Celule galvanice utilizate in tehnica

Realizator: Alban Bogdan Valentin

Clasa a XII-a A
Scurt istoric
Luigi Galvani a studiat la început teologia, ulterior
medicina, între anii 1762-1775 fiind însă profesor de
medicină la catedra de anatomie din Bologna. Succesul
operei sale „De renibus atque urethris volatilium” l-a
determinat să se ocupe cu studiul fiziologiei păsărilor și
a instrumentelor pentru auz.
Printr-o întâmplare a descoperit la 6 noiembrie
1780 procedeul de galvanizare, procedeu care îi va
purta mai târziu numele.
Galvani a observat fenomenul de contracție a
mușchilor scheletici de la piciorul de broască la o
excitare cu un curent electric. Prin această descoperire,
el a pus bazele pentru cercetările ulterioare ale
electrochimismului celular.
De asemenea după Galvani sunt numite elementele
galvanice care produc curent electric, cercetate de
Alessandro Volta.
A pierdut postul de profesor deoarece a refuzat să
depună jurământul de credință guvernului din timpul
Revoluției Franceze, guvern pe care îl considera
dictatorial. A reprimit această funcție în 1794.
Definitie

Elementul galvanic (sau celulă galvanică, pilă electrică sau celulă voltaică) este
un generator electrochimic de curent continuu bazat pe transformarea spontană a
energiei chimice în energie electrică.
Este alcătuit din două plăci conductoare de naturi diferite (electrozii), introduse
într-o soluție de electrolit; una din ele reprezintă polul pozitiv (sau catodul) sursei de
curent, iar a doua placă - polul negativ (sau anodul).
Un exemplu de element galvanic îl constituie un vas cu soluție de acid sulfuric
în care se află două plăci metalice - una de zinc și cealaltă de cupru; printr-un fir
metalic conductor exterior, care leagă cele două plăci (electrozii), circulă un curent
electric de la electrodul de cupru la cel de zinc.
 Tensiunea electromotoare a
elementului galvanic se datorează
diferenței dintre potențialele de contact
cu soluția ale metalelor din electrozi
produsă prin concentrația diferită a
electronilor, aceasta producând un
proces de difuzie a electronilor între
cele 2 metale până la stabilirea unui
echilibru caracterizat prin apariția unei
diferențe de potențial electric
(localizate într-un strat subțire de la
suprafețele de contact dintre metale și
electrolit) care compensează efectul
difuziei.
Lichidul sau soluția lichidă in care
sunt introduși electrozii poate fi și o
soluție de sare de bucătărie în apă ca în
cazul pilei voltaice sau chiar apă
distilată datorită autodisocierii ionice a
dielectricului apă distilată prin
autoprotoliza apei.
Pila Daniell
Celula Daniell este o pilă electrică de curent continuu care a fost inventată în anul
1836 de către chimistul și meteorologul britanic John Frederic Daniell. Este constituită
dintr-un vas de cupru ce conține o soluție de sulfat de cupru, în cadrul căreia a imersat un
al doilea vas de ceramică nesmălțuită, umplut cu acid sulfuric și un electrod de zinc.
Celula galvanică Daniell a reprezentat o îmbunătățire considerabilă asupra
tehnologiei primilor ani ai bateriei electrice dezvoltate de Alessandro Volta ca pilă
voltaică.
Avand o constructie simpla, vom analiza constructia ei si vom descrie modul in care
functioneaza:

1. Placa de zinc trimite in solutie ioni de zinc, adica are loc un proces de oxidare; placuta
se va incarca temporar negativ; placa de zinc si solutia de sulfat de cupru reprezinta
anodul pilei.
2. Simultan, ionii de cupru din solutia de sulfat de cupru se vor descarca pe placa de
cupru, pozitivand-o temporar; placa de cupru si solutia de sulfat de cupru reprezinta
catodul pilei.
3. Concomitent cu aceste reactii, electronii trec de
pe placa de zinc prin conductorul metalic exterior
pe placa de cupru si genereaza un curent electric
care poate fi masurat cu un galvanometru; ionii
SO4-2 trec prin diafragma de la catod la anod.

Reactia totala redox care are loc in pila este:

   Zn + Cu2+ -> Zn2+ + Cu

Pila Daniell se reprezinta conventional astfel:

  (-) Zn | Zn2+ || Cu2+ | Cu (+)

Polul negativ, anodul, se scrie in stanga

(Zn/Zn2+); Polul pozitiv, catodul, se scrie in
dreapta (Cu2+/Cu); Liniile verticale reprezinta
suprafata care desparte conductorul metalic de
solutia in care se afla; Linia verticala dubla
reprezinta diafragma care separa electrozii.
Rectia totala redox care are loc in pila este:
                   Zn + Cu2+ -> Zn2+ + Cu

Pila Daniell se reprezinta conventional astfel:

                  (-) Zn | Zn2+ || Cu2+ | Cu (+)
-Polul negativ, anodul, se scrie in stanga (Zn/Zn2+);
-Polul pozitiv, catodul, se scrie in dreapta (Cu2+/Cu);
-Liniile verticale reprezinta suprafata care desparte conductorul metalic de
solutia in care se afla;
-Linia verticala dubla reprezinta diafragma care separa electrozii;
-In timpul functionarii pilei, placa de cupru va avea o masa mai mare, iar
placa de zinc mai mica; solutia de sulfat de cupru se dilueaza, in timp ce
solutia de sulfat de zinc se concentreaza;
-Se obtine un curent de circa 1 volt;
-Se pot imagina si construi elemente galvanice pentru orice fel de reactie
redox.
Elementul Leclanché

Pila Leclanché (numită și pilă uscată) este o baterie electrică inventată și patentată de
Georges Leclanché în 1868. Este una dintre cele mai cunoscute elemente galvanice
primare și funcționează pe baza reacției redox dintre zinc și dioxid de mangan.

Acest tip de pilă are o forță electromotoare cuprinsă între 1,5 și 1,6 volți, o capacitate
(pentru cele de buzunar) de 2Ah și o densitate de energie de 0,18 W ⋅h ⋅cm-3.

Pila Leclanché prezintă o mare importanță economică datorită simplității manipulării

și a dimensiunilor mici: volumul pilelor aflate în uz variază între 0,1 cm3 și 1m3, ceea ce
corespunde unor capacități disponibile variind între ordinul mAh și 104 Ah și unor puteri
cuprinse între câțiva μV și câțiva MW.
Reacții chimice:

Lantul electrochimic al pilei este:

Reacțiile care au loc în pilă se prezintă prin ecuațiile:

- la catod (+):

- la anod (-):

Reactia globala este:

Domenii de utilizare:

Aria utilizării pilelor Leclanché este extinsă, acoperind domenii dificile ca: alimentarea
instalațiilor de semnalizare, a aparatelor de radio portabile tranzistorizate, a soneriilor
electrice, a lanternelor etc.
Acumulator cu plumb
Acumulatorul cu plumb (sau acumulatorul
acid) reprezintă cel mai vechi și cel mai simplu
tip de acumulator. Deși are greutate și volumul
ridicate, prezintă avantajul furnizării unui
curent puternic la conectare, ceea ce este
necesar pornirii motoarelor termice folosite pe
larg la functionarea automobilelor. Prezintă față
de alte tehnologii de acumulator un raport
energie/preț favorabil. A fost luat inițial în
vedere ca sursă de energie pentru autovehicule
electrice, dar din cauza greutății mari a lăsat
locul altor tehnologii, el fiind folosit mai ales
în alimentarea stivuitoarelor electrice unde
servește și ca balast echilibrant de masă pe axa
roților din spate. De asemenea este folosit ca
baterie de start la autocamioane. A fost
inventată în 1859 de fizicianul francez Gaston
Planté.
Caracteristici:

Din punct de vedere tehnic, acumulatorii cu plumb se caracterizează prin:

- tensiunea: determinată de numărul de elemente în serie;

- capacitatea acumulatorului: arată perioada de descărcare și se măsoară în Amperi oră

(Ah);

- curentul de lucru maxim admisibil: nu trebuie depășit căci se produce distrugerea

acumulatorului;

- randamentul energetic: dat de raportul ηW= Wdesc/Winc, care este de ordinul 70-80%
din cauza pierderilor de energie prin reacții chimice secundare (care determină și diferența
dintre tensiunea medie de încărcare și tensiunea medie de descărcare) și prin efect
electrocaloric în rezistența lui interioară;

- randamentul: în cantitate de electricitate în sarcină (Q= Qdesc/Qinc) de ordinul a 85-90%;

- tipul constructiv: adecvat condițiilor de utilizare și durabilității necesare (acumulatoarele

de dimensiuni mici pentru autovehicule, cele de dimensiuni mari pentru instalații
staționare).
Alcătuire:

Structura elementară a acumulatorului

acid este celula, o baterie de 12 V având 6
celule. Celula este constituită dintr-un vas, un
element și electrolit. Vasul unei celule este
practic un compartiment al întregului vas al
bateriei obținut prin divizarea acestuia cu
ajutorul pereților despărțitori. Este realizat, în
general, din polipropilenă.

La baza vasului, în interior sunt prevăzute

nervurile pe care se așează electrozii (sub
formă de placă) distanțându-se astfel de fundul
vasului. Se creează un spațiu în care se poate
depune substanța activă desprinsă de pe plăci,
evitându-se scurtcircuitarea plăcilor. La partea
exterioară, vasul se închide cu un capac
prevăzut cu bușoane de umplere prin care trec
bornele exterioare ale bateriei.
 Electrozii au forma unor plăci, deosebindu-se electrozi negativi și electrozi pozitivi.
O placă este alcătuită dintr-un suport sub formă de grătar și materia activă. Grătarul este
executat din plumb la care se adaugă materiale pentru a facilita procesul de turnare.
Acestea pot fi stibiu sau calciu pentru baterii cu întreținere redusă. Grătarul asigură
forma plăcii și rezistența mecanică a plăcii, este suport pentru materia activă și calea de
curent spre și de la materia activă a plăcii.

Materia activă este substanța care întreține fenomenele electrochimice la încărcare

și la descărcare. Ea poate rezulta direct din metalul suportului, sau se prepară sub formă
de pastă și se aplică pe suport. În cazul acumulatoarelor auto, plăcile electrod sunt de
tipul pastat.
Reacții chimice:

Reacțiile care au loc la electrozi în timpul descărcării sunt:

- la anod:

- la catod:

Reactia globala:

Acumulatoarele uzate pot contine material grele extrem de toxice, care, odata ajunse in natura
sau eliminate necorespunzator, pot contamina solul si pranza freatica. Incinerate, o parte din
materiale sunt degajate in aer sau intra in contact cu apa, devenind nocive pentru mediul
inconjurator si mai ales pentru om.

Astfel, aruncate haotic, acumulatoarele cu plumb pot produce:

- poluarea solului si a apelor din cauza eliminarii oxizilor metalici in urma arderii;
- expunerea mediului si a apei la plumb si acid;
- pot crea arsuri ale pielii si ochilor;
- in contact cu aerul si apa, unele substante continute pot deveni explosive;
 Bibliografie

Informatii: 1. https://prezi.com/r5ggkx-coz3j/elemente-galvanice/
2. https://www.scribd.com/doc/122127735/Pila-Leclanche
3. https://galvcell.wordpress.com/2010/06/07/pila-daniell/
4. Manualul de Chimie, clasa a XII-a