Coroziunea și metode de protecție anticoroziune

Coroziunea este un proces de alterare, datorat atacurilor chimice sau electrochimice

asupra metalelor, sub acțiunea substanțelor de natură acidă și bazică. Coroziunea
oțelului se produce sub acțiunea umezelii și a oxigenului, fiind accelerată de acțiunea
sărurilor. Coroziunea atacă stratul superficial de "vopsea" de la suprafața metalului,
trecând cu timpul la straturile următoare, viteză cu care acestea sunt atacate depinzând
de o multitudine de factori cum ar fi: frecvența expunerii și durata ei, umiditatea, viteză
și direcția vântului, praful, soarele, gradul de poluare a mediului în care se găsește piesa
respectivă. De exemplu, se știe că dioxidul de sulf favorizează puternic corodarea
zincului, motiv pentru care în lunile de iarnă intensitatea coroziunii este maximă,
deoarece combustibilii folosiți la încălzire degajă cantități mari de dioxid de sulf.

Consecințele coroziunii:

 Afectează funcționalitatea și aspectul

 Costuri mai mari pentru recondiționarea suprafețelor.

S-a demonstrat, de-a lungul timpului, că protecția anticorozivă prelungește

considerabil viață clădirilor de birouri, halelor de producție și depozitare, podurilor,
navelor, avioanelor, așa cum s-a remarcat că în lipsa sau insuficientă acesteia, duce în
scurt timp la deteriorarea materialelor folosite în construcții, provocând daune
importante. Astfel, tratarea suprafețelor pentru prevenirea coroziunii este esențială
pentru asigurarea longevității acoperirilor metalice.

 Acoperirea termică a suprafețelor prin zincare termică.

Zincarea se realizează prin scufundarea profilelor în baie de zinc pentru a

asigura o protecție anticorozivă. În general zincarea termică se aplică la
otelurile moi, aliajelele slabe din oțel, la fontă și la oțelul turnat. Procesul
tehnologic de zincare termică cuprinde următoarele operații: pregătirea
suprafețelor înainte de zincare (degresare, spălare, decapare, spălare,
fluxare, uscare), zincarea propriu-zisă și finisarea.Pentru profilele foarte
 lungi, care nu intră total în baie, se aplică o imersie dublă pentru a acoperi
întreagă suprafață. Durata imersiei variază de la câteva minute pentru
piesele subțiri, până la 30 minute pentru profilele grele. în acest ultim caz,
în urmă imersiei pentru o perioada mai mare de timp, efectul termic poate
duce la deformarea reperelor.

 Acoperirea suprafețelor prin galvanizare.

Electro-galvanizarea este acoperirea metalică cu un strat subțire de zinc,
prin cufundare într-o baie cu soluție de zinc care se depune prin electroliză.
Galvanizarea electrochimică se folosește la reperele mici care nu necesită o
protecție anticorozivă de lungă durată.
 Acoperirea suprafețelor prin pulverizarea metalelor.
Metalizarea este procesul de pulverizare a metalului topit, cu ajutorul unui
jet de aer comprimat pe suprafața de lucru. Metalizarea se poate face cu
arc electric, cu gaze combustibile, cu plasmă sau cu HVOF (High Velocity
Oxygen Fuel - sistem de depunere a metalelor la viteză
supersonică).Echipamentele de metalizare sunt destinate condiționării
suprafețelor prin protejarea anticorozivă cu zinc, aluminiu și alte metale. Se
pot utiliza atât manual, cât și în sisteme automatizate. Sunt folosite pentru
protecții anticorozive, recondiționări, condiționări ale suprafețelor,
depuneri decorative pe metale, lemn, sticlă, materiale ceramice, piele,
materiale textile, hârtie, carton.
Coroziunea și metode de protecție anticoroziune

Prin coroziune se intelege fenomenul complex de distrugere a materialelor, datorita

reactiilor chimice sau electrochimice cu diferite substante prezente in mediul
inconjurator.

Atacul chimic direct este posibil la toate materialele folosite, in timp ce atacul
electrochimic este posibil numai la metale, deoarece numai ele poseda electroni liberi.
Materialele sintetice nu poseda aceasta structura, ele fiind degradabile numai prin atac
chimic.

