"Morometii"

Desi in romane ca "Risipitorii" si "Cel mai iubit dintre pamanteni" a abordat si mediul
orasenesc , aratandu-se preocupat de problemele de constiinta ale intelectualilor, obsesia
fundamentala a creatiei lui M.Preda a fost destinul taranului roman.

Aceasta se contureaza inca din nuvelele care preced romanul "Morometii" si care au fost publicate in
volumul "Intalnirea din pamanturi& 15215h710p quot; ("Dimineata de iarna" , "O adunare linistita" , In
ceata" etc).

Aici apar personaje si intamplari pe care le vom regasi in roman.

Cele doua volume ale romanului "Morometii" se constituie intr-o adevaratamonografie artistica
a satului romanesc surprins intr-o perioada de criza a istoriei sale : destramarea clasei taranesti,
purtatoare a unei civilizatii milenare.

Criza satului arhaic se reflecta chiar in constiinta reprezentantilor sai, taranii, si de aceea romanul
reflecta tragedia unei umanitati pe cale de disparitie.

Semnificatia titlului:

Titlul romanului este pluralul unui substantiv propriu si subliniaza obiectul de interes al scriitorului,
intentia sa de a se oglindi existenta unei familii, de a face din romanul sau Saga familiei lui Ilie
Moromete.

Si intr-adevar, Preda relateaza povestea acestei familii de tarani din Campia Dunarii, care - de-a
lungul unui sfert de secol - cunoaste o profunda si simbolica destramare.

In volumul I scriitorul foloseste tehnica decupajului.

Actiunea incepe sa se desfasoare cu trei ani inaite de primul razboi mondial in satulSilistea-Gumesti din
Campia Dunarii, aproape de Bucuresti.

Este o perioada in care nu se petrec evenimente mari, iar timpul este foarte rabdator cu oamenii,
semn ca familia lui Moromete ducea o tihnita viata patriarhala.

Acest timp rabdator este axa fundamentala pe care este asezata actiunea volumului I.

Volumul este structurat in trei parti cu o actiune concentrata, care se desfasoara de la inceputul
pana la sfarsitul verii.

In acest interval de timp se deruleaza trei episoade epice mari.

In primul episod scriitorul adapteaza parca ritmul naratiunii timpului rabdator si nareaza lent scene
din viata familiei Moromete,insistand asupra fiecarui gest, apasand pe fiecare replica.

Asa se face ca pe intinsul unui sfert din volum sunt povestite intamplari ce se petrec doar de sambata
seara, cand Morometii se intorc de la camp, pana duminica noaptea, cand Polina lui Tudor Balosu fuge
cu Birica.
 Al doilea episod epic infatiseaza satul la seceris, iar ultimul episod nareazaconflictul dintre
Moromete si cei trei fii ai sai din prima casatorie.

Concepandu-si cartea ca roman al unei familii, scriitorul evoca la inceput scene din viata
Morometilor petrecute in batatura casei, intr-o dupa amaiaza obisnuita de vara, dupa intoarcerea de la
camp.

Totul sugereaza o existenta calma, aflata sub semnul scurgerii indiferente a timpului.

Scriitorul nareaza lent, punand accent pe amanunt, pe gest si pe mimica.

Este notata graba cu care cei sase membri ai familiei se imprastie in toate partile, dupa ce se dau jos din
caruta :

Paraschiv se lungeste pe prispa gemand, fara sa deshame caii, Nila se retrage in casa si se tranteste intr-
un pat gemand si el, Achim se lungeste intr-o iesle, iar Tita si Ilinca fug repede la rau sa se scalde.

Ramas singur in mijlocul bataturii, Moromete-tatal iese cu tigara in gura pe stanoaga podistei, uitandu-
se peste drum dornic de a vorbi cu cineva.

Doar Catrina ramane sa se descurce singura cu pregatirea cinei.

Acest comportament diferit si nepasator al Morometilor sugereaza inca de pe acum drama viitoare
a familiei.

