Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii române din perioada interbelică, alături de Testament de Tudor Arghezi
şi Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aşezată în fruntea primului său volum, Poemele
luminii (1919), şi are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace poetice (nu
este un text teoretic în proză).

Este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă crezul liric (propriile convingeri despre arta
literară şi despre aspectele esenţiale ale acesteia) şi viziunea asupra lumii. Prin mijloace
artistice, sunt redate propriile idei despre poezie (teme, modalităţi de creaţie şi de expresie) şi
despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea şi creaţia, problematica cunoaşterii).
Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică
la relaţia poet-lume şi poet-creaţie.
Relaţia dintre viziunea autorului asupra poeziei şi expresionism se concentrază în jurul unor
aspecte relevate în textul poetic: exacerbarea eului creator ca factor decisiv în raportul
interrelaţional stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea şi spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirică.

Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele
personal “eu”este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea
operei. Plasarea initiala poate corespunde influentelor expresioniste din volumele de tinerete,
dar mai ales exprima atitudinea poetului – filozof de a proteja misterul lumii, izvorata din iubire.
Verbul la forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea
pentru cunoasterea luciferica/poetica. Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii”, imagine a
perfectiunii, a absolutului.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, cunoasterea
lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire. Ca si motive literare avem luna,
taina, flori, ochi, buze, etc.
Opera se bazeaza pe o structura antitetica in care se identifica 3 secvente.
Prima secventa lirica contine primele 5 versuri ale poeziei in care eul poetic defineste viziunea
proprie asupra universului.
Secventa a doua este cuprinsa de la versul 6 pana la versul 14. Ultima secventa lirica curpinde
ultima parte a poeziei pana la versul 20 in care se reia ideea de iubire a universului asupra
caruia se reflecta cunoasterea luciferica.
Poezia debuteaza cu sintagma titlu in care se reia in mod simbolic metafora perfectinii
universului. Forma negativa a verbelor nu strivesc, nu ucid semnifica o acceptare a lumii in
perfectiunea ei vazuta prin prisma cunoasterii luciferice. Mintea impune ratiune opusa menirii
poetului identificata in versul “in calea mea”. In ampla enumeratie “in flori, in ochi, pe buze ori
morminte” se afla universul identificat prin elementele lui de baza: florile arata misterul
frumusetii si al vietii, ochii surprind misterul sinelui, buzele subliniaza taina cuvantului si a iubirii,
iar mormintele taina mortii.
Metafora luminii “lumina altora” reprezinta cunoasterea de tip paradisiaca a carui scop este
perceperea universului.
Ca urmare, vraja nepatrunsa va fi descifrata, iar universul isi va pierde farmecul din adancimile
de intuneric.
Si pentru ca menirea poetului este de a scrie poezie schimband mentalitati datorita puterii
cuvantului va reusi sa aduca si mai spornic taina universului.
Se compara cu luna motiv, literar romantic, astru ceresc, ce il inspira si da farmec noptilor. Fiorii
de sfant mister sunt de neinteles pentru neinitiati, pentru rationali si intelegere, scopul fiind de a
metaforiza universul sub ochii poetului care se inspira din toate tainele acestuia: din frumos si
viata (flori), din cunoasterea de sine si existenta (ochi), din iubire si cuvant (buze), din marea
taina a mortii, marea trecere (morminte).
Opera se organizeaza datorita temei pe baza campului semnatic al cunoasterii idenfiticat cu
ajutorul celor doua metafore centrale “lumina mea” si “lumina altora”. Verbele la forma negativa
“nu strivesc”, “nu ucid” si cele care arata o acceptare a universului fara a-l schimba, “iubesc” si
“intalnesc” se opun verbului “sugruma”, facandu-se astfel separarea dintre poet si lume.
La nivel artistic, opera are ca principala metafora revelatorie a poeziei care apare inca din titlu
“corola de minuni a lumii”si semnifica ideea cunoasterii luciferice. Ea este reluata in incipitul
poeziei, iar semnificatia ei este completata prin folosirea unor verbe la forma negative “nu
sporesc”, “nu ucid”. O alta metafora revelatorie care apare in poezie este metafora lumii care
simbolizeaaza cunoasterea. Cele doua tipuri de cunoastere sunt redate prin asocierea
elementelor de opozitie cu verbe sugestive care le pun si mai bine in evidenta: “Lumina
altora/sugruma vraja nepatrunsului ascuns”, in timp ce eul liric blagian “spoveste”, “a lumii
taina”/ […] nu micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii.
Mare parte din imaginile poetice din poezie se bazeaza pe asocierea unui element abstract cu
unul concret. De exemplu, cele patru metafore – simbol care alcatuiesc “minunile corolei”si care
se referea la temele creatiei blagien “flori si ochi si buze si morminte”. Alte figuri de stil avem
epitetul metaforic si inversiunea “nepatrunsul ascuns” sau “intunecata zare”
Poezia este alcatuita din 20 versuri libere (cu metrica variabila si cu masura inegala) al caror
ritm interior reda fluxul ideilor si fantezia sentimentelor. Euforia versurilor sugereaza
amplificarea misterului. Este prezenta tehnica ingambamentului, continurea unei idei in versurile
urmatoare, scrisa cu litera mica “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid”.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de

Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la
principiile tehnicii poetice (restrânse la enumerarea metaforelor care sugerează temele creaţiei
sale şi la exemplificarea unor elemente de expresivitate specifice: metafora revelatorie,
comparaţia amplă, versul liber)- la relaţia poet-lume şi poet-creaţie. Creaţia este un mijlocitor
între eu (conştiinţa individuală) şi lume.' Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele
universale}'' cu esenţa lumii. Actul poetic converteşte (transfigurează) misterul, nu îl reduce.
Misterul este substanţa originară şi esenţială a poeziei: cuvântul originar (orfismul). Iar cuvântul
poetic nu înseamnă, ci sugerează, nu explică misterul universal, ci îl protejează prin
transfigurare.