Aspecte ale comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformată în spectacol pe scenă, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprimă astfel relaţiile dintre literatură şi alte arte (desen, muzică, design). În „O scrisoare pierdută”, tema este corupţia societăţii burgheze de la sfârşitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorală, viciile şi relaţiile vicioase dintre oameni, dar şi în familie). Acţiunea se desfăşoară secvenţial, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expoziţiune până în punctul culminant; sunt secvenţe tensionate şi acţiunile par să fie între dramatic şi comic; deznodământul devine comic, toate părţile angrenate în conflicte politice şi morale se împacă; finalul are şi o nuanţă tragică, pentru că nimic nu s-a rezolvat în bine, corupţia are acelaşi nivel ca la început, alegerile au fost o farsă pentru că „alesul” a fost impus de la centru, onoarea cuplului Ştefan Tipătescu - Zoe a fost salvată, iar viaţa oraşului de provincie va curge în acelaşi fel. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, către amanta sa, Zoe Trahanache, soţia şefului partidului conservator de la putere. Pierdută, găsită, iar pierdută (furată de Nae Caţavencu de la Cetăţeanul turmentat), pierdută şi de Nae la întrunirea electorală şi iar găsită de Cetăţeanul turmentat şi dată în final Zoei („andrisantul necunoscut”), scrisoarea devine un adevărat personaj al piesei. A doua scrisoare prezentă în text este tot o armă de şantaj : senatorul Agamemnon Dandanache găseşte în buzunarul paltonului unui amic, „persoană importantă’’, o scrisoare de amor către o doamnă din înalta societate din capitală; Dandanache îi cere amicului să-i găsească un colegiu pentru alegerile de deputat. Aşa ajunge senator pentru oraşul capitală de judeţ de munte. Această scrisoare rămâne pierdută pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt în text şi alte „scrisori”: o scrisoare de bancă falsificată de Nae Caţavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi şi Brânzovenescu vor să o trimită în capitală, să se plângă la partid de corupţia din oraşul lor, vor să o semneze amândoi şi „să o dea anonimă’’. Comedia este o operă dramatică în care autorul-dramaturg îşi exprimă concepţia despre lume, viaţă, moravuri, oameni şi relaţiile dintre ei, direct în didascalii şi indirect prin modalităţile de realizare a comicului, subiect, acţiune, personaje, stil. „O scrisoare pierdută” este o comedie spumoasă, Caragiale exploatând aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetică şi în dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situaţii/ intenţie. Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni corupţi şi lipsiţi de simţ civic: spaţiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spaţiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a rămas în literatura română ca moralistul clasic, observatorul lucid şi ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului şi al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politică, prietenie, iubire, partide politie, relaţii interumane, interese, sentimente) este critică, satirică, ironică, uneori tragi-comică, moralizatoare, dar mereu realistă şi veridică (situaţii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se întâlnesc şi astăzi). Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg în didascalii şi în lista de personaje, de alte personaje şi prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emoţii, atitudini, acţiuni şi fapte mereu comice; relaţiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese. Lumea comediei este una a compromisului moral. Râsul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce în scenă tipuri umane, ridiculizate prin comportament şi atitudini – comicul de caractere. Caţavencu este tipul demagogului, care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie a demagogilor, dar ilustrează şi tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostră de umor absurd. Mai abil decât cei doi la un loc este Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”: prostul ticălos. Deşi senil, el reuşeşte să-şi atingă scopul politic prin viclenie şi lipsa onoarei. Tipătescu este tipul donjuanului, impulsiv şi orgolios, conştient de puterea pe care i-o dă funcţia şi mulţumit cu tihna burgheză pe care i-o asigură relaţia cu Zoe. Aceasta, deşi cea mai distinsă dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezintă tipul cochetei imorale. Voluntară, interesată de păstrarea aparenţelor, este capabilă de orice compromis pentru a-şi salva reputaţia. Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului. Este ridicol pentru că se consideră „un stâlp al puterii”, în timp ce de fapt Zoe este cea care hotărăşte ce candidat trebuie susţinut în alegeri. Ca politician însă, este abil în tactica jocului de culise. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele poziţiei sale. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă interesată şi pe Caţavencu, simţind că adversarul de astăzi poate fi stăpânul de mâine. Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, derutat de mascarada politică. Dilema sa – alegerea candidatului căruia să-i dea votul - traversează întreaga piesă, stârnind râsete şi voie bună.

1

incultura. avocaţi de profesie.. cu abateri de la normele limbii literare. Sunt şi câteva fraze memorabile: .. L. Problemele sociale. care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). Personajul se exprimă şi confuz. dom’ prefect ?’’ – Ghiţă Pristanda. dar le critică pentru că vrea să le îndrepte. subliniind nivelul de cultură. Stilul lui I. Ghiţă este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic şi umil în faţa şefilor etc. politice. numele Caţavencu vine de la cuvântul „caţă’’ şi îl caracterizează ca fiind demagog. după titlu. dom’le. balul). „docoment’’. iar naraţiunea apare doar în didascalii.. personajele se exprimă agramat. Acţiunea se desfăşoară între două replici : . prostia este evidenţiată tocmai de pretinsa inteligenţă pe care crede că o probează prin răspunsurile proaste. atitudini.Eu.. bampir ?’’ şi „Curat constituţional’’. . Caragiale îşi iubeşte personajele.. în care nonsensul şi paradoxul demonstrează incultura şi snobismul. Lexicul abundă în regionalisme munteneşti. situaţii.Numele personajelor sunt alese de dramaturg. . împrăştiat şi generator de încurcături. familiale. cu tautologii şi cacofonii. „cestiuni arzătoare la ordinea zilei’’. ocupaţiile şi caracterele lor. ca şi vârsta. descrierea se realiează prin dialog sau prin didascalii (costume. Astfel. „dipotat’’. „endependent”. sentimentale. ce lume’’ – Ştefan Tipătescu . 2 . Agamiţă este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon. El mai pronunţă greşit şi neologismele din sfera limbajului politic. L. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. Aceştia se întrec în discursuri patriotarde. principalul mod de expunere este dialogul şi se realizează prin replici. trădează în cazul lui Caţavencu.soţietate” şi . ceea ce reflectă incultura acestuia. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea personajelor în mod indirect. obiceiurile din urbea X sau din capitală sunt descrise cu nuanţe tragi-comice.prinţip”. alături de arhaisme şi neologisme prost rostite sau înţelese.Ce lume.. În cazul lui Farfuridi. Comedia are patru acte şi numeroase scene şi tablouri. iar numele Dandanache vine de la „dandana” şi îl caracterizează ca fiind pueril. între lumini şi umbre.Bampir ? Ce-i aia bampir. Trahanache îşi trădează originea grecească greşind neologismele . Limbajul politicienilor demagogi.Curat constituţional’’ – Ghiţă Pristanda. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa şi prin compoziţia comediilor sale. indirect. dramaturgul a scris lista de personaje. ci şi prin limbaj. Asfel. pentru că I.

a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. într-un interval de trei zile.L. O serie de procedee compoziţionale 3 . Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". dar cu acelaşi efect). având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa.Tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu. este ales deputat. Sunt prezente formele comicului: umorul. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. de fapt. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. de limbaj şi de nume). Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. Zaharia Trahanache. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. L. prin satirizarea unor defecte omeneşti. în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. (. creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. amplificate prin repetarea întâmplării în alt context. o capodoperă a genului dramatic. comedia este destinată reprezentării scenice . în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Agamiţă Dandanache. Zoe. în perioada campaniei electorale.) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj. compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic. Ambiţiile. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri.. care o foloseşte ca armă de şantaj. iar trimisul de la centru. de caracter. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Ca specie a genului dramatic. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată. privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. care se teme de trădarea prefectului. cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori. preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. prin luptă de culise. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile.Caragiale Reprezentată pe scenă în 1884. există şi tipuri sociologice. ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie. cu un final fericit. Personajele comediei sunt inferioare. comedia „O scrisoare pierdută" de I. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu.. Caragiale este o comedie de moravuri. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării. fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. între aparenţă şi esenţă. G.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. Comedia este o specie a genului dramatic . comedia „ O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta.L. dorinţa de avere. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. Fiind destinată reprezentării scenice. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri." Opera literară „O scrisoare pierdută" de I.

tipul funcţionarului (Pristanda). menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. Dandanache. dar decisive în derularea intrigii. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. Brânzovenescu). Cetăţeanul turmentat intră în scenă. pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice. face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului". prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale.(modificarea raporturilor dintre personaje. unde adversarii se împacă. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache. în momentele de maximă tensiune. având intervenţii involuntare. nu mişcă nimic în mod esenţial. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. Zoe dimpotrivă. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul. fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). introducerea unor elemente surpriză. în cadrul întrunirii electorale. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. În actul III (punctul culminant). răsturnări bruşte de situaţie. tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat). prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor. care se teme de trădarea prefectului. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează întro tipologie comică. care o duce destinatarei. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu. dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache). tipul confidentului (Pristanda. Se declanşează conflictul secundar. candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu". ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. fără a suferi transformări psihologice (personaje plate). dar cu o zi înaintea alegerilor. el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare. coana Joitica. tipul raisonneurului (Pristanda). tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe). Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. în succesiunea lor temporală. ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. amânări). Brânzovenescu. Tipătescu. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea. în două rânduri scrisoarea. Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor. care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului. Caţavencu. El apare ca un instrument al hazardului. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic. reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu. simplist. 4 . având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Intervine un alt personaj. Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. fără a evolua pe parcursul acţiunii. Între timp. Personajul întăreşte semnificaţia piesei. În încăierare. Dandanache). tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu). Trahanache. Personajele acţionează stereotip. fiind cel care găseşte. care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. cea a voturilor. anticipări. din întâmplare. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. Farfuridi. ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). în schimbul scrisorii. găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat. În fiecare act. tipul politic şi al demagogului (Tipătescu. Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care. Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial.

căzut în copilărie. mimica) şi paraverbale (intonaţie. coincidenţă. Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute. Comicul de intenţie. sugerând prostia. asupra „comediei umane". s-a constatat de multă vreme că. exprimare eliptică.] el este dincolo de disperare ori de speranţă”. Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul. Senil. falsificarea listelor electorale. Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda. care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă. ritm. fiind intuiţie a absurdului.. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată. atitudinea scriitorului faţă de personaje. Vorbirea lui este incoerentă. Un singur personaj este grotesc: Dandanache. în consonanţă cu noua lor stare socială. cu pretenţii de erudiţie. răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu. gafa). pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu. iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee.. dar atribuie sensuri greşite neologismelor. în ce mă priveşte. spunea Eugène Ionesco. confuziile lui Dandanache. servislismul lui Pristanda. care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache. mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. interogaţia.Principalul mod de expunere este dialogul. Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral. originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana". incult. Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter. în acelaşi timp. senilitatea lui Dandanache). se identifică prin limbajul lor. este incapabil de a asimila neologismul. este satirizat: pronunţă corect. „alesul" trimis de la centru. stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi. se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. ambiţiosul Caţavencu. În schimb. Comicul nu oferă vreo ieşire [. Comicul. repetitii. prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile. Deşi comicul se opune tragicului. pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale. accent. fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară. numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare. nici măcar în mod incorect. dar. nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile. alcătuită dintr o galerie de arivişti. fiind marcat prin: forme populare sau familiare. sentimentele. ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres". teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu. simplitatea frazei. Cetăţeanul turmentat). Prin aceste mijloace. repetiţia). numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna. 5 . piesa provoacă râsul. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane. Limbajul oral este mai spontan. Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice. În dialogul dramatic. în profunzimea viziunii asupra existenţei. exclamaţia. atrage atenţia cititorilor / spectatorilor. o cocă moale. opiniile. deosebirea care se face între comic şi tragic. mai puţin elaborat. dar snob. mai prost decât oricare provincial. şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). prostia lui Farfuridi. când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse. în mod critic. satisfacerea intereselor personale). urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. despărţirea nu mai este atât de tranşantă.

preferatul conducerii judeţului. se armonizează în final. care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe. unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului. pierdută de Zoe. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu. şi grupul fruntaş al conducerii locale. Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”. Titlul este generat de pretextul în jurul căruia se desfăşoară întâmplările. Comedia este specia genului dramatic. Interesele eroilor. contrare numai în aparenţă. cât şi al personajelor. se cere. caracterizându-se prin cuvinte. dar intervine poliţaiul Pristanda. producând mari emoţii doamnei Trahanache. exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia. moravuri (conduita morală a unui popor. Când totul părea rezolvat. care. de teamă de a nu fi compromisă public. înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat. între care se nasc conflicte puternice. În încăierare. în premieră. aspecte sociale. fără explicaţii. L. pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. Caragiale”.de sus”. a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole. să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. a urmat o adevărată lovitură. soţia .prezidentului”. Piesa are patru acte. prefaţat de studiul lui Titu Maiorescu. iar Tipătescu e nervos. la 13 noiembrie 1884. se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Pentru a-i forţa să-l pună candidat în locul lui Farfuridi. „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea politică. în versuri sau în proză.. Caragiale „O scrisoare pierdută” de I. în folosul lor. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta. „Comediile d-lui I. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată. aşadar. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat. care aspiră spre o carieră politică. care satirizează întâmplări. pe fondul agitat al unei campanii electorale . a fost publicată în revista „ Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”. Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj. Dandanache. Catavencu ameninţător.. de la un act la altul. L. având. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane şi sociale prin râs. cât şi caractere individuale. care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. ilustrând atât aspecte imorale (moravuri) ce se petrec în societate. absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu.Particularităţile comicului de situaţie într-o comedie studiată: O scrisoare pierdută de I. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu trimisă d-nei Zoe Trahanache. modalitatea prin care oamenii politici îşi asigurau candidatura şi victoria în alegeri. îşi dezvăluie strategia politică. dar derizorii ca semnificaţie. dar la alt nivel şi cu mai multă 6 . Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că rivalul lor a pierdut. gesturi şi fapte. scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. supunându-se însă indicaţiei . folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul. satira şi sarcasmul. ajunşi la putere şi ambiţioşi. rol moralizator. Limpezirea situaţiei se rezolvă în actul al IV-lea. Trahanache este cel mai raţional şi se gândeşte la un mod de încheiere a conflictului. pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat constituţional”. sosit de la Bucureşti. Piesa dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care. Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului. de la Bucureşti. din „opoziţie”. acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme. pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. L. prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache.

dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs. Aproape fiecare scenă este o situaţie comică. toată lumea se împacă. Nae Caţavencu. 7 . prin personajele create. comedia „O scrisoare pierdută” de I. de exemplu. cu blândeţe paternă. Dandanache e ales în unanimitate. îl sfătuieşte să aibă răbdare: „. deşi erau în pericol de a pierde). scena IV). Caţavencu ţine un discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval. tehnici inovatoare: amână aducerea în scenă a unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea). se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii. Remarcabile sunt. într-o sărbătoare etc. evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt. În opinia mea. Tipătescu este exploziv în reacţii („îl împuşc!”. Trahanache îl informează imperturbabil pe Tipătescu despre existenţa scrisorii sale de amor în mâinile lui Caţavencu (actul I. deci. este şi va rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta compoziţiei. „îi dau foc!”). printr-un compromis de proporţii. de asemenea.. construieşte un text circular. de mascaradă. nu merge so iei cu iuţeală. accentuată de muzica condusă de Pristanda. simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială) şi introduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor falsificate. Prin tematica abordată.ticăloşie. Caragiale rămâne veşnic actual.). Prin întâmplări neaşteptate.”. El întrebuinţează. neică. „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. apariţia lui Dandanache.. scena recitării scrisorii de amor de către soţul înşelat ori scena numărării steagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. Trahanache şi Zoe triumfă. L . în opera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor. al cărui retorism nu are nimic ostentativ. prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai specifice aspecte ale ei.. quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache între Tipătescu şi Trahanache). de exemplu. în care evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic. veşnic tânăr. în care soţul încornorat îl linişteşte duios pe amant este de un comic intens. comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii. fără scrisoare. deşi părea învingător. dimpotrivă. Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar „neică”. şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu.. aminteşte de intonaţia calmă a alinărilor: „nu vezi tu.. În final.Şi nu te mai turbura. trebuie să ai puţintică răbdare. În prima scenă dintre cele amintite. Comicul de situaţie rezultă. pentru fitece mişelie. Caragiale foloseşte procedee tipice ale comediei clasice: încurcătura şi echivocul (determinate de pierderea biletului). coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca şi Caţavencu). intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat. iar Tipătescu. Desigur. sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc. situaţia finală când farsa electorală se transformă. cuplul Farfuridi – Brânzovenescu). Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip. Caragiale a fost. scena aceasta. dar Trahanache. prin felul în care a ştiut să evidenţieze defectele umane şi lipsurile societăţii..”.

directorul ziarului „Răcnetul Carpaţilor". grosolan şi impostor. fără efort. faptele şi vorbele acestui politician. Astfel. Dandanache. Caţavencu vrea să pară un cetăţean onorabil. slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru!". – este sugestivă pentru statutul de societate fantomă. Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. a cărei prescurtare – A. voinţa care ordonă e de vină".Caragiale eseu argumentativ În primul rând. Din personajele comediei „O scrisoare pierdută". pentru că personajele. şeful opoziţiei politice din judeţ. modul său de a gandi şi de a se exprima. se conduce dupa deviza „scopul scuză mijloacele". Nae Caţavencu este ridicol.R. dar excepţionala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuşi de caracter". mandatul de deputat. Parvenit. deşi tipice. Caragiale a creat personaje vii. ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează celelalte trăsături. fără niciun scrupul. reprezentative pentru societatea timpului respectiv. iar în mod direct din didascalii sau din relaţiile cu celelalte personaje. iar atunci când ea îmbracă forme de 8 . pe seama „nemuritorului Gambetta". dar în esenţă este un şantajist josnic. Demagogia este principala trăsătură de caracter a lui Caţavencu „nu braţul care loveşte. din pricina inculturii.L. aşa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobşte eminent amuzantă". ci şi prin talentul excepţional în ceea ce priveşte realizarea personajelor. celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală. folosind scrisoarea ca unealtă în dorinţa de a obţine postul de deputat („Vreau. ci sunt privite în complexitatea lor. fiecare având identitatea sa bine precizată. prin care îşi însuşeşte ilegal sume importante de bani.Caragiale nu se remarcă doar prin arta compoziţiei. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o gaseşte. În al doilea rând. acest amuzament fiind stârnit de întâmplările prin care trec şi de situaţiile în care sunt puse personajele. Personajele sale sunt aşadar tipuri umane. în mod indirect şi alte trăsături ale lui Caţavencu. pe care-l confundă cu Niccolo Machiavelli.. Patron de ziar şi conducătorul opoziţiei politice. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atâta timp cât se află în posesia scrisorii. strigă el de la fereastră când este atacat de Tipătescu).E.L. intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. Trahanache: „Girurile astea două cu care onorabilul domn Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate. Prin comicul de situaţie reies. de altfel. există trăsături comune şi trăsături individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc. arma şantajului („Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". pusă însă. iată ce vreau: nimic altceva!"). Comicul de caracter relevă însuşirile ce reies.. În al treilea rând. I. cel mai expresiv consider că este Nae Caţavencu. a structurii conflictelor. Este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice „Aurora Economică Română". personaje de factură clasică. dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului. nu sunt realizate schematic. trăsături specifice. Avocat. sunt tot pentru enteresul ţării?". dar devine umil. el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic. din atitudinea. aşa cum susţine Paul Zaripofol.Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie aparţinând lui I. în mod indirect.

Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. care sunt adevărate fişe de caracterizare. Comedia este o specie a genului dramatic.. fiind construit sub forma schimbului de replici între personaje. de palavragiu a lui Caţavencu. a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Prin indicaţiile scenice. este ales deputat.. dar infatuat.. fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile... suindu-mă la această tribună. ambiţios avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg. eu voi să ştiu de România mea şi numai de România. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează.patriotism. Zaharia Trahanache şi Zoe. în zilele noastre". dramaturgul îşi „mişcă" personajele. în aceste momente solemne... L. Nu în ultimul rând. Opera literară „O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri. L.. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte. indirect. prin lupta de culise. făcându-le atât de reale. o capodoperă a genului dramatic. dacă sunt mişcat. stimabile. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor.. compromiţătoare pentru reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu. care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. ipocrizia şi demagogia individului. în perioada campaniei electorale desfăşurate pe trei zile. care reliefează personajul semidoct.. (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc. de limbaj şi de nume. personajul este de un ridicol desăvârşit: „Nu voi. să ştiu de Europa d-tale. piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc. comicul de limbaj şi cel onomastic ajută la caracterizarea personajului şi la conturarea caracterului său făţarnic. Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării. e sublimă putem zice. adica la sfârşitul secolului al XIX-lea. se sugerează. dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare. dramaturgul evidenţiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertaţi-mă. de unde reies.. la ţărişoara mea. Prin comicul onomastic. comedia este destinată reprezentării scenice. le dă viaţă şi credibilitate. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. foarte variate şi sugestive. principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului... firea de mahalagiu. Aceeaşi lipsă elementară de cultură rezultă şi din confuzii semantice. plin de importanţă.. Caţavencu numindu-i „capitalişti" pe locuitorii capitalei. încât trăiesc şi în zilele noastre. având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. indirect. soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu. Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie de I. pentru a vă spune şi eu. Comicul de limbaj se manifestă mai ales în discursurile politicianului. Ca specie a genului dramatic. cu un final fericit. Ca orice român. cicălitoare. faptele şi gândurile personajului. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă. Agamiţă Dandanache. dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi indicaţiile scenice. Caragiale (Nae Cațavencu) Reprezentată pe scenă în 1884. întrucât "caţă" înseamnă persoană răutăcioasă.. iar cuvântul „caţaveică" numeşte o haină cu două feţe.". care se teme de trădarea prefectului. de fapt. (plânge)".. ca orice fiu al ţării sale. fraţilor. ca şi vorbele. dar lipseşte cu desăvârşire". Zoe... Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar. în conturarea trăsăturilor etice remarcându-se comicul de situaţie. de caracter. rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă. (plânsul îl îneacă mai tare). În concluzie. 9 . iar trimisul de la centru. Ignoranţa lui Caţavencu este evidentă atât din nonsensul afirmaţiilor – „Industria română e admirabilă. comedia „O scrisoare pierdută" de I. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene. prin satirizarea unor defecte omeneşti.. iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist". Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime. (plânsul l-a biruit de tot) la România..

dar este linguşitor. interesul pentru ştirile de scandal şi demagogia patriotismului local. Numele ziarului sugerează frazeologia liberală. prin semnificaţia. alături de numele semnificative şi statutul social. precum caracterul său. adversari în lupta pentru mandatul de deputat. Indicaţiile autorului conturează indirect personajele. ceea ce sugerează apartenenţa la o tipologie şi poate constitui punctul de plecare în caracterizare: Caţavencu este prezentat ca „avocat. iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Actul II prezintă în prima scenă numărarea voturilor. umil şi servil când se ştie vinovat. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti. Actul III constituie punctul culminant. În lista cu „persoanele" de la începutul piesei. În final. Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. Numele lui Nae Caţavencu caracterizează tipul demagogului lătrător (derivat de la „caţă" însemnând „femeie bârfitoare"). De asemenea. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă. ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale personajelor comice. dar în acelaşi timp. în mod critic. dar cu o zi inaintea alegerilor şi declanşarea conflictului secundar. Caţavencu foloseşte incorect neologismul în etimologia populară: „capitaliştii" devin "locuitori ai capitalei". principala trăsătură a avocatului şi gazetarului Nae Caţavencu este capacitatea de a se adapta la orice situaţie. având capacitatea de a individualiza personajele.Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda. dar devine lipsit de demnitate. având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească. prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română". se arată arogant şi inflexibil cât timp are scrisoarea. care citesc ziarul lui Caţavencu. în plan moral sau intenţional. Actul IV prezintă deznodământul şi aduce rezolvarea conflictului iniţial. acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu. pentru că vorbirea sa este adaptată la situaţii şi este mobilă. avocaţi de profesie. Personajele acţioneaza stereotip. a gesturilor şi a mimicii. atrage atenţia spectatorilor. Prin aceste mijloace. Limbajul politicienilor demagogi. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. De asemenea. De exemplu. Formele greşite. fiind mereu pregătit să îşi schimbe masca. trădează în cazul lui Caţavencu incultura (care contrastează comic cu pretenţia de erudiţie). care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele". anulată de intenţia câştigului cooperativ. a zis nemuritorul Gambetta!" când de fapt erau vorbele lui Machiavelli. urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice nemeritate. ocupaţia personajelor. director. Personajele aparţinând aceleiaşi categorii se deosebesc prin modul de a reacţiona la împrejurări. iar expresia latinească honeste vivere devine „oneste bibere". târându-se la picioarele Joiţicăi atunci când nu o mai deţine. particularităţi de limbaj şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic.proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Personajele din comedii aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică. Astfel. Fiind un personaj care se defineşte în primul rând prin vorbire. în cadrul întrunirii electorale. pretinsa erudiţie a gazetarului este „trădată" de formularea principiilor sale: „Scopul scuză mijloacele. erorile de exprimare. Nu are ticuri verbale. simplist. piesa provoacă râsul. numele societăţii sugerează pretenţia de cultură enciclopedică. fiind astfel orientate către comicul de caractere. pentru că scrisoarea ajunge la Zoe. se precizează. asupra „comediei umane". 10 . fără a suferi transformări psihologice pe parcursul acţiunii (personaje „plate”). Este violent când se ştie stapân pe situaţie. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei. prin comportament. Scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice. este ales în unanimitate Dandanache şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu. unde adversarii se împacă.

şeful mai multor comitete şi . recurge la orice mijloc pentru a-şi conserva poziţia şi autoritatea. Tipãtescu joacă rolul stăpânului. iar Pristanda pe cel al supusului. Pierdută de acesta. Pristanda ajunge un instrument docil în mâinile prefectului..comiţii”)... doreşte sprijinul autorităţilor locale pentru a fi ales deputat...prezidentului”. că va fi sprijinit. buclucaşa scrisoare ajunge la Cetăţeanul Turmentat. unul din . care se temea de scandal. banchet condus de Caţavencu.Relaţiile dintre două personaje ale unei comedii: Pristanda şi Tipătescu din O scrisoare pierdută de I. Acţiunea piesei se desfăşoară în capitala unui „judeţ de munte” în timpul alegerilor parlamentare.O scrisoare pierdută” este considerată capodopera comediilor lui Caragiale. Tipätescu şi Trahanache.. ci un necunoscut. în realitate Pristanda este un funcţionar slugarnic care îndeplineşte ordinele abuzive ale şefilor săi. În confruntarea cu Caţavencu. Zoe Trahanache. Îl spionează pe Caţavencu şi află că acesta deţine un document compromiţător pentru Tipãtescu. Agamită Dandanache. Caţavencu recurge la şantaj.alesului”. proprietar al ziarului ... Ameninţă ca va publica un document compromiţător pentru tabăra adversă. Relaţia dintre cele două personaje este dublă. După ce prima scrisoare este din nou pierdută. iar lumea veselă se adună la banchetul organizat în onoarea . Cum nu este agreat de aceste autorităţi (Tipătescu. prefectul şi Trahanache.Cuplul constituit din prefectul Tipătescu şi poliţaiul Ghiţă Pristanda este important în realizarea acestei satire. L.micile pasiuni” dispar (numai în aparenţă). şi pe de altã parte. avocat. la întrunirea electorală se produce o răsturnare de situaţie (corespunzătoare punctului culminant). dar şi a unor defecte general umane. folosindu-se tot de o . . ea va ajunge Ia Zoe. la ordinul celui din urmà îl arestează pe şantajist.în unanimitate”. Candidatul partidului. Caragiale .Răcnetul Carpaţilor” şi al unei grupări disidente în cadrul partidului aflat la guvernare. cei doi sunt complici în jocul murdar al puterii. Ea este inspirată din viaţa politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. In aparenţă om al legii şi al datoriei. În final. de la care este furatã de Caţavencu. adusã de Cetăţeanul Turmentat.. Apoi. nici Caţavencu. publicatã şi jucată în 1884. după ce ajunsese aici tot prin şantaj. fiind o satirã a societăţii româneşti a vremii. În actul al treilea. de data aceasta de Caţavencu. Acesta va fi ales . Pe de o parte. trimis de la . fost lucrător la . Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese soţiei .centru” (de la Bucureşti).poştie”.. Este un text reprezentativ pentru realismul şi clasicismul autorului. Caţavencu obţine în cele din urmă promisiunea Zoei. încălcând formele legale. anunţat de Zaharia Trahanache.. Nae Caţavencu. La întrunirea electorală provoacă o încăierare ca să-l împiedice pe 11 . nu este nici Farfuridi.stâlpii puterii”.scrisoricä” de amor. fiind a doua dintre ele. Un mijloc important în caracterizarea personajelor este chiar acţiunea piesei: Tipãtescu.

.Ghiţă. coana Joiţica. iar Pristanda.. Îşi ajută şefii. Tipãtescu.Caţavencu să dezvăluie conţinutul scrisorii.” În monolog îşi dezvăluie însă adevăratele gânduri. Le câştigă de fapt bunăvoinţa pentru a profita la rândul lui şi a-şi completa.. că sătulul nu crede la ăl flămând!” În finalul piesei. de fapt. Familiaritatea formulelor de adresare (.. cum ar fi aceea la punerea steagurilor în oraş.. În timp ce trăsătura dominantă a lui Tipãtescu este abuzul de putere (dacă facem abstracţie de planul erotic al piesei. să tragă sforile în această farsă a alegerilor. . ironic.” ştie că este băgat în seamă doar pentru că poate fi folosit şi-şi însuşeşte principiul nevestei: . imaginea personajelor dezvăluie ironia scriitorului faţă de o lume care reuşeşte să păstreze aparenţa de onorabilitate şi care ascunde. Pristanda simulează devotamentul faţă de Tipätescu şi Trahanache. pentru că are ”famelie mare. remuneraţie mică.Curat constituţional!” În realitate nimic nu fusese constituţional..Ghiţă”. Personajele apar alături în prima scenă a piesei când poliţaiul îi relatează prefectului cum l-a spionat pe Nae Caţavencu şi a aflat că acesta deţine un document compromiţător pentru prefect.. Tipătescu stă alături de Zoe şi-l ascultã pe Trahanache închinând în onoarea lui. Ghiţă”. ca un maestru de ceremonii ordonã să cânte muzica. moşie. foncţia. În finalul piesei autorul.ciupelile”. foncţie. aparent devotat. veniturile modeste. după buget. Crede că-i pot fi iertate . slugărnicia îl defineşte pe Pristanda.. degradarea morală. personajele apar toate în scena banchetului dat în onoarea alesului. îi rezervă lui ultima replică: . şi-i papă tot. în care personajul apare în postura primului amorez). După părerea mea. pupă-l în bot. care îi numărase steagurile este un privilegiat: “moşia. coana Joiţica. 12 . Prefectul îi numără steagurile puse în oraş şi e amuzat de faptul că poliţaiul greşeşte numărătoarea pentru că nu fusese corect..coane Fănică”) subliniază complicitatea lor. încălcând legea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful