MOROMETII (MARIN PREDA)

- romanul format din doua volume, publicate in 1955, respectiv 1967

- prin constructie si strategii narative, textul este o sinteza de traditie si modernitate, dar prin tema, subiect si mesaj trateaza
« obsedantul deceniu » prin care autorul aduce in discutie instaurarea comunismului bolsevic in mediul romanesc.
- cele doua volume sunt unitare atat prin tema (deruralizarea) cat si prin viziunea asupra lumii : intrarea in criza a lumii
traditionale atat prin patrunderea ordinii capitaliste cat si prin interventia brutala in universul rural a utopiei comuniste
- trimite din titlu la ideea de familie
- Moromete nu are ceas, el priveste soarele pentru a se plasa in timp, cei care au ceas sunt Niculae si oamenii noi
- scena cinei din incipit care infatiseaza imaginea familiei traditionale. La masa asezarea membrilor e sugestiva pentru
evolutia actiunii : Paraschiv, Nila si Achim stau spre iesire, ca si cum ar fi gata de plecare, fetele sunt langa mama, ele ramanand
in satul natal, Catrina este intre masa si vatra pentru a-i servi pe toti, iar Ilie e asezat pe prispa, deasupra tuturor, sugerand lipsa
de comunicare dintre ei. Imaginea familiei moderne din volumul al doilea si nostralgia lui Niculae dupa familia traditionala
- in lumea lui Moromete, condusa de un sistem de valori arhaic (pamant, recolte, animale) taxele presupun bani, deci
transformarea acestor bunuri, alienarea lor. (instrainarea)
- pentru a rezolva crizele financiare, Moromete nu vinde din recolta, ci vinde salcamul si pamantul pe care imcercase sa-l
pastreze intact pentru copii. O scena semnificativa este taierea salcamului pe care Moromete decide sa-l vanda vecinului sau,
Tudor Balosu, pentru a-si plati impozitele.
- abia cand satenii il intreaba pe Moromete de ce a facut acest lucru, se dezvaluie latura tragica a actului, deoarece
salcamul era considerat o axis mundi, un centru de stabilitate ce patrona jocurile copiilor, oferea umbra si era un punct de
referinta. Doar Moromete intelege gravitatea actului sau si incearca sa o ascunda sub masca acelui „sa se mire prostii”.
- un alt episod care reda criza lumii arhaice este cel in care Moromete merge pe lotul sau de pamant, dupa ce afla de
planurile fiilor mai mari, pentru care lumea tatalui lor este una invechita. Gandurile lui Moromete sunt redate prin stilul indirect
liber, apoi persoana I, Moromete realizand conflictul dintre lumea traditionala reprezentata de tata si cea moderna, reprezentata
de fiii atrasi de puterea banului.
- se remarca intai simetria dintre incipit si final, prin referirea la timp. Daca la inceput timpul are rabdare cu oamenii si „viata
se scurge fara conflicte mari”, in finalul romanului, timpul pare „sa nu mai aiba rabdare cu oamenii”. Intre aceste doua referiri are
loc intrarea in criza a lumii traditionale.
- prima parte a romanului acopera intervalul unei zile, a doua acopera doua saptamani, isr a treia cuprinde aproximativ doua luni., fiecarei
parti corespunzandu-i o secventa monografica: cina, jocul si secerisul.
- in privinta perspectivei narative se remarca limitarea omniscientei naratoriale prin introducerea personajelor cu rol de
reflectori sau de informatori. (Ilie Moromete in primul volum si Niculae Moromete in al doilea volum).
- ca tehnici narative se foloseste comportamentismul, stilul indirect liber
- reperele spatio-temporale sunt clare: „In campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial” la
inceputul verii in Silistea-Gumesti.
- incipitul cuprinde o parte care fixeaza reperele spatio-temporale si personajele si una dramatizata in care e surprinsa discutia
dintre Ile Moromete si Tudor Balosu. Mai intai sunt prezentati membrii familiei si relatiile dintre ei: fetele se duc la scaldat, baietii cei mari
se sustrag de la treburile casnice pentru a se odihni, mama pregateste singura masa, iar Ilie se indreapta spre ulita pentru a gasi un
partener de discutie. Acestte comportamente atrag atentia asupra lipsei de comunicare dintre membrii familiei.
- a doua parte surprinde discutia dintre Ile Moromete si Tudor Balosu, perspectiva narativa fiind una „din afara”. Balosu il
intreaba pe Moromete daca a terminat treaba si acesta il injura in soapta, balosu vrea sa stie daca ii va vinde salcamul iar
Moromete constata ca va ploua, Balosu il informeaza pe Moromete ca Jupuitu va porni dupa taxe, iar Moromete baga caii in
grajd. Aceste reactii au rolul de a-l tensiona pe celalalt si de a-i submina autoritatea.
- finalul concentreaza intr-o pagina toate evenimentele care urmeaza fugii la Bucuresti a copiilor mai mari. Dup ce afla ca
Nila si Paraschiv au plecat cu caii la Bucuresti dupa ce au spart lada de zestre a fetelor, Moromete adoarme plin de noroi, somn
ce poate fi interpretat ca o moarte simbolica. Dupa ce se trezeste ii vinde lui Balosu pamantul din spatele casei, cu care isi
plateste datoriile, isi cumpara doi cai si il inscrie pe Niculae la scoala.
- tradarea fiilor il transforma pe Moromete radical: nu mai merge in poiana lui Iocan, nu mai iese pe ulita, nu mai are pofta sa
vorbeasca. In final el e tradat de fii, dar si de lumea care se schimba inainte ca oamenii sa se adapteze.
- Moromete: personaj principal, exponential pentru ca declinul sau inseamna sfarsitul clasei taranimii, personaj reflector.
- conflictele: dintre Moromete si apropiatii sai care nu il mai inteleg si nu il mai accepta, dintre Moromete si fiii mai mari
datorita conceptiilor diferite: pentru tata pamantul este o valoare, pentru fii, banii, conflictul dintre Moromete si Catrina fiindca
refuza sa treaca locul de casa pe numele ei, desi aceasta isi vanduse din pamant ca familia sa supravietuiasca in timpul
foametei, conflictul dintre Moromete si Guica , sora sa nemultumita ca s-a recasatorit si invrajbindu-si nepotii impotriva tatalui.
- Ilie Moromete este la inceput un tip meditativ, ironic, capabil de disimulare, un individ caruia ii place sa-i observe pe ceilalti
- daca taxele sau rata la banca sunt chestiuni abstracte ce pot fi amanate, Moromete se schimba in momentul in care
realizeaza ca lumea pe care vrea sa o lase fiilor sai este respinsa de acestia
 - taran de mijloc, respectat de membrii comunitatii, stie sa isi impuna punctul de vedere.
- tehnicile lui sint ironia si disimularea, prima e folosita ofensiv in scena cinei (cand cainele mananca branza si Moromete vrea sa
stie daca nu ii este sete, episodul in care Moromete se arde cu ciorba la camp si o intreaba pe Catrina de ce nu a incalzit mancarea ca
sa se arda si ei). A doua tactica e folosita defensiv (discutiile cu Balosu despre salcam, dialogul cu Jupuitu).
- Moromete nu isi cunoaste copiii, nici pe Niculae, nici pe cei mari, manipulati de matusa lor. Moromete se insingureaza, este
parasit de Catrina si moare singur, impacarea cu Niculae avand loc in visul fiului.
- dominanta de caracter: inadaptabilitatea, el este un veritabil „pater familias” asezat deasiupra tuturor la masa, cel care isi trezeste dimineata
copiii si le impune ritmul de munca, cel care ia deciziile majore, el are o alta perceptie asupra realitatii, intrucat observa detalii care le scapa celorlalti.
Episodul in care Moromete se duce pe lotul lui de pamant pentru a-si pune ordine in ganduri cand afla de planurile fiilor mai mari este o alta dovada a
inadaptabilitatii. El se gandeste daca rolul copiilor nu este acela de a nu-si intelege parintii, iar cel al parintilor de a-i ierta.
- Moromete simbolizeaza declinul lumii rurale, dar si criza comunicarii dintre generatii.
