Punctul si virgula marcheaza o pauza in vorbire, mai lunga decat virgula si mai scurta decat punctul.

Punctele de suspensie si liniile de pauza marcheaza o pauza in rostire si au rolul de a spori retorica afectivitatii si de a
exprima participarea eului liric. Ele reprezinta una din marcile eului liric.

Cratima marcheaza caderea vocalei … si rostirea intr-o singura silaba a doua cuvinte diferite sau a doua silabe din cuvinte
diferite. La nivel prozodic, mentine ritmul si masura. Stilistic potenteaza eufonia.

Apartenenta textului la simbolism se justifica prin cultivarea simbolului : ex, a corespondentelor dintre planul interior, al
golului existential si cel exterior al universului de viata ostil. Regasim si aici corespondentele, sugestia, repetitia si
muzicalitatea versurilor. Apartenenta textului la simbolism se mai justifica si prin natura sentimentelor evocate…legate de
toamna, anotimp al nevrozelor.

Explicare titlu : Corespondenta dintre planul exterior al luminii artificiale si cel interior marcat de nevroza cauzata de
intuneric, de pustiul pietelor, caini pribegi, umbre, tacere.

Verbele la conjunctiv arata o actiune posibila, realizabila, ipotetica, aspiratia, dorinta, elanul vital.

Indicativul prezent sporeste eefcetul dramatic al verbului, reda intensitatea trairii, sugerata de incarcatura emotionala a
cuvintelor, marcheaza implicarea eului poetic.

Interogatia retorica are rolul de a creste valoarea afectiva a unei concluzii, fiind o intrebare cu raspuns implicit.

Linia de pauza marcheaza o constructie incidenta, o interventie autoreferentiala a eului poetic.

Ghilimelele marcheaza citarea exacta a cuvintelor subiectului liric.

Scrierea cu majuscula: importanta speciala acordata acelui cuvant, valoarea ei de simbol

Repetitia asigura simetrie structurii poetice.

Semnul exclamarii / exclamatiile subliniaza sentimentele de mirare, extaz in fata frumusetilor naturi, atitudinea intens
participativa a eului liric.

Ultima strofa descrie …….intr-un limbaj poetic ce valorifica metafora (ex), epitetul (ex), personificarea. Elementul central
descris este…..apartine regnului vegetal, animal oferind o imagine de prim-plan cu sugestii vizuale, auditive…(ex). In partea
a doua a strofei, elementele sunt supuse transformarilor din natura dictate de (toamna), atribuirea de insusiri umane
conferindu-le specificitate.

Un titlu legat de timp : timpul subiectiv si timpul obiectiv. Timpul subiectiv corespunde eului liric (instanta emitatoare), dar si
receptorului mesajului. Timpul cosmic, universal care nu se poate cunoaste decat prin gandire.

Ultima strofa surprinde….. pentru descrierea careia se folosesc termeni specifici din campul lexical al naturii, marii,
cerului…. prin sintagmele …. (ex)
Imaginile artistice sunt construite cu ajutorul metaforelor (imagine vizuala), al personificarilor (imagine auditiva). Perspectiva
poetica este dinamica/ statica, perceptia facandu-se din plan apropiat in plan indepartat sau invers.

Titlul alcatuit din …… si din (articulat, nearticulat) este un element cheie in descifrarea continutului poeziei, intrucat
anticipeaza mesajul poetic, creand o punte imaginara cu cititorul. El are valente simbolice fiind folosit in sens denotativ/
conotativ. Din punct de vedere stilistic, titlul reprezinta o metafora explicita dintre un substantiv concret si unul abstract.

Bacovia
1. teme:  natura, iarna, toamna, contemplarea locurilor exotice, calatoria, conditia eroului damnat, singuratatea
eroului, boala, moartea, timpul ireversibil, dragostea, visul, evaziunea din real.
2. motive:  amurgul, orasul, ploaia, parcul, fantanile, florile, parfumurile tari, instrumentele muzicale, drogurile, cimitir,
cavou, ninsoarea, cosmarul, corbii, zarea,, campia, copacii, amorul, ploaia, sicriele, florile, plansul, muzica,
talangile.
3. atitudini: spleenul, plictisul existential, dezolarea, indiferenta, nevroza, dispretul, tristetea, melancolia.
1.) Existenta cotidiana este un pustiu launtric, care anticipeaza sfarsitul. Camera in care traieste poetul este plina de
fantasme, care il inspaimanta. (poeziile “Gri”, “Singur”)
2.) Infernul citadin. Orasul este un targ de provincie cu ulite desfundate, cu care marunte, cu noroi, cu dezolare:
3.) Natura este prezenta prin anotimpurile preferate, toamna si iarna. Dintre fenomenele naturii frecvente sunt ploaia,
vantul, zapada. (poeziile “Pastel”, “Spre toamna”, “Nervi de toamna”, “Ploua”)
4.) Sentimentul mortii. In orasul bacovian se inmultesc decesele, poetul ajunge sa se considere si el un cadavru
(poezia “Renuntare”)
5.) Erosul - Casa iubitei este pentru poet adapost (“Decembrie”)

Albul sugereaza nevroza, reverie, sfarsit

Negrul inseamna moarte, disparitie, carbonizare
Rosul inseamna boala, degradare, finalitate
Violet simbolizeaza monotonie, crepuscul, alienare, doliu
Galben inseamna deznadejde, tristete, dezolare
Rozul semnifica nevroza si tristete

Sentimentul singuratatii eului in lume, tristetea, lipsa de sens, absurdul existentei, toate acestea avand corespondenta in
planul exterior al lumii.
Atmosfera genereaza o stare de tristete grea, prin corespondenta dintre planul exterior al mediului si cel exterior. Titlul este
semnificativ pentru atmosfera apasatoare, intunecata. Imaginarul poetic valorifica elemente din sfera lumii amorfe (imprecis,
neregulat): zapada, gheata. Momentul zilei este incert, aflat intre lumina si intuneric. Corbul vestitor al mortii care
anticipeaza dorinta disparitiei eului. Toate elementele sunt legate
 Moara cu noroc

- publicata in 1881 in volumul “Novele din popor”

Tema: dezumanizarea produsa de obsesia imbogatirii

2 CARACTERISTICI

- caracter realist: naratorul descrie noua structura sociala din Ardeal la sfarsitul secolului al XiX-lea in care traditiile
si obiceiurile arhaice se confrunta cu noile relatii capitaliste bazate pe interes financiar. Influenta
realista se manifesta la toate nivelurile textului prin personaje tipologice, prin redarea precisa a
spatiului (Ineu, Arad, Oradea), perspectiva etica asupra vietii.

- caracter psihologic: tensiunea dintre mentalitatea traditionala si cea capitalista este redata prin sondarea
interioritatii personajelor ; tehnici: stilul indirect liber, monolog interior, analiza psihologica

- urmareste evolutia unui singur personaj pentru a sublinia cum lumea patriarhala isi pierde echilibrul in confruntarea cu o
mentalitate dezumanizata de influenta banului (scurta povestire)

- transformarea personajului dintr-un tata/sot iubitor si grijuliu intr-un criminal egoist

- perspectiva narativa dindarat care apartine unui narator obiectiv, impersonal, o voce a intregii comunitati care e a tuturor si
a nimanui. Naratorul nu isi asuma nici macar perspectiva moralizatoare mandatand-o pe
batrana sa rosteasca judecati etice la inceputul si sfarsitul textului.

4 ELEMENTE

Influenta realismului :
lumea rurala redata prin cateva tipuri umane : batrana (taranca cumpatata, aparatoare a
traditiilor), sotia credincioasa (Ana), negustorul infractor (Lica Samadaul), omul sarac dornic
de imbogatire (Ghita).
Complexitatea personajelor demonstrata prin intermediul analizei psihologice – Ghita ajunge
sa se individualizeze prin traseul spre dezumanizare pe care il parcurge

Constructia conflictului determinata de modul in care sunt conturate personajele.

- conflict exterior, de natura sociala intre Ghita si Lica (primul incearca sa faca avere prin mijloace cinstite, al doilea prin
mijloace necinstite)

- conflict interior de natura morala si psihologica organizat dupa modelul luptei dintre bine si rau.

Repere spatio-temporale
- descrierea amanuntita a locului si timpului : spatiul poarta numele de « Moara cu noroc », sintagma care
demonstreaza ca distanta dintre noroc si ghinion este tot mai mica intr-o lume in care castigul inseamna
crima sau inselaciune ; timpul are incarcatura simbolica. Carciuma este luata in arenda chiar de Sf.
Gheorghe care simbolizeaza infrangerea raului, iar finalul sta sub semnul Pastilor, arderea din temelii a
morii insemnand ispasirea pacatelor si purificarea locului.
Moara : spatiu situat in afara satului, a lumii protejate de sacru, la rascruce de drumuri ; drumul ce duce spre moara este un
fel de coborare in Infern, in subconstientul nostru dominat de instincte puternice, greu de stapanit prin ratiune.
- prin statutul ei de fosta moara poate fi vazuta ca un urias malaxor ce macina destinele personajelor, obligabdu-le sa
priveasca in ele insele

2 EPISOADE CARE REFLECTA TEMA

- dialogul dintre batrana si Ghita din incipit ce reliefeaza confruntarea dintre mentalitatea traditionala, cumpatata bazata pe
linistea si fericirea familiei si gandirea capitalista.
« omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit ».
- episodul in care protagonistul se retrage sa-si numere banii (contabilizarea profitului era un ritual saptamanal la care
participa intreaga familie)

SIMETRIA dintre incipit si final – plasandu-si povestea intre doua afirmatii morale ale batranei, autorul accentueaza
valoarea educativa a intregii actiuni.
- batrana nu primeste niciun nume din partea autorului fiind asociata unei voci a intregii societati.
- mod de gandire traditional, acceptarea destinului cu calm si cumpatare
- incipitul anunta si conflictul exterior (Ghita un om al faptelor care ironizeaza cumpatarea batranei considerand respectarea
cailor batatorite o plitiseala casnica).

- finalul confirma valoarea principiilor de baza ale societatii patriarhale.

- monologul batranei in simetrie cu primul capitol.
- batrana interpreteaza moartea dramatica a fiicei si a ginerelui prin filtrul predestinarii divine “asa le-a fost dat!”, tinerii si-au
fortat destinul, nesocotind experienta trecutului adunata in traditii si obiceiuri populare.
- incalcarea cutumei traditionale din timpul unei furtuni : « Se vede c-au lasat ferestrele deschise ! » - dincolo de actiunile
oamenilor o forta supraindividuala le hotaraste cursul vietii.

CU EFECT MORALIZATOR, subliniind trasaturile negative ale Samadaului, personaj tipologic pentru noul om creat de
oranduirea capitalista este episodul in care Lica se intalneste pentru prima data cu Ghita si
familia acestuia.

- ii ies in cale batrana si Ana pe care le ignora intreband « unde-i carciumarul »

- soacra raspunde “noi suntem” dintr-o convingere de natura traditionala ca familia este mai importanta decat fiecare
membru in parte. Carciuma este un bun al familiei. Replica lui Lica « Stiu, dar cred ca vor fi si
oameni pe aici » sugereaza conceptia lui Lica potrivit careia relatiile de afaceri sunt o
preocupare a barbatilor, femeile neridicandu-se la rangul de « oameni ».
PERSONAJ

