Sunteți pe pagina 1din 3

ESEU 2

1. “Povestea lui Harap-Alb”, considerată o capodoperă a prozei lui


Ion Creangă, a fost publicată în anul 1877, în revista “Convorbiri
Literare”, fiind deci o scriere reprezentativa a perioadei marilor
clasici.
Este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut şi circulă într-o
singură variantă pe cale scrisă. Textul cuprinde numeroase trăsături
generale ale speciei ( tema luptei dintre bine si rău, cifrele si
obiectele magice, prezenţa fabulosului , formulele tipice, etc.) cât şi
aspecte specifice variantei culte (acţiunea complexă construită prin
procedeul triplicări, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, originalitatea stilistică).
2. Harap-Alb este protagonistul acestei creaţii, aşa cum sugerează
titlul, prin urmare ca orice erou de basm este o întruchipare a binelui
şi dreptăţii.
Iniţial, în plan social, el apare în postura unui fiu de crai. Faptul că
este mezinul familiei anticipează destinul luzi privigiliat. Ulterior va
ajunge rob al Spânului, iar în finalul basmului, victoria sa asupra
răului va fi consacrată de nunta cu fata împăratului Roşu. El însuşi
devenind împărat, pe tronul unchiului său. Cele trei ipostaze
corespund etapelor din procesul de maturizare: tânăr naiv, novice,
iniţiat.
Sub aspect moral, principala calitate a personajului este omenia,
bunătatea inimii. Prin acastă însuşire va reuşii să atragă sprijinul
neccesar şi va trece peste toate obstacolele.
În plan psihologic eroul este surprins de-a lungul unui proces iniţiatic.
Acesta constă intr-o autodescoperire. El conştientizând calităţiile sale
latente.
3. O trăsatură relevantă a personajului este omenia, generozitatea.
Un episod care reflectă acest aspect moral, prezintă întâlnirea fiului
de crai cu Sf. Duminică în clădirea palatului. Aceasta din urmă apare
deghizată în cerşetoare şi solicită miloştenie. Mezinul o judecă după
aparenţe, o ignoră, dar la a treia rugăminte îi va da un bănuţ . Sf.
Duminică, îi oferă în acel moment un ajutor preţios, sub forma unor
sfaturi, pe care ea însăşi le prezintă drept o recompensă a bunătăţii
acestui tânăr („ca să vezi cât poate să-ţi ajută miloştenia, stai aici şi
ascultă ce-am să-ţi spun”) din perspectiva acestui personaj cu puteri
supranaturale cu un rol determinant în maturizarea tânărului
bunătatea reprezintă, aşadar, o calitate esenţială pentru un viitor
împărat, alături de cinste şi loialitate.
Un alt episod relevant, pentru generozitatea tânărului , prezintă
drumul său spre împăraţia Roşie şi întâlnirea cu personajele auxiliare.
Milostiv, el salvează drumul furnicilor, construieşte un stup pentru
albine, fiind răsplătit în ambele ocazii cu promisiunea unui ajutor în
clipe dificile. La întâlnirea cu cele cinci personaje himerice el râde
mucălit de înfăţişarea acestora, dar este acum suficient de înţelept să
le ia în seamă avertismentul şi să accepte compania lor. Toate
personajele pe care le ajută în acest context , îl vor ajuta la rândul
lor.
4. Un element compoziţional pentru această specie îl reprezintă
relaţiile spaţio-temporale. Ele au un caracter nedefinit conform
esteticii basmului. Acţiunea este plasată în trei împăraţii (a craiului, a
lui verde împărat şi împăraţia roşie) primele două fiind la capete
opuse ale lumii. Această distanţă, parcursă doar de protagonist
reprezintă simbolic drumul maturizării.
Textul cuprinde şi alte repere spaţiale care au substrat mitologic sau
valoare simbolică. Primul pod marchează începutul traseului iniţiatic,
eroul desprinzându-se de universul protector al casei părinteşti şi
intrând într-o lume necunoscută. Pădurea în care mezinul se
rătăceşte poate fi asociată cu labirintul. Negăsirea drumului bun este
o dovadă a lipsei lui de maturitate. Fântâna (apa) este un simbol dual
al vieţii şi al morţii, locul în care „moare fiul de crai” şi „se naşte”
robul. Ea poate fi asociată şi cu taina botezului din creştinism. Cel
mai de al doilea pod marchează intrarea într-o etapă superioară a
maturizării, protagonistul dobândind de acum că poate lua singur
decizii şi că nu mai judecă după aparenţe. Timpul acţiunii este
nedefinit, specific basmelor: „amu cică era odată”.
Un alt element compoziţional definitoriu pentru orice creaţie epică
este conflictul.
Într-un basm acesta constă în apariţia dintre bine şi rău. În opera lui
Creangă, binele este reprezentat de Harap-Alb şi ajutoarele lui, iar
personajele negative sunt Spânul şi împaratul Roşu. Putem remarca
originalitatea scriitorului prin contrucţia acestor personaje. Harap-
Alb este un erou atipic, pentru că este lipsit de curaj (la început) şi de
calităţii supranaturale. Spânul apare în postura „răului necesar”
contribuind decisiv la maturizarea fiului de crai. Împăratul Roşu este
nuanţat, umanizat, prezentat în ipostaza de tată protector. Rolul
esenţial al Spânului a fost evidenţiat de unul dintre personaje, calul
năzdravan: „Demult îl ştiu eu pe Spân şi demult puteam să-i vin de
hac, dar n-am facut-o, căci şi astfel de oameni sunt trebuitor, îi ajută
pe alţii să prindă la minte” .
În concluzie, original la nivelul stilistic, ce transmite un mesaj
moralizator : omenia este calitatea care ne ajută să depăşim toate
obstacolele vieţii.

S-ar putea să vă placă și