- a fi taran inseamna pentru Moromete a avea independenta in gandire, nu intelege cum poate fi un om multumit cand i se ia
totul (utopia comunista); el considera ca omul e fericit ata timp cat se percepe ca individ, si nu ca parte dintr-o masa de oameni.
- desi in categoria infrantilor, Moromete e infrant de istorie, el isi constientizeaza drama, realizeaza ca lumea se transforma si
incearca sa se opuna.
- mijloace de caracterizare: monologul, personajul manifestandu-si atitudinea critica fata de noua societate care anuleaza
taranimea ca si clasa sociala, caracterizarea directa de catre narator: „era cu zece ani mai mare decat Catrina”.,
autocaracterizarea care scoate in evidenta libertatea individului in ciuda constrangerilor istoriei „Domnule, eu totdeauna am dus
o viata independenta”, caracterizare indirecta din fapte, gesturi, comportament.
- romanul „Morometii” creeaza, prin personajul sau central, Ilie Moromete, imaginea unei lumi in prabusire, in care „cel din
urma taran” refuza sa creada ca oamenii pot fi fericiti intr-un loc fara traditii, fara radacini.
POLINA (personaj feminin)
- replica a Anei lui Rebreanu, o anti-Ana prin definitie, puternica, lucida si complexa, personaj rotund, in miscare, conturat
din contraste si nuante, o femeie care fascineaza prin puterea pe care o are asupra barbatilor (sotul, tatal, fratele)
- conflictul din roman se reflecta in cadrul a trei familii: Moromete, Balosu si familia tanarului Birica. Urmarirea in plan
secundar a celorlalte familii are rolul de a completa aspectul de fresca sociala. Moromete e tradat de fiii mai mari, Balosu e tradat
de Polina care inlocuieste sistemul de valori al tatalui cu iubirea, iar Birica tradeaza asteptarile familiei, neluand in seama
diferenta de clasa sociala dintre el si Polina ce functioneaza ca o interdictie in lumea traditionala.
- conflictele din cadrul familiilor Balosu si Birica ocupa un plan secundar accentuand criza comunicarii dintre oameni: pe de o parte
saracia, compromisurile si veselia din familia lui Birica si, pe de alta parte bunastarea, nervozitatea si tacerea din familia lui Balosu.
- Victor, fratele Polinei ii vorbeste urat cand aceasta se intoarce acasa pentru a-si cere drepturile, iar mama este prea slaba
pentru a-si sustine fiica. La polul opus, se afla surorile lui Birica care ii fac baiatului cele mai bune haine, nu merg la hora pentru
ca nu au cu ce se imbraca si isi sustin fratele pana in momentul cand afla ca este indragostit de Polina.
- psihologia Polinei si a lui Birica sunt sondate prin stilul indirect liber (redarea gandurilor) sau tehnica comportamentista
(cand cuplul merge la casa lui Balosu).
- caracterizata direct din perspectiva lui Birica prin stilul indirect liber „obraz alb, barbie rotunda si curata”., avea o frumusete
aparte, perceputa si prin „glasul care ii aprinsese inima”.
- caracterizata direct de alte personaje: Tudor Balosu o stia „sfioasa si supusa”
- caracterizare indirecta care reiese din fapte si comportament: revenirea la casa parinteasca se face de pe pozitia unei
femei independente care stie cum sa-si conduca sotul fara a-l manipula.
- determinata (cuplul merge la seceris pe pamanturile lui Balasu ca sa ia graul ce i se cuvine drept zestre si sa-si
construiasca o casa), calculata, razbunatoare (da foc casei parintesti), voluntara.
- acest cuplu opusul Anei si al lui Ion (fata bogata si baiatul sarac); la eroii lui Preda iubirea e reciproca, la Rebreanu doar Ana e indragostita.
- Polina isi ambitioneaza babatul si are initiativa recuperarii zestrei, Birica e indragostit de Polina si nu de averea ei, lui
Balosu, Birica ii raspunde tot cu injuraturi.
- problema lui Balosu ca si cea a lui Moromete este ca nu isi cunoaste fata, nu stie sa comunice, ii subapreciaza independenta in
gandire. Daca baietii lui Moromete fug la oras pentru a face bani, Polina fuge de acasa pentru a nu mai auzi de bani.
