Baltagul

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu a apărut în anul 1930 continuând astfel

seria capodoperelor sadoveniene, începută în 1928 cu volumul de povestiri Hanu’
Ancuței. Acesta este interpretat ca roman mitic, monografic, al familiei, al inițierii și
polițist.
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea și a
apărut ca reacție la romantism. Trăsăturile realismului sunt prezente în operă:
încadrarea exactă în timp și spațiu ( ,,Bistrița” ,,Dorna”), surprinderea obiceiurilor și
a tradițiilor din zona în care locuia Vitoria. De asemenea, opera este un roman
mitic deoarece în realitatea lumii evocate se împletesc cel puțin trei mituri
fundamentale: cel din balada Miorița, al zeiței Isis și al coborârii în Infern a lui Orfeu.
Drumul parcurs de Vitoria Lipan este o călătorie în spațiu dublată de o coborâre în
Infern, pentru a îndeplini ritualul trecerii ființei umane de la viață la moarte.
Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, în care se relatează
întâmplări reale sau imaginare, puse pe seama unor personaje și povestite de un
narator. Baltagul este un roman obiectiv, specie a genului epic în proză, de mari
dimensiuni cu o acțiune amplă la care participă numeroase personaje, complexe. Se
Viziunea despre lume pune în relief raportul dintre ordinea cosmică și cea
umană, deoarece omul simplu se confruntă cu lumea modernă, încercând să respecte
acea lege universală, numită de autor ,,rânduială”.
Tema are un mare grad de generalitate: relația dintre ordinea reală și
cea ,,transcendentă” a lumii, precum și monografia satului moldovenesc de la munte,
lume arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor ce l-au ucis
pe Nechifor Lipan. Din aceasta se desprind celelalte teme subordonate: iubirea,
moartea, familia și inițierea.
Titlul romanului este unul simbolic. Baltagul, topotul cu două tăișuri, are
caracter dual: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, are scopul de a face
dreptate.
Expozițiunea, dezvoltată în primele cinci capitole, prezintă gospodăria familiei
Lipan, sosirea lui Mitrea Argatul și pregătirile pentru iarnă. Pe alt plan însă este
prezentată Vitoria care, îngrijorată de întârzierea soțului plecat după oi la Dorna, face
drumuri între preotul satului, ca să-i scrie fiului ei Gheorghiță și baba Maranda,
vrăjitoarea satului, ca să-i explice întârzierea lui Nechifor, apoi o duce pe Minodora
la mănăstire penrtu a fi în siguranță. O scenă semnificativă o constituie chiar intriga
reprezentată de hotărârea Vitoriei de a începe căutările. În primă fază ea vrea să îl
trimită pe Gheorghiță în căutarea lui Nechifor, însă ezitarea flăcăului o face să se
răzgândească.
Desfășurarea acțiunii prezintă pregătirile de plecare și urmărește cronologic
drumul celor doi, care reconstituie traseul celui dispărut. Vitoria anunță autoritățile,
însă înțelege că datoria morală îi revine ei, așa că, după ce ține post și se închină la
icoana Sfânta Ana, pe zece martie, se hotărăște să plece cu Gheorghiță spre Dorna.
Participă conform tradiției la evenimentele care le ies în cale: botez și nuntă. Deși
până atunci găsește urme ale trecerii lui Nechifor la Suha, semnele dispar și ea
realizează că, între Suha și Sabasa soțul ei a fost ucis. Cu ajutorul câinelui Lupu, găsit
într-o gospodărie, descoperă osemintele lui Nechifor într-o râpă și anunță autoritățile.
Capitolul final concentrează punctul culimant și deznodământul. O a doua
scenă semnificativă este cea a praznicului, din ultimul capitol al romanului. Așezată
între oamenii prezenți, Vitoria începe atacul făcând aluzie la starea sufletească a lui
Calistrat Bogza. Bogza și Cuțui, exasperați de iluziile Vitoriei, cedează nervos și sunt
demascați. Câinele Lupu sare la beregata lui Bogza, iar Gheorghiță folosește baltagul,
finalizând etapa inițierii sale.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, tipul de femeie curajoasă
și inteligentă. Ea intră în relație cu toate personajele, acțiunea polarizându-se în jurul
ei. Ea devine un personaj inconfundabil în galeria portretelor feminine din literatura
română. Portretul fizic este realizat prin caracterizare directă, de către narator, ce
insistă asupra aspectului obrazului și ochilor. Vitoria preia rolul de personaj-reflector,
iar gândurile sale alternează din planul interior în cel exterior, oferind mai multe
perspective din care poate fi privită eroina. Ea apare în ipostaza de soție, mamă,
detectiv și munteancă. Prin caracterizare indirectă sunt dezvăluite trăsăturile sale:
iubirea, devotamentul, autoritatea, inteligența, intuiția, caracterul puternic.
În concluzie, Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman realist, pentru că
recompune imaginea unei societăți arhaice, roman care intră în categoria mitică prin
semnificații și polimorfismul structurii.