EXPERIENŢA ESTETICĂ

ŞI SCHIMBAREA DE COD
◦Constanta tensiune abductivă cerută de textul estetic este cea
care poate fi confundată cu un sentiment imprecis, pe care
cercetătătorii în domeniu l-au denumit în diferite feluri
( plăcere, intuiție, expresivitate și așa mai departe).
◦Dacă idiolectul ar putea fi explicat metalingvistic fără
reziduuri, interpretarea textului estetic nu ar fi altceva decât o
operație de decodificare corectă. Dar, într-o structură cu
multiple nivele, cu conexiuni labirintice, denotațiile se
transformă în conotații și orice element dă naștere la o fugă
semiozică ( semiozica studiază transferul și transformarea
simbolurilor).
◦ Pe langă faptul că provoacă intuiții, textul estetic determină
dimpotrivă un SPOR DE CUNOAȘTERE CONCEPTUALĂ.
◦ Limbajul pe care se bazează textul estetic înfruntă organizarea
conținutului existent și, deci, contribuie la schimbarea felului în
care o cultură dată vede lumea.
◦ Opera de artă nu spune adevărul, ea pur și simplu, pune în
discuție adevărurile dobândite și invită la o nouă analiză a
conținuturilor.
◦ Textele artistice pot schimba viziunea noastră asupra lumii, deci
le putem include în acea ramură a teoriei producției de semne
care studiază adecvarea propozițiilor la situația lumii.
 TEXTUL ESTETIC CA
ACT DE COMUNICARE
 Textul se prezită ca un model de raport pragmatic.
A citi un text estetic înseamnă:
1. A face INDUCȚII, deci a infera reguli generale din cazuri
individuale;
2. A face DEDUCȚII, deci a verifica dacă ceea ce s-a presupus la un
anumit nivel determină nivelele ulterioare;
3. A face ABDUCȚII, deci a pune la încercare noi coduri prin ipoteze
interpretative.

Sunt puse în acțiune toate modalitățile de inferență ( operație prin care

se ajunge la o anumită concluzie ).
◦ Comprehensiunea textului se bazează pe o dialectică de acceptare și
respingere a codurilor emițătorului și de propunere și control al codurilor
destinatarului.
Destinatarul:
nu știe care a fost regula emițătorului și încearcă s-o exploreze
din date izolate ale experienței estetice pe care o trăiește.
poate crede că interpretează corect ceea ce autorul voia să spună
sau poate hotărâ să opereze cu noi deschideri interpretative.
nu trădează niciodată complet intențiile autorului și stabilește o
interpretare între fidelitate și libertate.
◦Definiția semiotică a textului oferă modelul
structural al unui proces non-structurat de
interacțiunea comunicativă.
Această definiție explică:
 de ce în cursul comunicării estetice are loc o
experiență care nu poate fi nici prevăzută, nici complet
determinate;
 de ce această experiență deschisă este făcută posibilă
de ceva care trebuie structurat la fiecare dintre nivelele
sale;
◦Destinatarul trebuie să intervină pentru a umple
golurile semantice, pentru a reduce multiplicitatea de
sensuri, a alege propriile sale căi de lectură – pentru a
reciti același text de mai multe ori, controlând de
fiecare dată presupozițiile ( presupunerile )
contradictorii.
◦Textul estetic devine sursa unui act de comunicare
imprevizibil, al cărui autor real rămâne nedeterminat,
uneori acesta fiind emițătorul, alteori destinatarul care
colaborează la expansiunea semiotică a textului.