 ION (LIVIU REBREANU)

- apare in anul 1920 considerat de critica literara punctul de nastere al romanului romanesc modern prin care Rebreanuauduce un
alt mod de a concepe lumea si de a sonda psihologia personajelor: naratorul redus la stadiul de voce, personajul infrant de destin,
analiza psihologica fina, stulul indirect liber.
- marcat de o ereditate nefasta, Ion e framantat de conflictul dintre iubire si avere: el trebuie sa alaega intre Florica, fata saraca, dar
frumoasa si Ana, fata bogata fata de care nu simte nimic.
- mai intai, Ion alege pamantul seducand-o pe Ana care penduleaza intre bataile primite de la tatl ei si cele de la sot, apoi isi doreste
iubirea, revenind la Florica.
- in paralel exista si planul intelectualitatii in care violenta fizica este inlocuita de reclamatii scrise: conflictul dintre invatatorul
Herdelea si preotul Belciug
- partea a doua: conflictele se rezolva: familia Herdelea se muta din sat, Ana se sinucide cand afla de legatura dintre Ion si Florica,
copilul Anei moare, Ion este ucis de George, iar pamanturile pentru care Ion a luptat ajung in posesia bisericii.
- doua parti: „Glasul pamantului si „Glasul iubirii”, ceea ce confera roamnului simetrie, iar titlurile surprind cele doua mari obsesii ale
eroului: pamantul si iubirea.
- in incipit drumul descris merge spre Pripas, fiind un drum de acces in lumea fictionala, iar in final, pe acelasi drum familia Herdelea
paraseste satul, inchizand astfel cercul romanului.
- primul capitol se numeste Inceputul, iar ultimul Sfarsitul. Semnificative sunt si titlurile capitolelor care surprind relatia dintre Ion si
Ana: Iubirea nepermisa, Noaptea, Rusinea Anei, Nunta
- criticul N. Manolescu observa ca majoritatea personajelor sunt victime, infranti ai propriilor pasiuni: Ion nu se bucura de pamanturi,
Ana nu traieste iubirea alaturi de Ion, Vasile Baciu ramane fara pamanturi.
- narator omniscient, omniprezent, obiectiv si detasat, redus la stadiul de voce impersonala
- personaj exponential, eponim, incadrabil intr-o tipologie (taranul obsedat de pamant), dar si individualizat (obsedat de iubire). Fiind
sarac el este din punct de vedere social un marginalizat, intr-o lume organizata in functie de de proprietatea asupra pamantului. Insa isi
depaseste tipologia tinzand spre individualitate prin iubirea pentru Florica, fata saraca, dar frumoasa.
- Ion e organic legat de pamantul pe care tatal sau l-a pierdut, de aici si drama lui. Titu Herdelea este cel care ii sugereaza lui Ion sa
il forteze pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana.
- seducerea Anei devine planul lui Titu pe care Ion il pune in practica. Dupa ce Baciu afla cine e tatal copilului o bate pe Ana si o
trimite la Ion; aceasta devne supapa prin care cei doi barbati isi elibereaza tensiunile;
- nevoia de satisfacere a instinctelor erotice este la fel de mare si Ion o atrage pe Florica intr-un joc periculos, ambii fiind acum
casatoriti. Ion se transforma din personajul lucid si organizat din prima parte a romanului intr-un individ haotic si irational.
- conflictul interior al lui Ion este redat prin stilul indirect liber la hora cand le compara pe Ana si Florica: la Ana nu vede vede decat
gra desi este prezenta, pe cand portretul Floricai, desi absenta, este recompus in minte de Ion. (episodul in care Ion pleaca de la hora si
o cauta pe Ana atrasa de umbra unui nuc. Ion ii cere sa bea tuica, insa fata refuza spunandu-i ca-i aminteste de tatal ei.
- o alta scena semnificativa este cea in care dupa ce Vasile Baciu afla ca Ion e tatal copilului Anei isi trimite fata de acasa la Glanetasu.
Ion o primeste cu indiferenta si mananca fara a se uita la femeia nenorocita din fata lui, apoi ii spune sa-si trimita tatal fiindca ea nu poate
rezolva situatia.
