P. 1
Comedia - O Scrisoare Pierduta

Comedia - O Scrisoare Pierduta

|Views: 7|Likes:
Published by Ana-Maria Simona
comedie
comedie

More info:

Published by: Ana-Maria Simona on Aug 21, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/23/2014

pdf

text

original

Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. ca şi vârsta. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. Problemele sociale. indirect. trădează în cazul lui Caţavencu.Bampir ? Ce-i aia bampir. cu abateri de la normele limbii literare. 2 . politice. prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. L. Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon. dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda. situaţii.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda.soţietate” şi . balul). Limbajul politicienilor demagogi. „docoment’’. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale. personajele se exprimă agramat. atitudini.Eu. Stilul lui I.Ce lume. Sunt şi câteva fraze memorabile: . familiale. Caragiale îşi iubeşte personajele. numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog. între lumini şi umbre. sentimentale. Aceştia se întrec în discursuri patriotarde. dramaturgul a scris lista de personaje. În cazul lui Farfuridi. L.Numele personajelor sunt alese de dramaturg. pentru că I. dom’le. Acţiunea se desfăşoară între două replici : . obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice. dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. subliniind nivelul de cultură. Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . . Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. cu tautologii şi cacofonii. Astfel. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril. ocupaţiile şi caracterele lor. alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese. ci şi prin limbaj.... Lexicul abundă în regionalisme munteneşti. avocaţi de profesie. după titlu. împrăştiat şi generator de încurcături. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu . „cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume. iar naraţiunea apare doar în didascalii. Personajul se exprimă şi confuz.... Asfel. ceea ce reflectă incultura acestuia. . „endependent”. „dipotat’’. incultura. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici.prinţip”. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul.

Personajele comediei sunt inferioare. între aparenţă şi esenţă. dorinţa de avere. Ambiţiile. comedia „O scrisoare pierdută" de I. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Comedia este o specie a genului dramatic . Agamiţă Dandanache. iar trimisul de la centru. comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Sunt prezente formele comicului: umorul. este ales deputat. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale. de caracter. dar cu acelaşi efect). comedia este destinată reprezentării scenice . Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile. de fapt. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. există şi tipuri sociologice. în perioada campaniei electorale. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. prin satirizarea unor defecte omeneşti. care se teme de trădarea prefectului. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. cu un final fericit. prin luptă de culise. de limbaj şi de nume).. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. Caragiale este o comedie de moravuri. Fiind destinată reprezentării scenice. care o foloseşte ca armă de şantaj. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. Zoe. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu.L. L. într-un interval de trei zile.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. O serie de procedee compoziţionale 3 . care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context.) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. o capodoperă a genului dramatic. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor".Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene.. Zaharia Trahanache. în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. Ca specie a genului dramatic. în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. G. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. (. ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie.L. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime.

fără a evolua pe parcursul acţiunii. Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. care o duce destinatarei. coana Joitica. fiind cel care găseşte. prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. Dandanache). tipul raisonneurului (Pristanda). Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. tipul confidentului (Pristanda. menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. În actul III (punctul culminant). fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). în schimbul scrisorii. reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. introducerea unor elemente surpriză. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. Zoe dimpotrivă. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. dar decisive în derularea intrigii. Caţavencu. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. unde adversarii se împacă. Personajul întăreşte semnificaţia piesei. În încăierare. Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. amânări). având intervenţii involuntare. tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe). în succesiunea lor temporală. el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. în momentele de maximă tensiune. ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. în cadrul întrunirii electorale. 4 . În fiecare act. Tipătescu.(modificarea raporturilor dintre personaje. tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. Brânzovenescu. Se declanşează conflictul secundar. Trahanache. care se teme de trădarea prefectului. nu mişcă nimic în mod esenţial. Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. din întâmplare. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. anticipări. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. Brânzovenescu). Personajele acţionează stereotip. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. Dandanache. Între timp. tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. simplist. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. El apare ca un instrument al hazardului. tipul funcţionarului (Pristanda). prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale. Cetăţeanul turmentat intră în scenă. dar cu o zi înaintea alegerilor. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. cea a voturilor. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). Intervine un alt personaj. răsturnări bruşte de situaţie. în două rânduri scrisoarea. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. Farfuridi. Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare.

nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. servislismul lui Pristanda. se identifică prin limbajul lor. mai puţin elaborat. nici măcar în mod incorect. repetiţia).. sugerând prostia. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi. alcătuită dintr o galerie de arivişti. repetitii. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. s-a constatat de multă vreme că. teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. gafa). ambiţiosul Caţavencu.Principalul mod de expunere este dialogul. fiind intuiţie a absurdului. Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. mimica) şi paraverbale (intonaţie. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". fiind marcat prin: forme populare sau familiare. Senil. în acelaşi timp. 5 . în mod critic. în ce mă priveşte. pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. falsificarea listelor electorale. spunea Eugène Ionesco. este satirizat: pronunţă corect. piesa provoacă râsul. ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres". numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. „alesul" trimis de la centru. Comicul. Limbajul oral este mai spontan. simplitatea frazei. Cetăţeanul turmentat). În dialogul dramatic. Un singur personaj este grotesc: Dandanache. interogaţia. în profunzimea viziunii asupra existenţei. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. exprimare eliptică. despărţirea nu mai este atât de tranşantă. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. senilitatea lui Dandanache). răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. Prin aceste mijloace. deosebirea care se face între comic şi tragic. dar. cu pretenţii de erudiţie. satisfacerea intereselor personale). Vorbirea lui este incoerentă. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral. Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. este incapabil de a asimila neologismul. asupra „comediei umane". o cocă moale. în consonanţă cu noua lor stare socială. Comicul de intenţie. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. confuziile lui Dandanache. care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. accent. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. prostia lui Farfuridi.. exclamaţia. Deşi comicul se opune tragicului. Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee. dar snob. ritm. În schimb. incult. mai prost decât oricare provincial. opiniile. căzut în copilărie. Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. Comicul nu oferă vreo ieşire [. numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. coincidenţă. sentimentele.] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. atitudinea scriitorului faţă de personaje.

cât şi al personajelor. contrare numai în aparenţă. Caragiale”. L. soţia . Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. aspecte sociale. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. între care se nasc conflicte puternice. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică.Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . care. care satirizează întâmplări. îşi dezvăluie strategia politică. preferatul conducerii judeţului. „Comediile d-lui I. Când totul părea rezolvat. dar derizorii ca semnificaţie. de la un act la altul. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului. rol moralizator. Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri. iar Tipătescu e nervos. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. din „opoziţie”. aşadar. Dandanache. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care.. în folosul lor. dar intervine poliţaiul Pristanda. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. care aspiră spre o carieră politică. L. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. a urmat o adevărată lovitură. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. L. de teamă de a nu fi compromisă public. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. satira şi sarcasmul. gesturi şi fapte. a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. de la Bucureşti. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. şi grupul fruntaş al conducerii locale. se cere. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. în versuri sau în proză. scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. ajunşi la putere şi ambiţioşi. Interesele eroilor. cât şi caractere individuale. supunându-se însă indicaţiei . moravuri (conduita morală a unui popor. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. având. în premieră. pe fondul agitat al unei campanii electorale .de sus”. pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. la 13 noiembrie 1884. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme.prezidentului”.. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. În încăierare. pierdută de Zoe. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache. fără explicaţii. producând mari emoţii doamnei Trahanache. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. Catavencu ameninţător. se armonizează în final. Piesa are patru acte. Comedia este specia genului dramatic. sosit de la Bucureşti. exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”. caracterizându-se prin cuvinte. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat.

deci. Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”. Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii. simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. L . în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. 7 . este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei.. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „. Dandanache e ales în unanimitate. de exemplu. şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu.. Prin întâmplări neaşteptate. pentru fitece mişelie.. Trahanache şi Zoe triumfă. dar Trahanache. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. toată lumea se împacă. fără scrisoare. se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. situaţia finală când farsa electorală se transformă. construieşte un text circular.”. În final. În prima scenă dintre cele amintite. de exemplu. de asemenea. Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval. comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii. Caragiale rămâne veşnic actual. al cărui retorism nu are nimic ostentativ.. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică. accentuată de muzica condusă de Pristanda. tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). deşi erau în pericol de a pierde). aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu. scena aceasta. coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). neică. dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs. „îi dau foc!”).).ticăloşie. Comicul de situaţie rezultă. apariţia lui Dandanache. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu). Prin tematica abordată. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. prin personajele create. nu merge so iei cu iuţeală.”. dimpotrivă. cu blândeţe paternă. iar Tipătescu. În opinia mea. printr-un compromis de proporţii. deşi părea învingător. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip... „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. Nae Caţavencu. scena IV). Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului). scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. Remarcabile sunt. Desigur. sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc. de mascaradă. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens. comedia „O scrisoare pierdută” de I.Şi nu te mai turbura. Caragiale a fost. intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat. trebuie să ai puţintică răbdare. El întrebuinţează. într-o sărbătoare etc. quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache). veşnic tânăr.

arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". aşa cum susţine Paul Zaripofol. dar în esenţă este un şantajist josnic. reprezentative pentru societatea timpului respectiv. Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. I. în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. Nae Caţavencu este ridicol. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje. – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau. a structurii conflictelor.R.Caragiale eseu argumentativ În primul rând. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături. directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor". Personajele sale sunt aşadar tipuri umane. Avocat.L.Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. mandatul de deputat. deşi tipice. modul său de a gandi şi de a se exprima. pentru că personajele. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. Caragiale a creat personaje vii. dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete.. fără efort. se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". ci sunt privite în complexitatea lor. Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic.E. şeful opoziţiei politice din judeţ. trăsături specifice. din pricina inculturii. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. de altfel. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte.Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei. sunt tot pentru enteresul ţării?". strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu). ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". iar atunci când ea îmbracă forme de 8 . voinţa care ordonă e de vină". cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu. celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. a cărei prescurtare – A. există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc. dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". Dandanache. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice. personaje de factură clasică. nu sunt realizate schematic. Parvenit. Astfel.L. pusă însă. Prin comicul de situaţie reies. pe seama „nemuritorului Gambetta". din atitudinea. iată ce vreau: nimic altceva!"). Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. În al treilea rând. prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli. în mod indirect. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". fără niciun scrupul. În al doilea rând. grosolan şi impostor. faptele şi vorbele acestui politician.. fiecare având identitatea sa bine precizată. dar devine umil. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală.

piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. se sugerează. prin lupta de culise. Comedia este o specie a genului dramatic. comedia „O scrisoare pierdută" de I.. indirect. să ştiu de Europa d-tale. fraţilor.". făcându-le atât de reale. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare. prin satirizarea unor defecte omeneşti. L. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. ca orice fiu al ţării sale. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist". dramaturgul îşi „mişcă" personajele. 9 . a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. care sunt adevărate fişe de caracterizare. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului. de palavragiu a lui Caţavencu. care se teme de trădarea prefectului.patriotism. Agamiţă Dandanache. (plânge)". stimabile. Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje... Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. suindu-mă la această tribună.. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă... În concluzie. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului... (plânsul îl îneacă mai tare). în aceste momente solemne. de unde reies. L.. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. Prin comicul onomastic. Ca specie a genului dramatic. Prin indicaţiile scenice.. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România. Zaharia Trahanache şi Zoe. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. de caracter. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. de limbaj şi de nume. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. ipocrizia şi demagogia individului. comedia este destinată reprezentării scenice. personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi. caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg.. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă.. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. încât trăiesc şi în zilele noastre. Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. la ţărişoara mea. cu un final fericit.. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă. (plânsul l-a biruit de tot) la România. Ca orice român. rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. firea de mahalagiu. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă. dacă sunt mişcat.. în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile. le dă viaţă şi credibilitate. iar trimisul de la centru. Nu în ultimul rând.. pentru a vă spune şi eu. de fapt. dar lipseşte cu desăvârşire". e sublimă putem zice. dar infatuat. plin de importanţă.. în zilele noastre". având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. faptele şi gândurile personajului. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice. o capodoperă a genului dramatic... adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. indirect. Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. Zoe.. cicălitoare. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. este ales deputat. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. foarte variate şi sugestive. care reliefează personajul semidoct. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă.. ca şi vorbele.

anulată de intenţia câştigului cooperativ. se precizează. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate. ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. Limbajul politicienilor demagogi. pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. dar devine lipsit de demnitate. prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". pentru că scrisoarea ajunge la Zoe.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. fiind astfel orientate către comicul de caractere. Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. avocaţi de profesie. În final. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine. Prin aceste mijloace. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. prin comportament. principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie. 10 . adversari în lupta pentru mandatul de deputat. în plan moral sau intenţional. dar în acelaşi timp. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. în mod critic. numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). erorile de exprimare. având capacitatea de a individualiza personajele. De asemenea. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. atrage atenţia spectatorilor. umil şi servil când se ştie vinovat.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. prin semnificaţia. director. Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. piesa provoacă râsul. ocupaţia personajelor. a gesturilor şi a mimicii. particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic. Personajele acţioneaza stereotip. dar este linguşitor. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Nu are ticuri verbale. precum caracterul său. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. simplist. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. Este violent când se ştie stapân pe situaţie. Actul III constituie punctul culminant. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Astfel. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti. De asemenea. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. unde adversarii se împacă. De exemplu. Formele greşite. alături de numele semnificative şi statutul social. care citesc ziarul lui Caţavencu. Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. asupra „comediei umane". acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. în cadrul întrunirii electorale.

în unanimitate”. Candidatul partidului. banchet condus de Caţavencu. unul din . Caragiale . Acesta va fi ales . În confruntarea cu Caţavencu. Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă. În final. anunţat de Zaharia Trahanache. nu este nici Farfuridi. Zoe Trahanache. buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat. Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului. fiind a doua dintre ele. proprietar al ziarului . Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu. în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi. După ce prima scrisoare este din nou pierdută.. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei .Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire. fost lucrător la .. iar Pristanda pe cel al supusului.. Pe de o parte... Caţavencu recurge la şantaj. că va fi sprijinit.alesului”.. după ce ajunsese aici tot prin şantaj. prefectul şi Trahanache. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare. ea va ajunge Ia Zoe. recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea. care se temea de scandal. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). Apoi. ci un necunoscut. încălcând formele legale. Tipätescu şi Trahanache.. Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei.Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare. fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii. Tipãtescu joacă rolul stăpânului. avocat.O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale..centru” (de la Bucureşti).. trimis de la . Nae Caţavencu. Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu.poştie”. In aparenţă om al legii şi al datoriei. Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. dar şi a unor defecte general umane. nici Caţavencu. L.Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I.scrisoricä” de amor. adusã de Cetăţeanul Turmentat.. iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea .stâlpii puterii”. Pierdută de acesta. doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat. În actul al treilea. şeful mai multor comitete şi . la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist.micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). folosindu-se tot de o .comiţii”). Agamită Dandanache. de data aceasta de Caţavencu.prezidentului”. de la care este furatã de Caţavencu. publicatã şi jucată în 1884. şi pe de altã parte.. . Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu. Relaţia dintre cele două personaje este dublă.

îi rezervă lui ultima replică: . degradarea morală. coana Joiţica. Ghiţă”. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. după buget. de fapt.coane Fănică”) subliniază complicitatea lor.. foncţie.. în care personajul apare în postura primului amorez). pentru că are ”famelie mare. imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde... .Ghiţă. slugărnicia îl defineşte pe Pristanda. coana Joiţica. Tipãtescu.ciupelile”. veniturile modeste. să tragă sforile în această farsă a alegerilor.. încălcând legea. ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. iar Pristanda. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui. remuneraţie mică. personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului. foncţia. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache.. Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional. După părerea mea.” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: . Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect. pupă-l în bot... cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş. Îşi ajută şefii. şi-i papă tot. 12 .” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri.Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii. ironic. Familiaritatea formulelor de adresare (. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei. moşie. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa.. aparent devotat.Ghiţă”. În finalul piesei autorul. Crede că-i pot fi iertate .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->