Caracterizare Harap-Alb

Incipit
Ion Creangă rămâne poate cea mai spectaculoasa și originală voce ivită în literatura
româna din secolul XIX, un scriitor cult, o conștiință spontană, un moralist clasic, dublat de
un umorist spumos, de o jovialitate cuceritoare.
Universul operei lui Creanga, cuprinzand povesti: „Soacra cu trei nurori”, „Capra cu
trei iezi”; basme: „Povestea porcului”, „Povestea lui Harap-Alb” se defineste prin proiectarea
lumii romanesti, traditionale in fabulos, prin perspectiva nostalgica si anecdotica asupra
trecutului, prin umorul si oralitatea stilului, prin viziunea morala si caracterologica.
Personajul principal al basmului cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este
Harap-Alb. In cadrul operei, acesta ilustreaza tipul tanarului neinitiat si naiv, care trebuie sa
parcurga drumul spre maturizare.
Desi este personajul principal al unui basm, acesta nu poseda puteri supranaturale, ci
mai degraba este un personaj complex, ca dovada a umbrelor ce apar in caracterul sau. De
aceea in caracterul personajului intalnim defecte cum sunt frica si naivitatea care ii aduc
multa dificultate. Insa prin virtuti etice cum sunt mila si bunatatea, personajul reuseste sa-si
asigure o pozitie de partea binelui. Este construit realist, supus greselii ca orice om, insa care
invata din propriile greseli si progreseaza. Poate fi considerat un personaj „tridimensional”,
„rotund”, care iese din tipar si surprinde prin comportamentul si gesturile sale care ies in
evidenta in cadrul textului, ca, de exemplu, atunci cand ii da calului cu fraul in cap sau cand
rade impreuna cu ceilalti de Gerila, in casa de arama, gesturi care contribuie semnificativ la
sporirea complexitatii personajului.

Statutul
Atat statutul social, cat si cel psihologic al protagonistului sufera schimbari pe
parcursul desfasurarii actiunii, acesta fiind supus de catre narator unei evolutii personale, de
la stadiul de copilarie la stadiul de matur. In prima parte a basmului, naratorul prezinta
statutul de mezin al unui crai, lipsit de orice experienta de viata, „boboc in felul lui la trebi de
aieste”, un tanar naiv care nu stie sa deosebeasca adevarul de minciuna, sa vada caracterul
unui om dincolo de aparenta. Totusi, acest tanar naiv are o inima buna si miloasa, de unde
nu lipseste nevoia de a se dovedi, de a ajunge cineva in viata, trasaturi care il vor ajuta sa
treaca prin incercarile vietii. Termenul de boboc poate lua aici doua semnificatii, odata cel de
boboc de floare, cu sensul de nedeschis inca spre viata, dar si de boboc de pasare, cu sensul
de neputincios nestiutor.
Insa statutul initial al eroului sufera schimbari pe parcursul operei, mai exact odata ce
se intovaraseste cu persoana gresita, cu Spanul, in ciuda atentionarii facute de catre tatal
sau. Prin aceasta, protagonistul ajunge la statutul de sluga, o pozitie unde nu s-ar fi putut
vedea niciodata, dar care avea sa joace un rol important in dezvoltarea personala, acest
statut fiind de fapt o punte prin care va ajunge la statutul de imparat. Conform viziunii
autorului, omul trebuie sa cunoasca sclavia inainte sa ajunga imparat. Totusi, chiar si in cea
mai de jos situatie a vietii sale, caracterul sau de nobil iese in evidenta, dand dovada de
loialitate si aratand ca stie sa respecte un juramant chiar si fata de o persoana cum e Spanul,
calitati necesare unui viitor imparat.

Episoade semnificative
Trasatura dominanta a eroului, care iese cel mai mult in evidenta in cadrul operei, este
bunatatea. Aceasta trasatura, adesea intovarasita de mila, este demonstrata pe parcursul
desfasurarii actiunii prin raportul dintre posesor si personajele supranaturale.
In acest sens, un prim episod semnificativ pentru evidentierea bunatatii personajului
principal este in momentul intalnirii insectelor. In prima faza, se gaseste cu o nunta de furnici
care are loc pe un pod. El decide in inima lui sa ocoleasca podul si sa se riste trecand prin
apa. Aceasta fapta nu trece nevazuta de furnici care ii fagaduiesc ajutor cand va avea nevoie.
Imediat dupa aceasta, protagonistul da de un roi de albine fara adapost. I se face mila de ele
si se osteneste sa le faca un adapost. Nici aceasta fapta nu trece neobservata de catre
craiasa albinelor care ii fagaduieste si ea ajutor la nevoie. Aici se poate vedea in ambele
randuri aceeasi caracterizare directa facuta de ambele vietati supranaturale si adresata in
mod direct lui Harap-Alb: „pentru ca esti asa de bun”. Astfel reiese foarte bine bunatatea
protagonistului din acest episod, odata prin caracterizare indirecta, prin faptele savarsite ca
urmare a bunatatii inimii sale, dar si prin caracterizarea directa facuta de personaje. Se vede
totodata sufletul de nobil pe care il are tanarul, de bun viitor imparat, care isi osteneste
propriile puteri si este gata sa se jertfeasca pentru a acorda ajutor celor mici, aparent
neimportanti in ochii altora, mai ales in comparatie cu cei de statura nobila, dar care in ochii
unui imparat bun sunt tot fiinte create de Dumnezeu care merita sa fie ajutate.
Un al doilea episod semnificativ prin care este evidentiata bunatatea protagonistului este
intalnirea dintre acesta si cele cinci personalitati fabuloase. Cu toate ca, la vederea fiecaruia,
Harap-Alb pare sa isi bata joc de ei, el isi demonstreaza bunatatea prin faptul ca le accepta
tovarasia pe tot parcursul drumului spre imparatul Ros, dand dovada totodata de prietenie si
spiritul de tovarasie. Aceasta bunatate ii permite eroului sa vada calitatile ascunse de
aparenta ciudata, marginalizanta a celor cinci si reuseste sa se foloseasca de puterile lor
supranaturale pentru a depasi toate obstacolele care ii stateau in fata, valorificand astfel
ceea ce restul societatii de atunci considera josnic, de neacceptat. Harap-Alb dovedeste ca
are stofa de imparat, intrucat un imparat adevarat stie sa puna in valoare si sa se foloseasca
chiar si de defectele societatii de jos pentru binele sau si al celor supusi lui.

Elemente de structura
Titlul, ca element de structura, sta la baza textului narativ al basmului cult. Prin titlu,
naratorul pune in evidenta cel mai important aspect al operei, pe fondul caruia este
contruita toata actiunea, datorita caruia avem o desfasurare a intamplarilor de la bun
inceput, anume, povestea de viata a protagonistului. Intr-un prim argument, titlul sugereaza
maturizarea mezinului craiului ca element cheie al textului narativ, naratorul pregatindune,
ca cititori, sa luam aminte la drumul care este nevoit protagonistul sa-l faca spre realizarea
evolutiei sale personale. Tot din titlu avem si numele pe care il va primi personajul principal
ca rezultat al raportului dintre el si antagonistul basmului, Spanul. Numele de Harap-Alb are,
din punct de vedere denotativ, doua sensuri care denota cele doua tipuri de statut detinute
de protagonist in diferitele aspecte ale vietii, respectiv cel de sclav, fiind nevoit sa se supuna
Spanului pentru a-si pastra viata, Harap, si cel de nobil, de viitor imparat, alb. Insa, din punct
de vedere conotativ, acest nume ia valoare simbolica in evolutia personala a eroului, aceasta
conditie josnica avand cel mai important rol in obtinerea statutului de imparat spre care
axeaza tanarul, fiind de fapt o punte spre maturizarea personajului. Titlul are rolul de a inveli
destinul mezinului.
Tot un element de structura semnificativ pentru constructia personajului principal
este conflictul, lupta dintre bine si rau, unde binele iese triumfator, conflict care constituie
tema de baza a oricarui basm. Insa daca aceasta opera este un basm cult si avem de-a face
cu un erou uman, si antagonistii sunt deopotriva personaje lipsite de supranatural. De data
aceasta, eroul se afla intr-un dublu conflict, avand de-a face cu doi antagonisti in ciuda
avertizarilor facute de tatal sau. Pe de-o parte, asistam la conflictul dintre Harap-Alb si
Spanul, unde cel dintai ajunge supus prin viclenie de cel de-al doilea. Din acest conflict reiese
naivitatea, cel mai mare defect al protagonistului, si, in viziunea autorului, cel mai mare
defect pe care orice tanar il are, Harap-Alb punand botul, fara nicio ezitare, la viclenia
Spanului. Insa acesta nu este doar o intruchipare a raului, ci „un rau necesar”, tot din
viziunea autorului. Pe de alta parte, eroul basmului ajunge intr-un final sa se confrunte cu
imparatul Ros, cel de-al doilea antagonist al basmului cult. Daca cel dintai il supune la trei
probe, nici acesta nu-l scuteste de probele pe care trebuie sa le treaca pentru ai aduce fata
Spanului. Chiar si acest rau este necesar evolutiei protagonistului, deoarece il ajuta sa
inteleaga ce inseamna o tovarasie care nu se bazeaza pe aspectul fizic, si totodata, ce
rezultate ii poate aduce o fapta buna.
In concluzie, personajul principal al basmului cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion
Creanga este Harap-alb, si este urmarit cu atentie de catre narator, pe tot parcursul evolutiei
sale.