Apartenența operei literare ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici

la tipologia prozei realist-psihologice

Scriitor reprezentativ al literaturii române, încadrat în galeria “Marilor Clasici”, Ioan Slavici a
excelat ca nuvelist. În acest sens, a fost considerat creatorul nuvelei realist-psihologice în literatura
română. S-a impus în peisajul literar românesc prin nuvelele: “Moara cu noroc”, “Pădureanca”,
“Comoara” şi “Popa Tanda”, care a ilustrat o viziube de ansamblu asupra satului românesc din zona
Ardealului din a- II- a jumătate a secolului al XIX-lea. În calitate de romancier, a realizat opera “Mara”, iar
opera sa memorialistică cuprinde volumele “Amintiri” şi “Lumea prin care am trecut”.
Nuvela “Moara cu Noroc” a fost considerată capodopera lui Ioan Slavici, fiind publicată în
volumul “Nuvele din popor” (1881)
Nuvela este specia genului epuc în proză, de dimensiuni medii, cu un conflict concentrat, cu un
singur fir narativ, iar accentul este pus le transformarea psihologică a personajului central. Personajele
sunt relativ numeroase.
Nuvela= provine din limba italiană “nuveda”, care înseamnă noutate.
Nuvela “Moara cu Noroc” se încadrează în tiparele prozei realiste, de factură psihologică,
întrucât ilustrează trăsături specifice.
Realismul nuvelei este conferit de următoarele aspecte: Fixarea exactă a coordonatelor spațio-
temporale a cronotipului, încadrarea personajelor în tipologi bine adaptate mediului social din care fac
parte: tipul cizmarului, a cârciumarului, a arendaşului etc, simetria incipit-final, reprezentată prin
cuvintele bătrânei şi finalul închis al operei, realizat prin rezolvarea conflictului, impresia de veridicitate,
verosimiditate, evidențierea principiului estetic, iluzia vieții, reconstituirea cu fidelitate a atmosferei din
acea vreme prin intermediul principiului estetic “culoarea locală”, prezența naratorului omniscient,
omniprezent, heterodiegetic, care creează acțiunea şi dă viață personajelor, viziunea lui fiind narativă şi
focalizarea 0.
Naratorul obiectiv urmăreşte să demonstreze, la nivel tematic procesul treptat al degradării
morale a protagonistului,Ghiță, proces cauzat de goana de a acumula avere.Ghiță începe să devină din ce
în ce mai preocupat de obținerea de bani,naratorul prezentând efectele negative care au loc asupra
individului, asupra destinului, în general. O temă suplimentară este familia şi relațiile care se stabilesc în
interiorul ei. O secvență reprezentativă are loc în cap.XII, în care Lică îi mărturisește lui Ghiță că el a fost
cel care a omorât-o pe femeie și copilul ei, Ghiță decide să nu spună nimănui nimic. O altă secvență o
reprezintă cea din finalul operei, în care Ghiță își ucide soția, prezentând lipsa sa de iubire pentru Ana,
care, înainte, fusese doar internă.
ncipitul şi finalul nuvelei sunt simetrice, fiind marcate prin cuvintele bătrânei, mama Anei,
referitoare la sensul fericirii şi puterea destinului. “-Omul să mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba nu
bogăția, ci liniştea colibei tale te face fericit.” “Aşa le-a fost dată!” Ele concentrează mesajul moralizator
al scriitorului.
otivul central al nuvelei, care asigură intrarea în ficțiune şi apoi ieşirea din acțiune este cel al
drumuli, care, în incipit are caracter simbolic, iar la sfârşit marchează ideea drumului vieții, pe care-l vor
urma bătrâna şi nepoții ei, în urma evenimentelor nefericite desfăşurate la cârciumă.
Discursul epic valorifică, încă de la începutul nuvelei un conflict exterior determinat de mentalități şi
interese opuse. Bătrâna este adepta traiului tihnit, ilustrând mentalitatea tradițională, în timp ce ginerele
ei doreşte bunăstare materială, fiind adeptul mentalității moderne capitaliste. Aveastă opozițue între
mentalități devine, în nuvelă, un real pretext pentru ilustrarea conflictului interior psihologic. Naratorul
obiectiv ilustrează trăirile intense ale cârciumarului Ghiță,evidențiind oscilația lui între firea onestă de
început şi modul în care se transformă sun influența banilor: îşi pierde afecțiunea pentru familie şi devine
criminal.
Moara părăsită şi scoasă din uz în simbolistica tradițională sugerează că locul devine prielnic doar pentru
atragerea duhurilor necurate: “Moara a incetat a mai măcina şi s-a prefăcut în cârciumă.”
Titlul ar putea semnifica idea că locul este blestemat şi bântuit de spirite malefice, Moara fiind cu noroc
doar în sensul câştigului de bani mulți pe căi necinstite. Din acel punct de vedere, titlul nuvelei are
semnificație ironică.
Concluzie:
Conform argumentelor prezentate, care au făcut referire la procesul dezumanizării treptate al
personajului Ghiță, cauzat de patima pentru bani, la circularitatea operei, asigurată prin simetria incipit-
final la prezentarea exactă a cronotipului , la ilustrarea principiilor estetice: veridicitate, verosimilitate,
“iluzia vieții”, “culoarea locală”, susțin idea apartenenței operei literare “Moara cu Noroc” la tipologia
prozei realist-psihologice.