Spirit contemplativ, inteligent si ironic, Moromete priveste existenta cu detasare, ca pe

um miracol de contemplat, pentru ca isi da seama ca insul care e numai activ isi consuma
viata si nu intelege nimic din ea, pentru ca devin robul actiunii.
De pe stanoaga podistei sau de pe prispa casei, Moromete priveste lumea cu un ochi
patrunzator, in intamplarile cele mai simple el descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare,
o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde.
Calatorind la munte ca sa vanda cereale, Moromete povesteste la intoarcere niste fapte
extraordinare. Insotidnu-l mai tarziu pe tatal sau intro calatorie asemanatoare, Niculae
ramane dezamagit: intamplarile sunt banale, oamenii lipsiti de farmec, munteanca tanara
care il tulburase pe tatal sau I se pare o taranca oarecare, prin nimic deosebita de o femeie
din Silistea-Gumesti: tatal-noteaza naratorul-avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor
le scapau, pe care ei nu le vedeau.
Atitudinea fata de pamant si aceea fata de bani este legata de acest dar al contemplatiei.
Spre deosebire de taranul lui Rebreanu, dornic de a dobandi pamantul care inseamna
demnitate sociala si umana, Moromete trebuie doar sa-l pastreze. Pamantul ii da
posibilitatea de a fi independent si libertatea de a se gandi si la altceva decat la ceea ce poate
sa aduca ziua de maine. Pamantul este facut sa dea produse, iar produsele sa hraneasca pe
membrii familiei si sa acopere cheltuielile casei.
Lui Moromete nu-I place negustoria, iar in bani vede adversarii iluziei ca poate pastra
modul traditional de viata, fundamentat pe munca pamantului familiei. Una dintre iluziile
acestui erou este ca lumea ar putea trai fara bani, iar pozitia asta e a taranului patriarhal.
De aici si conflictul cu fiii cei mari care au o dorinta nemasurata de castig si care cred ca
tatal nu face nimic toata ziua, isi pierde timpul stand de vorba in loc sa mearga la munte si
sa speculeze graul.
Drama paternitatii se grefeaza pe contextul social-istoric, care aduce schimbarea ordinii
cunoscute a lumii. Banul este noua valoare care o inlocuieste pe cea traditionala, pamantul
si in acelasi timp impune un nou mod de viata. Agresiunea istoriei spulbera iluziile
personajului, unitatea familiei, libertatea morala a individului. Risipirea familiei duce la
prabusirea morala a tatalui.
Modificare vietii interioare este marcata de glasuri. Glasul lui Moromete devine tulbure si
insingurat. E momentul in care incepe declinul personajului. Pana atunci el tinuse pipet
perceptorului, jandarmului, lui Tudor Balosu, traise senin cu un sentiment inalt al
independentei. Spargerea familiei duce la prabusirea lui morala. Lumina pe care Morometa
o descoperea in intamplarile si faptele vietii se stinte, linistea il paraseste si fara liniste,
existenta nu mai este o incantare, ci o povara.
In ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta ideea ca rostul lui
in lume a fost gresit si ca taranul trebuie sa dispara. In monologul de la sira de paie,el
compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua, de pe pozitia celui din urma
taran,reprezentantul unui cod etic implacabilpana in clipa din urma omul e dator sa tina
la rostul lui, chit ca rostul asta cine stie ce s-o alege de el/..eroul isi intelege finalmente
drama, ceea ce face din el un personaj superior.
Moartea lui Moromete in finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi. Ultima
replica a personajului exprima crezul sau de viata, libertatea, morala:Domnule..eu
totdeauna am dus o viata independenta.