Comedia - O Scrisoare Pierduta

Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril. Asfel. . Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . trădează în cazul lui Caţavencu. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul. Lexicul abundă în regionalisme munteneşti. personajele se exprimă agramat. „cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice. ceea ce reflectă incultura acestuia. după titlu. indirect. În cazul lui Farfuridi. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale..Eu. Astfel. . Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. iar naraţiunea apare doar în didascalii. Aceştia se întrec în discursuri patriotarde.Bampir ? Ce-i aia bampir. L.. Limbajul politicienilor demagogi. prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. cu tautologii şi cacofonii.soţietate” şi . Acţiunea se desfăşoară între două replici : . subliniind nivelul de cultură. între lumini şi umbre. 2 . balul). El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. împrăştiat şi generator de încurcături. „docoment’’.. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. atitudini. Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. familiale.. pentru că I. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici. dom’le. Sunt şi câteva fraze memorabile: . L.Numele personajelor sunt alese de dramaturg. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume.Ce lume. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu . alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda. Personajul se exprimă şi confuz. cu abateri de la normele limbii literare. Caragiale îşi iubeşte personajele. „endependent”. ca şi vârsta. dramaturgul a scris lista de personaje. dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda. dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. avocaţi de profesie. „dipotat’’. politice. sentimentale.. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon. Problemele sociale.. ci şi prin limbaj. situaţii. numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog.prinţip”. ocupaţiile şi caracterele lor. incultura. Stilul lui I.

în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. Personajele comediei sunt inferioare. comedia „O scrisoare pierdută" de I. dorinţa de avere. Zoe. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. care o foloseşte ca armă de şantaj. Ambiţiile. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. între aparenţă şi esenţă.. de fapt. Sunt prezente formele comicului: umorul.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. Zaharia Trahanache. în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. într-un interval de trei zile. Fiind destinată reprezentării scenice. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. G. există şi tipuri sociologice. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. iar trimisul de la centru. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. Comedia este o specie a genului dramatic . Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene.) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. este ales deputat. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale. O serie de procedee compoziţionale 3 . de caracter. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă.L. privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I. dar cu acelaşi efect). L.L. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". prin satirizarea unor defecte omeneşti. Agamiţă Dandanache. de limbaj şi de nume). comedia este destinată reprezentării scenice . având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie. Caragiale este o comedie de moravuri. Ca specie a genului dramatic. prin luptă de culise. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. care se teme de trădarea prefectului. (. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile.. cu un final fericit. în perioada campaniei electorale. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context. o capodoperă a genului dramatic.

Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. Tipătescu. În încăierare. În actul III (punctul culminant). Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. în schimbul scrisorii. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Personajele acţionează stereotip. în succesiunea lor temporală. Trahanache. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. Se declanşează conflictul secundar. în momentele de maximă tensiune. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe). Farfuridi. unde adversarii se împacă. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. din întâmplare. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial. ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). coana Joitica. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. Dandanache). tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). dar decisive în derularea intrigii. tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. El apare ca un instrument al hazardului. fără a evolua pe parcursul acţiunii. Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. amânări). Intervine un alt personaj. tipul raisonneurului (Pristanda). nu mişcă nimic în mod esenţial. introducerea unor elemente surpriză. răsturnări bruşte de situaţie. anticipări. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. tipul funcţionarului (Pristanda). având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. tipul confidentului (Pristanda. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. În fiecare act. în două rânduri scrisoarea. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. fiind cel care găseşte. care se teme de trădarea prefectului. Dandanache. simplist. 4 . fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). Personajul întăreşte semnificaţia piesei. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. în cadrul întrunirii electorale. Cetăţeanul turmentat intră în scenă. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. Brânzovenescu). prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. având intervenţii involuntare. Zoe dimpotrivă. Brânzovenescu. cea a voturilor. tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu.(modificarea raporturilor dintre personaje. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. Între timp. Caţavencu. prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale. dar cu o zi înaintea alegerilor. care o duce destinatarei.

