Universitatea de Vest Vasile Goldis Arad

Filiala SATU MARE

Specializarea : ADMINISTRATIA PUBLICA
 Două din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” şi “Etica
Nicomahică”, aparţin domeniului practic al filozofiei. Lucrările nu sunt
“practice”, în sensul că nu sunt manuale didactice. Din contră, ele
abundă în analize şi în argumente, bazându-se mai mult pe cercetări
istorice şi ştiinţifice. Ele sunt lucrări de filozofie practică; “practică”,
deoarece scopul sau ţelul lor nu este de a oferi adevărul, ci de a schimba
faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul că posedă raţiune şi
putere de gândire. Oamenii “conţin ceva divin - ceea ce numim intelect
este divin”, iar intelectul nostru este “divinul înăuntrul nostru”. Într-
adevăr fiecare dintre noi este un adevărat intelect, “căci el [intelectul]
reprezintă ceea ce natura umană are mai nobil şi mai elevat”.
Activitatea intelectuală nu este suficientă. Oamenii nu sunt
indivizi izolaţi. “Omul”, scrie Aristotel, “este din natură un animal
social”. Această remarcă nu este un aforism făcut la întâmplare, ci o
mostră de teorie biologică. “Animalele sociale sunt acelea care au o
singură activitate în comun; aşa sunt oamenii, albinele, viespile, furnicile
şi cocorii.”. “Şi această însuşire este caracteristică omului, spre deosebire
de toate vietăţile, aşa că singur el are simţirea binelui şi a răului, a
dreptului şi a nedreptului şi a tuturor celorlalte stări morale. Comunitatea
unor fiinţe cu asemenea însuşiri creează familia şi Statul”.
Primul lucru demn de pus în evidenţă în legătură cu ideea
aristotelică de Stat este mărimea acestuia. “Căci, dacă din zece oameni
nu s-ar putea constitui o cetate, o sută de mii n-ar mai constitui o cetate.”
El nu şi-a schimbat niciodată părerea că micile oraşe-state erau cea mai
propice - şi cea mai naturală - formă de societate civilă.
Un Stat, oricum ar fi el constituit, trebuie să-şi fie suficient sieşi şi
să atingă ţelul pentru care el există. “Bunăstarea”, care este ţelul
Statului, este identificată cu “eudaimonia” (fericirea), care este scopul
individului. Statele sunt entităţi naturale şi, asemenea altor obiecte
naturale, au un scop sau un ţel. Noţiunea de scop al Statului este legată
de alt ideal înalt. “Principiul fundamental al constituţiilor democratice
este libertatea […] Cea dintâi formă a libertăţii este de a conduce şi de a fi
condus, în mod succesiv […] Altă formă a ei este dreptul lăsat fiecăruia de
a trăi după cum îi place”.
 Dar libertatea este sever restrânsă în Statul lui Aristotel. Ea este
un prerogativ al cetăţenilor, însă o mare parte a populaţiei nu avea
cetăţenie. Femeile nu erau libere, existau sclavii. Potrivit lui Aristotel,
unii oameni sunt sclavi de la natură, şi deci este permis de fapt să fie
subjugaţi. Cetăţenii puteau deţine sclavi, aşa cum puteau poseda şi alte
forme de proprietate. “Evident”, scrie el, “e mai bine ca proprietatea să
fie privată, dar oamenii trebuie să o pună în comun la folosinţă.” Dar el
adaugă imediat: “Este sarcina legiuitorului de a veghea ca cetăţenii să
facă astfel.”. Statul lui Aristotel nu va dispune de mijloacele de
producţie; el nu controlează direct nici economia. Dar legiuitorul
veghează ca regimul economic al cetăţenilor să fie guvernat potrivit.
Aristotel descrie foarte detaliat diversele moduri în care Statul
poate reglementa viaţa cetăţenilor. Fiecare restricţie, oricât de bine
intenţionată ar fi în scopurile ei, este o îngrădire a libertăţii. În
afirmaţia lui Aristotel că “toţi cetăţenii aparţin Statului” se poate
întrevedea germenii totalitarismului. Statul său este extrem de
autoritar.

Dreptate şi merit

ARISTOTEL(384 – 322 î.Hr.)

Filosof şi savant grec, născut în Stagira. Elev al lui Platon şi, totodată
critic al acestuia. Aristotel consideră că inteligibilul şi sensibilul se află în
unitate ca substanţă alcătuită din materie (sensibilul) şi formă
(inteligibilul)
Opera sa acoperă toate cunoştinţele timpului, de la logica formalăla
biologie, filosofie şi politică. Gândirea sa a fost deosebit de influentă în
evul mediu.
Opere principale: Oragonul (trata de logică, domeniu al cărui creator
este), Metafizica, Fizica, Politica, Etica Micomahică.

Oamenii de nasc diferiţi, ei diferă fie prin caracteristicile fizice, fie

datorită celor intelectuale, acestea dâdu-le individualitate, astefel nu toţi
sunt la fel de predispuşi unei acţiuni (ex: nu toţi pot picat la fel de bine ca
Picasso, de fapt nu sunt mulţi cei care au talent la pictură, la fel de bine
cum nu toţi au caracteristicile necesare pentru a fi numiţi în funcţii de
conducere ). Ceea ce vrea Aristotel să arate în acest fragment este faptul
că la investirea unei persoane într-o funcţie (oricare ar fi aceasta) ar
trebui să se ţină cont de calităţile necesare pentru funcţia respectivă şi nu
de modul în care acesta se prezintă, arată, etc.
Una dintre cele mai importante idei ce reies din acest fragment este
aceea că, asemeni două lucruri diferite, nici calităţile diferite nu se pot
compara. Astfel cum nu se poate compara un măr cu un caiet, nici
talentul la pictură al unui om nu se poate compara cu talentul altuia la
probele sportive. Singurul mod de a face o comparaţie între cei doi este
acela de ai compara în funcţie de calitaţile necesare pentru funcţia dorită.
Astfel aşa cum în funcţie de ceea ce avem nevoie alegem între măr şi caiet,
dacă dorim realizarea unui portret, de exemplu, cel mai bun pentru
aceasta este pictorul, deşi, poate sportivul ar arăta mai bine. Se i-a în
considerare talentul acestuia la pictură, deorece poate că şi sportivul poate
picta , dar nu la fel de bine ca pictorul.
Acelaţi lucru îl afirmă şi Aristotel prin exemplul cu flautul, astfel
mulţi oameni ar putea conduce o ţară (bine sau rău), dar cel mai bine ar
conduce unul singur, acela care are calităţile necesare pentru funcţia
respectivă şi anume cum precizează autorul : nobleţe, liberate, avere...
Poate că ar puţin cam nedrept să considerăm starea materială ca o
calitate necesară pentru funcţia de conducere la data actuală (pot exista
oameni care să aibă celelalte calităţi dar să nu dispună de suport
material), dar pentru timpul în care a trăit Aristotel aceasta era o calitate
foarte importantă (de obicei numai cei care aveau avere deţineau şi
studiile care ar fi necesare pentru concucerea unei ţări).
În legătură cu libertate aceasta nu mai este un criteriu de alegere la
data actuală pentru că acum toţi oamenii se nasc liberi.