Dialogul "Republica" este exemplar în ceea ce privește teoria lui Platon despre stat și

despre ideea de dreptate. Republica sau Politeia nu înseamnă, la Platon, stat, ci forma
de guvernare. Principala componenta a dialogului este cea social-educativă. În
"Cuvânt prevenitor" la acest dialog, Constantin Noica scrie: "Cine nu vrea sau nu e în
stare să slujească cetatea depășind-o, s-o slujească integrându-se în ea".
Temele mari ale dialogului sunt: dreptatea și nedreptatea, necesitatea morală pentru
stat și pentru individ de a-și întocmi viața după dreptate, precum și principiul bunei
rânduieli a societății.
Platon vede statul ca pe o persoană morală și va arăta natura și efectele imediate ale
dreptății: statul în care domnește ideea de dreptate (virtute) e fericit, reciproca fiind
adevărată.
Dialogul se deschide tocmai cu discuția despre ideea de dreptate (cărțile I și II ).
Socrate discută cu cei patru interlocutori, printre care Glaucon și Adeimantos, frații lui
Palton, despre ce este , sau ce poate fi, dreptatea. Platon are aici în vedere întemeierea
statului ideal și condițiile în care un astfel de stat este posibil, ajungând la concluzia
că, pentru a putea exista, statul trebuie să fie clădit pe ideea de dreptate. Când Socrate
ridică ideea "Ce este dreptatea ?", pe el îl interesează ce este dreptatea în ea însăși, iar
nu ce este în raport cu altceva. Sunt oferite mai multe definiții: dreptatea este
îndatorirea de a spune adevărul; dreptatea este dreptul celui mai tare; a ace
nedreptatea e mai bine decât a o suferi; dreptatea înseamnă a înapoia cuiva un lucru pe
care l-ai împrumutat de la el.
Socrate obiectează în acest caz și spune că nu se pot înapoia armele unui om care,
între timp, a înnebunit și nici a-i spune adevărul despre starea sa nu este drept.
O ultimă definiție a dreptății este aceea că ar folosi celui mai tare, așa-zisa definiție
mercantilă a dreptății.
Nemulțumit de multiplu, atâta vreme cât el vrea unul singur, Socrate conchide: "Nu
m-am ales cu nimic din convorbirea aceasta".
În acest fel se închide Cartea I. Cartea a II-a continuă tema dreptății și vorbește despre
nașterea statului pe baza ideii de dreptate. Aici apare și mitul lui Gyges, sintetizat în
final. Platon se întreabă acum dacă este să fii mai bine drept decât nedrept, răspunsul
urmând două extreme: egoismul absolut (Glaucon și Adeimantos) sau dreptatea și
binele ca formă de conduită (Socrate). Glaucon afirmă: "Conform cu natura, a săvârși
nedreptate e un bine, a o suferi e un rău. Dacă există cineva care e drept, e așa numai
din necesitate, și nu de bună voie". Aceeași părere o împărtășește și Adeimantos, ca
nedreptatea fiind un bine, iar dreptatea un rău.
La provocarea celor doi de a le arăta cum de dreptatea e un bine, iar nedreptatea un
rău, Socrate le răspunde: "Plecând de la ideea că dreptatea se găsește într-un stat ca și
într-un om, vom cerceta mai întâi care e natura dreptății in stat, apoi vom studia-o în
fiecare om și vom primi de bun în mic (om) ceea ce am văzut în mare (stat).
În acest fel începe la Palton nașterea statului. Nemulțumit de răspunsurile primite,
Socrate va defini dreptatea astfel: "Dreptatea înseamnă ca fiecare om să se ocupe în
stat cu acea singură meserie pentru care a fost pregătit, adică fiecare meserie, ca să
poată fi bine îndeplinită, va fi ocupația singură a celui ce o învață și o practică.
Socrate spune foarte clar, într-un exemplu, că nu se poate ca un cizmar să ajungă
filozof, iar la Platon filozof înseamnă conducător. Sensul este așadar că un stat este
drept atunci , și doar atunci, când filozofii ajung regi sau regii ajung filozofi.
După definițiile oferite de Glaucon și Adeimantos se intercalează mitul lui Gyges.
Mitul e o provocare a lui Glaucon, el nu reprezintă poziția lui Socrate, putând fi redus
la trei idei: esența omului este nedreptatea; nimeni nu e drept de bunăvoie, ci e doar
silit; acela care face dreptatea o face din neputința de a săvârși nedreptăți.

Socrate va demonta aceste argumente, readucând dreptatea la faptul ei de a fi una,

adică esențială. Dreptatea se poate manifesta într-un mod multiplu, dar acest fapt nu
alterează unicitatea ei. Mitul lui Gyges este construit tocmai pentru a demonstra teza
pe care Socrate o susține. Pentru el dreptatea se manifestă indiferent de constrângerile
exterioare, practicarea ei fiind sinonimă virtuții. Punctul de vedere opus aparține lui
Glaucon, dar numai ca pretext pentru raționamentului socratic.