Cina Morometilor este descrisa prin acumulare de amanunte obisnuite si constituie prima schita a
psihologiei acestora.

Stransi in jurul unei scunde si neancapatoare mese rotunde, plina de "arsurile de la tigaie", copiii se
grupeaza dupa fire si neam : fratii din prima casatorie a lui Moromete intr-o parte, iar Niculae, Tita si
Ilinca - langa Catrina, care sta intotdeauna langa vatra, pe jumatate intoarsa spre cratitele de pe foc.

Toti sunt dominati de un tata temut si ascultat, care sta "parca deasupra tuturor", pe pragul celei de
a doua odai, stapanindu-i cu privirea pe fiecare.

El este autoritatea suprema, stapanul familiei, Moromete capatand de pe acumproportii monumentale.

Scena dezvaluie ierarhia familiala, gruparea copiilor dupa relatiile dintre fratii buni si cei vitregi,
sugerand de pe acum animozitatile existente, raporturile reale dintre membrii familiei.

Scriitorul foloseste tehnica detaliului si a acumularii progresive, conturandatmosfera din casa

Moromete.

Masa Morometilor se desfasoara dupa un adevarat ritual.

Ei fac gesturi stereotipe, se misca parca dupa o ordine prestabilita, parand a fi incremenirea unei vechi
randuieli.

Astfel, asezat pe prag, Moromete face repede cateva cruci, inchizand evlavios ochii, mamaliga se
taie cu o ata subtire de bumbac in felii groase, Ilinca aseaza in mijlocul mesei o strachina cu ciorba verde
de ierburi si fiecare mananca repede si tacut, fara a privi la cei din jur.
 Mancatul devine aproape o competitie, caci "Niculae abia izbutea sa apuce ceva si sa duca la gura".

Catrina aduce apoi laptele fiert si Moromete pune in el doua felii de mamaliga, pe care ceilalti se
grabesc sa le dumice cu lingura.

Scena este dinamizata de folosirea verbelor la perfectul simplu.

Desi cititorul poate avea impresia ca romanul este o monografie a satului romanesc, valoarea lui
consta in arta cu care scriitorul a patruns psihologia personajelor.

Pozitia Morometilor in jurul mesei, autoritatea tatalui, opozitia dintre fiii din prima casatorie a lui
Moromete (Achim, Paraschiv si Nila) si mama lor vitrega, locul neglijabil ocupat de Niculae, indarjirea
dintre cele doua randuri de frati, comunicata prin intermediul dialogului, (Achim, Paraschiv si Nila - pe de
o parte - si Tita, Ilinca si Niculae - pe de alta) subliniaza ideea ca familia lui Moromete se afla intr-o stare
de criza latenta, care va izbucni curand.

Conflictul din sanul familiei va fi atatat de Guica (Maria), sora lui Ilie, care sperase ca - dupa
moartea primei sotii a acestuia- Ilie nu se va mai recasatori, iar ea va avea grija de gospodaria lui.

Acum ridica pretentii asupra gospodarie parintesti si a locului din spatele casei, pe care l-ar da unuia
dintre nepoti, daca ar locui cu ea.

De aceea vine si ia lucruri de prin casa fara sa intrebe pe nimeni.

Catrina ii interzice si intre cele doua apare un alt conflict, al doilea in familia Moromete.

Dar adevaratul conflictul se da acum intre vechea structura a familiei de tarani si noua ei realitate
sufleteasca.

Drama lui Moromete se declanseaza intr-un anumit timp istoric, cand satul patriarhal este invadat
violent si dominat de puterea banului, care-l obliga pe taran sa faca din productia sa o marfa.

Sunt schimbari pe care Moromete nu este pregatit sa le infrunte.

Gospodaria Morometilor pare solida si singura grija a batranului este s-o pastreze unita, dat timpul
i-o ia inainte.

Ilie Moromete are doua loturi : al lui si al nevestei, are cai cu care sa poata lucra pamantul si oi care
sa-i asigure hrana familiei.

Forta de munca este asigurata tocmai de aceasta familie numeroasa.

Moromete are si o conceptie de taran mijlocas : nici nu vrea sa saraceasca si sa fie nevoit sa lucreze
pentru altii, ca Tugurlan, nici nu vrea sa se imbogateasca luand pamantul altora, ca Balosu.

Pe acesta il dispretuieste deoarece profita de necazurile oamenilor si le ia pamanturile.

Continuand traditia inaugurata de Slavici, M.Preda urmareste patrunderea relatiilor de productie

capitaliste in lumea satului.
 In "Ion si "Rascoala" Rebreanu urmarea dorinta taranului roman de a avea pamant, in care vedea
sansa fericirii sale.

Spre deosebire de Rebreanu, pentru prima oara in literatura romana, taranul lui Preda nu mai
este stapanit de dorinta de a avea pamant, ci de a si-l pastra.

M.Preda, care sustinea ca "fara istorie literatura se asfixiaza", integraza drama autoiluzionarii si a
consecintelor ei in realitatile social-istorice.

De aceea in romanul sau analiza psihologiei personajului se completeaza cu studiul aproape balzacian
al societatii romanesti.

Banul agreseaza brutal linistea interioara a lui Moromete, care se hranea cuiluzia ca el, cu pamantul
si copiii lui, poate trai linistit in continuare.

Fiind mereu dator, platind rate si impozite, Moromete nu se mai poate descurca cu intretinerea
numeroasei sale familii.

El incearca mereu sa obtina o amanare sau o scutire de impozite, spera ca va exista o lege care sa
prevada aceste scutiri si chiar preferintele sale politice pentru un partid sau altul sunt legate de scutirea
de impozite.

Ca sa evite vanzarea unei parti din pamantul familiei, imprumuta bani de la primarul Aristide, fara
sa stie ca in felul acesta isi adanceste datoriile.

Vremurile se schimba si Moromete nu intelege asta.

Mica sa proprietate devine nerentabila si este vesnic amenintata de imprumutul de la banca, de fonciire,
de taxele lui Niculae.

Moromete nu intelege ce pericol reprezinta amanarea continua a datoriilor catre stat.

In schimb, prospera gospodaria de tip capitalist a lui Balosu, care are la lucru oameni platiti cu ziua.

Vecinul castiga si suplimentar facand negot cu cereale, iar fiul sau este comis voiajor pentru o fabrica de
masini de cusut.

Timpul isi accelereaza miscarea si Moromete inregistreaza nelinistit semnele lui prevestitoare :
pretul cerealelor scade si , desi are mult grau, el nu poate acoperi cheltuielile familiei.

Impozitele nu mai pot fi amanate si Niculae trebuie inscris la scoala.

Ca sa poata invata, acesta este dispus sa renunte la partea sa de pamant.

Imaginea taranului insetat de lectura, dornic sa invete, pasionat de politica si abonat la ziare este
o noutate pe care opera lui M.Preda o aduce in literatura romana.

Presat de datorii, Moromete isi concentreaza sperantele in banii castigati de Achim prin vanzarea
laptelui si branzei.

Are loc insa o dureroasa instrainare a personajului, mai ales in relatia cu cei sase copii ai sai.
 Mica sa proprietate este amenintata si pentru ca eroul n-a prevazut ca in familia sa va apare
un triplu conflict : intre tata si cei trei fii din prima casatorie, intre acesta si Catrina si intre el si Guica.

Industrializarea socialista determina migrarea fortei de munca de la sat la oras.

Asa se face ca, animati de alte planuri, mai realiste, in spiritul timpului, planuri din care pamantul este
exclus, Achim, Paraschiv si Nila ignora ideile batranului.

Ei refuza modul de viata oferit de acesta si, atatati de Guica, hotarasc sa-si faca o alta viata in afara
satului. .

