O SCRISOARE PIERDUTĂ

- caracterizare de personaj-

I.L. Caragiale este cel mai mare dramaturg român, un scriitor de o mare valoare care
a impus prin opera sa două universuri distincte: unul comic, reprezentat de comedii, momente
şi schiţe, şi un univers tragic, ilustrat de drame şi nuvele. Caragiale este un scriitor actual,
mereu în vizită, e un musafir cu o prezenţă permanentă care surprinde atitudinile cotidiene ale
omului contemporan. Pentru el lumea este un teatru, oamenii sunt actori iar viaţa este o mare
“comèdie”. Cele patru comedii ale lui Caragiale: “O scrisoare pierdută”, “O noapte
furtunoasă”, “Conu Leonida faţă cu Reacţiunea” şi “D-ale carnavalului” dezvăluie fiinţa
umană dominată de un statut comic.
„O scrisoare pierdută” este capodopera dramaturgiei româneşti care dezvăluie
amănunte picante din viaţa publică şi de familie a unor politicieni din capitala unui judeţ de
munte, „de astăzi” şi dintotdeauna. De asemenea, această coemdie este un text fundamental
al literaturii române: o comedie de moravuri şi o comedie politică care prezintă o latură
negativă a marii burghezii de la sfârşitul secolului XIX, care ajunsă la putere şi roasă de
ambiţii politice se caracteriza printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Această
operă este una dramatică, structurată în patru acte, fiecare act fiind alcătuit din mai multe
scene. I.L.Caragiale prezintă în mod consecvent situaţii şi personaje comice care stârnesc
râsul, comicul fiind realizat prin îmbinarea a mai multe surse: comicul de situaţie, comicul de
caracter, comicul de limbaj şi de nume.
Un personaj reprezentativ al acestei piese de teatru este Ştefan Tipătescu. Acesta
apare în text ca fiind prefectul judeţului şi reprezintă junele prim din teatrul clasic. După locul
pe care îl ocupă în structura operei este un personaj principal, deoarece participă la toate
episoadele importante ale desfăşurării acţiunii şi este implicat în conflictul principal al operei.
După semnificaţia morală, Tipătescu devine un personaj negativ pentru că întruchipează în
caracterul lui câteva vicii ale societăţii politice în care trăia. De exemplu, el provoacă întreaga
acţiune a piesei precum şi conflictul fundamental prin faptul că are un comportament
inadecvat funcţiei şi statutului său social. El este prezentat în comedie ca fiind amantul soţiei
celei mai bun prieten al său, amantul „doamnei” Zoe Trahanache. Astfel, un bilet de amor
pierdut tocmai în preajma alegerilor şi găsit de un adversar, devine centrul de interes al
întregii comedii, toate personajele fiind angrenate în căutarea, păstrarea sau recuperarea
scrisorii pierdute.
Deşi este un personaj fictiv, rod al imaginaţiei dramaturgului, Tipătescu este un tip
reprezentativ al unei categorii sociale des ridiculizată în comedii, tipul donjuanului. El apare
ca o persoană orgolioasă care are o părere bună despre sine, putând fi considerat un prefect
incapabil, care nu-şi cunoaşte îndatoririle şi care profită de funcţia pe care o deţine, funcţie la
care ţine extrem de mult, considerând însă că face prin aceasta acte de misionarism. De
asemenea, trăsătura care îl caracterizează cel mai bine este nervozitatea, de când intră în
scenă prima oară şi până se termină piesa, el neputând să se comporte calm şi să judece
obiectiv evenimentele, aşa cum ar fi trebuit să se comporte un prefect. De exemplu, în
momentul în care Trahanache îi spune că a citit un bilet de amor de la el către soţia dânsului,
bilet arătat de Nae Caţavencu, Tipătescu nu-şi poate stăpâni furia şi se comportă tulburat,
devenind agresiv în limbaj şi gesturi: „Îl împuşc! Trebuie să mi-l aduci aici numaidecât, viu
ori mort, cu scrisoarea! La fel se comportă şi cu Nae Caţavencu în momentul când acesta îi
propune să-l aleagă pe el candidat pentru Camera Deputaţilor. Ca prefect, face abuzuri în
funcţie şi nu ştie să-şi aprecieze subalternii. De exemplu, se preface că îi numără steagurile
lui Pristanda dar face asta doar ca să râdă de el, nu pentru că l-ar revolta fapta poliţaiului
oraşului şi că acesta a folosit banii în interese personale.
 Mijloacele de caracterizare a personajului sunt numeroase, fiind atât directe cât şi
indirecte. Caracterizarea directă este realizată de celelalte personaje şi prin
autocaracterizare iar caracterizarea indirectă rezultă din felul cum vorbeşte, cum se
comportă sau mediul în care trăieşte personajul. Cea mai reuşită tehnică de caracterizare este
dialogul, tehnică specifică îndeosebi pieselor de teatru. De exemplu, în convorbirile cu
celelalte personaje, prefectul Tipătescu are foloseşte un limbaj inacceptabil unei asemenea
funcţii: „o să-i rup oasele mizerabilului!”, „dracu să-l ie!”, „canalia!”, „nebunul!”. Astfel,
prin acţiune, fapte, gesturi, limbaj, Tipătescu îşi defineşte personalitatea dezvăluind un
caracter nedemn şi lipsit de profesionalism şi etică. Cea mai reuşită prezentare i-o face
poliţaiul Pristanda: „moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţia coana Joiţica; trai, neneanco,
pe banii babachii!”
În acest fel, Caragiale realizează un portret antologic şi memorabil pentru literatura
noastră dramatică, un personaj reprezentativ nu numai pentru perioada descrisă de Caragiale
în operă, ci pentru toate toate perioadele din istoria noastră sau cum ar spune Garabet
Ibrăileanu, personajul „face concurenţă stării civile”.

Prof. DANIELA PĂNĂZAN