TITLUL II.

CONTRACTELE ADMINISTRATIVE

1.Noțiune și trăsături

Contractele administrative sunt acte administrative de gestiune ale administrației

publice.

Trăsăturile specifice contractelor administrative constă în următoarele:

- încheierea lor are loc pe baza acordului de voință între o autoritate a administrației

publice și un particular;

- particularul se angajează, în schimbul unei sume de bani, să asigure funcționarea

unui serviciu public, ori să efectueze o lucrare publică care reprezintă obligația legală a

administrației;

- particularul are obligația de a accepta anumite clauze reglementare stabilite prin

caietul de sarcini, în baza legii;

- când interesul public o cere, autoritatea administrației publice poate denunța

unilateral contractul, fără a recurge la justiție;

- autoritatea administrațiie publice sau cel autorizat de aceasta nu poate ceda

drepturile sau obligațiile sale decât altei autorități a administrației publice, în condițiile

legii, iar particularul le poate ceda altei persoane numai cu aprobarea autorității

administrative.

2.Clasificarea contractelor administrative

În funcție de obiectul lor, contractele administrative prevăzute de legislația în

vigoare pot fi clasificate astfel:

a) contractul de concesiune a bunurilor din domeniul public este contractul prin care

o autoritate publică (administrativă), numită concedent, transmite pentru o perioadă

determinată de timp, unei persoane numită concesionar, care acționează pe riscul și pe

răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică în

schimbul unei redevențe;

b) contractul de achiziții publice reprezintă acel contract încheiat în scris între unul sau

mai mulți operatori economici și una ori mai multe autorități contractante, care are ca

obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii;

 c) contractul de achiziții publice sectoriale reprezintă acel contract încheiat în scris între

unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe entități contractante, care are

ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în scopul

realizării activității lor principale în unul dintre domeniile definite de lege ca fiind

relevante (gaze și energie termică, energie electrică, apă, servicii de transport, porturi și

aeroporturi, servicii poștale, extracția de petrol și gaze naturale, prospectarea și extracția

de cărbune sau alți combustibili solizi);

d) contractul de concesiune de servicii este acel contract încheiat în scris, prin care una

sau mai multe entități contractante încredințează prestarea și gestionarea de servicii, unuia

sai mai multor operatori economici, în care contraprestația pentru sercvicii este

reprezentată fie exclusiv de dreptul de a exploata serviciile care fac obiectul contractului,

fie de acest drept însoțit de o plată;

e) contractul de concesiune de lucrări este contractul încheiat în scris prin care una sau

mai multe entități contractante încredințează executarea de lucrări unuia sau mai multor

operatori economici, în care contraprestația pentru lucrări este reprezentată fie exclusiv de

dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor care fac obiectul contractului, fie de acest drept

însoțit de o plată;

f) contractul de împrumut public este contractul prin care statul sau unitățile

administrativ-teritoriale obțin sau garantează împrumuturi de pe piețele interne sau

externe pentru realizarea de investiții publice, precum și pentru refinanțarea datoriei

publice;

g) acordul de garant este acel contract încheiat între Fondul Român de Dezvoltare

Socială și reprezentanții comunităților rurale și grupurilor dezavantajate în temeiul căruia

Fondul transmite beneficiarilor sau, după caz, organizațiilor intermediare, cu titlu gratuit,

sume de bani denumite granturi, în scopul exclusiv al executării proiectelor aprobate.

Aceste contracte sunt reglementate prin dispoziții legale speciale, dar regimul

juridic cuprinde multe reguli comune atât de drept public, cât și de drept privat.
 3. Procedura încheierii contractelor administrative și condițiile de valabilitate ale

acestora

Contractele administrative se încheie între o autoritate a administrației publice și un

particular (persoană fizică sau juridică), cu respectarea condițiilor generale de valabilitate

a contractelor prevăzute de Codul civil, precum și a unor condiții speciale prevăzute de

legile care reglementează contractele respective.

Astfel, potrivit art. 1179 C.civ., condițiile esențiale pentru validitatea unui contract

sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, un obiect determinat și licit și o

cauză licită și morală.

Capacitatea de a contracta a autorităților publice își are temeiul în calitatea lor de

subiect de drept public, iar particularii pot încheia aceste contracte în baza capacității civile

(în cazul persoanelor fizice), respectiv a personalității juridice civile (în cazul entităților

colective).

În ceea ce privește principiul consensualismului, în conformitate cu care un contract

ia naștere pe baza și pe data realizării acordului de voință între părțile contractante, acest

principiu își menține valabilitatea și în cazul contractelor administrative, dar este, în parte,

atenuat întrucât cele mai importante clauze ale acestor contracte sunt stabilite, în mod

unilateral, de către administrație, prin caietul de sarcini.

Clauzele stabilite prin caietul de sarcini constituie partea reglementară a

contractelor administrative, dar ele devin valabile numai după ce au fost inserate în

contract, cu acordul ambelor părți. Sub acest aspect însă, contractele administrative se

aseamănă cu contractele de adeziune, pentru că, dacă înțelege să încheie un asemenea

contract, particularul trebuie să accepte clauzele prestabilite de autoritatea publică,

potrivit legii. Celelalte clauze contractuale care se stabilesc de către părți, de comun acord,

formează partea convențională a contractului administrativ.

De regulă, contractele administrative se încheie cu acel particular-persoană fizică

sau juridică - care a fost declarat adjudecatar în urma licitației organizate de către

administrație. Cu alte cuvinte, particularul contractant al administrației publice este ales în

baza unei licitații, finalizate cu un proces verbal de licitație și o hotărâre de adjudecare a

comisiei de licitație, care stau la baza încheierii contractului.

 Așadar, licitația reprezintă o condiție specială de valabilitate a contractelor

administrative, alături de cele prevăzute de 1179 C.civ. De altfel, organizarea licitației este

necesară și în cazul actelor de gestiune privată ale administrației publice (art. 363

C.admin.). Această condiție procedurală este, de regulă, esențială pentru încheierea

valabilă a unui contract cu administrația publică, dată fiind necesitatea unei cât mai bune

administrări a intereselor publice.

O altă condiție specială de validitate a contractelor administrative o reprezintă

aprobarea încheierii lor de către autoritățile administrației publice competente.

În cazul contractelor administrative, autoritatea administrativă trebuie să aprobe, în

prealabil, caietul de sarcini care stabilește condițiile minime ce trebuie îndeplinite de către

participanții la licitație. Clauzele cuprinse în caietul de sarcini, odată aprobate, vor

constitui partea reglementară și cea mai importantă a contractului administrativ, ceea ce

face ca o aprobare ulterioară a contractului să nu mai fie necesară. Contractul

administrativ va cuprinde și clauzele convenite de părțile contractante, în completarea

celor din caietul de sarcini, fără a contraveni acestora. Aceste clauze, reduse la număr și de

mai mică importanță, ca, de exemplu, stabilirea redevenței, formează partea convențională

a contractului.

În privința formei, art. 1179 Cod civil prevede că „în măsura în care legea prevede o

anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de

dispozițiile legale aplicabile”. În acest sens, unele reglementări speciale prevăd

obligativitatea încheierii contractelor administrative în formă scrisă, sub sancțiunea

nulității acestora (de exemplu, în cazul contractului de concesiune de bunuri publice). În

aceste cazuri, forma scrisă reprezintă o condiție de validitate a contractului administrativ.

Putem spune însă că, în general, forma scrisă a contractelor administrative

reprezintă o condiție ad validitatem, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității

contractului. Această sancțiune poate fi expresă, dar și virtuală determinată de încălcarea

unor dispoziții legale imperative prin care se stabilesc reguli speciale privind încheierea

acestor contracte. Cerința formei scrise este necesară pentru stabilirea cu rigurozitate a

clauzelor contractelor administrative care trebuie să asigure satisfacerea deplină a

interesului public în ce privește buna gestionare a bunurilor și serviciilor publice.

 Durata contractelor administrative se stabilește de părți, în unele cazuri legea

prevăzând o durată maximă ca, de exemplu, 49 de ani în cazul concesiunii (art. 306 alin. 1

Cod administrativ).

Obiectul contractelor administrative constă în achiziționarea și exploatarea

bunurilor din domeniul public, organizarea de servicii publice, executarea și exploatarea

de lucrări publice.

Cauza contractelor administrative o reprezintă satisfacerea intereselor generale ale

societății în ansamblu ori ale colectivitățilr locale.

4. Efectele contractelor administrative

Prin efectele actului juridic înțelegem drepturile subiective și obligațiile născute,

modificate sau stinse prin actul respectiv. Unul dintre principiile de bază care guvernează

efecteleactului juridic bilateral este principiul forței obligatorii a contractului, consfințit în

art. 1270 alin. (1) C.civ., potrivit căruia părțile contractante trebuie să-și execute obligațiile

asumate prin contract ca și cum acestea rezultă din lege.

Acest principiu își găsește pe deplin aplicabilitatea în cazul contractelor

administrative ale administrației publice care iau naștere tot prin acordul de voință al

părților, ca și contractele civile.

Obligația principală a particularului contractant depinde de tipul contractului

administrativ încheiat, constând, după caz, în:

- Asigurarea continuității funcționării serviciului public;

- Executarea unor lucrări publice;

- Achiziționarea unor bunuri publice;

- Exploatarea unui bun din domeniul public.

Alte obligații accesorii pot fi: executarea lucrărilor de investiții la care particularul s-

a obligat prin caietul de sarcini; Plata eventualelor redevențe; Restituirea bunurilor

concesionate libere de orice sarcini la expirarea contractului etc.

Obligația principală a administrației publice este de a asigura condițiile necesare

executării contractului și, în anumite cazuri, de a plăti prețul convenit. Autoritatea

administrativă are însă dreptul să verifice, pe perioada derulării contractului, modul în

care se respectă clauzele acestuia de către particularul cocontractant.

 Părțile nu pot fi dezlegate de obligațiile lor decât din cauză de forță majoră sau dacă

fapta culpabilă a uneia dintre părți a determinat imposibilitatea absolută de executare a

contractului. În doctrină s-a arătat că aceste cauze de neexecutare trebuie privite însă cu

multă circumspecție pentru a salva, în limitele posibilului, funcționarea serviciului public.

Părțile nu pot fi, de regulă, substituite în executarea obligațiilor lor, întrucât

contractul a fost încheiat în considerarea prestației particularului adjudecatar (intuitu

personae). Numai în mod excepțional, precum asigurarea continuității serviciului public,

concesionarul poate fi substituit cu acordul administrației, iar aceasta își poate, eventual,

substitui o autoritate publică subordonată.

Răspunderea părților din contractele administrative este, de regulă, asemănătoare

cu cea din dreptul comun. Ceea ce diferă este modalitatea de punere în executare a

sancțiunilor pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractelor

administrative, dat fiind regimul lor juridic special. Astfel, prin caietul de sarcini,

administrația stabilește anumite clauze speciale privind sancțiunile care se aplică

cocontractantului său, în situația în care acesta nu-și îndeplinește obligațiile sau le

îndeplinește în mod defectuos. Așadar, în asemenea cazuri, administrația își poate rezerva

dreptul să rezilieze contractul fără să apeleze la justiție și să oblige cocontractantul său la

plata de penalități și daune, potrivit clauzelor din contract. Această putere a administrației

este justificată de necesitatea luării tuturor măsurilor de garanție pentru o bună executare

a contractului în vederea satisfacerii ireproșabile a intereselor colectivităților locale, motiv

pentru care ea inserează în contract atât o clauză rezolutorie (pact comisoriu), cât și o

clauză penală.
 CONTRACTUL DE CONCESIUNE DE BUNURI PUBLICE

I. NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CONTRACTULUI DE CONCESIUNE

Unul dintre cele mai importante contracte administrative îl reprezintă contractul de

concesiune reglementat de art. 302-331 C.admin.

Potrivit art. 303 alin. (2) din acest act normativ, contractul de concesiune de bunuri

proprietate publică aste acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate

publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane,

denumite concesionar, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de

exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul unei redevențe.

Din această definiție legală rezultă următoarele caractere juridice ale contractului de

concesiune:

a) este un contract cu titlu oneros, întrucât fiecare parte urmărește un avantaj prin

încheierea contractului, concedentul având în vedere satisfacerea unui interes public prin

exploatarea eficientă a bunului concesionat, precum și obținerea unei redevențe, iar

concesionarul urmărind realizarea unui profit;

b) deși contractul se încheie între o autoritate publică și un particular (persoană

fizică sau juridică), calitatea de concedent o are proprietarul bunului, adică statul sau o

unitate administrativ-teritorială care este reprezentată de autoritate publică respectivă, iar

cealaltă de concesionar o are particularul cocontractant;

c) are caracter intuitu personae, întrucât se încheie în considerarea prestației

persoanei concesionarului, acesta neputând fi substituit de o altă persoană în executarea

contractului;

d) este un contract solemn, întrucât forma scrisă este cerută de lege ca o condiție ad

validitatem a contractului.

Astfel, art. 322 alin. 1 Cod administrativ prevede că acest contract se încheie în

formă scrisă, sub sancțiunea nulității.

e) are o durată determinată, de cel mult 49 de ani, întrucât un bun sau un

patrimoniu public nu poate fi indisponibilizat în mod definitiv;

 f) este un contract comutativ, adică întinderea prestațiilor fiecărei părți este certă și

poate fi apreciată chiar în momentul încheierii contractului;

g) este un contract cu executare succesivă, sub forma unor prestații continue.

II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE CONCESIUNE

Obiectul contractului de concesiune îl constituie exploatarea bunurilor publice și

plata redevenței.

Obiectul acestui contract rezultă implicit din definiția dată de lege contractului de

concesiune, dar și din dispozițiile art.303 alin. (1) C.admin. care prevede că „bunurile

proprietate publică pot fi concesionate de către stat sau de către unitățile administrativ-

teritoriale în baza unui contract de concesiune de bunuri proprietate publică.”

Redevența este suma de bani pe care concesionarul o plătește concedentului în

schimbul dreptului de a exploata un bun public. Ea reprezintă o parte din profitul obținut

de concesionar și se stabilește de către părți în momentul încheierii contractului. Modul de

calcul și modul de plată a redevenței se stabilesc de către concedent. Potrivit art. 307

C.admin., redevența obținută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la

bugetele locale, în funcție de apartenența bunului care face obiectul cesiunii.

Obiectul contractului de concesiune, fiind un element esențial pentru validitatea

acestuia, trebuie să îndeplinească anumite condiții:

a) Bunul să existe în momentul încheierii contractului;

b) Bunul trebuie să fie determinat în individualitatea sa;

c) Redevența trebuie să fie determinată în momentul încheierii contractului de

concesiune sau determinabilă prin stabilirea unui procent din profitul realizat de

concesionar.

III. PĂRȚILE CONTRACTULUI DE CONCESIUNE

Părțile contractului de concesiune sunt concedentul și concesionarul.

Astel, potrivit art. 303 Cod administrativ, calitatea de concedent o poate avea

proprietarul bunului concesionat, respectiv:

 - Statul, reprezentat de ministere sau alte organe de specialitate ale

administrației publice centrale;

- Unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de către autoritățile publice

executive locale, adică județul reprezentat de președintele consililului județean și,

respectiv, comunele și orașele (municipiile) reprezentate de primar.

Astfel, calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau juridică de

drept privat, română sau străină.

Pentru a încheia un contract de concesiune este necesară existența capacității

juridice depline a ambelor părți. Concedentul îndeplinește această condiție întrucât,

potrivit legii, atât statul, cât și unitățile administrativ-teritoriale dispun de capacitate

juridică [ art. 223 C.civ. și, respectiv, art. 96 alin. (1) C. admin.].

În ce privește calitatea de concesionar, persoana fizică trebuie să fie majoră și să nu

aibă discernământul alterat, iar persoana juridică trebuie să fie înființată în mod legal și să

aibă o capacitate de folosință specializată obiectului concesiunii.