Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

dramaturgul a scris lista de personaje. Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. trădează în cazul lui Caţavencu. Personajul se exprimă şi confuz. familiale. . dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda..Eu. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu .Bampir ? Ce-i aia bampir. după titlu. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul. Astfel. „cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. ci şi prin limbaj. . Stilul lui I. Caragiale îşi iubeşte personajele. Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon. balul). împrăştiat şi generator de încurcături.. În cazul lui Farfuridi.Numele personajelor sunt alese de dramaturg. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale.. incultura. „dipotat’’. alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese. Lexicul abundă în regionalisme munteneşti.Ce lume. „endependent”. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume. Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . ceea ce reflectă incultura acestuia. iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril. ocupaţiile şi caracterele lor. „docoment’’. Acţiunea se desfăşoară între două replici : . Sunt şi câteva fraze memorabile: . atitudini. indirect. ca şi vârsta. politice. Problemele sociale.. Limbajul politicienilor demagogi. iar naraţiunea apare doar în didascalii.prinţip”. între lumini şi umbre. Aceştia se întrec în discursuri patriotarde. dom’le. avocaţi de profesie. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. L. L.. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici. obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice. pentru că I. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). 2 . situaţii. subliniind nivelul de cultură.soţietate” şi .. cu tautologii şi cacofonii. numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog. sentimentale. El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. cu abateri de la normele limbii literare. personajele se exprimă agramat.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda. Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. Asfel.

care se teme de trădarea prefectului. există şi tipuri sociologice. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. Sunt prezente formele comicului: umorul. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. Ca specie a genului dramatic. Comedia este o specie a genului dramatic . (. de caracter.. comedia este destinată reprezentării scenice . Zoe. Personajele comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa. în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. în perioada campaniei electorale. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele.L. O serie de procedee compoziţionale 3 . privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc.L. Caragiale este o comedie de moravuri. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie. în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. comedia „O scrisoare pierdută" de I. G. L. iar trimisul de la centru. Fiind destinată reprezentării scenice. este ales deputat. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. de fapt. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. de limbaj şi de nume). Zaharia Trahanache. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. Ambiţiile." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori.Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. dar cu acelaşi efect). având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului.) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. într-un interval de trei zile. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.. o capodoperă a genului dramatic. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile. între aparenţă şi esenţă. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează. dorinţa de avere. Agamiţă Dandanache.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. care o foloseşte ca armă de şantaj. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. prin luptă de culise. cu un final fericit. prin satirizarea unor defecte omeneşti.

Se declanşează conflictul secundar. În actul III (punctul culminant). fără a evolua pe parcursul acţiunii. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. În încăierare. din întâmplare. menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). simplist. tipul confidentului (Pristanda. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. Brânzovenescu. răsturnări bruşte de situaţie. introducerea unor elemente surpriză. în două rânduri scrisoarea.(modificarea raporturilor dintre personaje. amânări). Între timp. În fiecare act. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Caţavencu. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. Zoe dimpotrivă. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial. Intervine un alt personaj. Personajele acţionează stereotip. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. Dandanache. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. în schimbul scrisorii. dar cu o zi înaintea alegerilor. tipul funcţionarului (Pristanda). având intervenţii involuntare. Personajul întăreşte semnificaţia piesei. el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. dar decisive în derularea intrigii. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. anticipări. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. Cetăţeanul turmentat intră în scenă. reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. cea a voturilor. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). în succesiunea lor temporală. 4 . Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). unde adversarii se împacă. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu. fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). fiind cel care găseşte. dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). care o duce destinatarei. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. care se teme de trădarea prefectului. prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale. Farfuridi. nu mişcă nimic în mod esenţial. Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. El apare ca un instrument al hazardului. tipul raisonneurului (Pristanda). Brânzovenescu). Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. în momentele de maximă tensiune. Trahanache. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. Dandanache). Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. coana Joitica. Tipătescu. fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. în cadrul întrunirii electorale. tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe).

Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. „alesul" trimis de la centru. se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. În schimb. Comicul. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi. simplitatea frazei. piesa provoacă râsul. falsificarea listelor electorale. alcătuită dintr o galerie de arivişti. Comicul de intenţie. În dialogul dramatic. asupra „comediei umane". incult. originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". Prin aceste mijloace. s-a constatat de multă vreme că. despărţirea nu mai este atât de tranşantă. pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. repetiţia). nici măcar în mod incorect. repetitii. Limbajul oral este mai spontan. sentimentele. fiind intuiţie a absurdului. numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. sugerând prostia. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). o cocă moale. dar. exprimare eliptică. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. deosebirea care se face între comic şi tragic. ambiţiosul Caţavencu. este satirizat: pronunţă corect. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. dar snob. fiind marcat prin: forme populare sau familiare. în mod critic. opiniile. Comicul nu oferă vreo ieşire [. satisfacerea intereselor personale). mai puţin elaborat. care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache. ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres". interogaţia. Un singur personaj este grotesc: Dandanache. mimica) şi paraverbale (intonaţie. în ce mă priveşte. senilitatea lui Dandanache). se identifică prin limbajul lor. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. Deşi comicul se opune tragicului. confuziile lui Dandanache. ritm.] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile. teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. Senil. este incapabil de a asimila neologismul.. gafa). exclamaţia. mai prost decât oricare provincial. Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral.Principalul mod de expunere este dialogul. Vorbirea lui este incoerentă. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee. căzut în copilărie. atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. cu pretenţii de erudiţie. Cetăţeanul turmentat). în acelaşi timp.. în profunzimea viziunii asupra existenţei. în consonanţă cu noua lor stare socială. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. prostia lui Farfuridi. pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. coincidenţă. spunea Eugène Ionesco. accent. atitudinea scriitorului faţă de personaje. 5 . servislismul lui Pristanda.

Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care. de teamă de a nu fi compromisă public. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”. având. la 13 noiembrie 1884. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. L. pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. rol moralizator. gesturi şi fapte. contrare numai în aparenţă. pierdută de Zoe. care. caracterizându-se prin cuvinte. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. ajunşi la putere şi ambiţioşi. dar derizorii ca semnificaţie. în versuri sau în proză. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. dar intervine poliţaiul Pristanda. În încăierare. şi grupul fruntaş al conducerii locale. Catavencu ameninţător. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. iar Tipătescu e nervos. care satirizează întâmplări. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. Dandanache. a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. supunându-se însă indicaţiei . scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. fără explicaţii. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. din „opoziţie”. L. sosit de la Bucureşti. Când totul părea rezolvat. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. Interesele eroilor. folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. preferatul conducerii judeţului. Piesa are patru acte. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu. în folosul lor. a urmat o adevărată lovitură.. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului.de sus”. se armonizează în final. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. pe fondul agitat al unei campanii electorale . care aspiră spre o carieră politică. de la un act la altul. de la Bucureşti. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. între care se nasc conflicte puternice. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. Caragiale”. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. L. cât şi al personajelor. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri.. moravuri (conduita morală a unui popor. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică. Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut.prezidentului”. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. se cere. aspecte sociale. „Comediile d-lui I.Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. cât şi caractere individuale. aşadar. producând mari emoţii doamnei Trahanache. soţia . Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. îşi dezvăluie strategia politică. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. satira şi sarcasmul. Comedia este specia genului dramatic. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului. în premieră.

de asemenea.ticăloşie. pentru fitece mişelie. 7 . simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate. aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache). Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”. apariţia lui Dandanache. deşi erau în pericol de a pierde).”. de exemplu. într-o sărbătoare etc. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei. Prin întâmplări neaşteptate. coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). nu merge so iei cu iuţeală. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică. Prin tematica abordată. Caragiale rămâne veşnic actual. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens. construieşte un text circular. Caragiale a fost. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „. comedia „O scrisoare pierdută” de I. veşnic tânăr. situaţia finală când farsa electorală se transformă. El întrebuinţează. comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii.. Desigur... sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc. Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”.. În prima scenă dintre cele amintite. în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu). de exemplu. de mascaradă. dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs.). Trahanache şi Zoe triumfă. neică. al cărui retorism nu are nimic ostentativ. scena IV). Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval.. L . scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. accentuată de muzica condusă de Pristanda. toată lumea se împacă. Comicul de situaţie rezultă. şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu. „îi dau foc!”). prin personajele create. fără scrisoare. Dandanache e ales în unanimitate. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. Remarcabile sunt. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii. este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei. cu blândeţe paternă. tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). dimpotrivă..”. trebuie să ai puţintică răbdare. „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. deşi părea învingător. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. printr-un compromis de proporţii. intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat. deci. dar Trahanache. Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului).Şi nu te mai turbura. În opinia mea. iar Tipătescu. În final. scena aceasta. Nae Caţavencu. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip.

de altfel. fără niciun scrupul. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături. cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu.. se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete.L. ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". Caragiale a creat personaje vii. ci sunt privite în complexitatea lor. Parvenit. Prin comicul de situaţie reies. modul său de a gandi şi de a se exprima. I. arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. pusă însă.Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei. fără efort. iar atunci când ea îmbracă forme de 8 . dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". aşa cum susţine Paul Zaripofol. din atitudinea. Personajele sale sunt aşadar tipuri umane. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". sunt tot pentru enteresul ţării?".Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. dar în esenţă este un şantajist josnic. dar devine umil. voinţa care ordonă e de vină". folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau. Dandanache. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". mandatul de deputat. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte. Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate. el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic. Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies.. strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu). iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje.L. şeful opoziţiei politice din judeţ. fiecare având identitatea sa bine precizată. iată ce vreau: nimic altceva!"). prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani. grosolan şi impostor. faptele şi vorbele acestui politician. a cărei prescurtare – A. din pricina inculturii. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice.R. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli. Avocat. personaje de factură clasică. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. pe seama „nemuritorului Gambetta". În al doilea rând. Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. În al treilea rând. deşi tipice. pentru că personajele. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. nu sunt realizate schematic. trăsături specifice. Astfel. a structurii conflictelor. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. reprezentative pentru societatea timpului respectiv. există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc.Caragiale eseu argumentativ În primul rând.E. Nae Caţavencu este ridicol. în mod indirect. dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor".

rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist"..patriotism. indirect. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă. în aceste momente solemne. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. Agamiţă Dandanache. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă. Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. Ca orice român. prin satirizarea unor defecte omeneşti. Prin comicul onomastic. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. (plânsul îl îneacă mai tare). personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi. dramaturgul îşi „mişcă" personajele. indirect. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe. care se teme de trădarea prefectului. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. Ca specie a genului dramatic.. foarte variate şi sugestive.. comedia „O scrisoare pierdută" de I... piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. de limbaj şi de nume. care reliefează personajul semidoct. este ales deputat.. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. L. iar trimisul de la centru. comedia este destinată reprezentării scenice. cicălitoare. ca şi vorbele.. cu un final fericit. în zilele noastre". Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884. adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. Zaharia Trahanache şi Zoe. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. încât trăiesc şi în zilele noastre. de unde reies. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. se sugerează.. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor.. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare.. de caracter... Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri. la ţărişoara mea. pentru a vă spune şi eu. principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului. Zoe. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. le dă viaţă şi credibilitate. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. prin lupta de culise. dar infatuat. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice. întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă. suindu-mă la această tribună. Nu în ultimul rând. Prin indicaţiile scenice. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg. plin de importanţă... Comedia este o specie a genului dramatic. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România. (plânge)". (plânsul l-a biruit de tot) la România. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. făcându-le atât de reale. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. e sublimă putem zice. În concluzie. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. ca orice fiu al ţării sale. de palavragiu a lui Caţavencu. fraţilor. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. L. 9 . având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.. dar lipseşte cu desăvârşire". în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile.. de fapt. stimabile.". în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. o capodoperă a genului dramatic... dacă sunt mişcat.. să ştiu de Europa d-tale. Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. firea de mahalagiu. care sunt adevărate fişe de caracterizare. ipocrizia şi demagogia individului. faptele şi gândurile personajului.. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile.

Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). ocupaţia personajelor. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. 10 . dar devine lipsit de demnitate. Limbajul politicienilor demagogi. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. simplist. în mod critic. asupra „comediei umane". ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. care citesc ziarul lui Caţavencu. anulată de intenţia câştigului cooperativ. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. De asemenea. se precizează. trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). În final. Nu are ticuri verbale. Este violent când se ştie stapân pe situaţie. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti. dar în acelaşi timp. numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. dar este linguşitor. având capacitatea de a individualiza personajele. este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". Actul III constituie punctul culminant. prin semnificaţia. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. piesa provoacă râsul. precum caracterul său. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. De exemplu. Formele greşite. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. director. particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic. Personajele acţioneaza stereotip. târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine. umil şi servil când se ştie vinovat. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". fiind astfel orientate către comicul de caractere. pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. atrage atenţia spectatorilor. Astfel. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. în plan moral sau intenţional. Prin aceste mijloace. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. în cadrul întrunirii electorale. pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. prin comportament. Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. alături de numele semnificative şi statutul social. Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie. a gesturilor şi a mimicii. De asemenea. erorile de exprimare. avocaţi de profesie.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. unde adversarii se împacă. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe.

Caţavencu recurge la şantaj. dar şi a unor defecte general umane.prezidentului”. adusã de Cetăţeanul Turmentat. Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. folosindu-se tot de o . de data aceasta de Caţavencu. ci un necunoscut. Tipãtescu joacă rolul stăpânului. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii.poştie”.. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). Relaţia dintre cele două personaje este dublă. L. Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu. trimis de la . Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului.scrisoricä” de amor. buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat. proprietar al ziarului .Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I. Apoi. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . Tipätescu şi Trahanache. Nae Caţavencu. şi pe de altã parte. în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi. În actul al treilea. Zoe Trahanache.Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire.în unanimitate”. nici Caţavencu.. Caragiale . Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei. fiind a doua dintre ele.centru” (de la Bucureşti). Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu.. În final..micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). Pierdută de acesta. publicatã şi jucată în 1884. In aparenţă om al legii şi al datoriei. prefectul şi Trahanache. care se temea de scandal. După ce prima scrisoare este din nou pierdută.comiţii”). Pe de o parte. Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei .. . banchet condus de Caţavencu. nu este nici Farfuridi. Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului.. Agamită Dandanache. ea va ajunge Ia Zoe. unul din . Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă.O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale.stâlpii puterii”. şeful mai multor comitete şi . fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii.. doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare. În confruntarea cu Caţavencu. iar Pristanda pe cel al supusului.. de la care este furatã de Caţavencu..Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare.. recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea. că va fi sprijinit. Acesta va fi ales . iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea . avocat.. la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist. încălcând formele legale. după ce ajunsese aici tot prin şantaj. Candidatul partidului. fost lucrător la . anunţat de Zaharia Trahanache.alesului”.

remuneraţie mică. şi-i papă tot. Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa. ironic. iar Pristanda. îi rezervă lui ultima replică: .. imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. Îşi ajută şefii.Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional. Ghiţă”. degradarea morală. să tragă sforile în această farsă a alegerilor. Familiaritatea formulelor de adresare (. slugărnicia îl defineşte pe Pristanda... ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. încălcând legea.. coana Joiţica.ciupelile”. . aparent devotat..coane Fănică”) subliniază complicitatea lor.. Tipãtescu. veniturile modeste. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache. în care personajul apare în postura primului amorez). personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului. cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş. de fapt. coana Joiţica. pupă-l în bot. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei.” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri...Ghiţă”. Crede că-i pot fi iertate .. pentru că are ”famelie mare. În finalul piesei autorul. Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect. foncţie. după buget. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia.Ghiţă.” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: . foncţia. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui. moşie. 12 . După părerea mea.