Sub acest aspect se defineste :

 Coroziunea chimica caracterizata prin aceea ca in timpul reactiei dintre un

material si mediul coroziv nu apare un transport de sarcini electrice.
 Coroziunea electrochimica caracterizata prin aceea ca in timpul reactiei cu mediul
coroziv apare un transport de sarcini electrice.

Ca efect al coroziunii se pierd permanent din economia mondiala cantitati

importante de materiale. De exemplu, din productia mondiala de otel din ultimii 50 de
ani, aproximativ 20 miliarde de tone, se apreciaza ca circa 44% s-au pierdut datorita
coroziunii.

Aceasta justifica pe deplin necesitatea luarii de masuri de protectie a metalelor

impotriva agentilor corozivi si de aprofundare a studierii fenomenelor coroziunii.

Coroziunea chimica

Se poate produce din cauza afinitatii dintre metale si unele gaze uscate (O2, SO2,
HCl, H2, CO, H2S etc.) sau lichide rau conducatoare de electricitate (alcooli, benzina,
benzen) provocand modificari ale materialului care se manifesta prin :

 dizolvarea partilor componente;

 dezagregarea materialului de catre cristalele sarurilor care se formeaza in porii
sai;
  spalarea componentilor;

Intensitatea procesului de coroziune depinde de :

 natura materialului;
 natura mediului coroziv;
 concentratie ;
 presiune;
 temperatura ;
 durata de contact.

Dintre factorii externi, actiunea cea mai daunatoare asupra metalelor o are oxigenul.
Suprafata curata a metalelor expusa la aer se oxideaza.

Daca pelicula de oxid formata prezinta proprietati protectoare (cum se intampla la

aluminiu), viteza initiala de coroziune scade. Capacitatea de protectie a peliculelor de
oxid formate depinde de permeabilitatea lor pentru substantele cu care reactioneaza.

Coroziunea electrochimica

Pentru aparitia coroziunii elctrochimice este necesar sa existe un anod, un catod, un

electrolit si un conductor. Prin inlaturarea uneia dintre aceste conditii, coroziunea
electrochimica nu se produce.

Deoarece in practica industriala, metalele si aliajele sunt heterogene se pot considera

ca fiind alcatuite din electrozi electrici scurtcircuitati prin insasi corpul metalului
respectiv. Prin introducerea metalului in apa sau intr-un mediu cu proprietati
electrolitice, pe suprafata metalului apar elemente galvanice in care impuritatile din
metal functioneaza ca microcatozi, in timp ce metalul functionand ca anod se dizolva.

Exemple tipice de coroziune electrochimica se intalnesc in cazul otelului expus

coroziunii atmosferice (ruginirea fierului), precum si a coroziunii provocate de curentii
electrici de dispersie din sol, numiti si curenti vagabonzi.

Foarte importanta este viteza de coroziune “v” care se masoara in cantitatea de

metal distrusa pe unitatea de suprafata in unitatea de timp [g/m2h].
 Cunoasterea acestor indicii permite alegerea corespunzatoare a materialului in
functie de natura mediului.

Metode de protectie anticoroziva a metalelor

 Metode de prevenire a coroziunii

Coroziunea poate fi prevenita prin:

 alegerea corecta a materialelor utilizate in constructia de masini;

 evitarea punerii in contact a unui metal cu altul mai electronegativ decat
el;
 prelucrarea ingrijita a suprafetelor metalice, deoarece adanciturile
favorizeaza si accelereaza coroziunea;
 Utilizarea metalelor si aliajelor rezistente la coroziune

Intrucat metalele si aliajele rezistente la coroziune sunt rare si scumpe, in

practica se utilizeaza metale si aliaje autoprotectoare, care in timpul
coroziunii initiale se acopera cu o pelicula pasivizata sau se utilizeaza oteluri
anticorozive cu Ni, Cr.

 Metoda de actionare asupra mediului coroziv

Uneori se poate actiona asupra mediului prin :

 modificarea ph-ului, adica reglarea lui la o valoare convenabila

pentru metalul protejat;
 epartarea gazelor (O2, CO2) care maresc viteza de coroziune;
 utilizarea inhibitorilor sau a pasivitorilor care micsoreaza sau reduc
viteza de coroziune;
 protectia catodica (electroapararea) care consta in placarea
suprafetei de protejat cu anozi metalici auxiliari, care se corodeaza in
locul metalului protejat;
 Metode de acoperire a suprafetelor metalice
Protectia prin invelisuri anticorozive se realizeaza prin acoperirea metalului
cu un strat subtire de material protector. Stratul protector trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii :

 sa fie compact si aderent;

 sa fie suficient de elastic si plastic;
 sa aiba grosime uniforma;

Stratul protector poate fi metalic sau nemetalic. Depunerile metalice se

realizeaza pe cale galvanica sau termica prin imersie, pulverizare, placare,
etc.

Straturile protectoare nemetalice pot fi organice sau anorganice folosind :

lacuri, vopsele, emailuri sau folii de masa plastica.

Depunerile metalice se executa in doua variante :

 Fara a tine cont de aspectul depunerii, interesandu-ne numai

protectia anticoroziva.
 Lunand in considerare si aspectul exterior.

Din prima grupa fac parte zincarea, cadmierea, cuprarea, eloxarea, iar din
cea de a doua depunerile de straturi succesive din mai multe metale,
combinate in asa fel incat ultimul strat sa fie cel mai electronegativ si mai
ieftin Cu+Ni, Cu+Ni+Cr.

Grosimea depunerii variaza de la 3 mm la 60 mm.

Depunerile nemetalice sau acoperirile cu materiale peliculogene se fac in

scopul protectiei anticorozive.

Rezistenta anticoroziva creste cu grosimea stratului depus care este

conditionata de lipsa de porozitate, uniformitate, aderenta. Pentru a
asigura aceste conditii suprafetele se curata de oxizi (decapare) si se
confera o anumita rugozitate suprafetei pentru a obtine o buna aderenta a
primului strat depus.
 Aceste depuneri se realizeaza prin pulverizare simpla sau in camp
electrostatic.

Procedee de acoperiri metalice

1. Zincare – se aplica la protejarea otelurilor.

Etapele zincarii sunt :

- degresare in solvent organic;

- decapare pentru indepartarea oxizilor metalici;

- depunere cianurica electrolitica;

- pasivizare pentru a realiza prin stratul superficial de Zn o buna

rezistenta anticoroziva (se face o spalare-activare si neutralizare minutioasa);

2. Cadmiere este similara zincarii din punct de vedere al etapelor tehnologice.

3. Cromare lucioasa decorativa se aplica la protejarea otelurilor.

Etape cromarii sunt :

- polizare, periere;

- degresare in solvent organic + chimic;

- nichelare mata;

- cuprare lucioasa;

- nichelare lucioasa;

- cromare lucioasa;

4. Eloxare este o metoda de protectie care se aplica aluminiului.

Etape eloxarii sunt :

- polizare, periere;
 - degresare in solvent organic;

- degresare chimica;

- lustruire;

- eloxare (oxidare anodica);

5. Aluminizare este operatia de protejare si asigurare a suprafetei reflectorizante de

la oglinzile farurilor si lampilor auto.

6. Metalizare prin pulverizare

7. Placarea se poate efectua prin prin :

- turnare;

- deformare plastica (laminare);

- sudare;

- sinterizare;

Procedee de acoperiri metalice

1. Grunduire electroforetica. Reperele fosfatate se introduc in baie si sunt legate de

anod. Particulele de vopsea, polarizate cu ajutorul curentului electric de la catod se
depun si formeaza un strat compact aderent. Etape :

- degresare alcalina;

- fosfatare cristalina;

- spalare cu apa dezionizata;

- grunduire electroforetica;

- uscare la 180°C;
2. Vopsire electrostatica - se aplica peste stratul de grund depus electroforetic. Piesa
metalica se leaga la “pamant”, iar emailul special, polarizat cu ajutorul campului
electrostatic de 10 kV, se dirijeaza pe suprafetele de vopsit.

3. Vopsire cu aer comprimat – se face cu ajutorul pistolului de pulverizat. Acest

procedeu are un randament de 60%. E necesara o perdea de apa protectoare pentru a
retine particulele de vopsea. Etape :

- degresare alcalina sau cu solventi organici;

- grunduire sau fosfatare;

- grunduire pentru a asigura aderenta emailului final;

- vopsire;

- uscare;