ESEU 3

1. “Povestea lui Harap-Alb”, considerată o capodoperă a prozei lui

Ion Creangă, a fost publicată în anul 1877, în revista “Convorbiri
Literare”, fiind deci o scriere reprezentativa a perioadei marilor
clasici.
Este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut şi circulă într-o
singură variantă pe cale scrisă. Textul cuprinde numeroase trăsături
generale ale speciei ( tema luptei dintre bine si rău, cifrele si
obiectele magice, prezenţa fabulosului , formulele tipice, etc.) cât şi
aspecte specifice variantei culte (acţiunea complexă construită prin
procedeul triplicări, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, originalitatea stilistică).
2. Harap-Alb este protagonistul acestei creaţii, aşa cum sugerează
titlul, prin urmare ca orice erou de basm este o întruchipare a binelui
şi dreptăţii.
Iniţial, în plan social, el apare în postura unui fiu de crai. Faptul că
este mezinul familiei anticipează destinul luzi privigiliat. Ulterior va
ajunge rob al Spânului, iar în finalul basmului, victoria sa asupra
răului va fi consacrată de nunta cu fata împăratului Roşu. El însuşi
devenind împărat, pe tronul unchiului său. Cele trei ipostaze
corespund etapelor din procesul de maturizare: tânăr naiv, novice,
iniţiat.
Sub aspect moral, principala calitate a personajului este omenia,
bunătatea inimii. Prin acastă însuşire va reuşii să atragă sprijinul
neccesar şi va trece peste toate obstacolele.
În plan psihologic eroul este surprins de-a lungul unui proces iniţiatic.
Acesta constă intr-o autodescoperire. El conştientizând calităţiile sale
latente.
 Unul dintre antagoniştii acestui basm este Spânul, statul lui social
este nedeterminat, în planul psihomoral, personajul poate fi analizat
din două perspective, aparenţa şi esenţa. La prima vedere este o
întruchipare a răului, viclean şi prefăcut ambiţios dornic de
ascensiune socială.
În esenţă, Spânul este conturat ca fiind „răul necesar”, unul dintre
pedagogi care contribuie la maturizarea personajului principal. Textul
oferă numeroase indicii din care putem deduce că el nu vrea
moartea fiului de crai şi îl putem supune unor probe dificile, pentru al
ajuta să se maturizeze .
3. Relaţia celor două personaje ilustrează confruntarea clasică dintre
bine şi rău specifică basmelor. Totuşi ea poate fi privită şi ca o relaţie
domtre pedagog şi invăţăţel.
Un episod semnificativ care arată relaţia dintre cele două
personaje, îl reprezintă prima întâlnirea dintre mezin şi Spân, prima
confruntare dintre bine şi rău. Antagonistul îl supune pe erou prin
vicleşug, propânându-i un schimb de identitate. Schimbarea
traiectoriei existenţială va fi dublată de schimbarea anomastică.
Mezinul se va numi de acum Harap-Alb un oximonom care
evidenţiază contrastul dintre esenţă şi eporenţă (doar în eporenţă va
fi rob, în esenţă rămâne fiu de crai). Începe astfel, pentru el o probă
lunga a umilinţei, absolut necesară unui viitor conducător, aşa cum
precizează Sf. Duminică („Doar aşa vei ştii şi tu ce este suferinţa, vei
crede celor mulţi şi necăjiţi”). Episodul este relevant aşadar, pentru
că surprinde naivitatea iniţială a protagonistului şi începutul
maturizării sale. Pe de altă parte el evidenţiază caracterul atipic al
personajului negativ: putea să-l omoare de pe acum pe mezin,dar nu
a făcut-o, o primă dovadă ca el reprezintă „răul necesar”.
Un alt episod relevant pentru relaţia personajelor care formează
punctul culminant al acţiunii, prezentând moartea şi invierea eroului.
Întors triumfător după ce-a de-a treia probă, având-o alături pe fata
lui Roşu Împărat, tânărul îşi atrage mânia Spânului pornind de la o
premiză falsă. Pentru că fata i+a dezvăluit impostura, antagonistului
îl acuză pe Harap-Alb că şi-a încălcat jurământul şi îl omoară. Gestul
este doar în aparenţă unul răzbunător, el poate fi privit ca o acţiune
eliberatoare, conform jurământului din fântână: „ Mă vei slujii până
vei muri şi iar învia”. Nu intâmplător, va fi înviat chiar de fată printr-
un gest care simbolizează puterea iubirii. Maturizarea încheiată a
eroului este subliniată de sfârşitul robiei şi consacrată de nuntă. El se
dovedeşte acum demn de a prelua frâiele unei împăraţii şi de a-şi
întemeia o familie.

4. Un element compoziţional pentru această specie îl reprezintă

relaţiile spaţio-temporale. Ele au un caracter nedefinit conform
esteticii basmului. Acţiunea este plasată în trei împăraţii (a craiului, a
lui verde împărat şi împăraţia roşie) primele două fiind la capete
opuse ale lumii. Această distanţă, parcursă doar de protagonist
reprezintă simbolic drumul maturizării.
Textul cuprinde şi alte repere spaţiale care au substrat mitologic sau
valoare simbolică. Primul pod marchează începutul traseului iniţiatic,
eroul desprinzându-se de universul protector al casei părinteşti şi
intrând într-o lume necunoscută. Pădurea în care mezinul se
rătăceşte poate fi asociată cu labirintul. Negăsirea drumului bun este
o dovadă a lipsei lui de maturitate. Fântâna (apa) este un simbol dual
al vieţii şi al morţii, locul în care „moare fiul de crai” şi „se naşte”
robul. Ea poate fi asociată şi cu taina botezului din creştinism. Cel
mai de al doilea pod marchează intrarea într-o etapă superioară a
maturizării, protagonistul dobândind de acum că poate lua singur
decizii şi că nu mai judecă după aparenţe. Timpul acţiunii este
nedefinit, specific basmelor: „amu cică era odată”.
Un alt element compoziţional definitoriu pentru orice creaţie epică
este conflictul.
 Într-un basm acesta constă în apariţia dintre bine şi rău. În opera lui
Creangă, binele este reprezentat de Harap-Alb şi ajutoarele lui, iar
personajele negative sunt Spânul şi împaratul Roşu. Putem remarca
originalitatea scriitorului prin contrucţia acestor personaje. Harap-
Alb este un erou atipic, pentru că este lipsit de curaj (la început) şi de
calităţii supranaturale. Spânul apare în postura „răului necesar”
contribuind decisiv la maturizarea fiului de crai. Împăratul Roşu este
nuanţat, umanizat, prezentat în ipostaza de tată protector. Rolul
esenţial al Spânului a fost evidenţiat de unul dintre personaje, calul
năzdravan: „Demult îl ştiu eu pe Spân şi demult puteam să-i vin de
hac, dar n-am facut-o, căci şi astfel de oameni sunt trebuitor, îi ajută
pe alţii să prindă la minte” .
În concluzie, original la nivelul stilistic, ce transmite un mesaj
moralizator : omenia este calitatea care ne ajută să depăşim toate
obstacolele vieţii.