Cand acestia se detaseaza de sub autoritatea paterna, iluzia lui Moromete ca mentine in echilibru
mica sa proprietate intra intr-o stare de criza.

Conceptia sa ca modul traditional de viata al taranimii este cel mai bun cu putinta vine in
contradictie cu spiritul epocii care il va invinge si de aici izbucneste drama.

Marin Preda, care sustinea ca "fara istorie literatura se asfixiaza", a integrat drama
autoiluzionarii si a consecintelor ei in realitatile social-istorice romanesti.

De aceea in romanul sau analiza psihologiei personajului principal se completeaza cu studiul aproape
balzacian al societatii romanesti.

Drama lui Moromete se declanseaza intr-un anumit timp istoric, cand satul patriarhal este invadat
violent si dominat de puterea banului, care-l obliga pe taran sa faca din productia sa o marfa.

Banul agreseaza brutal linistea interioara a lui Moromete, care se hranea cu iluzia ca el, cu pamantul si
copiii lui, poate trai linistit in continuare.

Simtind ca taranului roman i se deschide o perspectiva incerta, el va ramane pe pozitia sa pana in final.

Dar fiii cei mari inteleg altfel problema si - pe fondul urii fata de mama vitrega si fata de surori -
hotarasc separarea de bunuri pentru a fugi la oras.

Pentru a preveni acest lucru, Moromete are o atitudine concilianta.

Ii permite lui Achim sa plece la Bucuresti cu oile, ca sa aduca in toamna sase mii de lei. Pe Catrina si pe
fete le duce cu vorba, iar lui Niculae ii lasa speranta ca il va trimite la scoala.

Dar pentru nepriceperea sa in afaceri, cei trei fii isi dispretuiesc tatal.

Ei vad cum altii ca "alde" Balosu castiga bani frumosi si il acuza pe Moromete ca nu face nimic si ca sta
toata ziua, ca ii batjocoreste, in timp ce pe cele doua fete le lasa "sa se pricopseasca".

Moromete trece la masuri extreme si ii bate cu parul pe Paraschv si pe Nila.

Gestul sau exprima disperarea ca nu i-a putut obliga sa ramana niste tarani adevarati, asa cum ar fi
trebuit sa fie dupa parerea lui.

Scena taierii salcamului:

Dupa repetate refuzuri si indelungi ezitari, Moromete taie salcamul din curte si il vinde
bogatului sau vecin Tudor Balosu.
 Taierea salcamului are valoare de simbol.

Cu coroana sa stufoasa, ce strajuia maret din inaltimea lui acea parte de sat, salcamul era un arbore
sacru, un fel de axa a microcosmosului rural si familial, simbol al stabilitatii si al trainiciei vietii
taranesti din acele locuri.

Copacul face parte din viata familiei lui Moromete, a naturii si a satului.

Toata lumea il cunoaste.

Copiii se urca primavara in el si ii mananca florile, iar iarna il aleg ca loc de intalnire cand joaca mija, ori
se sprijina de el cand se dau cu saniuta.

Taierea sa inseamna inceputul sfarsitului,primul semn al vremurilor grele ce ameninta viitorul

satului patriarhal si al familiei Moromete, al caror declin incepe acum.

Pe de alta parte, salcamul, acest dublu vegetal al lui Moromete, este semnul autoritatii tatalui in
familie .

Taierea sa sugereaza destramarea armoniei interioare a eroului, inceputul esecurilor si risipirea iluziilor
sale.

Scena taierii salcamului se desfasoara pe fondul grav al bocetului ce vine din cimitir, dar care iese
parca din pamant, sugerand o durere universala.

Scriitorul alege cu mare arta cuvinte de o expresivitate deosebita, prezentand prabusirea copacului.
Acesta se clatina, se impotriveste balabanindu-se cateva clipe, ca si cum n-ar fi vrut sa paraseasca cerul,
apoi porneste deodata spre pamantstrivind linistea diminetii ca o vijelie si lasand in urma sa o tacere de
sfarsit de lume.

