Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

sentimentale. . dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. L. „cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. Limbajul politicienilor demagogi. În cazul lui Farfuridi.soţietate” şi . ci şi prin limbaj. incultura.. . atitudini. balul). avocaţi de profesie. Problemele sociale. Stilul lui I. familiale. subliniind nivelul de cultură.. alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. L.Numele personajelor sunt alese de dramaturg. Acţiunea se desfăşoară între două replici : . Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. Caragiale îşi iubeşte personajele. iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume. iar naraţiunea apare doar în didascalii.. El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. situaţii. Sunt şi câteva fraze memorabile: .prinţip”. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu .. dramaturgul a scris lista de personaje. „dipotat’’. „endependent”. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici. politice. indirect. Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. 2 . trădează în cazul lui Caţavencu.Bampir ? Ce-i aia bampir.. „docoment’’. ca şi vârsta. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. cu tautologii şi cacofonii. după titlu.. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . Asfel. dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda. pentru că I.Eu. numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog. Lexicul abundă în regionalisme munteneşti. cu abateri de la normele limbii literare. ocupaţiile şi caracterele lor. împrăştiat şi generator de încurcături. dom’le.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda. între lumini şi umbre. Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon.Ce lume. ceea ce reflectă incultura acestuia. personajele se exprimă agramat. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale. Aceştia se întrec în discursuri patriotarde. Astfel. Personajul se exprimă şi confuz. obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice.

o capodoperă a genului dramatic. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. L. Zaharia Trahanache. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori. Agamiţă Dandanache. prin luptă de culise. iar trimisul de la centru. există şi tipuri sociologice. comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. dar cu acelaşi efect). Ca specie a genului dramatic. privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. prin satirizarea unor defecte omeneşti.L.. dorinţa de avere. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. este ales deputat. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. comedia „O scrisoare pierdută" de I. Personajele comediei sunt inferioare. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. care se teme de trădarea prefectului. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". Caragiale este o comedie de moravuri. (. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. de limbaj şi de nume). ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie. de fapt. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. Ambiţiile. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. într-un interval de trei zile. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale. O serie de procedee compoziţionale 3 . care o foloseşte ca armă de şantaj. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. Sunt prezente formele comicului: umorul. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. în perioada campaniei electorale. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. cu un final fericit.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează. Comedia este o specie a genului dramatic . în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. Fiind destinată reprezentării scenice. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. comedia este destinată reprezentării scenice . Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. între aparenţă şi esenţă.Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I.. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. de caracter. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu.) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. G. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu.L. Zoe.

în momentele de maximă tensiune. Trahanache. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. nu mişcă nimic în mod esenţial. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Farfuridi. Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare. tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. care o duce destinatarei. fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). din întâmplare. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe). prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. Zoe dimpotrivă. tipul raisonneurului (Pristanda). Personajul întăreşte semnificaţia piesei. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. unde adversarii se împacă. găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. 4 . tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). care se teme de trădarea prefectului. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Cetăţeanul turmentat intră în scenă. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). cea a voturilor. Dandanache). Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Între timp. Dandanache. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. răsturnări bruşte de situaţie. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. amânări). în schimbul scrisorii. în cadrul întrunirii electorale. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial. fără a evolua pe parcursul acţiunii. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. având intervenţii involuntare. Personajele acţionează stereotip. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. Tipătescu. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. în două rânduri scrisoarea. Caţavencu. Brânzovenescu. menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. dar cu o zi înaintea alegerilor. Se declanşează conflictul secundar. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. El apare ca un instrument al hazardului. În actul III (punctul culminant). tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). tipul funcţionarului (Pristanda). el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. dar decisive în derularea intrigii. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. În încăierare. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. introducerea unor elemente surpriză. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu. prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale. simplist. în succesiunea lor temporală. Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Intervine un alt personaj. Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. tipul confidentului (Pristanda. Brânzovenescu). Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Zoe îi promite şantajistului sprijinul său.(modificarea raporturilor dintre personaje. În fiecare act. fiind cel care găseşte. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). anticipări. coana Joitica.

pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. căzut în copilărie. originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". repetiţia). în acelaşi timp.Principalul mod de expunere este dialogul. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). coincidenţă. Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral. repetitii. pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. satisfacerea intereselor personale). Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. opiniile. Comicul. în consonanţă cu noua lor stare socială. falsificarea listelor electorale. Prin aceste mijloace. este satirizat: pronunţă corect. care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache.. nici măcar în mod incorect. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. „alesul" trimis de la centru. Senil. se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. în profunzimea viziunii asupra existenţei. Vorbirea lui este incoerentă. despărţirea nu mai este atât de tranşantă. piesa provoacă râsul. În schimb. incult. mai puţin elaborat. senilitatea lui Dandanache). Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. mai prost decât oricare provincial. ambiţiosul Caţavencu. exclamaţia. Un singur personaj este grotesc: Dandanache. servislismul lui Pristanda. spunea Eugène Ionesco. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. în ce mă priveşte. Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. este incapabil de a asimila neologismul. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres". fiind intuiţie a absurdului. se identifică prin limbajul lor. Comicul nu oferă vreo ieşire [. s-a constatat de multă vreme că. fiind marcat prin: forme populare sau familiare. Cetăţeanul turmentat). numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. Limbajul oral este mai spontan. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. gafa). răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi.. dar snob. dar. exprimare eliptică. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. simplitatea frazei. interogaţia. ritm. Deşi comicul se opune tragicului. deosebirea care se face între comic şi tragic. nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. prostia lui Farfuridi. sentimentele. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile. Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. o cocă moale. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. sugerând prostia. cu pretenţii de erudiţie. În dialogul dramatic. atitudinea scriitorului faţă de personaje. asupra „comediei umane".] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee. accent. Comicul de intenţie. confuziile lui Dandanache. mimica) şi paraverbale (intonaţie. Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. în mod critic. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. alcătuită dintr o galerie de arivişti. 5 .

care aspiră spre o carieră politică. folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. pe fondul agitat al unei campanii electorale . rol moralizator. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. aşadar. caracterizându-se prin cuvinte. pierdută de Zoe. la 13 noiembrie 1884. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. de la un act la altul.Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. Caragiale”. a urmat o adevărată lovitură. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului.de sus”. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. soţia . Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. în premieră. între care se nasc conflicte puternice. aspecte sociale. a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. Interesele eroilor. iar Tipătescu e nervos. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. care satirizează întâmplări. satira şi sarcasmul.. L. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. L. Catavencu ameninţător. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. gesturi şi fapte. fără explicaţii. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. producând mari emoţii doamnei Trahanache. şi grupul fruntaş al conducerii locale. în versuri sau în proză. contrare numai în aparenţă. pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. de teamă de a nu fi compromisă public. preferatul conducerii judeţului.prezidentului”. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . Piesa are patru acte. având. ajunşi la putere şi ambiţioşi. dar derizorii ca semnificaţie. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. se armonizează în final. se cere. În încăierare. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri. Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului.. sosit de la Bucureşti. îşi dezvăluie strategia politică. care. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. „Comediile d-lui I. dar intervine poliţaiul Pristanda. Când totul părea rezolvat. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. moravuri (conduita morală a unui popor. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”. din „opoziţie”. L. Comedia este specia genului dramatic. de la Bucureşti. supunându-se însă indicaţiei . în folosul lor. cât şi al personajelor. cât şi caractere individuale. Dandanache.

Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. nu merge so iei cu iuţeală. deci.. aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu. de mascaradă. 7 . trebuie să ai puţintică răbdare.. printr-un compromis de proporţii. cu blândeţe paternă. Comicul de situaţie rezultă. Prin tematica abordată. veşnic tânăr. sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc. situaţia finală când farsa electorală se transformă. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu). Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”. iar Tipătescu. Nae Caţavencu. Dandanache e ales în unanimitate. În prima scenă dintre cele amintite. Trahanache şi Zoe triumfă. toată lumea se împacă. Prin întâmplări neaşteptate. Caragiale a fost.ticăloşie. L . intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat. Desigur. apariţia lui Dandanache. deşi părea învingător. prin personajele create.. într-o sărbătoare etc. El întrebuinţează. în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. al cărui retorism nu are nimic ostentativ. Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului). şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu. fără scrisoare. „îi dau foc!”). scena aceasta. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii. dar Trahanache. „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”. În final..”. quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache). simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate.”. se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „. este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei. neică. de asemenea. tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). dimpotrivă. de exemplu. pentru fitece mişelie. accentuată de muzica condusă de Pristanda. comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii. deşi erau în pericol de a pierde). dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs. scena IV). construieşte un text circular. scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens. Remarcabile sunt.. Caragiale rămâne veşnic actual. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică. comedia „O scrisoare pierdută” de I. În opinia mea.Şi nu te mai turbura..). de exemplu.

Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate.R. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice.. celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. Avocat. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies. de altfel. iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. Dandanache. Nae Caţavencu este ridicol. dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu). dar devine umil. În al treilea rând. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. Prin comicul de situaţie reies. din atitudinea. a cărei prescurtare – A. grosolan şi impostor.Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. Personajele sale sunt aşadar tipuri umane. ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. pentru că personajele. ci sunt privite în complexitatea lor. pe seama „nemuritorului Gambetta". În al doilea rând. sunt tot pentru enteresul ţării?". arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". iată ce vreau: nimic altceva!"). fără efort. folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau. Caragiale a creat personaje vii. Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor". fără niciun scrupul. modul său de a gandi şi de a se exprima. Astfel. cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli. în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. deşi tipice. în mod indirect. fiecare având identitatea sa bine precizată. ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. a structurii conflictelor. dar în esenţă este un şantajist josnic. I. prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani. personaje de factură clasică. din pricina inculturii. mandatul de deputat.E. faptele şi vorbele acestui politician.Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei. şeful opoziţiei politice din judeţ. nu sunt realizate schematic. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături. reprezentative pentru societatea timpului respectiv. voinţa care ordonă e de vină".L. trăsături specifice.L. intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic. pusă însă. iar atunci când ea îmbracă forme de 8 .Caragiale eseu argumentativ În primul rând. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală.. se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". Parvenit. aşa cum susţine Paul Zaripofol.

Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. cu un final fericit. încât trăiesc şi în zilele noastre. de palavragiu a lui Caţavencu... iar trimisul de la centru. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei.. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte.patriotism. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. stimabile. ipocrizia şi demagogia individului.. Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. în zilele noastre". dar infatuat. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. dacă sunt mişcat. de caracter. fraţilor.. L.. care sunt adevărate fişe de caracterizare. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. (plânge)". care reliefează personajul semidoct. la ţărişoara mea. L. Comedia este o specie a genului dramatic. Prin comicul onomastic. (plânsul îl îneacă mai tare). care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri.. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist". prin satirizarea unor defecte omeneşti. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează. indirect. cicălitoare. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare. de fapt. plin de importanţă. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă. Zaharia Trahanache şi Zoe. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. pentru a vă spune şi eu. (plânsul l-a biruit de tot) la România. prin lupta de culise.. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă. principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului. dramaturgul îşi „mişcă" personajele.. Zoe. în aceste momente solemne.. ca orice fiu al ţării sale. de limbaj şi de nume. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. care se teme de trădarea prefectului. 9 . Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri. Nu în ultimul rând. se sugerează.. Ca orice român. piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. Ca specie a genului dramatic. foarte variate şi sugestive. este ales deputat. faptele şi gândurile personajului.. caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg.. Prin indicaţiile scenice. e sublimă putem zice. comedia „O scrisoare pierdută" de I. Agamiţă Dandanache. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884.. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. suindu-mă la această tribună. În concluzie. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje. de unde reies. o capodoperă a genului dramatic. le dă viaţă şi credibilitate.. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice... întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă. firea de mahalagiu.. dar lipseşte cu desăvârşire". fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.. făcându-le atât de reale. Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. să ştiu de Europa d-tale. indirect. ca şi vorbele.". în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. comedia este destinată reprezentării scenice..

iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. 10 . pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. dar devine lipsit de demnitate. Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie. particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic. Formele greşite. asupra „comediei umane". acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. director. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti. unde adversarii se împacă. simplist. a gesturilor şi a mimicii. prin semnificaţia. pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine. Este violent când se ştie stapân pe situaţie. precum caracterul său. este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. alături de numele semnificative şi statutul social. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. erorile de exprimare. Actul III constituie punctul culminant. în cadrul întrunirii electorale. Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. dar în acelaşi timp. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". prin comportament. care citesc ziarul lui Caţavencu. ocupaţia personajelor. piesa provoacă râsul. Limbajul politicienilor demagogi. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. Astfel. în mod critic.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Personajele acţioneaza stereotip. În final. având capacitatea de a individualiza personajele. fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). dar este linguşitor. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. fiind astfel orientate către comicul de caractere. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. avocaţi de profesie. se precizează. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Nu are ticuri verbale. umil şi servil când se ştie vinovat. anulată de intenţia câştigului cooperativ.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. în plan moral sau intenţional. fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. De asemenea. De exemplu. Prin aceste mijloace. atrage atenţia spectatorilor. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. De asemenea. adversari în lupta pentru mandatul de deputat.

Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului. fiind a doua dintre ele.în unanimitate”.poştie”. În confruntarea cu Caţavencu. de data aceasta de Caţavencu. Agamită Dandanache. Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu. anunţat de Zaharia Trahanache. doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat.prezidentului”.stâlpii puterii”. buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat. că va fi sprijinit. Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu.Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire.micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). Apoi. avocat. Acesta va fi ales .. recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea. Tipätescu şi Trahanache. Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu. ci un necunoscut. trimis de la . iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea . Pierdută de acesta. prefectul şi Trahanache. care se temea de scandal. Caragiale .. Relaţia dintre cele două personaje este dublă.centru” (de la Bucureşti).scrisoricä” de amor.comiţii”). Tipãtescu joacă rolul stăpânului. de la care este furatã de Caţavencu.. unul din . dar şi a unor defecte general umane. După ce prima scrisoare este din nou pierdută.alesului”. încălcând formele legale.. fost lucrător la . Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului.. L. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). nici Caţavencu.Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare. nu este nici Farfuridi... fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii. Pe de o parte.. În final. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei .. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei. Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. folosindu-se tot de o . Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă. publicatã şi jucată în 1884. Candidatul partidului. proprietar al ziarului . după ce ajunsese aici tot prin şantaj. Zoe Trahanache. In aparenţă om al legii şi al datoriei. iar Pristanda pe cel al supusului. şeful mai multor comitete şi .. ea va ajunge Ia Zoe. în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi. . Nae Caţavencu. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare.Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I. adusã de Cetăţeanul Turmentat.O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale. banchet condus de Caţavencu.. la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist. Caţavencu recurge la şantaj. şi pe de altã parte. În actul al treilea.

slugărnicia îl defineşte pe Pristanda. îi rezervă lui ultima replică: . În finalul piesei autorul. Crede că-i pot fi iertate . să tragă sforile în această farsă a alegerilor. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache.. 12 .Ghiţă”. Tipãtescu. cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei. veniturile modeste. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa. Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect. remuneraţie mică. Îşi ajută şefii. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia. pentru că are ”famelie mare. După părerea mea. de fapt. Ghiţă”..Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii. Familiaritatea formulelor de adresare (. aparent devotat. imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde.ciupelile”. în care personajul apare în postura primului amorez). încălcând legea. moşie.. pupă-l în bot. ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect.. după buget.. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. .. şi-i papă tot. coana Joiţica. degradarea morală.” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: . coana Joiţica.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui. foncţia.” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri.. foncţie.Ghiţă.. iar Pristanda.coane Fănică”) subliniază complicitatea lor. ironic.. personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful