„Un poet mare e un univers întreg” a afirmat Zoe Dumitrescu- Bușulenga.

Această idee poate

fi demonstrată prin opera lui Ion Barbu, autor al baladei „Riga Crypto si lapona Enigel-1930.
Creația literară aparține modernismului prin teme, motive și viziunea despre lume. În operă
autorul își exprimă în mod direct ideile și sentimentele cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor
artistice. Ele sunt podoabe lingvistice care dau expresivitate operei. Pe de altă parte, limbajul este
conotativ, neobișnuit fiind caracterizat prin insolitare, cum a spus Roman Ingarden
Textul lui Barbu este o baladă cultă interbelică. Balada este o creație literară în care se
îmbină elementele epice, lirice și dramatice. După Goethe, balada este poezia perfectă.
Sursa de inspirație este poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu, așa cum mărturisește însuși
autorul. (ahogyan bevallja/beismeri maga a szerző)
Tema este iubirea imposibilă, incompatibilă dintre două ființe care vin din lumi diferite.
Titlul operei este „un orizont de așteptare”, cum a spus Hans Robert Jauss. Este în relație
strânsă și armonioasă cu conținutul. Este un element paratextual, care captează atenția cititorului.
Este analitic, alcătuit din mai multe cuvinte: și arată. ideea de cuplu. „Riga” înseamnă rege, iar
numele „Crypto” arată o ființă ascunsă(rejtőzködő), retrasă (visszahúzódó). El este regele ciupercilor.
„Enigel” vine din cuvântul „angel”, „lapona” arată originea ei. Ea este o ființă umană superioarǎ din
Nord.
Structura operei este complexă. Balada despre regele ciupercilor și frumoasa Enigel este
pusă într-o ramă. Primele patru strofe alcătuiesc rama povestirii, frame-story.
Începutul baladei descrie locul și portretul lui Crypto. El, regele ciupercilor, este o ființă
ciudată (furcsa). Locuiește într-un spațiu umed, numai apă și pământ, fără lumină multă. În antiteză
cu lumea lui, Enigel trăiește într-un spațiu rece, de aceea soarele și lumina sunt elemente importante
în viața ei.
Fata, păstoriță de reni, pornește spre sud în căutare de hrană, luminǎ și soare „Lapona mică,
liniștită”, Enigel, se oprește la regele ciupercilor. Acesta/Riga Crypto o roagă pe fată să rămână în
lumea lui, în pădurea întunecoasă. Ca și în „Luceafărul”, personajele comunică în vis, plan oniric. Ei
vorbesc de trei ori. Fata îl refuză de fiecare dată. Enigel observă diferențele dintre ei: regele
ciupercilor preferă lumea întunericului, se teme de soare, iar fata dorește lumină. Antiteza dintre
soare și întuneric este prea mare, depășirea limitelor nu este posibilă. Deci, fata se hotărăște să
meargă mai departe și îl părăsește pe Crypto.
Finalul baladei este tragic. Regele se transformă într-o ciupercă otrăvitoare și înnebunește.
Versurile de la sfârșit arată antiteza dintre cele două lumi, dar și pedeapsa primită de rege. El
simbolizează omul comun, obișnuit, care va fi pedepsit pentru aspirațiile, idealurile sale. Enigel, fata,
este ființa superioară. Deci, opera este un „Luceafăr” întors.
Pe de altă parte, reiese că dragostea nu este un miracol, o vrajă, ci are legi nemiloase (könyörtelen
törvényei vannak a szerelemnek). Accentul ȋn aceasta baladǎ cade pe antagonismul/antiteza slab-
puternic, supravieţuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat.
Opera lui Barbu are elemente epice, lirice și dramatice. Personajele și firul narativ sunt
elemente epice. Finalul este dramatic. Forma textului, versuri și strofe, respectiv figurile de stil arată
apartenența textului la genul liric. Elemente moderne sunt: metaforele-simbol: soarele: reprezintă
moartea pentru rege, viața pentru fată, versurile inegale, se observă prezența ingambamentului.
Limbajul este metaforic, ceea ce este o trǎsaturǎ a modernismului.

Stilul lui Ion Barbu este inconfundabil și inimitabil.

Sumativ, consider că această creație literară este într-adevăr „un aisberg al sentimentelor”
după cum afirma Gheorghe Crăciun.