Moromeţii

de Marin Preda
Motto:”Temporalul! Aici e eroarea. Temporalul ne ucide. Cine ne impiedica sa traim prin
atemporalul din noi?”

1.Incadrare in opera scriitorului

Scriitor postbelic, originar din Siliştea-Gumeşti, Marin Preda a proiectat in mit si
legenda aceasta straveche asezare, facand din ea, precum odinioara Ion Creanga din
“peisajul-cuib” al Humulestiului, un adevarat centrum mundi. De la Morometii si pana la
Cel mai iubit dintre pamanteni a reusit sa demonstreze ca in literatura nu exista teme
anacronice, ca drama taranului, de exemplu, este tot atat de actuala ca si drama
intelectualului, autorul surprinzandu-le pe amandoua in chip stralucit, in raporturile lor
complicate cu istoria.
“Romancier total”, cum il numeste Eugen Simion, Marin Preda nu este doar
autorul catorva romane, ci al unei opere unitare, coerente, prin care s-a impus in literatura
postbelica un stil inconfundabil-morometianismul.
Morometianismul -un modus vivendi;
-expresia unei cautari nelinistite, a unei “interogatii obsedante
despre natura umanului si despre caile de salvare a acestuia” , “despre iubire, despre
prietenie, despre stabilitate si coeziune sufleteasca.”(M. Iorgulescu)
-seninatate, detasare, contemplativitate, impacare cu sine si cu
ceilalti, toleranta, oamenii si viata sunt luati asa cum sunt, linistea sufleteasca este
valoarea suprema a existentei(munca nu e un scop, ci doar un mijloc), fiind asigurata de
stabilitatea economica, a proprietatii si a demnitatii familiale.
2.Substratul antropologic
Pentru construirea universului fictiunii Marin Preda foloseste datele acumulate in
memorie ale propriei lui copilarii in satul Silistea-Gumesti, nume pastrat nemodificat in
roman. De asemenea, Ilie Moromete este realizat pe baza imaginii tatalui sau, Tudor
Calarasu, autorul precizand :”Scriind,totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta,
care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si maturitatea. Eroul preferat, Moromete, care a
existat in realitate, a fost tatal meu. Era un om pe care n-as putea sa spun daca l-am iubit
mai mult sau l-am admirat mai mult.” In aceeasi ordine de idei, Niculae, fiul cel mai mic,
poate fi perceput ca un simbol alter ego al scriitorului.
4.Semnificatia titlului
Titlul valideaza tema familiei, care se va destrama sub presiunea exercitata de
Istorie. Se desemneaza, de fapt, drumul de la individ la familie si, prin sugestia
generalizarii, la taranul roman din perioada interbelica.
5.Tema
Romanul prezinta destramarea, simbolica pentru gospodaria taraneasca
traditionala, a unei familii de tarani din Campia Dunarii, din acest motiv, Morometii este
“un roman al deruralizarii satului”(N. Manolescu), o fresca a vietii rurale dinaintea si de
dupa Al Doilea Razboi Mondial. Totodată, Eugen Simion considera drept tema centrala
“libertatea morala in lupta cu fatalitatea istoriei”, considerand opera „romanul istoriei
care incercuieste viclean individul si conditioneaza viata interioara”. Primul vol. E
„romanul unui destin”(Eugen Simion) (al taranului roman) si al unei civilizatii (rurale,
traditionale) situate la rascrucea istoriei, iar al doilea este romanul unei colectivitati, al
unei civilizatii sanctionate de istorie.
6.Structura
Romanul este alcatuit din doua volume, aparute la o distanta de 12 ani(vol. I -
1955,vol. al II-lea -1967) avand ca liant problema pamantului. Taranul din opera lui
Marin Preda nu traieste drama patimii pentru pamant, ci drama disparitiei civilizatiei
satului arhaic, silit sa se transforme sub imperiul realitatilor crude ale istoriei. El asista,
astfel la procesul de disparitie a taranimii traditionale; acum individul creator este invins
de omul social.
Cronotopul este bine delimitat, sustinand caracterul realist al operei, actiunea
fiind plasata in satul Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, cu trei ani inaintea celui de-Al
Doilea Razboi Mondial in primul volum si dupa razboi in volumul al doilea.
Perspectiva narativa este obiectiva, heterodiegetica avand ca marca lexico-
gramaticala persoana a III-a a verbelor si a pronumelor, viziunea este auctoriala, iar
focalizarea neutra alterneaza cu cea interna. Naratorul nu mai este omniscient, nu domina
cu autoritate universul operei si nici nu-si manevreaza cititorul, sugerandu-i ce trebuie sa
creada despre fapte si actori. Cel care povesteste este de data aceasta un om obisnuit,
uimit in fata lumii, dornic sa-i descifreze enigma. In mai multe locuri, naratorul nu
domina, ci se lasa dominat de universal creat, fapt certificat de autorul insusi care se
plangea ca, dupa terminarea Morometilor, nu reusea sa iasa de sub aceasta tutela si ca
simtea acut nevoia “ de a vorbi eu si nu personajele mele taranesti, de a gandi eu cu
mintea mea”. Cel mai adesea naratorul se retrage, lasand personajele in prim-plan fie
prezentand si interpretand faptele din perspectiva lor, fie rezumandu-le gandul, din acest
motiv apar personajele reflectori(Ilie Moromete in vol. I si Niculae in vol. al doilea).
În volumul I, raportul incipit-final statuteaza tema timpului, evidentiaza
simetria compozitionala si ilustreaza drumul insingurarii lui Moromete: in incipit, eroul e
inconjurat de familie, ceea ce ii confera un anumit statut, in timp ce in final e singur si
retras (nu mai iese la drum), doborat de o lume incoprehensibila.
Incipitul :”In campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi
mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare, viata se scurgea aici fara
conflicte mari.”
-timpul gramatical folosit este imperfectul, timp al continuitatii, al duratei, al proiectiei
intr-o varsta mitica;
-se sugereaza traiul linistit al oamenilor, preocuparile marunte ale vietii;
-acestui ritm lent al curgerii timpului ii corespunde un ritm lent al naratiunii. Acum
scriitorul apeleaza la tehnica detaliului cu functie simbolica, la consemnarea gandurilor
personajelor, la crearea atmosferei generale din sat.
Finalul:”Trei ani mai tarziu izbucnea cel de-Al Doilea razboi mondial.Timpul nu
mai avea rabdare.”
-imagine a simetriei, a evolutiei inchise, romanul realizand ample miscari in cerc si
dorind sa dea o lectie despre rotatia procesuala a vietii dupa o lege statornica si
misterioasa care actioneaza implacabil.
-ideea de la care porneste Marin Preda este aceea ca exista o mare deosebire intre timpul
individual (reprezentat de destinul omenesc) si cel general (Istoria) cel de-al doilea
incluzandu-l pe cel dintai:
Timpul individual=subiectiv, fragil, are inceput si sfarsit;
 Timpul general=obiectiv, puternic, vesnic, actioneaza ca o forta oarba care anuleaza
prin uniformizare destinele individuale.
Aparenta rabdare inselatoare a timpului nu este decat o forma de acumulare unor
tensiuni care vor izbucni in curand imbracand forme conflictuale si provocand schimbari
dramatice in viata individului, a familiei si a colectivitatii patriarhale, pedepsindu-i astfel
pe cei care si-au cladit iluzii deasupra legilor lui.
Ordinea narativa o respecta pe cea diegetica, principiul cronologiei lineare
este abandonat sporadic doar ptr. reconstituirea sumara a unor evenimente din trecut
evocate ptr. latentele lor conflictuale sau ptr. introducerea unor noi personaje prin
analepse biografice.
Din inregistrarea vietii de familie in fazele ei tipice (trezirea, pregatirea ptr
plecarea la camp, drumul spre camp, intoarcerea, cina) se reconstituie un intreg cod al
existentei taranesti derulate dupa legile prestabilite si neschimbate in esenta de secole.
Asadar, in primul volum viziunea narativa este preponderent scenica, autorul
folosind tehnica decupajului.
Familia lui Ilie Moromete este tipic taraneasca;fiind numeroasa, cu copii proveniti
din casatorii diferite, va fi in mod firesc si framantata de interese divergente. În primul
volum, conflictul familial foarte complex si riguros motivat material, social si psihologic
ii antreneaza pe toti membrii familiei:
1.Intre tata si cei trei fii din prima casatorie: Nila, Achim si Paraschiv, izvorat dintr-o
modalitate diferita de a percepe lumea. Fii cei mari isi dispretuiesc tatal reprosandu-i
imobilismul economic si social(„nu faci nimic, stai toata ziua”). In acest sens il iau ca
exemplu pe Tudor Balosu in care vad un model demn de urmat.
2.Intre Ilie Moromete si sora sa, Ga Maria, care si-ar fi dorit ca fratele sau sa nu se mai
recasatoreasca dupa moartea primei sotii. Astfel, ea ar fi ramas alaturi de frate si feciorii
lui in casa pentru a nu ramane singura la batranete, de aici, ura ei pe care o transmite si
copiilor.
3.Intre Ilie Moromete si Catrina,sotia sa. In timpul secetei Moromete vandu-se un pogon
de pamant din lotul sotiei promitandu-i in schimb ca va trece casa pe numele ei.Din cauza
urii fiilor mai mari fata de mama vitrega, Moromete va amana mereu acest proiect.De
aceea femeia simte “cum i se strecoara in inima nepasarea si sila de barbat si de copii”.
Criza se va accentua in al doilea volum cand Catrina il paraseste pe Ilie si se muta la
Alboaica,fiica din prima casatorie.
4.Intre baietii mai mari si fetele care sunt”vioaie si vesele, isi aduna zestre”, in timp ce ei
muncesc din greu ptr intreaga famile.
5.Intre Niculae si intreaga familie care ia in deradere dorintele copilului.El doreste cu
strasnicie sa mearga la scoala, in timp ce tatal il ironizeaza (“Alta trreaba n-avem noi
acuma! Ne apucam sa studiem…”) sau sustine ca invatatura nu aduce niciun beneficiu.Si
acest conflict se va acutiza in al doilea volum.
Asadar, Catrina vrea casa pe numele ei, fetele vor zestre, baietii mai mari vor
bani, Niculae vrea la scoala, in timp ce Ilie Moromete vrea liniste sufleteasca si sa-si stie
familia unita. Latentele conflictuale se vor acutiza pe parcurs ducand la destramarea
familiei si anuntand in mod simbolic destramarea modului de viata si a civilizatiei
traditionale pe care aceasta familie o reprezinta. Inselat de iluzia timpului rabdator,
Moromete ignora relatiile conflictuale din familia sa cu gandul ca se vor rezolva de la
sine si convins ca lucrurile nu au o insemnatate in sine, ci doar aceea pe care
individul(omul) e dispus sa le-o acorde.
În al doilea volum, conflictul principal, de natura ideologica, vizează
contradicţia dintre o mentalitate ţărăneasca arhaica, a ţăranului care-si administrează
singur pământul pentru a trai, si o mentalitate noua, socialista, bazata pe o proprietate
comuna, a tuturor si a nimănui, care uniformizează statutul social al oamenilor , dar care
nu poate uniformiza si anula spiritul. Moromeţii devine din aceasta perspectiva o epopee
a satului romanesc surprins intr-o perioada de criza a valorilor morale.În plan secund, se
dezvoltă conflictul dintre Ilie Moromete si fiii sai. Tatăl autoritar isi calea pe inima si
merge in Bucureşti pentru a-i implora sa se intoarca acasă, promitandu-le ca le va da
orice, casa, pământul. Este insa refuzat de copii si părăsit de soţie, care se muta la fiica ei
din prima căsătorie, deoarece, desi avea posibilitatea materiala s-o faca, nu trece casa si
pământul promis pe numele Catrinei. Totodată, volumul al II-lea evidențiază un conflict
latent - dintre Ilie si Niculae. Discuţiile lor sunt esenţiale pentru intelegerea textului se
infrunta, de fapt, experienţa seculara pe care o simbolizează tatăl, modul tradiţional de a fi
al gospodăriei taranesti, cu o mentalitate revoluţionara. Niculae are de
partea lui istoria care se face, Moromete intreaga istorie, pentru care cea dintâi este atat
de ciudata incat e nevoie de timp pentru a fi asimilata. Tanarul crede intr-o noua religie a
binelui si a raului si odată câştigat de ideile socialismului, el devine apostolul lor. Ideile
de invoire radicala a satului, afirmate de fiu, intampina protestul tatălui, neimpacat cu
gândul ca tot ceea ce a făcut el a fost greşit si ca rosturile taranesti trebuie schimbate.

7.Caracterul monografic
Scriitorul decupeaza scene de o mare simplitate din viata taranilor si nareaza lent,
staruind asupra fiecarui amanunt, gest, replica.Totul se desfasoara parca dupa un tipic
anume, nimic nu e spontan, in asa fel incat impresia de ceremonial e staruitoare ca si cum
taranii s-ar orienta in cele mai elementare miscari ale lor dupa o ordine prestabilita, dupa
un tipar stravechi.
Inregistrand aspecte semnificative din viata familiei Moromete si a altor familii,
cartea se constituie intr-un adevarat cod al existentei taranesti, al unor randuieli
impamantenite, ce se desfasoara ritualic. Scriitorul noteaza printr-o observatie rece,
obiectiva, aproape dura, dramele obscure, dar profunde care insotesc trecerea unei
categorii sociale (taranimea) la alte forme de existenta. Inmormantarea, parastasul, forme
vechi de ritual ca spalatul picioarelor de Rusalii, jocul baietilor pe camp cu bobicul,
intalnirile nocturne ale tinerilor, atitudinile curente ale sotilor in familie sunt infatisate
cand ironic, cand cu o evidenta nota lirica, dar permanent cu grija de a reliefa specificul
unui mod de viata. Intre scenele naratiunii, conturand chipul protagonistului si avand
valoare de simbol in tesatura operei se numara :cina, taierea salcamului, “ospatul
spiritual” de la fieraria lui Iocan sau plata fonciirii.
! SCENA 1
Cina =”prima schita a psihologiei Morometilor” (Ov.S.Crohmalnicianu) -nu este
o simpla pagina descriptiva, ci imaginea unui anumit tip de ordine, a unui cod moral
stravechi;
-familia mananca la o masuta joasa cu trei picioare, care poarta urmele vechi ale trecerii
timpului, pe care conducatorul familiei nu voise s-o schimbe din dorinta inconstienta,
probabil, de a conserva un anumit timp sau societate(arhaica, traditionala) aflata sub
semnul linistii.
-in jurul mesei sunt organizati simbolic copii din cele doua casatorii, locul la masa
reflectand pozitia si rolul fiecaruia:
a)tatal asezat pe pragul cel mai inalt al odaii “de pe care stapanea cu privirea pe
fiecare”(ilustreaza statutul de pater familias);
b)baietii mai mari din prima casatorie stau catre poarta gata oricand de plecare, semn al
instrainarii de noua familia si de revolta impotriva autoritatii paterne;
c)copii din a doua casatorie(Tita, Niculae si Ilinca) stau in partea cealalta, in apropierea
mamei si feriti de privirea aspra a tatalui.Singurul care pare a nu-si gasi locul este
Niculae, care nu are scaun la masa si pare strain de ceilalti (semn al noii generatii).
d)Catrina este prinsa intre cele doua tabere adverse incercand sa impace dorintele
propriilor copii cu nemultumirea celor mari, autoritatea sotului cu tanguirile lui Niculae,
intr-o incrancenare muta ce va lua insa la un moment dat forma revoltei.
Taierea salcamului
“Salcamul este dublu vegetal al lui Moromete. Destinul unuia este anticipat de
destinul celuilalt.”(E. Simion) Salcamul este laitmotiv al primului volum, reprezinta
unitatea si statornicia familiei Moromete si a satului incremenit parca in tiparele arhaice.
Faptul ca eroul este silit sa infaptuiasca omorul simbolic evidentiaza ca el insusi
este o ultima reduta a umanitatii morale de pe vremea cand timpul era rabdator - se
amplifica tragismul romanului.
Timpul in care este taiat este zona incerta dintre noapte si zi, inainte de rasaritul
soarelui, moment al bocetului ritual (cand femeile-si bocesc mortii in cimitir) -arbore
sacru;
-are valoare de axis mundi, simbol al vietii si al verticalitatii in colectivitate,un semn de
autoritate, o pavaza in calea adversitatii;
-“copacul se impotriveste o clipa, pana cand ca un animal care fusese ucis renunta la
lupta”. Loviturile de topor sunt ascultate cu spaima, ca niste lovituri ale destinului.
Caderea lui echivaleaza cu disparitia satului traditional :”Acum totul se facuse mic.
Gradina, caii, Morometi insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau
imprejurimile.”
! SCENA 2
Intalnirile duminicale din poiana lui Iocan reprezinta un factor al stabilitatii si
al armoniei. Poiana este gandita de scriitor ca o adevarata inima a satului, un spatiu al
puterii si al independentei spiritului, aici omul nu se simte constrans de absolut nimic.
„Butucii vechi adusi acolo cine stie de cand” sunt semne ale traditiei si ale statorniciei in
timp. Aici, in fiecare duminica se aduna taranii respectati ai satului pentru a discuta
politica, „la acest banchet spiritual venind cu solemnitatea cu care enoriasii merg
la ,.biserica”. (Dumitru Micu)
Aceasta scena a discutiilor si comentariilor pe marginea politicii este o metafora a
intregii carti: Moromete merge aici ca la o procesiune ras proaspat, e ultimul care soseste
si cel care citeste noutatile din ziar, ilustrandu-se astfel autoritatea si prestigiul
personajului care depasesc familia, exercitandu-se in cadrul comunitatii. Neurmarind
interese practice, eroii intalnirilor duminicale, Moromete si Cocosila, raman doar niste
liber cugetatori, rezumandu-se la comentarea evenimentelor cu credinta ca sunt si ei parte
din Istorie. (Moromete era abonat la „Miscarea”, Cocosila la „Dimineata”, iar Iocan
primea „Curentul”). Se incearca, de fapt, o iesire din timp, pentru a se pastra ordinea
ancestrala a linistii, a demnitatii si a libertatii spirituale. Se „evoca o lume in prabusire;
ordinea, armonia, linistea, echilibrul, se degradeaza implacabil, ramanand insa expresia
unei nazuinte morale ce domina de altfel intreaga opera a scritorului”. (Mircea
Iorgulescu)
Daca primul volum propunea „ o ieşire" din timp, al II-lea volum aduce „ o
intrare" in timp, o implicare in timpul concret - istoric al satului. Satul lui Moromete
trăieşte febril, acum , la nivelul tuturor reprezentanţilor sai, toate scenele politice ale
istoriei prin care trece tara dupa război. Noul notar e „ liberal taranescian"; Aristide fostul
primar, „ literal bratienist" si toti părăsesc „ teatrul" de altădată, incepand sa intreprinda
acţiuni.
Volumul prezintă intreaga viata sociala si politica a satului in deceniile 6 si 7.
Destinul si istoria nu exista separat, interferandu-se din cand in cand, ci se suprapun,
coincizand aproape integral. Evenimentele sunt supuse unei analize necruţătoare,
demitizante, sugerând drame obscure, uneori foarte profunde, care insotesc destrămarea
satului tradiţional. Insa, spirit realist, lasa ca râurile tulburi ale istoriei sa invadeze aceasta
mica aşezare liniştita din Câmpia Dunării, intrata intr-o zvârcolire tragica.
Autoritatea lui Ilie in sat se diminuează, vechii prieteni mor sau il părăsesc, iar cei
noi - Matei Dimir, Nae Cismaru,etc - aparţin unei lumi pe care el n-o cunoaşte si n-o
intelege, deci nu poate comunica. Înainte ca noua lume sa-si desfăşoare arsenalul opresiv ,
scepticismul persiflant al eroului (Ilie Moromete) evocă spiritul adunărilor liniştite de
odinioară : „ Crezi ca omenirea asta, de cand e ea pe pamant, n-a ştiut sa trăiască si vreti
voi s-o invatati?" sau „ vor ei sa schimb lumea, ca n-o schimbară alţii mai deştepţi, o s-o
schimbe Marin al lui Lungu cu O..."
Intr-o lume ca nelumea, în care prostii vin la conducere „sub denumirea de deştepţi"
si in care sensul e impus cu forţa, eroul simte ca are datoria de a incerca sa stăvilească
valul de abuzuri si silnicii. De aceea, Ilie Moromete il readuce in sat pe Țugurlan, vechi
prieten, reprezentant al vechii ordini, cu speranţa ca un om puternic si curat ca acesta va
putea tine piept presiunilor sistemului. Timpul, insa, nu are răbdare, Țugurlan cade
curând pentru că „ mergea prea incet cu colectivizarea". In furia ei absurda de a distruge
si de a se autodistruge, noua lume isi smulge rădăcinile, anulandu-si simultan si viitorul,
prin eludarea criteriului moral.
CONCLUZIE
Rezumarea ideilor din cuprins + „ Fiu al timpului său, dar nu si servitorul său", cum
ar spune Schiller, Marin Preda are meritul de a fi surprins pentru prima dată cu
obiectivitate si curaj, procesul instaurării regimului comunist, de a-i fi demontat
mecanismele si de a-i fi denunţat abuzurile intr-o opera de o valoare artistica desăvârşita.