificativă în acest
sens este comedia pe care o joacă în față agenților fiscali, care-i stricaseră plăcuta discuție de
duminică. Intrând în curte, trece pe lângă cei doi agenți ca și cum aceștia ar fi invizibili, strigă la
Catrina, despre care știe că se află la biserică, și la un Paraschiv inexistent. Le spune apoi că nu
are bani, le cere o țigară și numai după ce agenții sunt gata să-i ridice lucrurile din casă,
Moromete se hotărăște să scoată banii.
Scena dintre Tudor Bălosu şi Moromete este o altă scenă semnificativă pentru "firea sucită" a
eroului. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul, Moromete se gândeşte că
e posibil să i-1 vândă, dar se poate să nu-1 vândă, însă răspunde cu voce tare: "Să ţii minte că la
noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu", subînţelegând că s-ar putea
să scape şi altfel de datorii, decât tăind salcâmul, Stârneşte deseori reacţii uluitoare celor din jur,
din cauza logicii sale "sucite", cum îi spune Catrina. După plecarea lui Jupuitu, Moromete este
cuprins de o "ciudată voioşie" şi-i mărturiseşte lui Bălosu "l-am păcălit cu două sute de lei [...] i-
am dat numai o mie [...]. Bălosu se uita Ia el cu o privire rece şi buimacă. Nu înţelegea."
În volumul al doilea, Moromete se retrage în sine, își pierde plăcerea vorbei, sociabilitatea,
fantezia și ironia. El întră într-o zona de umbră, își pierde prestigiul de altădată, autoritatea lui
în sat se diminuează, familia nu-l mai ascultă, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei
noi i se par mediocri, incapabili să poarte o discuție inteligență. Schimbarea lui Moromete este
surprinsă de fiul lui Niculae, prin caracterizare directă: ,,îl vezi cum îi ia altul vorba din gură,
fără niciun respect și el lasă fruntea în jos și nu mai zice nimic. De ce? Aici s-a întâmplat ceva și
nimeni nu o să știe vreodată ce a fost cu el. ‘’În ciuda transformărilor sociale la care asista, Ilie
Moromete nu acceptă ideea că rostul lui în lume a fost greșit și că țăranul trebuie ,,să dispară’’.
În monologul de la șira de paie, el compară cele două ordini ale lumii, cea veche și cea nouă, de
pe poziția ,, celui din urmă țăran’’. Moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizează
stingerea unei lumi. Ultima replică a personajului exprimă crezul sau de viață, libertatea morală:
,, domnule,...eu totdeauna am dus o viață independența.’’
Un prim element de compoziție este conflictul iar ca prim conflict care destramă familia lui
Moromete este dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie. Paraschiv, Nilă și
Achim își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale,
precum vecinul lor Tudor Bălosu. Cel de al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina,
soția lui. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i în schimb,
trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari, care își urau mama vitregă, Moromete
amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, femeia simte „cum i se strecoară în inima
nepăsarea și silă de bărbat și de copii ” , găsindu-și inițial refugiul în biserica. Al treilea conflict
se desfășoară între Ilie și sora lui, Guica, care și-ar fi dorit că fratele sau să nu se mai
căsătorească și ea să rămână să aibă grijă de gospodărie și de fratele ei, cu copiii acestuia. Faptul
că fratele se recăsătorise, ea aprinsese ura împotriva lui și a femeii, Catrina. Un alt conflict,
Gușu Ioana-Adriana
Clasa a XII-a C
secundar, este acela dintre Ilie și fiul lui cel mic Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să meargă
la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl ironizează sau susține că învățătură
nu aduce niciun “beneficiu”. Pentru a-și realiza dorința de a studia, băiatul se desprinde treptat
de familie.
Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în incipit și în
paragraful final al volumului. La început, Ilie Moromete pare îngăduitor” se pare că timpul avea
cu oamenii nesfârșita răbdare; viață se scurgea aici fără conflicte mari” , pentru că enunțul din
finalul volumului “timpul nu mai avea răbdare” , să modifice imaginea timpului care devine
necruțător. Imaginea timpului răbdător prezintă doar o iluzie al lui Ilie Moromete, contrazisă de
evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
În concluzie, romanul “Moromeții” surprinde dramatică iluzie a protagonistului că viața își
poate cotinua cursul în tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațile de la nivelul vieții
de familie și de la nivelul comunității rurale, schimbând chiar rostul celei mai vechi și mai
numeroase clase, țărănimea. Viziunea despre lume se conturează în român, mai ales prin
perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieții și a întâmplărilor personaj principal și
reflector al mentalității colectiviste, al lumii de după război.
“Moromeții” este un român al deruralizarii satului, încadrându-se cu o viziune a sa aparte în
tematică rurală, reprezentată în literatură interbelică prin romanele lui Rebreanu și Sadoveanu.
Romanul lui Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie și criza valorilor morale, dar
și criză comunicării.