- a doua optiune ii aduce si sfarsitul, fiind ucis de George, sotul Floricai si fost pretendent al Anei; uciderea cu sapa, unelta pentru
lucrul pamantului atat de drag lui Ion, este semnificativa.
- romanul analizeaza un aspect important pentru societatea acelei vremi si anume nevoia de a poseda pamant, dar si legatura
organica dintre taran si pamant. (pamantul confera taranului o anume pozitie sociala).
- numele generic, comun in mediul rural care ar putea reprezenta intreaga societate rurala
- naratorul se impresonalizeaza mentinandu-si privilegiul omniscientei, devine o voce care isi reprezinta lumea cu o cruda
impartialitate, negand atitudinea moralizatoare in contrast cu Slavici.
- naratorul descrie o lume din care divinitatea s-a retras, nu mai e nici recompensatoare, nici punitiva, pentru ca personajele nu se
pot sustrage destinului. Ion este pedepsit pentru faptele sale, deoarece instinctele sale distrug echilibrul unei societati, iar George este
forta care restabileste echilibrul.
Cuplul Ana –Ion: Ion este invins in ambitii, iar Ana in sperante. Evolutia celor doua personaje subliniaza viziunea despre lume din
roman, aceea ca individul nu este capabil sa isi schimbe soarta.
- la fel ca parintii lor, Ion si Ana se afla la polii opusi ai ierarhiei sociale: ea are pamanturi, el nu are; Ion vrea sa urce in ierarhia
sociala, Ana vrea sa fie iubita de Ion.
- ei doar retraiesc relatiile parintilor lor; in cazul familiei lui Ion, tatal sau a pierdut zestrea sotiei, iar in cazul familiei Anei, Baciu a
mentinut averea, insa si-a pierdut sotia.
- pe de alta parte, instinctul de proprietate este in opozitie cu cel erotic. Ion nu iubeste doar pamantul, ci si pe Florica, o fata fara zestre. De
aici drama personajului care nu poate alege, ci doar se supune destinului. Ion se inscrie in tipologia taranului insetat de pamant, insa e
individualizat de conflictul interior dintre avere si iubire, in vreme ce la polul opus se afla Ana, personaj ce ce ilustreaza tipologia victimei:
indragostita de Ion si traumatizata de un tata prea dur, fara afectiunea materna, Ana cauta la Ion afectiunea de care are atata nevoie.
- paralel cu evolutia conflictului dintre Ion si Baciu, Ana devine tot mai fascinata de moarte, iar in final se spanzura cand afla de legatura lui
Ion cu Florica si realizeaza ca toate sacrificiile ei au fost zadarnice si nici macar copilul nu il poateface pe Ion sa o iubeasca.
- atat Ion cat si Ana sunt vinovati ca ca au incalcat legile nescrise conform carora destinul nu poate fi schimbat
- destinul tragic este intarit de de relatiile temporale si spatiale: drumul din incipit este atat primul personaj al textului si o metafora
pentru accesul in lumea reprezentata, cat si o sugestie a destinului oamenilor: vesel, dinamic cu un relief dificil, drumul se aseamana cu
tinerii de la hora, la randul lor in cautarea unei perechi. La finalul textului, acelasi drum, e calea de iesire din sat si din lumea fictionala,
insa e diferit, lent, cenusiu, imbatranit ca energiile curmate ale oamenilor care il strabat.
- relatia celor doi este de manipulator si manipulat, insa niciunul nu reuseste sa obtina de la celalalt ce vrea.
„Naratorul se afla totdeauna de cealalta parte a baricadei decat personajele, evenimentele si simtirile lor” Nicolae Manolesvu, „Arca
lui Noe” – astfel lumea fictionala din romanele realiste este autonoma si inchisa, supusa unor legi proprii, in care instanta narativa isi
pastreaza pozitia privilegiata si demiurgica, daca nu chiar demonica.
PERSONAJ
- caracterizare directa facuta de Vasile Baciu :”hot, talhar, sarantoc si fleandura”
- tehnica contrapunctului prin care se evidentiaza tipologia si relatiile cu celelalte personaje
- caracterizare directa facuta de narator : „ iute si harnic ca ma-sa”
- Titu Herdelea se arata impresionat de „mandria flacaului, istetimea si staruinta lui”.
- caracterizare indirecta din fapte, gesturi, relatiile cu celelalte personaje
- pentru Călinescu, Ion este o fire instinctivă, călăuzit de impulsuri elementare, violent şi pătimaş „ o brută” care „a batjocorit
o fată, i-a luat averea, a împins-o la spânzurare şi a rămas în cele din urmă cu pământul”
- pentru Lovinescu, Ion are “o inteligenţă ascuţită, o voinţă imensă”.
- conditia taranului este reprezentata diferit: in Ion personajul este construit in jurul obsesiei ancestrale pentru pamant si
individualizat prin cea erotica, in Morometii personajul central are obsesia mentinerii lumii traditionale; in vreme ce Ion vrea sa-si
depaseasca conditia, Moromete vrea sa o mentina si sa o transmita copiilor
- in vreme ce glasul pamantului si glasul iubirii sunt incompatibile in Ion, ele sunt complementare in Morometii
- in timp ce in Ion taranul se autodistruge, urmarindu-si scopul, in Morometii taranul este distrus de alte ordini sociale carora nu li se
poate opune.
- cele doua texte se aseamana prin simetria intre incipit si final: in Ion este data de drumul spre si dinspre Pripas, in Morometii de
referirea la timp.
- a doua asemanare este data de rolul incipitului in cele doua romane: fiecare este format din doua parti, prima descriptiva care
fixeaza reperele spatio-temporale, iar a doua surprinde conflictele romanului
- deosebire: titlul – in Ion (destinul personajului central), in Morometii (evolutia unei familii)l ambele sunt monografii ale satului
romanesc
- ambele romane au creat personaje puternic individualizate, complexe, atent analizate. Daca Rebreanu isi individualizeaza
personajul prin stilul indirect liber, Preda ii confera lui Ilie Moromete statutul de personaj reflector. In primul caz omniscienta este
afirmata puternic, autorul isi manifesta puterea prin sondarea psihologiei personajului, in al doilea caz omniscienta este relativizata,
naratorul nu are acces la lumea reprezentata decat prin intermediul personajului.
- se aseamana prin tema: conditia taranului insa se deosebesc prin viziunea asupra conditiei umane: personajul lui Rebreanu face
parte din categoria infrantilor, el isi implineste destinul pe care nu il poate manipula.
- desi tot din categoria infrantilor, Moromete nu este infrant de destin , ci de istorie. In lumea lui Moromete, oamenii sunt infranti de
oameni, istoria este facuta de oameni. Moromete isi constientizeaza drama, el realizeaza ca lumea se transforma si incearca sa se
opuna.Pentru Moromete, independenta consta in ceea ce ii lipseste lui Ion: libertatea de actiune, libertatea de decizie si de gandire.
Daca primele doua ii sunt interzise de comunism, ii ramane cea de-a treia, in vreme ce Ion este lipsit de toate trei, fiindva el nu decide si
actiunile lui sunt manipulate de glasurile destinului.
- doua varste ale curentului realist, doua tipuri de mesaj: la Rebreanu, individul nu se poate opune destinului, iar la Preda apare
criza lumii traditionale.
 TUDOR ARGHEZI - TESTAMENT

- deschide primul volum „Cuvinte potrivite” aparut in 1927, considerata o arta poetica moderna ce concentreaza intreaga
conceptie despre poezie a autorului.
- apartine directiei moderniste, pentru ca impune forme noi in planul creatiei artistice, adanceste lirismul si ambiguitatea
limbajului, construieste metafore socante prin care elementele uratului se transforma in frumos.
- rolul asumat de poet este de a crea un fel de « lirism voluntar », axat pe raportul dintre inspiratie si tehnica poetica, capacitatile
cuvantului de a recrea lumea, dar si a slefuitorului de cuvinte, a artistului.
- «  Testament » ilustreaza unitatea de conceptie si de viziune a lui Arghezi asupra existentei.
- poetul este un creator orgolios care deschide o relatie paternala cu un cititor abstract caruia ii aduce un mesaj, trecand prin generatii succesive
- El este un « slefuitor de cuvinte », care filtreaza trairile neamului prin propria sa constiinta.
- rolul poeziei este de a transfigura orice aspecte ale realitatii, prin cuvant si imagine artistica. (orice aspect al realitatii, indiferent
ca este frumos sau urat, grotesc sau sublim poate constitui material poetic).
- tema: relatia dintre autor si opera sa, dintre acesta si urmasii sai, ca mostenitori ai unor valori spirituale.
- menirea poetului este sa echilibreze tensiunile dintre « slova de foc » si «  slova faurita », despre poezia-carte ca treapta de
cunoastere si despre creatie.
- Titlul este o metafora in stransa legatura cu tema si cu universul de idei prezentat.
In sens denotativ « testament » inseamna un act juridic unilateral, prin care cineva isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi
indeplinite dupa moarte. El exprima tipul de relatie instituita intre autor si cititor. In sens conotativ, ilustraza ideea de mostenire
literara, « act oficial » adresat urmasilor-cititori.
- Incipitul introduce cititorul direct in problematica poeziei, prin referire la atitudinea poetului fata de creatie si fata de lume si la
sensul pe care el il da cartii, singura sa avere fiind de factura spirituala.
- Incipitul este conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata si
asumandu-si si rolul de mentor. Bunurile artistului sunt concentrate in opera sa, care devine o « treapta » spre cunoastere.
- adverbul de negatie asezat in pozitie initiala sustine ideea ca artistul nu lasa bunuri materiale, averi stranse de-a lungul vietii, ci
bunuri spirituale, carti care inchid in paginile lor « Rodul durerii de vecii intregi ». Motivul mortii intalnit in incipit accentueaza
ideea ca atat creatorul, cat si urmasii sai sunt raspunzatori de pastrarea valorilor continute in carte.
- Motivul central este acela al cartii, care simbolizeaza ideea de cunoastere, de legatura spirituala intre generatii pentru ca ea oglindeste
« seara razvratita » a stramosilor ce au urcat « Prin rapi si gropi adanci », dar si ideea de truda, de mestesug, de pasiune.
- Cuvantul « carte » are o bogata serie sinonimica in text: testament, hrisov, cuvinte potrivite.
- Credinta poetului ca « fiecare scriitor e un constructor de cuvinte » apare in poezie printr-o serie de imagini si motive ale
poetului faurar, dar si rob care a jucat « ca un tap injunghiat ».
- Motivul tapului sugereaza, pe de o parte, fortele demonice din superstitiile populare, iar, pe de alta parte, sacrificiul, ispasirea
tuturor pacatelor savarsite, prin magia cuvantului.
- Motivul revoltei contureaza ideea ca poetul constientizeaza care este rolul sau de parinte, creator de noi universuri inchise in
cartea-treapta.
- Motivul metamorfozei, al transformarii uneltelor de creatie, este cheia poeziei. Instrumentele muncii fizice si ale muncii spirituale
contrasteaza cu ambiguitatea. Nucleul esteticii uratului, transfigurarea lirica a realitatii, este un alt motiv.
- cinci strofe cu numar inegal de versuri ce se grupeaza in trei secvente poetice : primele doua strofe sugereaza legatura dintre
poet si cititorii-urmasi, a doua alcatuita din urmatoarele doua strofe reda rolul etic, estetic si social al poeziei; a treia,
reprezentata de ultima strofa, este incrancenata lupta a poetului cu lexicul.
- Relatiile de opozitie se stabilesc in jurul termenului « carte ». Versurile « Ca sa schimbam, acum, intaia oara/ Sapa-n condei si
brazda-n calimara » contin o serie de opozitii privind transformarea uneltelor muncii fizice in unelte ale muncii intelectuale sau
trecerea de la formele poetice traditionale la cele moderne.
- materia poetica si chiar poezia sunt prezentate prin metafore si sintagme organizate in serii opuse, ce vizeaza realitatea si lumea artei.
Opozitia robul-Domnul reda relatia dintre scriitor si cititor, in care robul-poet si-a asumat statutul umil de truditor al cuvantului.
- Metafora « carte » este un element de recurenta, cu semnificatiile : « treapta » - etapa de cunoastere si o legatura intre generatii ; « hrisovul
cel dintai » cu sensul de act domnesc sugerand ideea ca poezia legitimeaza un popor, ii da personalitate. - cartea, creatie, cuvant reprezinta
obiectul unei profunde reflectii si calea de a crea o noua lume dintr-un material nepoetic, « din bube, mucigaiuri si noroi ».
- isi organizeaza materialul poetic, imbinand “sudoarea muncii” inaintasilor cu truda poetului de a slefui cuvintele.
- Prima strofa contine monologul adresat al eului poetic catre cititorul abstract, in ipostaza de fiu spiritual, caruia poetul ii lasa
averea spirituala. Autorul concret este « un nume adunat pe-o carte », ceea ce sugereaza asumarea destinului poetic.
Comunicarea cu fiul este exprimata prin pronume si verbe la imperativ.
- « Cartea » este treapta spre cunoastere necesara tinerilor spre a-si descoperi propria identitate, asa cum apare in strofa a doua.
-In strofa a treia, lumea materiala se metamorfozeaza in dimensiune spirituala, prin intermediul poetului. In poezie se pleaca de
la o realitate dura conturata de un limbaj poetic popular la rolul poetului, de alchimist al cuvantului. Verbe ca « am ivit », « am
prefacut », « gramadii » sustin, pe de o parte, ideea efortului depus de artist, iar, pe de alta parte, ipostaza sa demiurgica. Se
dezvolta campurile semantice al trudei si al cartii ca element cheie al artei poetice argheziene; procesul de creatie presupune
transformarea realitatii, prin cuvant, intr-o lume ideala, proces relevat de estetica uratului.
- Strofa a patra este construita pe ideea rolului social, moralizator al artei, dar si pe functia cathartica, de transformare a
suferintei in bucurie, prin intermediul creatiei. Se contureaza clar si misiunea morala a poeziei, de a purifica trecutul si de a
capata un caracter justitiar « Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte’.
- Strofa a cincea subliniaza ideea ca poezia se naste din tensiunea creata intre har si mestesug, din fuziunea dintre spirit si
materie. « Slova de foc » exprima inspiratia, harul divin si « slova faurita » sugereaza mestesugul, truda poetului.
- Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
- La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice, care dobandesc valente estetice, potrivit esteticii uratului
« bube, mucegaiuri si noroi ».
- folosirea arhaismelor « hrisov », a regionalismelor si cuvintelor populare « gramadii, gropi, pe branci, zdrente », a termenilor
religiosi « icoane, Dumnezeu », a neologismelor « obscur ».
- Jocul timpurilor verbale sustine ideile artei poetice. Singurul verb la viitor, forma negativa « nu-ti voi lasa », plasat in pozitie
initiala in incipit sustine caracterul testamentar al textului poetic. Persoana I singular alterneaza cu persoana I plural ceea ce
reda relatia poetului cu stramosii, responsabilitatea creatorului fata de poporul pe care il reprezinta.
- La nivel stilistic remarcam asocierile semantice surprinzatoare, innoirea metaforei, comparatia inedita « ca fierul cald imbratisat
in cleste », “durerea surda si amara”.
- Organizarea ideilor poetice se face in jurul unui cuvant-metafora, carte, bun spiritual ce asigura legatura intre generatii si ofera lumii o identitate.
- Metaforele innoitoare ilustreaza evolutia spirituala, de la munca fizica la activitatea intelectuala, « slova de foc » si « slova faurita ».
- In opinia mea, atitudinea poetica de imbinare a « slovei faurite », slefuite de un adevarat bijutier al cuvintelor si a « slovei de
foc » inspiratie divina, reprezinta esenta viziunii despre lume in poezia « Testament ». Rolul poetului este de a da cuvintelor
urate, forme si continuturi noi, transformandu-le in « versuri si-n icoane » pentru a pastra legatura dintre generatii. Rolul poeziei
este acela de a transforma realitatea intr-o « carte », adica intr-o forma de reflectare a vietii poporului.