Moromeţii

de Marin Preda

Prezentaţi complexitatea personajului Ilie Moromete din romanul Moromeţii de Marin Preda.

„Moromeţii stau sub un clopot cosmic şi drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor…
Omul liniştit – Ilie Moromete – stă totuşi, pe un vulcan”. (Eugen Simion)
Este unul dintre cele mai reuşite tipuri de ţărani din literatura noastră.
„Tipologia sa este ca la Slavici şi Rebreanu, ţărănească, totuşi câtă deosebire! Sufletul rural este
acolo rudimentar, obsedat de acumulare de ordine materială şi, numai după ce acest proces s-a încheiat, el
poate să audă şi alte glasuri ce vin din adâncul fiinţei lui”.
G. Călinescu observa că ţăranii lui Slavici nu reprezintă caractere tipice, ci, ca în vechile epopei,
atitudini tipice de viaţă. Marin Preda înlătură imaginea acestui mecanism simplu, previzibil, mişcat numai de
instincte, şi face din ţăranii săi, indivizi cu o viaţă psihologică normală, apţi prin aceasta a deveni eroi de
proză modernă”.
Moromete este tipul ţăranului inteligent, „filozof”, cu o bogată viaţă interioară. A se vedea în acest
sens, scena citirii ziarului în poarta fierăriei lui Iocan, precum şi fragmentul în care el relatează drumul la
munte pentru a vinde porumb.
Inteligent şi perspicace, Ilie Moromete are capacitatea de a-şi ascunde gândurile, lăsându-le să se
înţeleagă, fără a le spune. Astfel, prin disimulare şi dedublare el îşi supune interlocutorii, care uneori îi sunt şi
adversari, fiind astfel un adevărat actor în scenă.
Datoriile la bancă, plata foncierei îl sufocă din ce în ce mai mult pe Ilie. Primul semn al unor
vremuri grele pentru el a fost tăierea salcâmului cu coroana lui stufoasă, ce străjuia partea aceea a satului,
simbol al stabilităţii şi al trăiniciei, căruia scriitorul îi acordă semnificaţii mai adânci:”acum totul se făcuse
mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici”.
Îi place să glumească inteligent cu Cocoşilă şi cu alţii, dar să şi ironizeze neîndemânarea şi prostia
altora. Umorul şi ironia, mânuite de autor cu artă desăvârşită, dezvăluie superioritatea morală a eroului,
îndârjirea sa în promovarea adevăratelor valori umane. De aceea el dă lecţie de viaţă fiilor săi, avizi de
îmbogăţire, lăsându-i să meargă la munte să vândă cereale, în momentul când preţul acestora a scăzut.
Ilie Moromete este un contemplativ, un iubitor de linişte şi armonie, căci astfel are conştiinţa
deplinei lui superiorităţi. De altfel, cuvintele din finalul volumului dezvăluie faptul că viaţa interioară este
coordonata esenţială a personalităţii lui Ilie Moromete, aici el nu este un învins.
 Daruri de a vedea lucruri pe care alţii nici nu le pot bănui îl ţine neînrobit de marele mecanism al
istoriei „Eu întotdeauna am dus o viaţă independentă”.
„Drama nu este de ordin economic, ci moral. Durerea lui Moromete vine, întâi, dintr-un simţ înalt
al paternităţii rănite. Nu faptul de a-şi pierde o parte din lot îl întunecă, ci ideea de a-şi pierde fiii şi liniştea
care-l face să privească existenţa ca un spectacol superior”.
„Prizonier parcă fără scăpare, al elementelor şi al lui însuşi”, Ilie Moromete iese din timpul social
şi se circumscrie timpului mitic:” Din Moromete cunoscut de ceilalţi rămase doar capul lui de humă arsă,
făcut odată de Dinu Vasilescu”.