- o caracteristica fundamentala a nuvelei : se axeaza pe evolutia unui singur personaj, responsabil nu numai de propria sa
devenire ci si de nasterea conflictului.
- eroii lui Slavici provin din universul rural al Ardealului de secol XIX avand o complexitate aparte.
- personajul principal este cizmarul Ghita ce apare la inceput ca personaj tipologic pentru categoria indivizilor dornici de
imbogatire avand un statut moral si psihologic necompromis
- atractia banilor nu il transforma atat de mult incat sa treaca in tipologia infractorilor ca Lica Samadaul.
- parcurge un traseu al dezumanizarii osciland intre familie si afacerile la limita legii
- nemultumit de statutul sau social (trai modest, clienti putini) ia in arenda Moara cu noroc, un spatiu unde relatiile capitaliste
patrunsesera deja, primul arendas al morii fiind obligat sa o transforme in carciuma datorita
nevoilor drumetilor.
- perspectiva naratorului obiectiv si impersonal : personaj veridic prin prezentarea mediului de viata si a interioritatii acestuia
prin folosirea monologului interior si a stilului indirect liber.
- dublarea conflictului, exterior la inceput (Ghita-batrana0, (Ghita-Lica) si apoi interior bazat pe trairile contradictorii ale
personajului
- personaj rotund ce isi schimba insusirile pe parcursul naratiunii, Ghita este prezentat atat prin caracterizare indirecta
rezultata din faptele sale. (scurta povestire cu statut si transformarea sa dupa aparitia lui Lica
la carciuma)
- principala trasatura de caracter : dezumanizarea ; nu isi mai poate controla existenta ; se indeparteaza de Ana, devine
egocentrist ; ajunge obsedat de razbunare impotriva lui Lica
- stilul indirect liber si monologul interior modalitati inedite de autocaracterizare
- nu isi pierde niciodata luciditatea incercand sa-si justifice faptele prin destinul tragic ursit
- isi ofera sotia drept momeala samadaului, apoi o ucide pe Ana
- complexitatea transformarilor lui Ghita nu poate fi imaginata in lipsa relatiei acestuia cu batrana, cu sotia Ana, cu Lica
Samadaul, cu jandarmul Pintea. Acestea sunt oglinzile prin care carciumarul isi reflecta toate
insusirile, pozitive sau negative.
Ghita- Lica
- desi ajunge intr-o lume capitalista se ghideaza dupa principii patriarhale: clientii sunt primiti ca niste prieteni, nelegiuirile
sunt tratate cu ingaduinta.
Ghita : caracterizare directa facuta de narator » inalt si spatos » si morala « harnic si sarguitor »
Caracterizare facuta de alte personaje : Lica vede in el mai intai un om de nadejde : « om cu minte », « daca te-as
avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa »
Ana il caracterizeaza in fata lui Lica ca fiind « muiere in haine barbatesti »
Autocaracterizare : « Ce sa-mi fac ?... Asa m-a lasat D-zeu »
Lica : « om aspru si neindurat », el profita de naivitatea si ingaduinta lui Ghita ; il vrea pe carciumar ca partener, stiind ca
cea mai buna iscoada se afla la Moara cu noroc.
- in cazul lui Lica, autorul foloseste tehnica portretisticii, oferid detalii pentru includerea personajului in tipologia pastorilor,
descriind aspectul vestimentar : « cu camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de
argint ». Lica a resusit sa se impuna in lumea relatiilor, pentru el nu mai exista niciun zbucium
interior. Ghita se inspaimanta de Lica fiindca vede in el imaginea sa peste ani.
- personaj rotund – personaj plat
- episodul in care cei doi discuta despre importanta prieteniei in relatia de afaceri: Lica stie ca l-a supus pe carciumar chiar
daca acesta ii reproseaza ca a ucis o femeie pentru a o jefui. El ii explica ca mai intai a trebuit
sa-l compromita pe Ghita pentru a-l domina.
- scena jocului din duminica Pastelui cand dupa un dans, Lica ii cere lui Ghita sa-l lase singur cu sotia sa.
 Alexandru Lapusneanul

- nuvela istorica publicata in primul numar al « Daciei literare » 1840

- valorifica istoria neamului, una dintre sursele de inspiratie propuse de articolul-program « Introductie » de Mihail
Kogalniceanu
- tema : evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei (cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul la
jumatatea secolului al XVI-lea)
- sursa de inspiratie : cronica lui Grigore Ureche : imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor
trimisa de Tomsa, scena uciderii celor 47 de boieri, arderea cetatilor Moldovei, boala,
calugarirea, moartea prin otravire) si unele replici devenite motto-uri
- perspectiva narativa : narator omniscient, sobru, detasat, naratiune la persoana a III-a, viziunea « dindarat » cu focalizare
zero.
- structura clasica, simetrica, echilibrata, alcatuita din 4 parti asemeni actelor dintr-o piesa ce fixeaza momentele subiectului
- capitolele poarta cate un motto semnificativ cu rol rezumativ care constituie replici ale personajelor.
- conflict complex ce pune in lumina personalitatea personajului principal : conflict exterior de ordin politic – lupta pentru
putere dintre domnitor si boieri ; conflict secundar intre domnitor si Motoc, boierul tradator ;
conflict social intre boieri si popor
- timpul si spatiul sunt precizate : intoarcerea lui Lapusneanul pe tronul Moldovei, in a doua sa domnie cand se intoarce cu
putere de la Poarta intovarasit de spahii si de « oaste de stransura »
- personajele sunt exceptionale, in situatii, realizate prin antiteza
- incipitul evidentiaza intoarcerea lui Lapusneanul in Moldova, statutul naratorului si obiectivitatea lui limitata, deoarece pe
parcursul actiunii face aprecieri la faptele personajelor si la caracterul acestora.
- finalul este inchis avand un caracter pilduitor. Sintagma « Acest fel fu sfarsitul lui A. L » certifica verosimilitatea
intamplarilor relatate cat si caracterul realist, istoric al nuvelei.
A.L.
- personaj principal al nuvelei, romanic, exceptional care actioneaza in situatii exceptionale (scena uciderii boierilor,
pedepsirea lui Motoc).
- intruchipeaza domnitorul sangeros, tiran si crud, construit din contraste, cu o psihologie complexa, calitati si defecte
puternice.
- crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, abil politic
- caracterizat direct de narator, alte personaje, autocaracterizare si indirect prin fapte, limbaj, comportament, vestimentatie
(Purta coroana Paleologilor »
Prin utilizarea substantivelor se precizeaza ipostazele personajului : voda, domnul, tiranul,
bolnavul.
- caracterizarea realizata de alte personaje este succinta : « crud si cumplit este omul acesta » (Mitropolitul Teofan)
- autocaracterizarea evidentiaza trasaturile morale : « n-as fi un natarau de frunte, daca m-as increde in tine ? »
- caracterizarea indirecta se realizeaza prin fapte ce surprind cruzimea personajului si dorinta lui de a distruge influenta
boierilor : inteligent ii atrage pe boieri la curte, abil si disimulat se foloseste de momentul slujbei religioase, de citate biblice
plasate intr-un discursa mincinos, dar convingator.
- portretul lui A.L. se contureaza din lumini si umbre, fiind in antiteza cu alte personaje : cruzimea lui opusa blandetii
doamnei Ruxandra, hotararea si taria lui de caracter contrastand cu lasitatea lui Motoc.
 PLUMB

- deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916

- folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul starilor sufletesti nelamurite, confuze: instrainarea,
izolarea, solitudinea, transmise pe calea sugestiei.
- sugestia - modalitate de exprimare a corespondentelor intre planul exterior si cel interior, cultivarea senzatiilor – vizuale,
auditive, tactile.
- preponderenta imaginilor vizuale, starile si emotiile produse de elementele decorului funerar transmit sentimentul de
angoasa a existentei.
- cultivarea simbolului: plumb, cavou, singur
- muzicalitatea interioara data de paralelismul sintactic, de repetitia obsedanta a unor cuvinte – plumb – sau a laitmotivului
« stam singur » care transmit senzatia de impietrire, spaima de moarte si de vidul existential.
- o constiinta inspaimantata de sine si de lumea in care traieste.
- viziune fara iesire, nemetafizica textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia deplinei izolari si presimtirea mortii, a
mineralizarii, a neantului.
- lirism subiectiv redat prin marcile subiectivitatii: persoana intai a verbelor – ‘stam’, « am inceput », persoana intai a
adjectivului poesiv « amorul meu ».
- tema poeziei : conditia poetului intr-o societate artificiala, lipsita de aspiratii.
- titlul poeziei este simbolul « plumb » care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea sufocanta, cenusiul existential,
universal monoton.
- poezia incepe cu versul-incipit “Dormeau adanc sicriele de plumb’ avand doua simboluri obsedante: “sicrie” si “plumb” din
campul semantic al mortii, verbul la imperfect cu determinare adverbiala “dormeau adanc’ care actualizeaza motivul
somnului.
- repetarea la final de vers a cuvantului « plumb » sugereaza inchiderea, imposibilitatea evadarii, fiind reluat in poezie de 6
ori
- semnificatiile cuvantului « plumb » se construiesc pe baza corespondentelor dintre planul subiectiv, uman si planul
obiectiv, cosmic, devenit metafora-simbol.
- ca element anorganic sugereaza mineralizarea (pietrificarea), moartea ;
- prin greutate denota apasare sufletesca, sufocanta, prabusirea interioara ; culoarea gri poate reda tristetea, monotonia,
plictisul, angoasa, cenusiul vietii cotidiene, ; raceala – lipsa de viata, absenta sentimentelor, singuratatea ; mediul saturnian
– melancolia grea ; substanta utilizata la sigilarea sicrielor – limitarea, izolarea titala, imposibilitatea evadarii.
- rolul de simbol central marcat si de dispunerea grafica, simetria perfecta, fiecare strofa fiind inchisa cu acest cuvant si de
asocierile cu elemente ale decorului funerar in prima parte – sicrie de plumb, flori de plumb, coroane de plumb ;
- simetria : alcatuita din doua catrene construite pe baza cuvantului « plumb ».
- realizate prin paralelism, cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii : realitatea exterioara, obiectiva,
simbolizata de « cimitir » si de « cavou » si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii « amorul meu
de plumb » a carui invocare se face cu disperare.
- Strofa I cuprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant : un cavou simbolizand universul interior cu
elemente de decor funerar: « sicriele de plumb », « vesmantul funerar », « flori de plumb », ‘coroanele de plumb’. Vantul
este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci ale mortii, sugerate auditiv « si scartaiau coroanele
de plumb ».Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra sugereaza nocturnul.
- Strofa a doua sta sub semnul tragicului existential generat de « moartea » afectivitatii : « Aripile de plumb » presupun un
zbor in jos, caderea surda si grea, moartea cu o incercare de salvare iluzorie. Expresia spaimei de moarte, a senzatiei de
vid sufletesc se realizeaza si prin doua imagini auditive « Si scartaiau coroanele de plumb » care sugereaza dezacordul
eului cu lumea si strigatul care sugereaza spaima de neant a fiintei.
- la nivel stilistic se remarca prezenta simbolului central « plumb », asociat metaforelor « flori de plumb », « coroanele de
plumb », « aripile de plumb ». In privinta prozodiei, remarcam rima imbratisata, masura de 10 silabe. Muzicalitatea
interioara este data si de repetitii, paralelism si pauze.
- La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor si a timpului imperfect care sugereaza starea de angoasa. Cele doua
verbe la perfect compus «  am inceput » si la conjunctiv « sa strig » sugereaza disperarea eului liric cand constientizeaza ca
intreg universul este cuprins de atmosfera sumbra a mortii. Adverbul « adanc » plasat langa verbul « dormeau » sugereaza
somnul vesnic, moartea. La nivel lexical se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii : sicriu, cavou,
funerar, coroana, mort.
- poezia se incadreaza in curentul simbolist prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a
corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen.