Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

L. subliniind nivelul de cultură.. dramaturgul a scris lista de personaje. Personajul se exprimă şi confuz. cu abateri de la normele limbii literare. iar naraţiunea apare doar în didascalii. Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . Acţiunea se desfăşoară între două replici : . obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice. iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril. alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese. Stilul lui I. „endependent”. „dipotat’’. trădează în cazul lui Caţavencu. Astfel. prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul. sentimentale. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon. . Aceştia se întrec în discursuri patriotarde. familiale. Sunt şi câteva fraze memorabile: .. Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. după titlu.. atitudini. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici.Bampir ? Ce-i aia bampir.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda. situaţii. „cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. Asfel. ceea ce reflectă incultura acestuia.soţietate” şi . dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda. ca şi vârsta. „docoment’’. politice. Caragiale îşi iubeşte personajele. împrăştiat şi generator de încurcături. indirect. Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. personajele se exprimă agramat. dom’le. . Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale.Numele personajelor sunt alese de dramaturg.. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). ci şi prin limbaj. El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu . între lumini şi umbre. În cazul lui Farfuridi.prinţip”. 2 . cu tautologii şi cacofonii.Eu.Ce lume. incultura. pentru că I.. L. ocupaţiile şi caracterele lor.. avocaţi de profesie. Problemele sociale. balul). Limbajul politicienilor demagogi. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. Lexicul abundă în regionalisme munteneşti. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume.

) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. Zaharia Trahanache. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Agamiţă Dandanache. care se teme de trădarea prefectului. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. prin satirizarea unor defecte omeneşti. în perioada campaniei electorale. Ambiţiile.. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori.. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile. Ca specie a genului dramatic. Comedia este o specie a genului dramatic . ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie.Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I. prin luptă de culise. comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. dorinţa de avere. de caracter. între aparenţă şi esenţă. comedia este destinată reprezentării scenice . Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. O serie de procedee compoziţionale 3 . Caragiale este o comedie de moravuri. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. Zoe. există şi tipuri sociologice. Personajele comediei sunt inferioare. Sunt prezente formele comicului: umorul. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. o capodoperă a genului dramatic. cu un final fericit.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. G. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. Fiind destinată reprezentării scenice. de fapt." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. dar cu acelaşi efect). Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. comedia „O scrisoare pierdută" de I. într-un interval de trei zile. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". L. de limbaj şi de nume).L. în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene.L. iar trimisul de la centru. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. este ales deputat. (. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. care o foloseşte ca armă de şantaj. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare.(modificarea raporturilor dintre personaje. în schimbul scrisorii. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. în două rânduri scrisoarea. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. Personajele acţionează stereotip. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Se declanşează conflictul secundar. tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. în momentele de maximă tensiune. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. dar decisive în derularea intrigii. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. simplist. fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. Zoe dimpotrivă. Brânzovenescu. În actul III (punctul culminant). Personajul întăreşte semnificaţia piesei. ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. tipul confidentului (Pristanda. care o duce destinatarei. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. tipul raisonneurului (Pristanda). Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. În încăierare. prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale. fără a evolua pe parcursul acţiunii. fiind cel care găseşte. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. Caţavencu. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. nu mişcă nimic în mod esenţial. reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". amânări). El apare ca un instrument al hazardului. coana Joitica. Brânzovenescu). În fiecare act. Intervine un alt personaj. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. Farfuridi. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe). prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. anticipări. care se teme de trădarea prefectului. Cetăţeanul turmentat intră în scenă. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare. Dandanache). introducerea unor elemente surpriză. Trahanache. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu. dar cu o zi înaintea alegerilor. având intervenţii involuntare. 4 . din întâmplare. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. răsturnări bruşte de situaţie. tipul funcţionarului (Pristanda). Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. Între timp. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. în succesiunea lor temporală. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial. fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. Dandanache. unde adversarii se împacă. în cadrul întrunirii electorale. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. cea a voturilor. Tipătescu.

Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. fiind marcat prin: forme populare sau familiare. Comicul. Senil. originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. repetiţia). o cocă moale. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. dar snob. nici măcar în mod incorect. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. falsificarea listelor electorale. în acelaşi timp. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. căzut în copilărie. Limbajul oral este mai spontan. servislismul lui Pristanda. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. satisfacerea intereselor personale). repetitii. care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. deosebirea care se face între comic şi tragic.Principalul mod de expunere este dialogul. simplitatea frazei. Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. în mod critic. Deşi comicul se opune tragicului. se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. ambiţiosul Caţavencu. accent. alcătuită dintr o galerie de arivişti. este satirizat: pronunţă corect. Comicul de intenţie. în profunzimea viziunii asupra existenţei. exprimare eliptică. construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. sugerând prostia. spunea Eugène Ionesco. sentimentele... Comicul nu oferă vreo ieşire [. Cetăţeanul turmentat). opiniile. Un singur personaj este grotesc: Dandanache. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile. ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres". piesa provoacă râsul. Prin aceste mijloace. gafa). Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. confuziile lui Dandanache. cu pretenţii de erudiţie. numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. În schimb. exclamaţia. interogaţia. fiind intuiţie a absurdului.] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. senilitatea lui Dandanache). ritm. s-a constatat de multă vreme că. în consonanţă cu noua lor stare socială. prostia lui Farfuridi. atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. incult. În dialogul dramatic. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi. mai puţin elaborat. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. este incapabil de a asimila neologismul. nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. în ce mă priveşte. mai prost decât oricare provincial. mimica) şi paraverbale (intonaţie. asupra „comediei umane". pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. atitudinea scriitorului faţă de personaje. numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. „alesul" trimis de la centru. coincidenţă. Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral. despărţirea nu mai este atât de tranşantă. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee. 5 . se identifică prin limbajul lor. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Vorbirea lui este incoerentă. răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. dar.

L. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme. „Comediile d-lui I. supunându-se însă indicaţiei . a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. moravuri (conduita morală a unui popor. Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului. Când totul părea rezolvat. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. a urmat o adevărată lovitură. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. sosit de la Bucureşti. Piesa are patru acte. pe fondul agitat al unei campanii electorale . aşadar. având. care satirizează întâmplări. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. în folosul lor. preferatul conducerii judeţului. Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. care aspiră spre o carieră politică. ajunşi la putere şi ambiţioşi.. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. cât şi caractere individuale.de sus”. care. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. de teamă de a nu fi compromisă public. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. şi grupul fruntaş al conducerii locale.prezidentului”. între care se nasc conflicte puternice. L. îşi dezvăluie strategia politică. Caragiale”. aspecte sociale. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. În încăierare. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. pierdută de Zoe. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”. contrare numai în aparenţă. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. dar intervine poliţaiul Pristanda. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică. în versuri sau în proză. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.. Catavencu ameninţător. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. din „opoziţie”. se armonizează în final. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . Interesele eroilor. scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. de la Bucureşti. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. iar Tipătescu e nervos. producând mari emoţii doamnei Trahanache. L. fără explicaţii. în premieră. cât şi al personajelor. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. rol moralizator. la 13 noiembrie 1884. Dandanache. exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu.Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. se cere. soţia . satira şi sarcasmul. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. Comedia este specia genului dramatic. a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu. caracterizându-se prin cuvinte. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri. de la un act la altul. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului. gesturi şi fapte. folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. dar derizorii ca semnificaţie.

fără scrisoare. Trahanache şi Zoe triumfă. 7 . Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”.). tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). Caragiale a fost. deşi erau în pericol de a pierde). se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval. prin personajele create. În prima scenă dintre cele amintite. de exemplu. aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu. Nae Caţavencu. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „. printr-un compromis de proporţii. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii. dar Trahanache. Prin întâmplări neaşteptate.. iar Tipătescu. Dandanache e ales în unanimitate. Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului). În opinia mea. trebuie să ai puţintică răbdare. este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei. neică. cu blândeţe paternă. simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate. Caragiale rămâne veşnic actual. În final. apariţia lui Dandanache. intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat. Prin tematica abordată. sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc. de mascaradă. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip. situaţia finală când farsa electorală se transformă.”.. El întrebuinţează. L . accentuată de muzica condusă de Pristanda.. de asemenea. Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”. de exemplu. comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii. „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. scena IV). quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache).. şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu. în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens. deci.. nu merge so iei cu iuţeală.Şi nu te mai turbura. toată lumea se împacă. coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). într-o sărbătoare etc. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. Comicul de situaţie rezultă. dimpotrivă. Remarcabile sunt. dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu).”. comedia „O scrisoare pierdută” de I. pentru fitece mişelie. veşnic tânăr. construieşte un text circular. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. al cărui retorism nu are nimic ostentativ. Desigur.ticăloşie. scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda.. scena aceasta. deşi părea învingător. „îi dau foc!”).

personaje de factură clasică. celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. pusă însă. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături. dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. a structurii conflictelor. reprezentative pentru societatea timpului respectiv. din atitudinea. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli. Caragiale a creat personaje vii. cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu.Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei.Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. dar devine umil. dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu)... mandatul de deputat. Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate.L. de altfel. a cărei prescurtare – A. fără efort. ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc. Avocat. iată ce vreau: nimic altceva!"). arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". voinţa care ordonă e de vină". Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte. Astfel. fiecare având identitatea sa bine precizată. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. deşi tipice. ci sunt privite în complexitatea lor. directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor". principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. nu sunt realizate schematic. trăsături specifice. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală. intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. modul său de a gandi şi de a se exprima. el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic. Prin comicul de situaţie reies. – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. din pricina inculturii. în mod indirect. aşa cum susţine Paul Zaripofol.Caragiale eseu argumentativ În primul rând. În al treilea rând.R.L. pentru că personajele. Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje. iar atunci când ea îmbracă forme de 8 . fără niciun scrupul. faptele şi vorbele acestui politician. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". dar în esenţă este un şantajist josnic. I. pe seama „nemuritorului Gambetta". se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". Parvenit. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". şeful opoziţiei politice din judeţ. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". Personajele sale sunt aşadar tipuri umane. Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice. prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani. sunt tot pentru enteresul ţării?". grosolan şi impostor.E. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. În al doilea rând. folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau. Nae Caţavencu este ridicol. Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete. în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. Dandanache.

Ca specie a genului dramatic.. Zoe. stimabile.. se sugerează. prin satirizarea unor defecte omeneşti. este ales deputat. în zilele noastre". pentru a vă spune şi eu. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice. care se teme de trădarea prefectului. de limbaj şi de nume. Zaharia Trahanache şi Zoe. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare.. În concluzie. faptele şi gândurile personajului. cu un final fericit.. care reliefează personajul semidoct. de fapt. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. L. în aceste momente solemne.. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. Ca orice român. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă. ca şi vorbele. Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884. dacă sunt mişcat. indirect. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. indirect. în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile. (plânge)". caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg. Prin comicul onomastic. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi.. să ştiu de Europa d-tale. adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. fraţilor. dar lipseşte cu desăvârşire".. principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă.. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. suindu-mă la această tribună. prin lupta de culise. la ţărişoara mea. întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă. comedia este destinată reprezentării scenice. plin de importanţă... Agamiţă Dandanache. de palavragiu a lui Caţavencu. ipocrizia şi demagogia individului.patriotism... Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu.". ca orice fiu al ţării sale. piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. foarte variate şi sugestive.. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile. Comedia este o specie a genului dramatic. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. făcându-le atât de reale. (plânsul l-a biruit de tot) la România. de caracter. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. L. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri.. le dă viaţă şi credibilitate. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist".. Prin indicaţiile scenice.. o capodoperă a genului dramatic. (plânsul îl îneacă mai tare). fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. iar trimisul de la centru. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România. de unde reies. Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene.. care sunt adevărate fişe de caracterizare. Nu în ultimul rând. încât trăiesc şi în zilele noastre. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. firea de mahalagiu. 9 . având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri.. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă.. e sublimă putem zice. rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. comedia „O scrisoare pierdută" de I. Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri. dramaturgul îşi „mişcă" personajele. cicălitoare. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. dar infatuat..

numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. Formele greşite. precum caracterul său. se precizează. prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. a gesturilor şi a mimicii.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. De asemenea. care citesc ziarul lui Caţavencu. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". ocupaţia personajelor. se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. având capacitatea de a individualiza personajele. simplist. în plan moral sau intenţional. erorile de exprimare. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. atrage atenţia spectatorilor. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. Astfel. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. în cadrul întrunirii electorale. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate. Prin aceste mijloace. Este violent când se ştie stapân pe situaţie. De asemenea. anulată de intenţia câştigului cooperativ. fiind astfel orientate către comicul de caractere. dar este linguşitor. dar în acelaşi timp. avocaţi de profesie. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic. 10 . în mod critic. prin comportament. fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie. unde adversarii se împacă. Personajele acţioneaza stereotip. dar devine lipsit de demnitate. Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. În final. Nu are ticuri verbale. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. piesa provoacă râsul. De exemplu. director. fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. Actul III constituie punctul culminant. umil şi servil când se ştie vinovat. asupra „comediei umane". alături de numele semnificative şi statutul social. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. Limbajul politicienilor demagogi. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. prin semnificaţia.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine.

Nae Caţavencu. În confruntarea cu Caţavencu. Zoe Trahanache. ea va ajunge Ia Zoe. de la care este furatã de Caţavencu. iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea . Relaţia dintre cele două personaje este dublă.centru” (de la Bucureşti).. Tipãtescu joacă rolul stăpânului. că va fi sprijinit.stâlpii puterii”. fiind a doua dintre ele. Pierdută de acesta. Caragiale . Apoi. nu este nici Farfuridi.. Tipätescu şi Trahanache. După ce prima scrisoare este din nou pierdută.alesului”. În final. doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat. avocat.. şeful mai multor comitete şi . anunţat de Zaharia Trahanache. Agamită Dandanache. de data aceasta de Caţavencu. . în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi. L. Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului.Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I. Pe de o parte. În actul al treilea.comiţii”). publicatã şi jucată în 1884..Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire. banchet condus de Caţavencu. Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei. iar Pristanda pe cel al supusului. care se temea de scandal. Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu.. Candidatul partidului.scrisoricä” de amor. Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu. recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). Acesta va fi ales .micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). proprietar al ziarului ..Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare. Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu. nici Caţavencu..în unanimitate”. fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii. buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat.prezidentului”. dar şi a unor defecte general umane. folosindu-se tot de o .O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale. după ce ajunsese aici tot prin şantaj. Caţavencu recurge la şantaj. încălcând formele legale. fost lucrător la .. la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist. unul din . Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului..poştie”. şi pe de altã parte. Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă.. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei . trimis de la . adusã de Cetăţeanul Turmentat. prefectul şi Trahanache. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . In aparenţă om al legii şi al datoriei. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare.. ci un necunoscut.

aparent devotat. În finalul piesei autorul. personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului.” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: .Ghiţă”. degradarea morală. în care personajul apare în postura primului amorez). . Tipãtescu. 12 .. Ghiţă”. pentru că are ”famelie mare. de fapt... îi rezervă lui ultima replică: . slugărnicia îl defineşte pe Pristanda. imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde. Îşi ajută şefii. foncţie.. veniturile modeste. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui. Familiaritatea formulelor de adresare (. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei.Ghiţă.coane Fănică”) subliniază complicitatea lor.ciupelile”. coana Joiţica. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. încălcând legea. iar Pristanda. Crede că-i pot fi iertate . moşie. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional..Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii. Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect... remuneraţie mică.. Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect.. ironic. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia. şi-i papă tot. După părerea mea. după buget. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache. ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş.” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri. pupă-l în bot. foncţia. coana Joiţica. să tragă sforile în această farsă a alegerilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful