ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT
MASTERAT DREPT ANTREPRENORIAL

CONTRACTE ADMINISTRATIVE
TEMA PROIECTULUI: ÎNCETAREA CONTRACTELOR
ADMINISTRATIVE

PROFESOR: CĂTĂLIN-SILVIU SĂRARU

STUDENȚI: PROTOPOPESCU IOANA-VERONICA

DUDĂU GEORGIANA-NICOLETA

GRUPA 718
2020-2021
 Încetarea contractelor administrative

INTRODUCERE

Contractul administrativ reprezintă un act juridic bilateral sau multilateral, încheiat de

structurile administrației publice cu cei administrați, ce cuprinde un acord de voință generator de
drepturi și obligații pentru părțile contractante, fiind supus și unor reguli de drept public care fac
parte din regimul juridic administrativ.
Contractul de concesiune reprezintă un contract administrativ, deoarece acesta se încheie
între o autoritate publică, numita “concedent” cu o persoană numita “concesionar” pe o perioadă
nedeterminată și îi dă acestuia dreptul și obligația de a exploata bunul proprietății publice prin
executarea unei lucrări publice și gestionarea unui serviciu sau unei activități în schimbul
prețului, fiind de regulă o redevență.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.
(1) lit. c), fraza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, un contract de
concesiune va fi asimilat unui act administrativ şi va fi supus unui regim juridic de drept
administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează exclusiv punerea în valoare a unor
bunuri proprietate publică. Per a contrario, un contract de concesiune care are ca obiect punerea
în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, nu
va fi supus competenţei instanţelor de contencios administrativ. 
 CONȚINUT

Contractul administrativ poate înceta în cazul în care interesul național sau local o
impune, prin denunțarea unilaterală de către autoritatea publică contractantă, cu plata unei
despăgubiri juste și prealabile în sarcina acesteia, în caz de dezacord fiind competentă instanța de
judecată. Când autoritatea publică apreciază că modul în care este prestat un serviciu public de
către contractant, nu mai corespunde cu interesul general, aceasta are dreptul de a denunța
unilateral contractul administrativ.
Contractele administrative încetează din anumite cauze: expirarea duratei prevăzute în
contract (contractele administrative prevăd, de regulă, un termen de execuţie; sfârşitul normal al
contractului rezultă din expirarea termenului prevăzut, de execuţie a prestaţiei comandate);
acordul părţilor (prin acordul lor contractanţii pot conveni încetarea efectelor contractului înainte
de data pe care ei au prevăzut-o initial); forţa majoră şi cazul fortuit (forţa majoră nu trebuie
confundată cu impreviziunea); denunțarea unilaetală (interesul public poate impune denunţarea
unilaterală a contractului administrativ de către autoritatea publică contractantă); rezilierea
(greşeala uneia din părţi poate justifica rezilierea contractului din partea celuilalt contractant,
dacă această greşeală este de o gravitate deosebită).
Doctrina românească, iar mai apoi legislaţia, au preluat noţiunea de contract administrativ
dar nu au reuşit să o contureze suficient de precis şi nici să o utilizeze în mod coerent. După cel
de al doilea război mondial, între anii 1948-1989, cu puţine excepţii, teoria contractului
administrativ s-a pierdut în dreptul nostru. După anul 1989 teoria a fost reluată, stabilindu-se
aceleaşi caractere ale contractului administrativ ca în perioada interbelică. Noţiunea nu a fost
însă consacrată din punct de vedere legislativ, deşi în Legea nr. 219/1998 privind concesiunea de
bunuri, lucrări şi servicii publice se puteau identifica elemente specifice noţiunii de contract
administrativ, precum menţionarea clauzelor exorbitante, dreptul autorităţii contractante de a
modifica unilateral contractul pentru motive excepţionale de interes local sau naţional (art. 31
alin. 1), sau de a rezilia contractul. Pe de altă parte însă, litigiile privind încheierea, executarea şi
încetarea contractului erau date în competenţa instanţelor civile, nu a celor de contencios
administrativ, motiv care a condus în literatură la ideea că ar fi vorba de contracte civile, cu
character comercial. Câţiva ani mai târziu, achiziţiile publice de bunuri, lucrări şi servicii au fost
reglementate prin O.U.G. nr. 60/2001. De această dată natura de contract administrativ a fost mai
evidentă, litigiile privind încheierea, derularea şi încetarea contractelor fiind date în competenţa
instanţelor de contencios administrativ.
Încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică poate avea loc în
următoarele situații:
a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, în
măsura în care părțile nu convin, în scris, prelungirea acestuia în condițiile prevăzute de
lege;
b) în cazul exploatării, în condițiile contractului de concesiune de bunuri proprietate publică,
a bunurilor consumptibile, fapt ce determină, prin epuizarea acestora, imposibilitatea
continuării exploatării acestora înainte de expirarea duratei stabilite a contractului;
c) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către
concedent;
d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de către
concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
 e) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin reziliere de către
concesionar;
f) la dispariția, dintr-o cauză de forță majoră, a bunului concesionat sau în cazul
imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei
despăgubiri.
În cazul nerespectării din culpă a obligațiilor asumate de către una dintre părți prin
contractul de concesiune de bunuri proprietate publică sau a incapacității îndeplinirii acestora,
cealaltă parte este îndreptățită să solicite tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul
concedentului să se pronunțe cu privire la rezilierea contractului, cu plata unei despăgubiri, dacă
părțile nu stabilesc altfel.
Rezilierea contractului de concesiune

Potrivit art. 57 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, „încetarea contractului de concesiune poate avea loc în
următoarele situaţii:…c)în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin
reziliere de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului.” Legea nu face
nicio referire cu privire la regimul şi condiţiile rezilierii, însă în Normele metodologice de
aplicare ale O.U.G. nr. 54/2006, aprobate prin H.G. nr. 168/2007, se prevede că „în cazul
nerespectării din culpă a obligaţiilor asumate de către una dintre părţi prin contractul de
concesiune sau al incapacităţii îndeplinirii acestora, cealaltă parte este îndreptăţită să solicite
tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul concedentului să se pronunţe cu privire la
rezilierea contractului, cu plata unei despăgubiri, dacă părţile nu stabilesc altfel.”
Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este considerat ca făcând parte din
categoria contractelor administrative, astfel, în conformitate cu art. 330 din Codul administrativ,
coroborat cu 8, alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, remarcăm competența instanțelor de drept comun în ceea ce privește
soluționarea acţiunii în pronunţarea rezilierii contractului de concesiune din iniţiativa
concedentului: “Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care
apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate
de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract
administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa
de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.”
Pe cale de consecință, pentru a opera rezilierea contractului de concesiune din inițiativa
concedentului, trebuie să analizăm neexecutarea de către concesionar a obligațiilor contractuale
asumate, iar nu legalitatea actului administrativ. Cu titlu de exemplu, dacă concesionarul nu
asigură exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi permanenţă, a bunului imobil proprietate
publică care face obiectul concesiunii, concedentul are dreptul de a solicita instanței de drept
comun rezilierea contractului de concesiune, iar concesionarul va fi obligat să restituie, pe bază
de proces-verbal, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul imobil concesionat.
În al doilea rând, este de la sine înţeles că acţiunea în pronunţarea rezilierii unui contract
de concesiune este o acţiune în contencios administrativ, însă întrebarea este dacă litigiul generat
de formularea unei astfel de acţiuni ar trebui calificat drept un „litigiu legat de executarea
contractului” sau un „litigiu legat de încetarea contractului”. În opinia noastră, deşi rezilierea
contractului este sancțiunea ce intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor, calificarea
diferendelor care au ca obiect rezilierea unui contract de concesiune se impun a fi calificate drept
litigii legate de executarea contractului, iar nu ca litigii legate de încetarea contractului. 
În ceea ce privește formularea plângerii prealabile, identificăm că, în ipoteza
nerespectării obligațiilor contactuale asumate de către concesionar, concedentul are posibilitatea
de a rezilia unilateral contractul de concesiune, fără a parcurge procedura prealabilă prevăzută de
vechea legislație. Din perspectiva prevederilor anterioare ale Legii nr. 554/2004, concedentul
avea obligația introducă plângerea prealabilă, ce avea seminificația concilierii în cazul litigiilor
comerciale, într-un termen de 6 luni care curgea de la data încălcării obligațiilor contractuale de
către concedent. 
Rezilierea intervine ca sancțiune în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de
către concesionar, concedentul având dreptul să verifice în perioada derulării contractului de
concesiune de bunuri proprietate publică în ce măsură concesionarul respectă obligațiile asumate
și exploatează bunul în acord cu obiectivele stabilite de către concedent. 
Anterior prevederilor actuale, în practică se ajungea deseori în situația în care
concedentul era în imposibilitate de a obține rezilierea unilaterală a contractului de concesiune,
întrucât, din varii motive, termenul de 6 luni în care ar fi trebuit să introducă plângerea prealabilă
era depășit, fiind încălcat în mod flagrant principiul satisfacerii interesului public.
Problema pe care noi am identificat-o este dacă litigiul generat de formularea unei astfel
de acţiuni trebui calificat un „litigiu legat de executarea contractului” sau un „litigiu legat de
încetarea contractului”. Această calificare este foarte importantă din perspectiva prevederilor art.
7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004. Astfel „plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect
contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile
Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie
făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:…
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea
contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze
care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului.”
Opinia noastră este că, deşi rezilierea contractului atrage încetarea (desfiinţarea) acestuia
motivat de neexecutarea obligaţiilor contractuale, prevederile art. 7 alin. 6 din Legea nr.
554/2004 trebuie interpretate în sensul calificării litigiilor care au ca obiect rezilierea unui
contract de concesiune ca litigii legate de (ne)executarea contractului, iar nu ca litigii legate de
încetarea contractului. 
În concluzie, apreciem ca fiind neconform cu principiul priorităţii interesului public a
impune concedentului autoritate publică să se plângă în prealabil particularului concesionar, sub
forma unei invitaţii la conciliere directă, în cel mult 6 luni de la încălcarea obligaţiilor
contractuale, pentru a nu risca astfel respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în pronunţarea
rezilierii contractului de concesiune.
Mai mult decât atât, suntem de părere că nu e nici raţional şi nici în beneficiul nostru, al
tuturor, a se considera, indiferent de împrejurări şi context, că o acţiune judecătorească a unei
autorităţi publice în apărarea interesului public ar putea fi respinsă ca inadmisibilă pe
considerente ce ţin de îndeplinirea prealabilă a unei anumite proceduri.

CONCLUZII
 Opinia noastră este că, deşi rezilierea contractului atrage încetarea (desfiinţarea) acestuia
motivat de neexecutarea obligaţiilor contractuale, prevederile art. 7 alin. 6 din Legea nr.
554/2004 trebuie interpretate în sensul calificării litigiilor care au ca obiect rezilierea unui
contract de concesiune ca litigii legate de (ne)executarea contractului, iar nu ca litigii legate de
încetarea contractului. 
Având în vedere că democratizarea administrației publice se îndreaptă, în contextul
actual, spre gestiune și randament în detrimentul acțiunilor de comandă, iar procedeul
contractului administrativ este uzitat în guvernarea antreprenorială, prin proiectul nostru ne-am
propus să analizăm pe scurt câteva dintre modificările aduse de Legea nr. 212/2018 și de O.U.G.
nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ în ceea ce privește condițiile rezilierii și
modificării unilaterale a unui contract administrativ.
Încheiem prin a spune că viața unei societăți este indisolubil legată de modul în care
administrația publică răspunde exigențelor sociale, iar răspunsul acesteia depinde, în mare
măsură, de înzestrarea sa cu mijloacele și instrumentele necesare realizării obiectivelor stabilite
în scopul satisfacerii interesului public. În acest sens, considerăm că asocierea, parteneriatul,
colaborarea s-au dovedit mijloace adecvate în atingerea cu succes a obiectivelor din sfera
gestionării proprietății publice și private a administrației publice centrale și locale sau din sfera
serviciului public.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Dreptul contractelor administrative – Încetarea contractului administrativ, 2020,
Cătălin Săraru
2. Rezilierea contractului de concesiune din inițiativa concedentului, 2011, Lucian
George Pavel, accesat: Decembrie 2020 https://www.juridice.ro
3. Despre unele contracte administrative prin prisma teoriei generale a dreptului, Elena
Mihaela Fodor, accesat: Decembrie 2020
4. Contenciosul rezilierii, al denunțării și modificării unilaterale a contractului
administrativ, 2019, Cabinetul de avocatură Mușat & Partners, accesat: Decembrie
2020 https://www.legistm.ro
5. Încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, Codul
administrativ, accesat: Decembrie 2020 https://lege5.ro