confuziile lui Dandanache. Cetăţeanul turmentat). Un singur personaj este grotesc: Dandanache. piesa provoacă râsul. Comicul. coincidenţă.] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. repetiţia). atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. opiniile. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. exprimare eliptică. mai puţin elaborat.Principalul mod de expunere este dialogul. În schimb. alcătuită dintr o galerie de arivişti. numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. despărţirea nu mai este atât de tranşantă. mimica) şi paraverbale (intonaţie. interogaţia. dar. servislismul lui Pristanda. repetitii. fiind marcat prin: forme populare sau familiare. este incapabil de a asimila neologismul. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. în profunzimea viziunii asupra existenţei. cu pretenţii de erudiţie. Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. deosebirea care se face între comic şi tragic. 5 . atitudinea scriitorului faţă de personaje. fiind intuiţie a absurdului. căzut în copilărie. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. gafa). Comicul de intenţie. incult. nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. Limbajul oral este mai spontan. Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi. Senil. ambiţiosul Caţavencu. prostia lui Farfuridi. în mod critic. ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres".. pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. sugerând prostia. în consonanţă cu noua lor stare socială.. care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache. senilitatea lui Dandanache). Prin aceste mijloace. accent. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. Comicul nu oferă vreo ieşire [. Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. nici măcar în mod incorect. răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. în acelaşi timp. „alesul" trimis de la centru. Deşi comicul se opune tragicului. construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". simplitatea frazei. falsificarea listelor electorale. sentimentele. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". în ce mă priveşte. este satirizat: pronunţă corect. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. asupra „comediei umane". exclamaţia. numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. s-a constatat de multă vreme că. Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. spunea Eugène Ionesco. În dialogul dramatic. se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. dar snob. satisfacerea intereselor personale). ritm. pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. mai prost decât oricare provincial. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. se identifică prin limbajul lor. Vorbirea lui este incoerentă. o cocă moale. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile.

Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. aşadar. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. îşi dezvăluie strategia politică. din „opoziţie”. preferatul conducerii judeţului. dar derizorii ca semnificaţie. aspecte sociale. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului. Piesa are patru acte. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. contrare numai în aparenţă.. exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. dar intervine poliţaiul Pristanda. a urmat o adevărată lovitură. pierdută de Zoe. L. în versuri sau în proză. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. şi grupul fruntaş al conducerii locale. Dandanache. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache.. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. având. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. supunându-se însă indicaţiei . Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. iar Tipătescu e nervos. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”.prezidentului”. „Comediile d-lui I.de sus”. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică. care aspiră spre o carieră politică. care satirizează întâmplări. Catavencu ameninţător. care. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. În încăierare. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. satira şi sarcasmul. Comedia este specia genului dramatic. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. la 13 noiembrie 1884. se cere. soţia . cât şi caractere individuale. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut. L. Interesele eroilor. se armonizează în final. ajunşi la putere şi ambiţioşi. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat. L. rol moralizator. cât şi al personajelor. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache. scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. de la Bucureşti. de teamă de a nu fi compromisă public. fără explicaţii. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului. a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. Când totul părea rezolvat. gesturi şi fapte. producând mari emoţii doamnei Trahanache. de la un act la altul. pe fondul agitat al unei campanii electorale . moravuri (conduita morală a unui popor. în premieră. sosit de la Bucureşti. între care se nasc conflicte puternice. Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme. Caragiale”. în folosul lor. caracterizându-se prin cuvinte. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu.

Remarcabile sunt. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu). El întrebuinţează. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens. Caragiale rămâne veşnic actual.Şi nu te mai turbura.”. cu blândeţe paternă. Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip. dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs. veşnic tânăr. al cărui retorism nu are nimic ostentativ. scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. Caragiale a fost. toată lumea se împacă. printr-un compromis de proporţii. comedia „O scrisoare pierdută” de I. de asemenea. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii. într-o sărbătoare etc. În final. Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval.). Nae Caţavencu. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. dar Trahanache. Dandanache e ales în unanimitate. accentuată de muzica condusă de Pristanda. se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. nu merge so iei cu iuţeală. Desigur. „îi dau foc!”). coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”. deci. „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. fără scrisoare. aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. Prin tematica abordată. Comicul de situaţie rezultă. prin personajele create.ticăloşie. 7 . trebuie să ai puţintică răbdare. neică. apariţia lui Dandanache. scena aceasta. deşi erau în pericol de a pierde). comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii. dimpotrivă. situaţia finală când farsa electorală se transformă. şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu. Prin întâmplări neaşteptate. deşi părea învingător.”. quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache)... scena IV). tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat. L . Trahanache şi Zoe triumfă.. construieşte un text circular. de exemplu. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei. În opinia mea. de exemplu. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. pentru fitece mişelie. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică.. iar Tipătescu.. sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc.. Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului). În prima scenă dintre cele amintite. simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate. este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei. de mascaradă. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „.

dar în esenţă este un şantajist josnic. mandatul de deputat.L. grosolan şi impostor. dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. I. În al doilea rând. există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc.Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. Avocat. Personajele sale sunt aşadar tipuri umane. Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate. cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu.E. ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor". strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu). în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. pe seama „nemuritorului Gambetta". Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies. voinţa care ordonă e de vină". dar devine umil. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. iar atunci când ea îmbracă forme de 8 . Prin comicul de situaţie reies. fără efort. el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic.L. faptele şi vorbele acestui politician. reprezentative pentru societatea timpului respectiv. aşa cum susţine Paul Zaripofol. fără niciun scrupul. Caragiale a creat personaje vii. personaje de factură clasică. nu sunt realizate schematic. iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje. pentru că personajele. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". fiecare având identitatea sa bine precizată. Dandanache. arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". de altfel.Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei. Nae Caţavencu este ridicol. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. ci sunt privite în complexitatea lor. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. deşi tipice.R. din pricina inculturii. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice. a cărei prescurtare – A. Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături.. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". a structurii conflictelor. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli.Caragiale eseu argumentativ În primul rând. se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". şeful opoziţiei politice din judeţ. Astfel.. pusă însă. Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete. dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. din atitudinea. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte. iată ce vreau: nimic altceva!"). Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. În al treilea rând. modul său de a gandi şi de a se exprima. sunt tot pentru enteresul ţării?". în mod indirect. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani. Parvenit. trăsături specifice. – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau.

foarte variate şi sugestive. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă.. rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. ipocrizia şi demagogia individului.. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. suindu-mă la această tribună. de limbaj şi de nume.. 9 . Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Nu în ultimul rând. (plânge)".... Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă.. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice. Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. ca orice fiu al ţării sale. pentru a vă spune şi eu. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. Ca specie a genului dramatic.. de unde reies. la ţărişoara mea. indirect. adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri...".. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. cu un final fericit. de palavragiu a lui Caţavencu.patriotism. cicălitoare. este ales deputat. făcându-le atât de reale.. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje. piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. în aceste momente solemne. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar.. dramaturgul îşi „mişcă" personajele. (plânsul îl îneacă mai tare). care reliefează personajul semidoct. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. În concluzie. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă.. L. comedia este destinată reprezentării scenice. L.. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe. dacă sunt mişcat. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. o capodoperă a genului dramatic. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România. e sublimă putem zice. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist". întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă. indirect. comedia „O scrisoare pierdută" de I. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. de caracter. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. care se teme de trădarea prefectului. caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg. Zoe. încât trăiesc şi în zilele noastre. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile. iar trimisul de la centru.. care sunt adevărate fişe de caracterizare. principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului. dar infatuat. le dă viaţă şi credibilitate. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. fraţilor.. personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. Agamiţă Dandanache. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. de fapt. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează. Ca orice român. firea de mahalagiu.. Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884. ca şi vorbele. (plânsul l-a biruit de tot) la România. Prin indicaţiile scenice. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. stimabile. Prin comicul onomastic. să ştiu de Europa d-tale. în zilele noastre". plin de importanţă. Comedia este o specie a genului dramatic. prin lupta de culise. faptele şi gândurile personajului.. se sugerează.. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. dar lipseşte cu desăvârşire". prin satirizarea unor defecte omeneşti. Zaharia Trahanache şi Zoe.

Astfel. umil şi servil când se ştie vinovat. prin semnificaţia. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie. târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine. iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. alături de numele semnificative şi statutul social. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). în cadrul întrunirii electorale. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. având capacitatea de a individualiza personajele. în mod critic. ocupaţia personajelor. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. unde adversarii se împacă. pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. avocaţi de profesie. simplist. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. 10 . pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic. ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. director. anulată de intenţia câştigului cooperativ. a gesturilor şi a mimicii. Limbajul politicienilor demagogi.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. erorile de exprimare. prin comportament. atrage atenţia spectatorilor. Actul III constituie punctul culminant. Nu are ticuri verbale. De asemenea.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate. Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". piesa provoacă râsul. fiind astfel orientate către comicul de caractere. dar în acelaşi timp. dar este linguşitor. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. Prin aceste mijloace. Formele greşite. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". adversari în lupta pentru mandatul de deputat. în plan moral sau intenţional. De exemplu. se precizează. numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. asupra „comediei umane". Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. precum caracterul său. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. De asemenea. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. Este violent când se ştie stapân pe situaţie. Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". Personajele acţioneaza stereotip. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. care citesc ziarul lui Caţavencu. Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. dar devine lipsit de demnitate. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. În final. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti.

Acesta va fi ales .în unanimitate”. L. În final... avocat. Tipätescu şi Trahanache. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii. . buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat. banchet condus de Caţavencu. Pe de o parte. fiind a doua dintre ele. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei . Nae Caţavencu... fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii. In aparenţă om al legii şi al datoriei. recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea.Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I.. dar şi a unor defecte general umane. doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat.centru” (de la Bucureşti). În confruntarea cu Caţavencu. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). Relaţia dintre cele două personaje este dublă... În actul al treilea. Caţavencu recurge la şantaj. trimis de la . ea va ajunge Ia Zoe. de data aceasta de Caţavencu. Apoi.. ci un necunoscut. de la care este furatã de Caţavencu. Agamită Dandanache.micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). unul din . Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi. Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă. proprietar al ziarului . După ce prima scrisoare este din nou pierdută.. folosindu-se tot de o . anunţat de Zaharia Trahanache.. Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu. Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului. Caragiale . Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei.comiţii”). fost lucrător la . Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului.stâlpii puterii”. la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist. Zoe Trahanache. încălcând formele legale. şeful mai multor comitete şi . şi pe de altã parte. nu este nici Farfuridi. după ce ajunsese aici tot prin şantaj. Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu.O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . publicatã şi jucată în 1884. Pierdută de acesta. prefectul şi Trahanache.Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare. Tipãtescu joacă rolul stăpânului. iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea .Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire.scrisoricä” de amor.alesului”. Candidatul partidului. adusã de Cetăţeanul Turmentat.poştie”. nici Caţavencu. că va fi sprijinit..prezidentului”. care se temea de scandal. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare. iar Pristanda pe cel al supusului. Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu.

” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: . încălcând legea. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache.. foncţia.coane Fănică”) subliniază complicitatea lor. Familiaritatea formulelor de adresare (. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa.” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri. coana Joiţica. pupă-l în bot. . remuneraţie mică. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei.Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii. Îşi ajută şefii. Ghiţă”. În finalul piesei autorul. imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde.. şi-i papă tot. personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia. iar Pristanda. aparent devotat.ciupelile”. moşie. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. de fapt. în care personajul apare în postura primului amorez). foncţie. Tipãtescu. Crede că-i pot fi iertate ..Ghiţă.. degradarea morală.Ghiţă”.. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui... ironic. 12 .. ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. îi rezervă lui ultima replică: . Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect. După părerea mea.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional. coana Joiţica. veniturile modeste. să tragă sforile în această farsă a alegerilor. Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect. slugărnicia îl defineşte pe Pristanda.. după buget. cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş. pentru că are ”famelie mare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful