O scrisoare pierduta

Comedie

I. L. Caragiale a îmbogăţit literatura română atât cu opere în proză, cât şi cu creaţiile sale dramatice, el fiind
considerat cel mai mare dramaturg român. Una dintre cele mai reprezentative comedii ale sale este „O scrisoare
pierdută”, jucată pentru prima data in 1884, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Comedia este specia genului dramatic care provoacă râsul prin surprinderea moravurilor, a unor tipuri de
oameni sau a unor situaţii neaşteptate. Ca orice operă dramatică, a fost scrisă cu scopul de a fi reprezentată pe scenă şi
este structurată în 4 acte, împărțită pe scene. Totodată, timpul şi spaţiul acţiunii sunt limitate, întâmplările relatate se
petrec în capitala unui judeţ de munte, în timpul alegerii de deputaţi în anul 1883.

Caracterul dramatic al operei este evidenţiat de folosirea dialogului şi a monologului, precum şi de prezenţa
indicaţiilor scenice prin care se fixează cadrul acţiunii şi se evidenţiază unele dintre trăsăturile personajelor. Descrierea şi
naraţiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere decât în indicaţiile scenice ale autorului sau în replicile personajelor.

Prezentarea conflictului dramatic este o alta trasatura specifica care se intalneste si in opera O scrisoare
pierduta. El se declanseaza o data cu pierderea scrisorii "de amor" si evolueaza pe masura ce Catavencu isi santajeaza
adversarii cu publicarea ei. Acest conflict de baza se imbina cu alte conflicte secundare prezente in actiunea comediei. Ca
specie a genului dramatic, opera literara „O scrisoare pierdută” este o comedie, intrucat provoaca rasul prin
surprinderea moravurilor, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate. Cu alte cuvinte, este prezent comicul,
fiind realizat prin diverse mijloace.

Infatisand relatia dintre Tipatescu si Zoe, sau felul in care se desfasoara alegerile, I.L. Caragiale realizeaza un
comic de moravuri.

Este prezent si comicul de caracter, pentru ca autorul surprinde diferite tipuri umane care, prin comportarea si
trasaturile lor de caracter provoaca rasul. Pristanda starneste comicul prin supunerea oarba cu care duce la indeplinire
ordinele sefilor, Farfuridi si Branzovenescu devin ridicoli prin teama exagerata de tradare, iar Catavencu prin discursul
sau si schimbarea de atitudine din final, cand din pacalitor devine pacalit.

De asemenea, există și un comic de situatie obtinut prin pierderea si gasirea scrisorii de amor. Totodata, comică
este situatia finala, cand cele doua tabere se impaca si farsa electorala se termina cu multumirea tuturor. In comicul de
situatie se incadreaza existenta unor cupluri de personaje – Farfuridii si Branzovenescu – sau a triunghiului conjugal
Zoe, Tipatescu si Trahanache.

Tuturor acestor forme de comic li se alatura comicul de limbaj si de nume. Cel dintai se realizeaza prin ticurile
verbale ale personajelor (“Ai putintica rabdare”, “Curat, murdar”, “Eu pentru cine votez”), precum si prin pronuntarea
gresita a unor cuvinte (“Bampir”, “famelie”). Prin comicul de nume se sugereaza trasaturi morale ce definesc
personajele. Numele lui Ghita Pristanda sugereaza lipsa de personalitate, deoarece pristanda este un joc popular ce se
danseaza conform comenzilor unui conducator de joc; Catavencu vine de la “cata”, care inseamna haina cu doua fete, de
unde reiese ipocrizia personajului.

Prin toate aceste tipuri de comic, I. L. Caragiale a reusit sa realizeze umorul si ironia. Satirizand intamplarile,
aspectele sociale, defectele umane prin intermediul personajelor ridicole, folosind dialogul si monologul ca principalele
moduri de expunere, introducand si indicatii scenice, opera “O scrisoare pierduta” are toate trasaturile specifice unei
comedii.
 Ghiță Pristanda

Caragiale se remarcă si prin talentul cu care işi construieşte personajele. El a creat personaje vii, reprezentative
pentru societatea timpului respectiv. Acestea sunt aşadar tipuri umane, având o trăsătură dominantă căreia i se
subordonează celelalte trăsături.

Și în comedia "O scrisoare pierdută" apar astfel de tipuri umane, personaje ridicole, puuse în situati comice, cu
scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii respective. Unul dintre aceste personaje este Ghiță Pristanda, polițaiul
orașului, prezent pe tot parcursul acțiunii. El este tipul servitorului umil, fiind conștient că trebuie să-şi servească şeful,
nu din datorie, ci mai ales din interes personal (“Famelie mare, renumeratie mica, dupa buget”).

Poliţaiul ştie să profite de bunăvointa interesată a stăpânilor. El se alfă în dublă ipostază: de profitor și de
persoană de care se profită. Astfel el ştie să tragă unele foloase din acțiunile pe care le întreprinde, cum ar fi afacrea cu
steagurile. El este cel care descoperă că Nae Cațavencu se află în posesia scrisorii.

Trăsăturile morale ale politaiului reies in mod indirect din acțiunile, vorbele, atitudinile, reacţiile acestuia și mai
ales din situatiile in care este pus. Un procedeu important de caracterizare îl constituie monologul, iar specifică pentru
personajul dramatic este caracterizarea prin didascalii. Astfel, Pristanda este arogant sau umil, în funcție de împrejurări,
urmărind prin acest mod de comportare propriul interes.

Incultura personajului este evidențiat prin comicul de limbaj, căci el deformează neologismele ale căror sens nu-l
înțelege: “bampir, femelie, renumeratie”. Are ticuri verbale care evidențiează un nestăpânit, făcându-l penibil și ridicol:
„curat mișel, curat murdar”.

Comicul de nume sugerează și el principalele trăsături de caracter ale personajului, fiind servil și umil de șefi,
lipsit de personalitate. (pristanda este un joc popular ce se danseaza conform comenzilor unui conducator de joc)

În concluzie, principalele mijloace artistice de caracterizarea a lui Ghiță Pristanda sunt sursele comicului, în
continuarea trăsăturilor remarcându-se comicul de situație, de caracter, de limbaj și de nume. Dialogul și monologul
constituie modalități de caracterizare indirectă, cea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către narator.
Prin didascalii autorul le dă viață personajelor. La Pristanda, autorul menționează „naiv”, de unde reies principalele
trăsături ale personajului.