Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

„cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale. balul). numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog. Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda. după titlu. În cazul lui Farfuridi. Problemele sociale. ci şi prin limbaj. . Caragiale îşi iubeşte personajele.soţietate” şi . . ocupaţiile şi caracterele lor.. ca şi vârsta.. Personajul se exprimă şi confuz. indirect. pentru că I.prinţip”.Ce lume. sentimentale. Astfel. Stilul lui I. L. dom’le. „docoment’’.. alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese.. Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. „endependent”. Limbajul politicienilor demagogi. avocaţi de profesie. subliniind nivelul de cultură. Sunt şi câteva fraze memorabile: . Aceştia se întrec în discursuri patriotarde. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume. trădează în cazul lui Caţavencu. cu tautologii şi cacofonii. personajele se exprimă agramat. atitudini. între lumini şi umbre. El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. L. împrăştiat şi generator de încurcături. situaţii. politice. familiale. Asfel. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. incultura. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . ceea ce reflectă incultura acestuia.. cu abateri de la normele limbii literare. dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda.Bampir ? Ce-i aia bampir. prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici. dramaturgul a scris lista de personaje. Acţiunea se desfăşoară între două replici : .Eu.Numele personajelor sunt alese de dramaturg. obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice. 2 . dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu . „dipotat’’. Lexicul abundă în regionalisme munteneşti. iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril.. iar naraţiunea apare doar în didascalii.

comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. G. dorinţa de avere. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. există şi tipuri sociologice. o capodoperă a genului dramatic. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. prin satirizarea unor defecte omeneşti. Ambiţiile. de limbaj şi de nume).Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. Caragiale este o comedie de moravuri. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu.. în perioada campaniei electorale. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. dar cu acelaşi efect). iar trimisul de la centru. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. comedia „O scrisoare pierdută" de I. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context. Fiind destinată reprezentării scenice.. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime.L. Comedia este o specie a genului dramatic .) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. este ales deputat. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. (. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. Agamiţă Dandanache. Ca specie a genului dramatic. O serie de procedee compoziţionale 3 . comedia este destinată reprezentării scenice . Sunt prezente formele comicului: umorul. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori. între aparenţă şi esenţă. de caracter. cu un final fericit. într-un interval de trei zile. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". prin luptă de culise. care o foloseşte ca armă de şantaj. de fapt. Zoe. L.L. Personajele comediei sunt inferioare. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. Zaharia Trahanache.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. care se teme de trădarea prefectului.

Între timp. anticipări. fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. Caţavencu. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. El apare ca un instrument al hazardului. Intervine un alt personaj. Tipătescu. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". în momentele de maximă tensiune. tipul raisonneurului (Pristanda). Se declanşează conflictul secundar. tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". În actul III (punctul culminant). Cetăţeanul turmentat intră în scenă. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. coana Joitica. tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe). În încăierare. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. Farfuridi. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial. Brânzovenescu. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. simplist. prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. tipul confidentului (Pristanda. în cadrul întrunirii electorale. 4 . în schimbul scrisorii. Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. din întâmplare. introducerea unor elemente surpriză. care o duce destinatarei. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. fără a evolua pe parcursul acţiunii. găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). dar decisive în derularea intrigii. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. în succesiunea lor temporală. dar cu o zi înaintea alegerilor. Trahanache. Brânzovenescu). având intervenţii involuntare. ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. amânări). nu mişcă nimic în mod esenţial. În fiecare act. în două rânduri scrisoarea. Zoe dimpotrivă. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale. care se teme de trădarea prefectului. Dandanache. dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. răsturnări bruşte de situaţie. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu. unde adversarii se împacă. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. cea a voturilor.(modificarea raporturilor dintre personaje. tipul funcţionarului (Pristanda). Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. Personajele acţionează stereotip. Personajul întăreşte semnificaţia piesei. Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. fiind cel care găseşte. Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare. Dandanache). fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături.

numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. ritm. Cetăţeanul turmentat). despărţirea nu mai este atât de tranşantă. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile. Senil. teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. se identifică prin limbajul lor. satisfacerea intereselor personale). se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă.. în consonanţă cu noua lor stare socială. exprimare eliptică. mai prost decât oricare provincial.] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. Deşi comicul se opune tragicului. fiind intuiţie a absurdului. Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. repetitii.Principalul mod de expunere este dialogul. 5 . alcătuită dintr o galerie de arivişti. nici măcar în mod incorect. mai puţin elaborat. construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. confuziile lui Dandanache. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. În schimb. dar snob. deosebirea care se face între comic şi tragic. atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. fiind marcat prin: forme populare sau familiare. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres". În dialogul dramatic. s-a constatat de multă vreme că. în ce mă priveşte. spunea Eugène Ionesco. nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. este satirizat: pronunţă corect. Comicul. Un singur personaj este grotesc: Dandanache. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi. sentimentele. cu pretenţii de erudiţie. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Prin aceste mijloace. mimica) şi paraverbale (intonaţie. falsificarea listelor electorale. în acelaşi timp. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. Limbajul oral este mai spontan. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. dar. Vorbirea lui este incoerentă. pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. senilitatea lui Dandanache). Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral. Comicul nu oferă vreo ieşire [. sugerând prostia.. numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. exclamaţia. piesa provoacă râsul. atitudinea scriitorului faţă de personaje. Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. opiniile. „alesul" trimis de la centru. este incapabil de a asimila neologismul. Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. prostia lui Farfuridi. în profunzimea viziunii asupra existenţei. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). Comicul de intenţie. servislismul lui Pristanda. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee. în mod critic. gafa). repetiţia). incult. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. o cocă moale. originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. interogaţia. căzut în copilărie. accent. coincidenţă. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. asupra „comediei umane". care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache. ambiţiosul Caţavencu. pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. simplitatea frazei.

prezidentului”. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. pierdută de Zoe. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. se armonizează în final. având. de la Bucureşti. satira şi sarcasmul. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu. Dandanache. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului. Caragiale”. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. cât şi caractere individuale. Piesa are patru acte. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. fără explicaţii. a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. caracterizându-se prin cuvinte. de teamă de a nu fi compromisă public. care. soţia . Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. rol moralizator. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. în versuri sau în proză. Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care. dar derizorii ca semnificaţie. Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat. sosit de la Bucureşti. gesturi şi fapte. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. pe fondul agitat al unei campanii electorale . Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. se cere. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. aşadar. L. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. în folosul lor. moravuri (conduita morală a unui popor. producând mari emoţii doamnei Trahanache.de sus”. între care se nasc conflicte puternice. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. dar intervine poliţaiul Pristanda. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. din „opoziţie”. scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. L. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. a urmat o adevărată lovitură. În încăierare. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. supunându-se însă indicaţiei . exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. iar Tipătescu e nervos. „Comediile d-lui I. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. la 13 noiembrie 1884. pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu.. contrare numai în aparenţă. Interesele eroilor. preferatul conducerii judeţului. şi grupul fruntaş al conducerii locale. aspecte sociale. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. Când totul părea rezolvat. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. îşi dezvăluie strategia politică. în premieră. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului. de la un act la altul. Comedia este specia genului dramatic. care satirizează întâmplări. care aspiră spre o carieră politică.Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. Catavencu ameninţător. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică. cât şi al personajelor. ajunşi la putere şi ambiţioşi.. L. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache.

scena aceasta. Caragiale rămâne veşnic actual.. iar Tipătescu. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens.ticăloşie. este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei. Caragiale a fost. coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). deci. „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. „îi dau foc!”). se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. În prima scenă dintre cele amintite. Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului). L . neică. simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate. construieşte un text circular. Dandanache e ales în unanimitate. comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii. în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. toată lumea se împacă. veşnic tânăr. printr-un compromis de proporţii. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”. Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”. El întrebuinţează. quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache). de asemenea. cu blândeţe paternă. Comicul de situaţie rezultă. În opinia mea. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip. intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat.”. Nae Caţavencu. apariţia lui Dandanache. de exemplu... deşi părea învingător. dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs. scena IV). al cărui retorism nu are nimic ostentativ. şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „. Prin tematica abordată. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu).. într-o sărbătoare etc. aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. deşi erau în pericol de a pierde). pentru fitece mişelie. scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. trebuie să ai puţintică răbdare.. sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc. de exemplu.”. 7 . situaţia finală când farsa electorală se transformă. prin personajele create. Remarcabile sunt.Şi nu te mai turbura. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei. În final. comedia „O scrisoare pierdută” de I. fără scrisoare. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii.). dimpotrivă. Prin întâmplări neaşteptate.. nu merge so iei cu iuţeală. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică. tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). accentuată de muzica condusă de Pristanda. de mascaradă. Trahanache şi Zoe triumfă. Desigur. dar Trahanache. Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval.

Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. fiecare având identitatea sa bine precizată. Avocat. personaje de factură clasică. Personajele sale sunt aşadar tipuri umane.R. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală. voinţa care ordonă e de vină". din atitudinea. a cărei prescurtare – A. ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. nu sunt realizate schematic. dar în esenţă este un şantajist josnic. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte. iar atunci când ea îmbracă forme de 8 . a structurii conflictelor. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". pe seama „nemuritorului Gambetta"... Prin comicul de situaţie reies. Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. sunt tot pentru enteresul ţării?". reprezentative pentru societatea timpului respectiv. Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". pusă însă.Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. faptele şi vorbele acestui politician. folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau. în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu. prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani. modul său de a gandi şi de a se exprima. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli. strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu).L. I. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic. în mod indirect. fără niciun scrupul. În al treilea rând. pentru că personajele. Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete. se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc. iată ce vreau: nimic altceva!"). dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. deşi tipice. dar devine umil. directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor".Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei. aşa cum susţine Paul Zaripofol. dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". mandatul de deputat. Parvenit. grosolan şi impostor. Dandanache. Nae Caţavencu este ridicol. trăsături specifice. ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". Astfel. iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje.L. ci sunt privite în complexitatea lor. şeful opoziţiei politice din judeţ. din pricina inculturii. intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. fără efort. Caragiale a creat personaje vii. În al doilea rând.E. de altfel.Caragiale eseu argumentativ În primul rând.

prin satirizarea unor defecte omeneşti.patriotism. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează. prin lupta de culise. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu.. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. pentru a vă spune şi eu... principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului... de fapt... foarte variate şi sugestive. încât trăiesc şi în zilele noastre. caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg. dar lipseşte cu desăvârşire".. de palavragiu a lui Caţavencu. 9 . (plânsul îl îneacă mai tare). care sunt adevărate fişe de caracterizare. în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile. de caracter... (plânsul l-a biruit de tot) la România. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România.. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. ipocrizia şi demagogia individului. comedia „O scrisoare pierdută" de I. Zoe. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare. ca şi vorbele. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. indirect. cu un final fericit. Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. (plânge)". Prin indicaţiile scenice. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă. dramaturgul îşi „mişcă" personajele. făcându-le atât de reale. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice. faptele şi gândurile personajului.. e sublimă putem zice.. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor.. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. suindu-mă la această tribună. dar infatuat.. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. în zilele noastre". fraţilor. iar trimisul de la centru. dacă sunt mişcat. este ales deputat.. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. L. Comedia este o specie a genului dramatic. întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă. Zaharia Trahanache şi Zoe. le dă viaţă şi credibilitate.". Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. Ca orice român. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. firea de mahalagiu... indirect. de unde reies. piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. Nu în ultimul rând. care se teme de trădarea prefectului. Ca specie a genului dramatic. să ştiu de Europa d-tale. Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime.. plin de importanţă. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. L. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884. Prin comicul onomastic. o capodoperă a genului dramatic. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile. cicălitoare.. se sugerează. de limbaj şi de nume. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. comedia este destinată reprezentării scenice. stimabile. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist". care reliefează personajul semidoct. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. În concluzie. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. ca orice fiu al ţării sale. Agamiţă Dandanache. în aceste momente solemne. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. la ţărişoara mea.

avocaţi de profesie. Este violent când se ştie stapân pe situaţie. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic. asupra „comediei umane". Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. 10 . având capacitatea de a individualiza personajele. precum caracterul său.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. De asemenea. ocupaţia personajelor. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). Limbajul politicienilor demagogi. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. Actul III constituie punctul culminant. dar în acelaşi timp. care citesc ziarul lui Caţavencu. în mod critic. Nu are ticuri verbale. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. în cadrul întrunirii electorale. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Personajele acţioneaza stereotip. se precizează. Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine. atrage atenţia spectatorilor. ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. erorile de exprimare. În final. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. în plan moral sau intenţional. unde adversarii se împacă. Astfel. anulată de intenţia câştigului cooperativ. alături de numele semnificative şi statutul social. dar este linguşitor. fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). a gesturilor şi a mimicii. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. prin comportament. fiind astfel orientate către comicul de caractere. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. De asemenea. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. Formele greşite. umil şi servil când se ştie vinovat. iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. simplist. piesa provoacă râsul. Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. De exemplu. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti. director. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. dar devine lipsit de demnitate. Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Prin aceste mijloace. prin semnificaţia.

buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat. dar şi a unor defecte general umane. În actul al treilea. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei . ea va ajunge Ia Zoe. după ce ajunsese aici tot prin şantaj. Pe de o parte. iar Pristanda pe cel al supusului. Zoe Trahanache.Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I.centru” (de la Bucureşti).alesului”. În final. nici Caţavencu. banchet condus de Caţavencu.Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare.. încălcând formele legale. Apoi. Agamită Dandanache. doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat. fost lucrător la . că va fi sprijinit. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare. fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii. .O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale. avocat.stâlpii puterii”. Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului. Tipãtescu joacă rolul stăpânului... prefectul şi Trahanache.. Acesta va fi ales .în unanimitate”. nu este nici Farfuridi. L.prezidentului”. Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu. Tipätescu şi Trahanache. Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu. In aparenţă om al legii şi al datoriei. Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.poştie”. Caragiale . Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului. Relaţia dintre cele două personaje este dublă. în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi.. iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea ..micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). ci un necunoscut.. de la care este furatã de Caţavencu. unul din .scrisoricä” de amor. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii.. care se temea de scandal. la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist. Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu. Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei. După ce prima scrisoare este din nou pierdută.. Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă. adusã de Cetăţeanul Turmentat. şeful mai multor comitete şi . Pierdută de acesta.. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). Caţavencu recurge la şantaj. Candidatul partidului. În confruntarea cu Caţavencu. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . proprietar al ziarului . şi pe de altã parte.. folosindu-se tot de o . publicatã şi jucată în 1884. fiind a doua dintre ele.Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire. de data aceasta de Caţavencu.comiţii”). trimis de la . anunţat de Zaharia Trahanache. recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea. Nae Caţavencu.

” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: . Îşi ajută şefii. slugărnicia îl defineşte pe Pristanda...Ghiţă”. coana Joiţica. foncţia. pentru că are ”famelie mare. personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului. încălcând legea. degradarea morală.. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia..” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri.Ghiţă. după buget.. .. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui. remuneraţie mică. şi-i papă tot. pupă-l în bot. coana Joiţica.. În finalul piesei autorul. Ghiţă”. Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect. Tipãtescu. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa. imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde. Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect. îi rezervă lui ultima replică: . în care personajul apare în postura primului amorez).. 12 . foncţie. să tragă sforile în această farsă a alegerilor. cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş. Familiaritatea formulelor de adresare (.ciupelile”.. aparent devotat. moşie. de fapt.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional. ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. ironic.Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii. veniturile modeste. După părerea mea. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. Crede că-i pot fi iertate . iar Pristanda.coane Fănică”) subliniază complicitatea lor.