Actiunea volumului I se incheie in preajma celui de al doilea razboi mondial,cu fuga feciorilor care -
sfatuiti de Guica, - iau caii din grajd si cu marea deceptie a lui Moromete, care se vede obligat sa faca
exact ceea ce n-a dorit : sa vanda mai mult de jumatate din pamantul familiei.

Gestul feciorilor simbolizeaza nu numai destramarea familiei lui Moromete, ci siinceputul deruralizarii
satului, prin atragerea tinerilor la oras.

Cu banii luati pe salcam Moromete isi cumpara doi cai, plateste "fonciirea" si rata anuala la banca,
datoria lui Aristide si taxele de internat ale lui Niculae, fara sa intrevada posibilitatea rezolvarii acestor
probleme in viitor.

Aceasta tragica experienta modifica psihologia eroului, care intra intr-o stare depresiva.

Cu toata aparenta sa nepasare, el nu mai sta ceasuri intregi pe prispa contempland, nu mai
raspunde la salut "cu multe cuvinte" si nimeni nu-l mai aude povestind, semn ca lupta pentru apararea
vechilor lui bucurii se sfarseste.

Mutenia lui Moromete, care priveste acum totul cu ochi strain, este o stare de criza,
sugereaza disparitia mentalitatii arhaice a eroului care se vede acum un rege fara tara.
 Are loc un fel de demitizare a eroului.

Din Moromete de altadata a ramas acum doar capul sau de huma arsa facut candva de Din Vasilescu si
care priveste acum insingurat de pe polita fierariei lui Iocan la aduncarile care inca mai au loc in poiana.

Moromete isi intelege drama, ceea ce face din el un personaj superior, care mediteaza la adevarata
sa conditie.

Paralel cu axul central al cartii (destramarea familiei Moromete) este urmaritun alt plan, avand ca
personaje pe Birica si Polina lui Tudor Balosu.

Acestia reediteaza in parte destinul cuplului Ion - Ana din romanul lui Rebreanu, dar Polina este
construita polemic fata de Ana.

Iubirea celor doi tineri intampina piedici, fiindca tatal fetei se opune casatoriei ei cu un tanar sarac.

Prezentand conflictul dintre Tudor Balosu si Birica, Preda reia pe plan secundar problema obtinerii
pamantului prin mijloace individuale din "Ion".

Fiindca s-au casatorit fara voia sa, Balosu refuza sa-i dea Polinei pamantul ce i se cuvine ca zestre.

Dar fata isi ia lotul ce crede ca este al ei si se duce cu Birica sa stranga recolta, dar Balosu si fiul sau
Victor sar la bataie.

Focul pe care Polina il pune casei parintesti, inversunarea ei impotriva tatalui care n-a primit-o acasa
cu baiatul sarac pe care-l iubeste, tacerea mamei care - supusa barbatului - nu are nici un cuvant in
casa, sunt scene de viata autentica, ce intregesc imaginea satului evocat de M.Preda.

In final unghiul de referinta asupra timpului se schimba.

Volumul I se incheie cu o fraza simetrica fata de inceput, exprimand un nou raport al personajelor cu
istoria si rasturnand imaginea vietii tihnite de la inceputul cartii:

"Peste trei ani izbucnea cel de-al doilea razboi mondial : timpul nu mai avea rabdare".

Volumul al doilea cuprinde cinci parti ce continua - dupa zece ani - istoria familiei Moromete si a
satului de dupa razboi, profund implicat in prefaceri tragice.

Satul traditional si Ilie Moromete, care ramane neclintit in increderea sa in durabilitatea lumii si a
mentalitatii sale, trec pe planul doi pentru a face loc in prim-plan istoriei.

Moromete nu mai domina asezarea, ca altadata, ci numai un grup restrans de "fosti liberali".

El priveste schimbarile satului, cu ironie, cu superioritatea celui care reprezinta traditia, dar si cu
dureroasa neputinta.

Istoria va interveni violent in universul anistoric al satului, care-si facuse iluzia ca poate trai in afara
ei, transformand radical viata si gandirea taranului.

Asistam astfel la agonia satului arhaic minat de patrunderea agresiva a comunismului.

Scriitorul urmareste viata satului in doua momente istorice succesive: reforma agrara din
1945 si transformarea socialista a agriculturii dupa 1949.
 Conflictul se desfasoara acum nu intre Moromete si fiii lui, ci intre mentalitatea traditionala a
taranului obisnuit sa-si lucreze singur pamantul si intre noua mentalitate colectivista impusa de noua
putere.

Tehnica decupajului folosita in primul volum este inlocuita de una rezumativa,in sensul ca
scriitorul selectioneaza evenimentele.

El elimina unele fapte, pe care le va relua in romanul "Marele singuratic" , iar alteori se intoarce in timp.

Singurul moment de o coerenta epica mai intinsa este cel in care Niculae Moromete participa ca
activist la o campanie de seceris in satul natal.

Scriitorul intentioneaza sa dea alt destin literar personajului Ilie Moromete si de aceea, in primele
capitole, el distruge imaginea din primul volum a acestuia, prezentandu-l cu o alta fata, lipsita de glorie.

Desi si-a refacut averea, Moromete nu mai este cel dinainte si ia hotarari care il coboara in ochii
familiei.

Lui Niculae ii interzice sa mai mearga la scoala, deoarece aceasta nu-i aduce nici un beneficiu si nu trece
pamantul si casa pe numele nevestei.

Se duce la Bucuresti si le propune celor trei fii sa se intoarca in sat ca sa le dea lor toata averea, urmand
ca el si cu Catrina sa-si construiasca o cosmelie alaturi de vechea casa.

Hotararea aceasta ii atrage ura nevestei care-l paraseste si se muta la Maria, fiica ei din prima casatorie.

Eroul intra intr-o zona de umbra : autoritatea sa in sat paleste, familia nu-l mai asculta, vechii
prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi i se par mediocri.

Moromete are impresia ca nu mai exista nici un om in stare sa glumeasca inteligent.

In comunitatea taraneasca apar figuri noi, ca notarul, Bila, Isosica, Zdroncan etc, oamenii
discuta probleme noi si se impune o politica noua.

Forte necunoscute navalesc in sat, accelerandu-i procesul de disolutie, de "spargere".

Taranii asista ingrijorati la aceste "evenimente pline de viclenie", vazand ca satul a devenit "o groapa
fara fund, din care nu mai incetau sa iasa atatia necunoscuti".

Dar acestia nu sunt tarani autentici, ci veniti de aiurea si pripasiti in Silistea-Gumesti, formand o
adevarata fauna umana pe care scriitorul o prezinta cusarcasm.

Lipsiti de codul etic al plugarului, acestia se pricep doar la lozinci si intrigi pentru obtinerea de avantaje.

Moromete incearca pentru ultima data sa intervina in viata comunitatii si il aduce in sat pe
Tugurlan, ca sa contracareze ascensiunea acestor necunoscuti fara scrupule. Dar incercarea sa esueaza.

In aceasta perioada de tranzitie Ilie Moromete dispare o vreme ca erou activ.

Se afirma in schimb Niculae, fiul neglijat de batran, care-si paraseste si el conditia de taran, fiind hotarat
sa nu repete greselile tatalui.

Niculae revine in sat ca activist de partid si intra in conflict cu comunistii arivisti de aici.
Pe primarul Potloaga il sileste sa-si predea cotele de cereale, ca sa fie exemplu in sat, nu intervine in
conflictul dintre Mantarosie si Fantana (cei doi se certau care sa fure de la moara) si nu da curs
codoselilor lui Isosica, cel care urmarea sa ajunga secretar de partid.

In final el va pleca la Bucuresti, unde fostul notar din sat detine o functie importanta .

Acesta il va sprijini sa obtina un post la o sera ca sa-si continue studiile.

Discutiile dintre tata si fiu sunt de fapt o confruntare dintre doua conceptii de viata, dintre doua
civilizatii.

Dimineata Moromete se aseaza cuminte langa patul lui Niculae, provocandu-l mereu la discutii
despre innoirile satului.

Dar fiul crede intr-o "noua religie a binelui si a raului" si devine apostolul dogmatic al ideilor
socialiste, care prevad transformarea radicala a satului vechi.

El traieste drama omului cinstit care a avut incredere in lozincile comuniste.

Niculae vorbeste o limba noua pentru Moromete.

Dialogul tata-fiu nu este posibil in realitate.

El se reduce la monologurile interioare ale batranului si la visurile lui Niculae.

Gandul ca "rostul" sau in lume a fost gresit, ca taranimea trebuie sa dispara il deruteaza pe Ilie
Moromete, ii provoaca un sentiment de disperare.

Semnificativa in acest sens este scena in care, in timpul unei ploi de vara, batranul sapa un sant in jurul
sirei de paie din gradina si discuta cu un personaj imaginar, "Baznae" cel "prost" si "tampit", fata de care
simte un fel de "mila nesfarsita".

Acesta, in "mizeria lui mintala", nu intelege ce inseamna disparitia taranimii.

Sub ploaia torentiala drama lui Moromete capata dimensiuni cosmice, iaranaliza interioara da
forta si maretie personajului.

Jocul gandurilor lui Moromete indica o personalitate puternica, pentru care libertatea individuala si
simtul proprietatii sunt mai presus de orice, pentru ca - monologheaza el - "daca o sa ajungi sa nu mai ai
nici casa ta, o sa fie vai de capul tau".

Monologul interior al lui Moromete ilustreaza efortul permanent al eroului de a intelege lumea,
schimbarile atat de violente din viata satului.

Vorbind nu se stie cu cine, el intreaba, analizeaza si raspunde, suceste pe toate fetele framantarile sale in
legatura cu soarta taranilor si conchide cu amaraciune amestecata cu mila: "Ce-o sa mananci, ma
tampitule?"
 Gandurile i se intorc apoi spre viata sa, spre cei sase copii pe care i-a crescut "pana in momentul de
fata", spre cele doua loturi de pamant pe care le-a pastrat intacte pentru ei, spre grija cu care i-a invatat
sa le munceasca, chiar daca ei au refuzat.

Maretia personajului consta tocmai in indarjirea cu care isi apara punctul de vedere.

Hotararea indarjita cu care sapa, grija pentru a salva de ploaie niste biete paie ascund de
fapt zdruncinarea fiintei sale dinlauntrul ei.

Eroul este singur si sfasiat, cu sufletul pustiit, coplesit de o realitate vicleana si nemiloasa, care ii
este straina si pe care o respinge.

Dramatismul acestui monolog interior este adancit prin numeroase interogatii,exclamatii si pauze.

Acesta este pasajul cheie al romanului.

Scriitorul subliniaza consecintele dramatice ale disparitiei clasei taranesti ca urmare a aplicarii teoriei
leninist-staliniste despre rolul negativ al proprietatii private asupra pamantului in revolutia socialista.

O data cu aceasta clasa sociala dispare o intreaga civilizatie, o inteligenta si o intelepciune ce nu pot
fi inlocuite de utopiile comuniste.

In ultimele capitole ale cartii Moromete dispare ca personaj.

Imputinat la trup, rataceste in nestire cu ciomagul in mana, pe langa garduri si pe camp.

Ultimii ani si-i petrece in tacere si insingurare si moare lent, la aproape 80 de ani, ca si cum viata s-
ar scurge din el.

Inainte de moarte, cu o trufie pe care vrea parca sa si-o pastreze si dincolo de mormant, el da
glas crezului vietii sale, spunandu-i doctorului ca intotdeauna a dus "o viata independenta".

Volumul al II-lea este cartea insingurarii batranului sef al clanului si cartea mortii sale.

Ilie Moromete este un personaj exponential, pentru ca destinul sau exprima moartea unei lumi.

Arta narativa:

Ca si Rebreanu, M. Preda credea ca adevarata valoare a unei opere literare, care-i asigura drumul
spre universalitate, este continutul, care trebuie sa primeze asupra formei.

Cuvintele au doar o valoare functionala, fiind menite sa exprime precis intentia autorului.

Credincios acestui crez, el respinge mestesugul stilistic, fiind preocupat doar deexprimarea exacta.

Dar stilul lui nu este lipsit de expresivitate si farmec.

O prima calitate a sa este limpezimea.

Desi foloseste o sintaxa complicata, topind intr-o singura fraza exprimarea directa si indirecta ( gandul
scriitorului exprimat prin evocare si gandul personajului evidentiat prin dialog), Preda se exprima clar,
transparent.

Ilustrativa este scena in care autorul il prezinta pentru ultima oara in mod direct pe Moromete.
 Ploua torential si apa din santul cel mare, comun tuturor gradinilor, da peste mal. Moromete ii face
loc cu sapa si vorbeste linistit si netulburat.

Caracterul narativ al stilului deriva aici din abundenta verbelor.

Scriitorul alterneaza subtil timpurile verbale ( prezentul, perfectul simplu si imperfectul), sugerand mai
multe actiuni simultane.

Cele trei gerunzii din finalul scenei ("Conducand" , "facand" , "continuand") ne prezinta un
Moromete prins intr-o actiune fara durata.

Se observa numarul mare al propozitiilor subordonate, sugerand ca actiunea principala intra in

relatii multiple si complexe.

O alta trasatura a stilului lui M.Preda este oralitatea.

Astfel unele fraze cuprind propozitii ce apartin unor planuri narative diferite : al naratorului si al
personajului.

Aceasta trecere de la un plan la altul, de la vorbirea indirecte la cea directa nu este marcata
prin mijloace gramaticale sau prin semne de punctuatie:

"...iesira si celelalte surori si incepura si ele sa strige spre gradina, tata, vin incoace, insa fara ca
el sa le asculte".

Aceasta fuziune dintre vorbirea directa si indirecta, unde trecerea este anuntata de ton, este
specifica limbii vorbite.

Dar oralitatea stilului lui M.Preda nu rezulta din copierea limbajului taranesc.

In ciuda unor cruditati verbale, scriitorul nu este un naturalist.

Ca si Creanga si Caragiale, el stilizeaza vorbirea taraneasca urmarind un efect artistic.

Stilul lui M.Preda difera de la un volum la altul, in functie de constructia sintactica a frazelor.

In primul volum predomina stilul indirect liber, imbinarea stilului direct cu cel indirect facandu-se
dupa o tehnica normala, prin folosirea semnelor de punctuatie de marcare a vorbirii directe.

In volumul al doilea predominant este stilul direct al autorului, care da gandirii coerenta si
cursivitate.

Privit din punct de vedere al figurilor de stil, textul romanului este lipsit de podoabe.

Cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu.

Numai rareori apar cu sensul lor figurat, producand un vag ecou liric, ca in expresia "apa se scurgea la
vale cantand".

Cand autorul vorbeste despre Moromete ca despre un "prizonier...fara scapare al elementelor si al

lui", metafora "prizonier" simbolizeaza un destin prins parca intr-un cerc al fatalitatii.

Dar maiestria literara a lui M.Preda se evidentiaza si in arta organizarii epice.

Autorul distribuie episoadele, faptele si intamplarile in asa fel, incat sa urmareasca un inteles.

Naratiunea in totalitatea ei lasa impresia covarsitoare de viata.

Principalele procedee artistice folosite, viziunea scenica, vorbirea aluziva, parafraza neologistica,
textul si subtextul ironic, pauzele si diferentele de ritm dovedesc vocatia de povestitor a lui M.Preda.